Trebuie să lămuresc din start niște aspecte:
- în vremea când eu eram elev, nu existau meditații decât pentru tâmpiții claselor ce aveau părinți în funcții pe la regiunea de partid; în rest, copiii învățau ce li se preda de către profesori și era suficient pentru a merge la examene de admitere cu mult mai dificile decât acum; noi nu aveam caiete de teme pe vacanță, nu aveam caiete speciale; existau doar culegeri de matematică și exista Gazeta de matematică și era o mândrie ca un elev să-și vadă numele ca rezolvitor; doar cei ce proveneau din familii îmbogățite după ce trecuseră tancurile sovietice și veniseră comuniștii la putere și nu prea erau ajutați de creierele din dotare, mergeau prin anii '50 și '60 la București la meditatori pentru medicină și arhitectură;
- de când a început treaba cu admiterile pe trepte și s-au diferențiat liceele, a început să funcționeze și industria de meditații; când tot poporul se visa să aibă odrasle studenți la anumite facultăți au început să se întețească meditațiile pentru facultăți; anii '70 erau deja încărcați de meditații pentru medicină, drept, biologie și limbi străine; în 1975 a și izbucnit un mare scandal legat de matrapazlâcurile de la admitere la drept, în economie și chiar la inginerie; apariția rafinamentelor de admitere a generat generalizarea admiterilor în învățământul superior cu departajeri la sutime, ceea ce a intensificat ritmul industriei de meditații chiar pentru 90% din facultățile din țara noastră;
- dramatismul și setea de a lua meditații s-a accentuat după 1990 când lupta de a intra la anumite facultăți a devenit acerbă, când examenele de admitere au căpătat accente generate de marea diversitate de specializări și mai ales atractivitatea generată de denumiri extrem de tentante ale unor specializări; am traversat tot ce era de traversat din moment ce am gestionat patru examene de gtreaptă și două admiteri la facultate cu cei doi copii ai mei; știu exact cum au stat lucrurile cu meditațiile pentru ei, pentru că asemeni oricărui părinte, am considerat că odraslele mele trebuie să primească tot ceea este cel mai bun la nivelul de pregătire, pentru a fi sigur că ei au acoperită materia de examen și nu există fisuri majore în pregătire.
În general, frecvența meditațiilor este de o ședință pe săptămână la fiecare materie. dacă admiterea era la română și matematică, meditațiile am considerat că sunt necesare în anul școlar care a precedat examenul. Adică, au fost meditați în clasa a VIII-a pentru admiterea la liceu, în clasa a X-a pentru admiterea în treapta a II-a și, respectiv, în clasa a XII-a pentru admiterea la facultate. O ședință de meditație cu profesori de top pentru liceu nu a depășit niciodată în plan financiar 10$. Pe an se mergea la meditație pentru o disciplină cam de 30 de ori, ceea ce însemna 60 de ședințe, adică 600$ per copil, per examen de treaptă. Pentru admiterea la facultate, era un pic altfel, dacă mă gândesc că mi-am dorit ca meditatorii să fie din universității, ceea ce înseamnă tarife ceva mai mari. Nu am plătit niciodată mai mult de 15$ pe ședință. dacă admiterea consta în trei probe scrise, adică trei meditații pe săptămână la trei discipline, tot cam 30 de ședințe pe an, rezultă un total de 90 de ședințe, cu cost total de 1350$. Existau diferențe de la specializare la specializare și legate de exigențele părinților, căci una era să fie meditat copilul într-un grup de 3 sau 4 sau 5 copii suficient de omogeni și altul era prețul dacă părintele dorea să se lucreze numai cu copilul lui. Pentru că și eu eram tot din învățământ, un fel de confrate cu meditatorii și ei știau că salariile acolo sunt mici, am obținut în toate cazurile să se lucreze individual la preț redus, adică 10$, respectiv 15$ cum se percepeau tarife pentru lucru în grup de cel puțin trei elevi. Pentru candidații la arhitectură solicitările erau foarte mari și folclorul zice că unii meditatori își foloseau garajele pentru a lucra cu grupe de 15-20 mușterii simultan, pe serie, căci foarte mulți veneau din provincie și ziua de duminică era foarte aglomerată.
Înainte de Revoluție ideia de a da meditații era ușor ilegală, iar cine dădea meditații era pus la zid pe la ședințele de partid, dar plătea și niște biruri, mai ales dacă era reclamat de vecini.
După Revoluție industria meditațiilor a luat o dezvoltare ce a devenit fulminantă când examenele de admitere în liceu și bacalaureatul au devenit naționale, iar repartizările se făceau pe computer. Și admiterile la facultăți au devenit îngrozitor de aplecat pe meditații chiar dacă învățământul privat venea cu oferte extrem de tentante și fără admiteri cu iz dramatic. Și când admiterile au fost scoase din universitățile de stat a fost mare durere căci industria meditațiilor de admitere în facultăți s-a prăbușit iremediabil, cu efecte dintre cele mai nasoale asupra unor categorii de practicanți. Și acum ca și pe vremea lui Ceaușescu, sunt prea puțini cei care plătesc impozite la stat pentru activități de meditații. Toată lumea închide ochii când se gândește la viitorul unor copii.
Cine vrea să cumpere o garsonieră 30.000€ din meditatii, în ipoteza că pe o ședință se percepe 10€, va trebui să dea 3.000 ședințe, adică să mediteze 100 de copii într-un an. Dacă mediteză 20 de copii pe an, ceea ce bănuiesc că este forte dificil, trebuie să dea meditații 5 ani, ceea ce este extrem de solicitant. Și calculul este făcut fără a fi plătite taxe și impozite. Dacă apar și acele dări către stat, duratele cresc cu 15-20% pentru că veniturile scad tot cam în același ritm.
N-am scris nimic despre bizareriile care se învârtesc în jurul meditațiilor pentru că cei ce le practică, riscă să se frigă urât și istoria consemnează tot felul de aiuriți care s-au lăcomiot și au pierdut tot.
(16 martie 2017)
