Showing posts with label JAVA. Show all posts
Showing posts with label JAVA. Show all posts

Wednesday, April 2, 2025

Un programator cu experiență învață un nou limbaj de programare sau se acomodează cu el?

Pentru un programator cu experiență, care a trecut cu succes prin a programa în mai multe limbaje de programare, atunci când se pune problema să folosească un nou limbaj de programare, se va acomoda fără prea mari dificultăți cu noul limbaj de programare.
El trebuie să-și răspundă la o serie de întrebări, atunci când studiază documentația noului limbaj de programare.
Cum se declară programul principal?
Limbajul are o listă de cuvinte cheie?
Cum se definesc blocurile?
Care sunt tipurile de variabile?
Care sunt tipurile de constante?
Cum se implementează structura alternativă?
Există structură alternativă multiplă?
Cum se implementează structura repetitivă condiționată anterior?
Cum se implementează structura repetitivă condiționată posterior?
Cum se definesc și cum se referă variabilele pointer?
Există variabile de tip articol?
Cum se construiesc funcțiile și sub-rutinele?
Care este lista de operatori?
Cum se construiesc expresiile?
Cum se face alocarea dinamică de memorie?
Există recursivitate?
Care sunt regulile de construire a expresiilor de referire?
Ce limitări există la numărul de niveluri de definire și de referire a variabilelor pointer?
Există atribuire multiplă?
Cum se definesc fișierele?
Care sunt instrucțiunile în care apar fișiere?
Există biblioteci de funcții standard?
Cum se definesc și cum se folosesc obiectele?
Există cărți de prezentare a limbajului?
Există cărți sau portaluri cu exemple de programe scrise în noul limbaj? 
S-a înțeles exact ce aduce nou acest limbaj de programare?
Care sunt marile diferențe ale limbajului în raport cu limbajele cunoscute?
Ce are în plus acest limbaj de programare?
Ce lipsește acestui limbaj în raport cu limbajele cunoscute?
Mai sunt și alte întrebări, dar folosind principiul văzând și făcând, programatorul ca asimila cam tot ceea ce are nevoie din noul limbaj de programare, pentru a scris programe folosind cât mai bine facilitățile, fără a face neapărat programare în noul limbaj, doar de dragul de a face altceva și altfel, dar preluând noile facilități, deși dacă scria programul în vechiul limbaj tot cam așa stăteau lucrurile. Un nou limbaj de învață pentru a face altceva, o programare de un alt nivel, care să însemne eficiență și aliniere la ceea ce întâmplă în noile tendințe ale programării, adică progres.


(03 aprilie 2025)




(02 aprilie 2025)

Sunday, June 25, 2017

Tudor Sorin fostul meu student


Intrând în Librăria CLB de pe Bd. Gheorghe Șincai nr. 6, la manualele de informatrică am văzut multe din cărțile ale cărui autor este Tudor Sorin. M-a cuprins nostalgia, știind că el nu mai este printre noi și că a ars ca o flacără pentru un ideal pe care și l-a definit cu precizie și pentru care a luptat să-l vadă împlinit. Și a realizat visul lui, acela de a face cunoscut elevilor ceea ce el a știut cel mai bine: programarea calculatoarelor, teoria și practica. A fost programator în centrul de calcul, a fost profesor de informatică la Liceul Tudor Vianu, A scris cărți. A scris multe cărți. Este vorba de manuale de informatică pentru elevii de liceu. În anii de studenție s-a remarcat ca unul dintre programatorii deosebit de valoroși, puținii dintre cei pe care i-am ținut minte din promoția lui. L-am reîntâlnit după mulți ani de la terminarea facultății și mi-a făcut plăcere să discutăm despre preocupările fiecăruia dintre noi. Până la un punct am continuat aceste discuții. Ne-am făcut și vizite. După Revoluție, Tudor Sorin a desfășurat activități pe cont propriu și a scris foarte mult.
El a terminat Secția de Informatică Economică a facultății de Cibernetică, Statistică și
Informatică Economică, în vremurile bune ale acesteia. Am colaborat la lucrarea de diplomă, adică lucrarea de licență de azi. M-a impresionat foarte mult capacitatea lui Tudor Sorin de a da soluții originale. El construia un interpreter și dacă i-am reținut numele, înseamnă că s-a remarcat cu ceva deosebit. După vreo 10 ani de la terminarea facultății l-am reîntâlnit pe Tudor Sorin și am tot discutat despre tot felul de probleme. El și-a dorit să lucreze tot timpul în programare și a ajuns să fie profesor de informatică la Liceul Tudor Vianu, cel mai tare liceu din Ro, prin olimpicii săi și prin profesorii Martinov, Homorodeanu și Ovanez. Tudor Sorin avea un cult pentru bunicii săi și a dorit să-i cunosc. Le-am făcut o vizită, undeva prin cartierul Berceni, spre șoseaua Olteniței. Erau oameni deosebiți și abia acum când sunt și eu bunic, știu ce înseamnă nepoți pe care să-i iubești necondiționat și fără limite, pentru tot ceea ce fac ei, cu drăgălășeniile și cu mutrițele lor. Atunci am fost tratat cu o prăjitură numită voalul Maicii Domnului, făcută foarte simplu, cu apă, făină și nucă. 
El era interesant la un moment dat, după 1990 să facă un doctorat, pe o temă ceva cu spațiul soluțiilor, pentru că terminase și Facultatea de Matematică între timp. Era indicat pentru această zonă profesorul Csaba Fabian. I l-am prezentat pe Tudor Sorin profesorului și a rămas să se prezinte la admitere în anu respectiv. Eu i-a propus lui Tudor Sorin să facă un material de câteva pagini, să-l prezinte comisiei, ca bază de discuție. El a muncit foarte mult la acel material. Eu m-am uitat de câteva ori pe el și într-adevăr, era o chestie rotundă, șlefuită și bună. Tudor Sorin s-a prezentat la colocviul de admitere. Eram și eu în comisie. A pus în fața fiecărui membru cele câteva foi capsate frumos. Și-a prezentat problematica, s-a dialogat cu el și comisia a fost plăcut impresionată. Tudor Sorin a fost admis la doctorat. Peste ceva timp, el a venit la mine cu o carte în mână. Era ușor răvășit. Mi-a deschis cartea și mi-a arătat câteva pagini. Am rămas stupefiat. Unul dintre membrii comisiei de admitere a furat conținutul foilor și l-a introdus în cartea lui, fără să-l citeze pe Tudor Sorin. Mi s-a părut un gest mizerabil al colegului meu care avea obsesia de a fi unic autor, cu tot dinadinsul. Nici nu aveam eu respect față de respectivul, dar nu-l credeam să fie chiar așa de borfaș. Culmea că acea carte nu era de singur autor, ci avea o lumiăție ce monopolizase lumea manualelor de informatică de liceu din spațiul nostru mioritic, semănătorist, imoral și desuet. Nu știu ce a mai făcut Tudor Sorin că n-am mai ținut legătura deloc. Mi-au mai ajuns unele vești la urechi prin ceea ce-mi ziceau copiii mei care au învățat la liceul unde preda el. Nu l-au avut profesor. Auzisem că are o firmă de instruire în informatică, o editură și că scrie cărți. Cu totul întâmplător am aflat că Tudor Sorin a murit. Era foarte tânăr, la sub 55 de ani. Păcat. Când am văzut puse pe raft câteva din manualele scrise de el și în colaborare, m-au apucat regrete că el mai avea multe de spus. A fost ca un băț de chibrit care a ars tot, cu intensitate, cu o flacără puternică, de care nenumărate generații de elevi de liceu își vor aduce aminte, căci manualele scrise de Tudor Sorin sunt de excepție, pentru că el a înțeles și a trăit tot despre ceea ce a scris în ele, fiind un tip extrem de deștept, o personalitate puternică și un dascăl de excepție. Voi aminti câteva din cărțile scrise de Tudor Sorin și anume:

Tudor Sorin, Vlad Tudor (Huţanu) - Manual de INFORMATICĂ, clasa a XI-a, profilul real-intensiv, Editura L&S SOFT, București,...., 320pg.
Tudor Sorin - Manual de INFORMATICĂ, clasa a X-a, profilul real-intensiv, Editura L&S INFOMAT, București, 2012, 272pg.
Tudor Sorin - INFORMATICĂ, curs pentru clasele a IX-a şi a X-a, profilul real-intensiv, Editura L&S SOFT, București,...., 320pg.
Tudor Sorin -  Manual de INFORMATICĂ, clasa a IX-a Intensiv sau clasa a X-a Real (v. C++), Editura L&S INFOMAT, București,...., 240 pg.
Tudor Sorin, Vlad Tudor (Huţanu) -  Manual de INFORMATICĂ, clasa a XI-a, profilul real (neintensiv), Editura L&S SOFT, București,...., 320pg.
Tudor Sorin -  Tehnici de programare, manual pentru clasa a X-a, Editura L&S INFO-MAT, București, 1996, 300 pg.
Tudor Sorin, Vlad Tudor (Huţanu)  -  Bazele programării în Java, Editura L&S INFO-MAT, București,...., 296 pg.
Tudor Sorin, Vlad Tudor (Huţanu) - Complemente de C++, Editura L&S INFO-MAT, București,...., 192pg.
Unele dintre aceste manuale se găsesc de vânzare pe site-uri de comerț online, dar există și manuale transpuse în format electronic, direct accesibile tuturor celor care doresc să învețe cu adevărat programare. Când m-am documentat nu am prea găsit anii în care au fost publicate manualele. Am și o explicație, dar mă feresc să o expun aici, pur și simplu.
Dacă nu vedeam acele manuale, probabil nu aș fi avut nostalgia vremurilor în care Tudor Sorin venea pe la mine și-mi vorbea entuziasmat despre munca lui ca programator, ca profesor de liceu și ca om care-i îndruma pe elevii săi pe drumul spre marea performanță de la olimpiadele de informatică. Sunt sigur că dacă Tudor Sorin nu ar fi trăit în mediul nostru mocirlos și miticist, ar fi avut cu totul alte rezultate, adică rezultate de excepție, căci talent avea, cîăci entuziasm avea, căci putere de muncă avea și inteligența lui era cu mult peste ceea ce noi numim adevărați meseriași. Mulți dintre foștii mei studenți au vorbit numai în cuvinte foarte frumoase despre aportul manualelor scrise de Tudor Sorin la formarea lor de programatori, căci aici nu vorbesc decât despre foști studenți pe care eu i-am remarcat ca fiind excelenți programatori, cu logică, cu gândire și cu eficiență specială.


(25 iunie 2017)