Showing posts with label drapele. Show all posts
Showing posts with label drapele. Show all posts

Thursday, December 14, 2017

Suport reglabil de fixare a drapelelor

Mergând pe străzile Bucureștilor azi 14 decembrie 2017 am fost neplăcut surprins să văd că deși drapelele de stat ale României aveau panglică neagră, nu erau coborâte în bernă. Soluție dâmbovițeană, o improvizație jalnică a unor șpăgari stupizi pe care nu-i duce mintea să găsească soluții care să permită adaptarea la situații concrete. În cele trei zile de doliu național, drapelele trebuiau coborâte în bernă. Dar funcționarii stupizi gata să ciugulească banul nu știu cum este treaba cu berna, crezând că merge și așa. Adică să facă totul în lipsă de respect față de măreția și tristețea momentelor pe care le trăim.


Nu am cerut dispozitive care să fie comandate dintr-un centru unic, pentru că ar fi mult prea costisitor și nerealist. dar a concepe dispozitive cu două poziții care să pună suportul de steag în poziția de steag pentru sărbătoare, respectiv, steag coborât în bernă și care să fie montate pe stâlpi, nu mi se pare prea greu. Când se fixează steagul, se va fixa și poziția cu un șurub, nimic altceva, dispozitivul fiind de o banalitate revoltătoare, ușor de făcut și care nu necesită brevetare și nici industrie robotizată.




(14 decembrie 2017)

Saturday, June 25, 2016

BREXIT și o industrie prosperă

Singurii câștigați la noi din BREXIT sunt cei din industria de confecționare a drapelelor pentru că:

  • trebuie să brodeze noi drapele cu 27 de steluțe și nu cu 28 cum erau până la BREXIT;
  • trebuie să furnizeze și steaguri imprimate cu 27 de steluțe în cantități foarte mari;
  • trebuie să dezvolte software care să automatizeze brodarea sau imprimarea cu N steluțe.
Riscurile ca numărul de steluțe de pe steagul UE să se reducă este destul de mare. Această industrie este acum înfloritoare și cine are capacitatea de a răspunde comenzilor, acela este cel care încasează profitul rapid. Sunt instituții care nu au de așteptat să se afișeze cu noul context, mai ales că unele dintre drapele sunt desfășurate și neactualizarea numărului de steluțe are consecințe neplăcute, mai ales dacă nivelul este unul foarte înalt.


(25 iunie 2016)