Pensionarii și tinerii

Nu vreau să creadă careva că am ceva cu tinerii. Ei sunt așa cum generația maturilor i-a format, i-a educat, i-a școlit și le-a impus reguli. Ar fi excentric dacă aă arăta cu degetul spre generația tânără, căci ea este inocentă, doar prin faptul că este un produs. 
Și eu am fost tânăr ca ei și ar trebui să recunosc că am avut apucături deloc bune față de bătrânii pe care i-am întâlnit, pentru maturii de pe vremea când eram eu tânăr, au avut comportamente deloc măgulitoare pentru ei ca maturi, care se considerau persoane îndreptățite să dea lecții, față de bătrâni.
Maturii de pe vremea tinereții mele erau autorii unor ziceri precum:
- Moartea te caută pe acasă și tu stai și te plimbi cu autobuzul.
- Stai acasă și așteaptă moarte, nu cere să stai pe scaun în autobuz.
- Dă-i dracului de pensionari, că doar consumă, ce le mai trebuie doctorii?

S-a vorbit mult despre conflictul dintre generații. Când un președinte iresponsabil i-a făcut pe pensionari asistați sociali, pentru a primi voturile tinerilor, o fi crezut că el este bântuit de tinerețea veșnică. S-a văzut că ciclurile se derulează și tinerii ajung maturi, maturii ajung bătrâni. Nimeni nu învață nimic în tot ce se întâmplă. Pe mine de pe poziția de pensionar mă amuză când văd răutatea și ura bătrânilor față de tineri, când văd disprețul maturilor față de bătrâni, pentru că lipsa de respect și lipsa de bună creștere sunt boli fără tratament vreodată și societatea românească niciodată nu se va îndrepta spre direcția bună, în care bătrânii să-i respecte pe tineri, în care maturii să contribuie la educația tinerilor și societatea ei să trăiască în armonie.


(07 aprilie 2023)

Biata Delia MATACHE, ce-i mai iese din guriță!...

Despre Delia MATACHE aș scrie multe, căci este o cântăreață bună. Au fost alte cântărețe și mai bune, dar acum, după Loredana GROZA mai rămân vreo 10 poziții libere și apoi vine Delia MATACHE. Nu aș fi scris prea multe căci în afară de melodia aceea cu Hai rămâi  cu mă-ta, mie nu mi-a plăcut niciun  alt cântec cântat de Delia MATACHE și cu atât mai mult sunt iritat de apariția sa în juriul de stand-up comedy, ea nefiind comediană.

Delia MATACHE s-a apucat să vorbească despre copii. Toată lumea e liberă să vorbească despre copii, dar totul trebuie făcut cu cap, nu aiurea-n tramvai. la noi există proverbul cine are să-i trăiască, cine nu, să nu-și dorească. este cu tâlc, pentru că cine nu are copii, nu-i are că nu vor să aibă copii sau unii nu pot avea copii din cauze medicale. După părerea mea, a discuta despre avantajele pe care le ai când nu ai copii este o eroare, pentru că niciodată nu pui în balanță când este vorba despre copii, nici avantaje și nici dezavantaje. Numai cine nu are copii se apucă să bată câmpii și să filosofeze pe această temă. 

Chestia cu mâncarea, cu poluarea, evidențiază limitele în care se zbate cântăreața Delia MATACHE pentru care cariera este esențială, mai ales că este femeie tânără și dacă nu acum concertează, la 90 de ani deja cred că ar fi o exagerare să i se ceară să urce pe scenă și să mai fie și sprintenă. Orice femeie, în mintea mea, cât mai mi-a rămas acum la 75 de ani, trebuie să aibă un bărbat, deștept sau prost, bărbat să fie, trebuie să facă un copil și după aceea să se ocupe de carieră până cât o țin puterile. Nu am apreciat niciodată femeile care s-au dedicat așa-zisei lor cariere, în exclusivitate, căci apare și momentul adevărului, când privind în urmă rămân foarte puține lucruri. Dacă femeia are bărbat și copii, când privește în urmă vede zâmbetul copiilor și nepoților și toate acestea valorează cu mult mai mult decât orice carieră, oricât de strălucitoare ar fi fost.  Un copil se naște sau se înfiază. Totul este să vrei să faci ceea ce orice femeie adevărată face, înainte de orice.

(17 octombrie 2022)

Pensionarii și statul

Despre stat se zice că este cel mai prost manager. Nu contrazic acest postulat. Cei care intră în contact cu satul sunt pensionarii, care constată că statul este:

- discreționar;

- corupt;

- anchilozat;

- birocratic;

- risipitor;

- intolerant;

- inuman;

- rău;

- distructiv;

- impredictibil;

- disprețuitor;

- ineficient;

- ambiguu;

- dezastruos.

Statul înseamnă multe, dintre care și sistemul de pensii care include pe lângă tot felul de organisme și legislația, făcută în așa fel încât să aducă pe cetățenii care devin pensionari la statutul de sclavi ai mileniului al III-lea. Procedând cu de la sine putere, statul face exact ceea ce vrea cu toate resursele, adoptând politici dintre cele mai bizare care duc inevitabil la corupție endemică și ireversibilă, după principiul hoțul strigă hoții. Toate regulile definite și practicate refelctă o mentalitate medievală, prin care cetățeanul activ nu reprezintă decât o unealtă aducătoare de profit, iar pensionarul nu reprezintă nimic în afara unei guri de hrănit și a unui consumator ineficient și în exces de servicii sanitare. De aceea, pensionarii trebuie să-și calibreze din timpul în care sunt persoane active raporturile viitoare cu statul, în ideia de a realiza astfel de acumulări încât să-l facă pe el, pensionarul, să fie cât mai puțin dependent de atitudinea inumană a statului așa-zis democratic, care de fapt este un stat al dictaturii mediocrilor, corupției, ineficienței și risipei. Mai mult, pensionarii trebuie să conștientizeze că nu sunt altceva decât mase de manevre, care acceptă minciunile cele mai aberante legate de creșterea pensiilor și fac ceea ce statul le cere, inclusiv se pun capră. Ei sunt înșelați de politicienii venali, dar au marele defect că uită prea repede și se lasă păcăliți din nou, făcând jocurile celor care doresc să acceadă la cașcaval, hămesiți fiind. Să nu-l uităm pe T.B. să nu-l uităm pe T.S. și nici pe A. V. care de pe scenă vorbeau ei cum că pensia minimă va ajunge de 800 euro, ca și cum aici pe Dâmbovița în doi ani va apare atletul ce va sări în înălțime direct 4,44 m când recordul național la săritura în înălțime este de  2,40 al lui Sorin MATEI înregistrat  la data de 20 iunie 1990. Trebuie spus că raporturile statului cu pensionarii nu se vor schimba niciodată și statutul pensionarului a fost, este și va fi acela de oropsit, jugnit, umilit și blamat doar din vina că trăiește pur și simplu.

(06 noiembrie 2018)

Pensionarii și...

Pensionarii sunt o categorie formată din persoane:

- ușor manipulabile;

- secătuite de puteri;

- aduse la exasperare,

- ignorate de societate;

- cu stare de sănătate precară;

- mințită de toți;

- folosită în toate direcțiile;

- jignite fără jenă.

Merită o analiză pentru a stabili raporturile dintre pensionari și ceilalți cu care ei interacționează. Concluziile sunt nasoale rău de tot.

(05 noiembrie 2018)

Pensionarii și privații

Când un om lucrează la stat, trebuie să se supună rigorilor, adică la 65 de ani își ia bocceluța și PA. La privați lucrurile stau altfel. Omul lucrează toată viața. Pe vremuri se zicea despre actori că mor pe scenă. Era vorba de actorii care jucau în companii private, gen STURDZA-STORIN-MAXIMILIAN, unde se montau anula peste 20 de piese și actorii colindau țara-n lung și-n lat, nu ca acum când pe salarii mici, vegetează, unii nejucând ani în șir, nici măcar figurație.

Și la privați este tot ca la stat. Cei din jur așteaptă momentul pensionării colegilor care au ajuns la 65 de ani pentru:

- a le ocupa funcția;

- a le ocupa biroul;

- a le prelua din lucrări;

- că s-au săturat de ei;

- a fi fericiți și liberi.

Și în mediul privat există:

- invidii;

- răutăți;

- bârfe;

- insatisfacții;

- frustrări;

- dorințe;

- pofte;

- răzbunări.

De aceea, momentul pensionării unui coleg este;

- o bucurie;

- o eliberare;

- o izbăvire;

- o fericire;

- o speranță.

Cel care pleacă se vede în situația ca și la stat, de a fi omul care și-a rupt toate legăturile cu vechiul loc de muncă. Să nu ceradă nimeni că patronul îi așterne covorul presărat cu petale de trandafiri celui care pleacă, mai ales dacă pensionarul a lucrat foarte bine, căci patronul vede o obligație ca toți să-l slujească pe el în cele mai bune condiții. Am văzut zile de pensionare foarte triste în viața celui care pleacă la pensie, chiar dacă acesta dă o masă și se bea șampanie și se taie tortul.
Pensionarii din mediu  privat nu sunt mai deosebiți de cei de la stat. Există riscul la privați ca să nu li se fi plătit dările, drept care pensionarul chițăie să-și rezolve situația. Pensionarul de la privat are drept să se pensioneze cam când vrea el. Mi se pare rezonabil să nu treacă de 70 sau cel mult 75 de ani ca vârstă fără să se pensioneze. la pictori, scriitori și actori e un pic altfel.

(03 noiembrie 2018)

Pensionarii și nerecunoscătorii

Am văzut foarte mulți oameni supercalificați, puternici și cu caractere nobile, care cât timp au fost în activitate:

- au făcut numai bine;

- i-au sprijinit pe tineri;

- au promovat necondiționat valorile;

- au apărat dreptatea celor din jur;

- au acționat responsabil și corect;

- au fost buni și apreciați.

Am crezut că toți colaboratorii lor se vor comporta exact așa cum trebuie dând măsura binelui pe care l-au primit. La pensionarea binefăcătotilor lor, i-am văzut pe mulți dintre cei care au promit o mână de sprijin, că s-au năpustit asupra celor care plecau în pensie și cu gesturi nejustificate, au procedat exact cum nu trebuiau să procedeze. Am văzut cum peste ani, cei care veneau din urmă, le-au aplicat și lor exact același tratament, fără să le convină deloc.

Din punctul meu de vedere, este cea mai mare eroare pe care o face o persoană prin a crede că binele pe care l-a făcut cândva, cuiva, se va întoarce în timp, chiar și numai sub forma unei fărâme. Această gândire echivalează cu crearea de așteptări, care nerealizându-se generează mai dezamăgiri. Am văzut oameni dezamăgiți. Uneori și mie mi se întâmplă să-mi fie relatate niște cazuri când foști colaboratori de-ai mei au niște atitudini ciudate, de neacceptat. Numai că eu mi-am fosrmat o astfel de atitudine căci nu am așteptat niciodată nici recunoștință, nici aprecieri, nimic mulțumiri, nici compasiune, nici atenție, nici daruri, nici felicitări, nici vizite, nici vorbe de consolare, adică nimic. Este lucrul cel mai potrivit pentru a nu avea dezamăgiri sau așteptări deșarte. Oamenii trebuie luați exact așa cum sunt, cu caracterele lor exact pe care le au, cu timpul lor, exact de care dispun și nu cum ar trebui să fie pentru a ne satisface nouă niște exigente egoiste, ca să zic mai pe șleau.

Din punctul meu de vedere nu există nerecunoscători decât în măsura în care noi construim imagini deformate despre cei din jur în raport cu obiectivele noastre și judecâm oamenii după cum se încadrează sau nu în tiparele absurde pe care ni le imaginăm doar pentru că credem că lumea este strâmbă și îngustă, după cum ne-o modelăm noi în micimea noastră.

(03 noiembrie 2018)

Pensionarii și pensionabilii

Pensionabilii sunty cei care mai au cel mult un an sau doi până a ieși la pensie. Ei sunt oamenii care au atitudini dintre cele mai neașteptate crezând că:
- universul va sta în loc dacă ei se pensionează;
- prin plecarea lor instituțiile se vor prăbuși;
- fără aportul lor nu se va mai obține calitate;
- sunt de neînlocuit, tot ceea ce făceau ei fiind perfect;
- iubesc locul de muncă și colegii îi iubesc pe ei.
Nimic mai eronat decât o astfel de atitudine.
Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit.
Viața merge înainte, chiar mai bine  și cu ei și fără ei.
Plecarea oricăruia nu se simte câtuși de puțin.
Nimeni nu face ceea ce este de făcut ca să nască  iubirea veșnică.
Așa, că pensionabilii trebuie să-și reconsidere poziția față de tot ce mișcă în jurul lor și trebuie să accepte că:
- ziua pensionării vine și pentru ei obligatoriu;
- prin pensionare toate firele cu locul de muncă se rup;
- trebuie să plece pur și simplu că lumea s-a săturat de ei;
- a sosit momentul când ei pun punct unei situații.
Este de înțeles cum în USA, la pensionare vezi pe cei ce pleacă având în mână o cutiuță de carton cu strictul necesar, ca simbol al plecării definitive de la locul de muncă pe care l-au slujit mai mult sau mai puțin, unde și-au dat ani buni de viață pentru a face munci de rutină și pentru a câștiga salariul să trăiască și ei mai mult sau mai puțin decent.
Pensionabilii trebuie să-și pregătească ziua pensionării, stabilind cu precizie ce vor face ca pensionari. Amânarea acestei analize va avea efecte dezastruase asupra stării lor de spirit, căci ziua pensionării îi va găsi nepregătiți și vor vea un șoc, căci de a doua zi vor fi nimeni pur și simplu.
Pensionabilii sunt cei care vor deveni pensionari în curând și de aceea trebuie să-și pună ordine în viață pentru a face față zilei în care li se va spune că activitatea lor s-a încheiat, fie într-un mod festiv, fie așa, dintr-o dată, du cispreț și cu ură, exact așa cum stă bine unor oameni needucați, lipsiți de suflet, care musai au găsit prilejul în frustrarea lor să plătească polițe imaginare uneori, reale în cele mai multe situații.

Pensionarii și ...

Mi-a venit o idee. Anume, să scriu despre situația pensionarilor din țărișoara noastră, pensionari despre care există o mie de păreri împărțite, idei crețe și atitudini bizare, deșănțate și răutăcioase. Merită un studiu mai atent, pentru că societatea trebuie să înțeleagă că nici HITLER nu a reușit să extermine în lagărele de concentrare instanntaneu 5.000.000 de suflete fără ca istoria să-l judece definitiv altfel decât ca un pe un criminal odios. Oricum, societatea nu are cum să-i lichideze instantaneu pe cei 5.000.000 de pensionari, căci dacă ar avea, ar face-o instantaneu, fluierând, zâmbind, aplaudând și bucurându-se nespus că a scăpat de o mare povară. Numai că în fiecare an ar trebui aceeași societate să repete procesul de excluziune cu aceeași viteză, veselie și frenezie, pentru a se păstra tânără, viguroasă și mai ales fără consumuri nejustificate.

În acest context, existența pensionarilor va fi privită:

- ca un rău necesar, pe care societatea trebuie să-l suporte cu stoicism că nu are încotro;

- din punctul de vedere al unei resurse încă utilă în a face pe puțini bani multe alte activități;

- prn prisma consumurilor de doctorii care stimulează obligatoriu industria farmaceutică;

- la scara serviciilor pe care le oferă preoților, mai ales la înmormântări cu ritm accelerat;

- cu speranța că aceștia lasă în urmă o agoniseală pe care ereții tineri o vânează hămesiți.

Această suită de articole sunt scrise destul de detașat de problemă din mai multe puncte de vedere, mai ales că mă laud că am o oarecare independență față de tot și de toate, prin faptul că am avut cu două grame mai mult creier decât media, încât să prognozez corect cum stau lucrurile și să am condițiile de a mă apăra cât de cât de necazurile probabile care vor apare.

Nu scriu aceste articole nici cu răutate, nici cu invidie, nici cu speranță, ci cu detașare, cu obiectivitate și cu optimismul celui care vede lucrurile exact așa cum sunt ele și nu în roz sau în negru, așa cum le-ar vedea un  îmbuibat, respectiv,  un flămând. Aceste articole merită să fie citite de:

- pensionari, căci ei vor înțelege marasmul pe care îl parcurg;

- tineri, căci este bine să știe ce-i așteaptă;

- maturi, care să-și pregătească terenul și forța de a-și suporta destinul.

Viața este mult prea complicată și timpul lucrează în defavoarea oricăruia dintre noi, căci nu am auzit, chiar în cazul celor care traversează complicate tratamente geriatrice să li se oprească timpul în loc sau să întinerească și mai și, devenind frumoși, sprinteni și drăgălași.

(03 noiembrie 2018)

Relaxare printr-un hobby

Relaxarea prin practicarea unui hobby este extraordinară.
Relaxarea prin filatelie produce o mare plăcere prin dorința de a avea serii complete, de a le aranja, de a le proteja și mai ales prin a învăța cât mai multe lucruri despre timbre. Sunt interesante și ciudățeniile din filatelie cu timbre rotunde sau timbre cu foiță de aur sau timbre cu cristale.
Relaxarea prin numismatică este un lucru extraordinar mai ales atunci când obiectivul este de a avea seturi tematice complete, când monedele apar pe intervale lungi de timp, așa cum au fost cele 50 de monede de 25 cenți USA care apăreau câte 5 pe an.
Relaxarea prin colecționarea de autografe dintr-o anumită zonă, care se concretizează printr-o colecție de cărți într-un raft de bibliotecă unde apar dedicații date de autori. În vremurile de demult erau și autori care ofereau autografe unor persoane care dacă ajungeau în disgrație, cu siguranță că respectivii autori și-ar fi dorit să rupă acele pagini cu textele lingușitoare adresate prăbușitului.
Orice obiect devine element de colecție. Un hobby se construiește prin colecționarea de doape, de capace de sticle de bere, de șervețele de masă, de cactuși și tot așa. Cei ce au un hobby se relaxează.
Relaxarea printr-un hobby este benefică și pentru faptul că uneori, cacă este perpetuat pe mai multe generații, aduce bani frumoși. Filatelia este un exemplu, căci timbrele cu vechime de peste 70 de ani au un preț demn de interes. Să nu mai vorbesc de colecționarii de covoare de Buhara, de colecționarii de icoane pe lemn vechi sau de cei care au știut să preia iile vechi pe mai nimic din sate.

(26 martie 2018)

Relaxarea prin recitat

Relaxarea prin recitat este apanajul celor care știu poezii pe dinafară, fără a fi actori și fără a fi fost forțați la școală să memoreze fragmente de poezii, cât să dea bine la un comentariu stupid, de treaptă. Mie mi-au plăcut poeziile, drept care pentru a recita pe scenă a trebuit să învăț poezii care se pretau în acele vremuri să fie recitate. Drept care atunci când vreau să mă relaxez mă apucă recitatul unor poezi sau a unor gragmente de poezii din vremurile cele mai crunte ale proletcultismului abject. Au fost situații în care unele dintre poeziile recitate de mine au fost chiar în fața autorilor care între timp deveniseră democrați, aprigi luptători împotriva dictaturii comuniste. Nu le-a căzut bine. Și acum, abia îmi înfrând pornirea de a pune aici din acele versuri, care cred că i-ar umple de scârbă pe cititorii acestui material, deși pe mine m-ar relaxa, căci nenorocite vremuri am mai trăit în copilăria și tinerețea mea.

Sunt în stare să recit versuri de A. Toma, M. Beniuc, M Banuș, D. Deșliu, V. Porumbacu, dar și aiureli scrise chiar de mine, căci m-am produs și eu spre rușinea mea proprietate personală.

(27 martie 2018)

Relaxare prin cântat

Aici nu scriu despre cântăreții care-și câștigă existența din cântat, ci despre cei care cântă:
- în baie,
- la volan,
- pe stradă,
- în codru,
- în singurătate,
- iubitei,
- pruncului să adoarmă,
- prietenilor.
Sunt oameni cu ureche muzicală sau fără ureche muzicală, cu voce sau fără voce. Ei cântă, fiecare în felul lor și nimeni nu are dreptul să-i apostrofeze în vreun fel, căci așa se relaxează ei. Cei care cântă în baie obțin sonorități speciale, mai ales în cazul ariilor de operă sau a cântecelor deosebit de pretențioase ca ritm și volum. Cei care cântă în timpul condusului o fac pentru a nu adormi și pentru a fi mereu treji.
Unii cântă numai cu vocea, alții își cumpără instrumente pe care exersează cu puterile și cu talentele lor, ceea ce sunt în stare și exact cât timp au alocat pentru a scoate sunete cât de cât agreabile. Sunt forme de relaxare și de bucurie, chiar dacă unii critici nesimțiți caută să le taie elanul.

(26 martie 2018)

Relaxare prin citit

Relaxarea din citit este specifică tuturor celor care nu au fost forțați la școală să citească un anumit număr de pagini pentru a face rezumate. Ea este născută din dorința de a cunoaște, de a vedea și altfel decât la Tv sau pe laptop o realitate, așa cum și-a imaginat-o un scriitor și nu cum este livrată de un regizor și o echipă de axctori.
Oamenii au plăcerea de a citi:
- poezie,
- romane de acțiune,
- literatură SF,
- pornografie,
- memorii,
- piese de teatru,
- multe altele.
Există marii clasici ai literaturii mondiale. După foarte multe dintre lucrările lor s-au turnat filme. Sunt prea puține cărți care să nu fi fost ecranizate. Acum există e-Books și lumea citește în metrou, în autobuz, în avion, căci este cu mult mai lejer să citească de acolo decât să vadă un film, care nu-l mai lasă pe om să-și imagineze nimic.
Eu am plăcerea de a citi:
- proză scurtă modernă,
- pamflete,
- poezie tare,
- parodii,
- cărți mari.
Un veac de singurătate am citit-o într-o noapte. Tot într-o noapte și ceva din ziua următoare am citit maestrul și Margareta. Proza românească și poezia de după Nikita este așa de slabă că nici nu mă omor să citesc pe cei ce-și publică lucrările prin ICR că altfel nici dracul nu le-ar cumpăra.

(26 martie 2018)

Relaxare prin scris

Sunt oameni care au meserii precum mecanici, electricieni, bucătari, electroniști, avocați, procurori, cântăreți, pictori, informaticieni, medici sau de alte meserii, care simt nevoia să scrie:

- poezii,

- memorii,

- povestiri SF,

- romane, 

- tratate,

- foiletoane,

- pamflete.

Unii dintre ei merg în cenacluri și se produc acolo, fiind mai mult sau mai puțin apreciați. Alții rămân la stadiul scrisului pentru propria lor plăcere sau pentru a face cunoscte producțiile unor prieteni sau unor intimi. Scrisul relaxează pe aceștia. Dacă ei se ambiționează și se apucă serios de scris și publică, iar pentru aceasta ei primesc bani, se crează premisele ca din scrisul pentru relaxare, să devină scrisul-meserie și din el să trăiască cu mult mai bine decât din meseria inițială.

Scrisul relaxează pe toți cei care o fac din plăcere și din dorința de a exprima ceva. Are menirea de a limpezi gândurile, de a sistematiza idei și de a învinge temerile inerente din fața foii albe de hârtie.

(26 martie 2018)

Relaxare prin SUDOKU

SUDOKU reprezintă perfecțiunea perfecțiunilor. El este un joc centrat pe cifra 9. Se referă la un pătrat mare ce conține la rândul lui 9 pătrate mici. Fiecare dintre cele 9 pătrate mici au în interior 9 căsutțe în care se înscriu cifrele 1,2,3,4,5,6,7,8,9 cu câte o singură apariție. Pătratil mare are 9 linii și 9 coloane. Pe fiecare linie și pe fiecare coloană se scriu cifrele 1,2,3,4,5,6,7,8,9 fiecare având o singură apariție pe linie sau pe coloană.

Jocul este cu diferite grade de dificultate, după cât de multe sau puține sunt cifrece deja completate. Jocul acesta este relaxant și se joacă de unul singur, căci este distractiv, mai ales când cel ce joacă vede soluția corectă.

Omul care joacă SUDOKU se relaxează căci:

- ocupă creativ timpul liber,

- trece timpul repede în autobuz,

- atunci când așteptăm nu ne plictisim,

- în loc să ne enervăm, descifrăm un careu.

Este bine să ne relaxăm jucând SUDOKU pentru că avem și o oarecare mulțumire după completarea careurilor și ne antrenăm mintea. Se zice că dacă jucăm SUDOKU evităm Alzheimer la bătrânețe, căci mintea lucrează și nu ne ramolim, deși ne relaxăm

(26 martie 2018)