Cătălin DRULĂ are consilieri de imagine?

Cătălin DRULĂ este președintele USR și în târg se zice că el are consilieri de imagine. Eu știam că un consilier de imagine, mai corect, o echipă de consilieri de imagine, pentru bănuții cu care este plătită, se ocupă de:
- temele pe care le abordează Cătălin DRULĂ,
- vocabularul folosit de Cătălin DRULĂ,
- ieșirile publice ale lui Cătălin DRULĂ,
- gesturile lui Cătălin DRULĂ,
- ținuta lui Cătălin DRULĂ,
pentru a se reuși ca acesta să devină exact ceea ce bazinul său electoral are nevoie și la un moment dat el să devină locomotivă a USR, ca să tragă partidul după el în campaniile electorale din anul 2024. Așa cum stau lucrurile, totul decurge de parcă președintele USR, Cătălin DRULĂ nici nu ar avea echipă de consilieri de imagine, pentru că în ultimele 30 de zile, nu am văzut nimic semnificativ legat de activitatea acestuia sau chiar a partidului. Este adevărat că activitatea consilierilor de imagine se intensifică în campaniile electorale, dar noi avem un proverb, că porcul nu se îngrașă în Ajunul Crăciunului, ceea ce se traduce prin faptul că acei consilieri trebuie să lucreze intens de acum și până la alegeri, pentru a culege roadele pe care partidul USR le așteaptă de la președintele său. Cătălin DRULĂ este băiat școlit, care știe rolul specialiștilor în orice profesie și am mari mirări că nu implică specialiști performanți în derularea de acțiuni din care el ca președinte de partid să devină o prezență notabilă în viața socială, căci votanții lui nu sunt între pereții parlamentului, ci în afara perimetrului Casei Poporului.

(15 august 2023)

#câtmaireziști?

Plimbându-mă prin Iași, la intrarea într-un bloc, mi-a atras atenția un afiș lipit pe perete lângă ușa de la intrare, care avea un text concentrat #câtmaireziști?

Graficianul care a realizat acest afiș este un tip talentat, căci a găsit acea expresivitate care invită la reflecție pe oameni într-un mod  foarte direct și fără menajamente, căci după 33 de ani de la Revoluția din 1989 este timpul să se treacă la fapte, să se lichideze corupția și să se vadă rezultate palpabile în confortul cotidian, în educație, în sistemul de sănătate, în infrastructură și în comportamentul celor plătiți din banii publici, care ar trebui să fie în slujba cetățeanului, nu cetățeanul slugă la ei.

Întrebarea arată că s-a ajuns la capătul răbdării și trebuie făcut ceva, iar acel ceva trebuie făcut din interiorul societății, căci nu vine nimeni din cer sau de afară să ne rezolve nouă problemele.

(25 iulie 2023)

Invitație anonimă la un protest

În mahalaua mea, jos, la scara blocului, am găsit un teanc de fluturași care mă invitau pe mine și pe toți care ar fi citit acel text la un protest.

Era specificat scopul protestului.
Era specificată data și ora.
Era specificat locul de desfășurare.
Lipsea exact ceea ce era mai important și anume, cine organizează protestul. 
Așa cum este românul, curajos nevoie mare, imparțial până la ceruri și măreț de nu se există, acest fluturaș definește caracterul laș al celor care vor să arate cât de importanți sunt ei, dar după ce se derulează evenimentul.
dacă cineva, un X, partid, sindicat sau ONG și-ar fi asumat acest eveniment, dacă în Piața Universității s-ar strânge 100.000 de bucureșteni, s-ar împăuna cu atractivitatea acțiunilor pe care le organizează și bla, bla, bla. Dacă însă, în Piața Universității vor apare 50 de protestatari, anonimatul este excelent, căci nu se știe cine a eșuat lamentabil într-un demers cu care populația nu a rezonat. Specific românesc, adică organizatori anonimi. Dacă vor fi la protest 200.000 de cetățeni, vor apare și bannerele cu organizatorul, dacă vor fi doar 100, bannerele vor rămâne nedesfășurate și nimeni nu va ieși șifonat din chestiune.
Nu mă mai miră nimic.
Să nu uităm că pe 27 august erau anunțați 10.000 de nuntași la Măciuca și s-au prezentat vreo 5.000. Nimeni nu mai vrea să se riște să iasă șifonat dintr-un astfel de demers.
Aștept ziua când în București un partid sau un sindicat sau un ONG va organiza un miting unde 1.000.000 de bucureșteni să mărșăluiască fie să-și strige păsurile, fie să chiuie de bucurie. Vreau 1.000.000 nici cu unul mai puțin, nici cu unul mai mult și mă voi convinge că avem partide sau sindicate sau ONG-uri. Până atunci avem doar curele de transmisie și nimic altceva.

(29 septembrie 2022)

O nedumerire legitimă

Văd că sunt bășicați așa-zișii jurnaliști că ora de consultanță este de 1.000 de euro sau de 2.000 de euro. Pe ei nu-i deranjează în niciun fel că o cântăreață de la Tv la o nuntă, pentru 3 ore încasează 4.000 de euro. Nu sunt deranjați că o cântăreață în vogă de muzică pop nu se deplasează niciunde fără 10.000 de euro pentru un eveniment. Ei acceptă ca la un botez, un manelist să câștige lejer 7.000 de euro, dar consideră inacceptabil ca un consultant să încaseze 1.000 de euro sau 2.000 de euro pe zi.
Îi anunț pe nefericiții și nedocumentații jurnaliști că în anul 2.000 un partener de proiect din Spania, pe probleme de consultanță în calitate software câștiga zilnic 5.000 de euro, iar în 1998 un consultant pe management de proiect din Austria, autor al unei celebre cărți traduse și pe Dâmbovița, câștiga pe zi tot 5.000 de dolari, adică la vremea aceea un 4.000 de euro de azi.
Consultanță dau numai oamenii de top în meserie.
Medicii cei mai buni dau consultanță.
Cântăreții de operă cei mai buni organizează master class.
Inginerii cei mai bine cotați dau consultanță.
Arhitecții cei mai renumiți dau consultanță.
La un anumit nivel de performanță, plata este pe măsură.
Am aflat că o pițipoancă a dat zeci de mii de euro pentru câteva ședințe, unor vrăjitoare să-i aducă iubitul înapoi. O ședință acolo nu cred că dura mai mult de două ore, iar 10.000 de euro pe oră deja mi se pare cam mult, chiar dacă era invocat necuratul, deși relația specială a vrăjitoarei cu acela era de neprețuit. Vreau să spun că ar trebui să nu ne mire costul consultanței, ci ceea ce se obține prin consultanță. Dacă Noi avem 20 de indivizi care fac oferte de proiecte de 500.000 euro nerambursabili și nu este câștigat niciun proiect și dacă vine un consultant plătit cu 400.000 euro pentru 4 zile de activitate, după care cei 200 de indivizi depun oferte de proiecte și obțin finanțări de 500.000 euro, crede cineva că a fost prea scumpă ziua de consultanță de 100.000 de euro?

Așa cum la noi totul devine o caricatură, să nu ne mirăm că și activitatea de consultanță va căpăta nuanțe mioritice și orice neica-nimeni, fără vreo justificare își va zice consultant, deși nu are nicio calificare, deși consultanța presupune numai oameni înalt calificați și cu experiență mare în spate.

(17 februarie 2022)

Studiile de fezabilitate și de consultanță - sursă de hoție la români

Nu mă miră deloc că studiile de fezabilitate au devenit sursă de îmbogățire pentru toți mediocrii care nu sunt în stare de nimic și ocolesc:
- soluțiile,
- eficiența,
- munca,
- răspunderea,
atunci când sunt bani și se dorește realizarea unui obiectiv important. 
Dacă se dorește construirea unui spital, se face un studiu de fezabilitate. Spitalul nu se construiește.
Dacă se dorește construirea unei autostrăzi, se face un studiu de fezabilitate. Autostrada nu se construiește.
Dacă se dorește construirea unui aeroport, se face un studiu de fezabilitate. Aeroportul nu se construiește.
Se cheltuiesc doar niște bani, căci studiile de fezabilitate:
- nu înseamnă nimic,
- nu justifică nimic,
- se fac doar pentru a se fura banii.
Acum, că lumea s-a prins că studiile de fezabilitate înseamnă hoție pe față, s-a trecut pe un nou plan, superior și anume, se vor întocmi studii de consultanță și se va acorda consultanță în diferite domenii extrem de importante, pentru a se oferi soluții la probleme extrem de complexe. Așa cum românii au caricaturizat comunismul, au ridiculizat capitalismul și au dus în derizoriu fezabilitatea, cu siguranță, vor face din consultanță un mijloc subtil, sigur și comod de a încasa mălaiul sau cașcavalul, căci mai șmecher decât românul în a-și fura singur căciula și nu a face nimic, nu există altul pe lume.
În primul rând, obiectivele de consultanță definite sunt vagi.
În al doilea rând, pentru treburi serioase, nu există specialiști care să dea consultanță.
În al treilea rând, consultanța nu este urmată de nimic concret și măsurabil ca efic iență.
În al patrulea rând, consultanța de la noi sunt bani aruncați pe fereastră.
În al cincilea rând, consultanța este făcută de șmecheri pentru hoții legali, dar proști.
Dacă în unele locuri consultanța se plătește cu 10% din valoarea proiectului și consultanța înseamnă soluție fără fisură, la noi, consultanța nu este altceva decât o frecție la un picior de lemn, căci cei care dau consultanță la noi sunt:
- ageamii,
- amatori,
- ignoranți,
- cigulitori,
- nepregătiți,
- ariviști,
- comozi,
într-un cuvânt, persoane fără pregătire de specialitate, care nu s-au remarcat în nimic și care stau cu mâna întinsă la banul public, pentru a obține 1.000 sau 2.000 de euro pe zi, cu un parandărăt de 80%, căci altfel, cel care distribuie cașcavalul îi lasă muritori de foame, drept care ei acceptă și acest procent oneros.

(17 februarie 2022)

Consultanța, bat-o norocul!

În anul 2008 am participat la Congresul IPMA de la Cracovia. Acolo a venit și a vorbit fostu președinte al Poloniei Lech WALESA, simbolul luptei anticomuniste de dinainte de 1989.
El a spus clar: Polonia a accesat 100% din fondurile UE pentru că:
- a alocat din bugetul național 10% din suma care trebuia atrasă,
- a plătit firme de consultanță cu acești bani,
- a propus proiecte realizate cu ajutorul acestor firme de consultanță,
- toate proiectele au fost acceptate și finanțate,
- au fost atrași toți banii planificați, adică restul de 90%.
În acest context, pentru PNRR unde trebuie să atragem 30 de miliarde, din bugetul național trebuie să plătim 3 miliarde unor firme de consultanță. Acestea coordonează realizarea și implementarea  proiectelor, și automat vor veni și cele 30 de miliarde. Net, țara va avea 27 miliarde, căci 30-3=27. 
Mă bucur că s-a înțeles după 13 ani ceea ce a zis Lech WALESA și i-a venit românului mintea de pe urmă. Ceea ce mi se pare anormal, se leagă de faptul că toți au rămas închistați în ideea că a primi consultanță pe bani grei, ar fi ca și cum am arunca banii pe fereastră. Am rămas în mentalitatea că învățământul e neproductiv, că nu vedem ieșind pe pandă rulantă șuruburi, piulițe, cozonaci sau pantofi, deși el produce oameni instruiți, dar nu e considerat ramură de producție. Tot așa și cu consultanța. Oamenii nu înțeleg că diferența dintre un proiect prost și unul bun este de milioane și milioane de euro. Rămânem într-un trecut negru care nu ne duce nicăieri. În PNRR consultanța este premisa  derulării de calitate a proiectelor.

Noi credem că dacă facem șuruburi sau chiftele, ne pricepem și la consultanță. Nu este așa. Consultanța este aceea care face ca diferențele dintre costurile de deviz și costurile efective să fie decente, dacă nu zero, în niciun caz costul real să fie mai mare de 10 ori decât costul din devizul cu care a fost aprobat proiectul, așa cum se întâmplă acum. UE nu are chef să arunce cu banii proprii pe ferestrele de la noi.

(08 decembrie 2021)

Slugile politice

Există oameni care:

- nu au meserie,

- nu se pricep la nimic,

- care știu să spună DA,

- s-au născut slugi,

- nu-și asumă nimic,

- se fac preș,

- vor doar să profite,

- nu-și asumă nimic.

Acești oameni găsesc întotdeauna persoană pe care să le slujească plini de respect, umilință, fără să scoată o vorbă, știind când să se gudure pentru a face pe plac celor în slujba cărorta se găsesc. Aceste persoane intuiesc:

- ce place stăpânului,

- când stăpânul vrea ceva,

- dacă trebuie să râdă,

- momentul când să zâmbească,

- ce trebuie să spună să fie pe plac,

- dacă trebuie să tacă.

Ei sunt tot timpul o umbră în preajma celui care se consideră adevăratul stăpân. Am văzut astfel de persoane, fără meserie, fricoase, gata să sară în foc pentru a-l apăra pe șef, care deschid ușa șefului, îi servesc cafeaua șefului, spun bancuri șefului, îi oferă o țigară șefului, fără a uita să adauge ceva drăguț care să evidențieze poziția privilegiată pe care o are șeful în imina sa.

Oamenii aceștia care nu se pricep la nimic îl pun pe stăpân în situația să le ofere o sinecură, doar pentru a scăpa de ele, pentru că și stăpânii se plictisesc de slugile care fac totul previzibil, fără să vină cu noutăți și mai ales, dacă stăpânul avansează. El nu are cum să-și ia vechile slugi la noua împărăție, căci acolo sunt alte slugi, cu alte pretenții. Ca să le fie recunoscător stăpânul vechilor slugi, le plasează pe poziții din care slugile să mulgă și ele oarece vaci, să le fie bine, ca să nu le fie rău. Numai așa se explică numirile pe poziții neadecvate a unor nepricepuți. dacă respectivii ar fi fost pricepuți la ceva, cu siguranță ar avea rosturile lor și nu ar fi fost slugile nimănui. Toți numiții politic sunt:

- nepricepuți,

- fără caracter,

- nu au experiență,

- au carențe de caracter,

- sunt lipsiți de inițiativă,

- nu-și asumă nimic.

Să luăm numirile făcute de partide în orice momente și vom vedea că așa stau lucrurile. Nu există meseria de activist civic și nici meseria de propagandist așa cum nu există meseria de revoluționar. Numai în țeasta lui Nicolae CEAUȘESCU era ideea că el era revoluționar de profesie. Trebuie să știm exact că există tâmplar, există șofer, există contabil, există țambalagiu, există zidar, dar mai există mii și mii de alte meserii, iar cei le știu le practică cu succes. Numai cei cu meserie practicată cu succes au calitatea de a ocupa poziții eligibile. Cei fără meserie practicată cu succes, vor fi politicieni de mâna a doua, adică nimeni, căci nu au cum să depășească statutul de slugi care trebuie să stea drepți în fața stăpânilor..

(16 martie 2021)

Publicul de la spectacolul cu opera TURANDOT din 13.02.2020

Bucureștiul este un oraș cu 2.000.000 de locuitori cel puțin, iar sala ONB are 952 de locuri, iar a se juca spectacole cu casa închisă trebuie să îndeplinească o singură condiție și anume, spectacolele să fie bune, cu interpreți buni și cu producții recunoscute, pentru lucrări artistice renumite.

Și în ziua de joi 13 februarie 2020 sala ONB a fost plină, publicul fiind foarte civilizat, în sensul că nu au foit ambalaje, nu au sunat telefoane, oamenii au venit la timp și și-au ocupat locurile. Lumea nu a fost nerăbdătoare să iasă la pauze. Este același public cuminte pe care îl știu eu dintotdeauna. Am admirat faptul că oamenii vin la operă îngrijit îmbrăcați, lasă hainele la garderobă și în pauze este destul de multă liniște, nu este acel freamăt întâlnit acolo unde sălile au peste 2500 locuri. Spațiile generoase de la ONB fac din pauze locuri unde lumea iese și comentează, dar în liniște.

Am appreciate faptul că publicul bucureștean este disciplinat și nu are manifestări ieșite din comun, deși nu i s-a dat prilejul nici să cadă în extaz, nici să arunce cu ouă clocite spre scenă.

Mi-a atras atenția că atmosfera era cam aceeași din timpul bombardamentelor, în care o lume sărăcită pune țoalele cele mai bune, dar fără strălucire pe ea și merge să se bucure. Nu am văzut lux, nu am văzut sclipire. Bucureștiul lui 2020 este un oraș al lumii sărace, cu oameni triști, care nu etalează nimic, pentru că nu au ce etala. În lipsa unei tradiții spre un standard ceva mai răsărit, publicul de joi 13 februarie 2020 parcă era venit de pe șantiere, pline de noroaie, hainele fiind nu prăfuite, ci ponosite, ca semn al nivelului de trai ajuns sub acea limită a ieșirii la suprafață.

(14 februarie 2020)

Figurația la TURANDOT din 13-02-2020

Spectacolul cu opera TURANDOT de PUCCINI are un început șocant. Pe scenă intră foarte, foarte mulți figuranți, pe post de sclavi. Se vede în acest fel că scena este prea mică.

M-a impresionat că acești figuranți reapar periodic în scenă. Ei sunt printre coriști, ceea ce este un lucru extraordinar.

este ceva cu totul special că la terminarea spectacolului, la aplauze, toți figuranții, inclusiv corul de copii vin pe scenă. Este un semn de respect față de spectatorii din sală.

Pentru modul în care această mulțime este folosită în scenă ca personaj colectiv, ONB merită nota 10.

(14 februarie 2020)

Aplauzele de final la TURANDOT din 13-02-2020

La spectacolul cu TURANDOT din 13 februarie 2020 mă așteptam să aud aplauze și tenorul Daniel MAGDAL să facă un bis la Nessun Dorma, ceea ce nu s-a întâmplat.

La București lumea este atât de exigentă încât nu face așa ceva, chiar dacă aria a fost interpretată foarte corect.  Este posibil ca la București să nu se facă ceea ce la Arenele din Verona, Scala din Milano sau altundeva se face, adică se bisează și toată lumea e mulțumită.

Mi-a plăcut că la terminarea spectacolului artiștii au fost îndelung aplaudați. Organizatorii au oferit flori artiștilor, dar cred că dacă ofereau și buchete de trandafiri ar fi fost mai spectaculos. Măcar divei trebuiau să-i dea niște trandafiri, căci florăriile sunt pline de asemenea flori nobile.

Cârcotesc și eu, na!

(14 februarie 2020)

Orchestra de la ONB la spectacoilul TURANDOT din 13.02-2020

TURANDOT de la ONB, distribuția din 13.02.2020

Din caul locului trebuie să spun că am fost un privilegiat, mergând la spectacolul cu TURANDOT din 13 februarie 2020 pentru că distribuția a fost una de excepție, prin prezența mareu soprane Maria GULEGHINA în rolul titular. Cine vrea să-și satisfacă curiozitatea, să intre pe Wikipedia și se va lămuri cine este cceastă soprană, iar prezența sa la București este cu adevărat un eveniment, deși cârcotașii dacă se leagă de un număr prim, să zicem 61, s-ar înșela cu siguranță.

Deci, distribuția spectacolului la care am asistat a fost următoarea:

Maria GULEGHINA - Turandot

Valentin RACOVEANU - Altoum

Dragol BAJIC - Timur

Irina IORDĂCHESCU - Liu

Dan INDRICĂU - Ping

Liviu INDRICĂU - Pang

Andrei LAZĂR - Pong

Mandarinul - Ion DIMIERU

Ana Maria HANGU, Oana Ștefania IONESCU - Due ancelle

Narcis BREBEANU - Prințil Persiei.

Spectacolul a fost omogen, toți interpreții autohtoni  au căutat să  se ridice la înălțimea partenerei lor, GULEGHINA, care a ridicat ștacheta de la primele note. Am apreciat că au redat cu acuratețe partitura puccininană, fără excesele cu care ONB mă obișnuise pe la spectacolele anterioare, în care probabil din cauza acusticii le-a impus interpreților să facă eforturi care erau în contradicție cu contextul.

Regia le-a impus interpreților o economie de gestori bine venită și integrera lor în decor prin poziționări extrem de bine gândite, făcând din spectacol un tot unitar, în care interpreții erau parte dintr-o echipă care a căutat să acționeze omogen.

față de alte dăți, acum am recunoiscut cu mare ușurință ariile cântate, pentru că intyerpreții nu s-au depărtat de la partitură, ceea ce este un lucru extraordinar, dacă am în vedere că la alte spectacole, uneori mă întrebam dacă nu cumva am dormit pe când s-a cântat o arie preferată.

dacă fac o comparație a spectacolului cu TURANDOT văzut de mine pe 13 februarie 2020 la ONB și alte spectacole văzute la MEZZO sunt îndreptățit să spun că ceea ce am văzut a fost un spectacol foarte bun, care nu a avut în el nimic provincial, ci a mers ca un mecanism perfect, fără sincope.

(13 februarie 2020)

Dictatura străzii

În 11 decembrie 2016 au avut loc alegerile parlamentare în România și din cei 18.403.044 de cetățeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne 7.261.300, adică 39,46%. Rezultatul votului a fost:

Pentru Partidul Social Democrat au votat 3.204.864 cetățeni, adică 44,14%.

Pentru Partidul Național Liberal au votat 1.412.377, adică 19,45%

Pentru Uniunea Salvați România au votat 625.154, adică 8,61%

Pentru Uniunea Democrată a Maghiarilor din România au votat 435.969, adică 6,18%

Pentru Alianța Liberalilor și Democraților au votat 396.386, adică 5.46%

Partidul Mișcarea Populară au votat 376.891, adică 5,19%.

După redistribuire PSD și ALDE au majoritatea în Parlament.

În februarie trecut, la nici două luni de la alegeri s-a pornit un val de demonstrații împotriva guvernanților, ajungându-se la 300.000 de demostranți în toată țara, ceea ce a reprezentat sub 8,20% din câți votaseră cu PSD + ALDE, deci o minoritate.

Acum la un an și o lună de la alegeri, în 20 ianuarie 2018, circa la 30.000 de protestatari au ieșit în Piața Universității și au manifestat pașnic pentru apărarea democrației și pentru independența justișiei la noi în țară. Ei au reprezentat 0,82% din numărul votanților puterii din alegerile care au avut loc în 11 decembrie 2018. Dreptul de a protesta este garantat prin Constituție și faptul că protestul s-a desfășurat conform legii, a fost fără incidente și protestatarii au scandat lozincile propuse, este lucrul cel mai important, aspect ce marchează un nivel superior de civism și un stadiu al democrației, ridicat. Unii au vorbit despre dictatura străzii, ceea ce mi se pare nepotrivit, căci nu s-a mers și nu s-a intrat în clădirea guvernului, nu s-a mers și nu s-a intrat în clădirea CCR, nu s-au produs violențe, nu au fost molestați politicieni și nu s-a pus niciun moment în pericol ordinea de drept din țară. Aș zice că așa-zișii jurnaliști, unii dintre ei manipulatori, alții ignoranți, ar face foarte bine să nu confunde relatările lor despre mișcările de stradă cu gogomăniile pe care le debitează când vorbesc despre starea vremii având ca fundal imagini de arhivă, care au drept scop să bage aitrea. 

(21 decembrie 2018)

Despre ONG-uri un pic

M-am enervat teribil de tare când am auzit ceva despre un audit pe la DNA sau PNA făcut de ONG-ul unde este Cristina Guseth, cea care s-a făcut de cacao la comisia parlamentară de justiție când a vrut să devină ministreasă. M-am gândit că un ONG are:

- un obiectiv nobil;

- susținere financiară;

- personal dedicat;

- mulți voluntari sufletiști;

- acțiuni de îndeplinit;

- vizibilitate majoră.

În realitate, nu am prea auzit de existența ONG-urilor decât în momente critice, ba cu câinii, ba cu copiii străzii, ba cu proteste legate de încălcările drepturilor omului. Am o vagă senzație de catifea că multe ONG-uri există cu scopuri strict legate de susrsele de finanțare sigure și că au personal care desfășoară activități minore pe salarii mari. Ca să fiu contrazis, mi-ar fi foarte convenabil dacă aș vedea la ONG-uri bilanțurile contabile, din care să văd voluntariatul, să văd acțiuni și că fondurile s-au cheltuit pentru a realiza scopurile, nu pentru salariile celor care lucrează acolo la ONG-uri, pentru că eu îi văd ca pe niște sufletiști, voluntari, dezinteresați spre partea materială, ci animați numai și numai de scopuri nobile. Să zicem că un ONG ar fi cu obiectivul de a împărți caiete copiilor nevoiași. Pe anul 2016 mi-ar plăcea să văd că acolo din 100.000 euro fonduri 3.000 euro au fost cheltuiți pentru utilități și transport mărfuri, 1.000 euro au fost cheltuiți pentru manipulare de produse și restul de 97.000 euro s-au dus pe caiete date copiilor nevoiași sub semnătură. Eu sunt sătul de emisiunile Tv așa-zise caritabile, în care se făceau tot felul de promisiuni care rămâneau neonorate, iar oamenii în nevoie, tot în nevoie rămâneau dacă mai trăiau. Acolo erau cheltuieli mari și ele se acopereau din acele sume ce rezultau ca donații sau donațiile în final nu se mai făceau. Cazul unui inel al unei cântărețe donat la Tv și nedonat în realitate, este celebru. 

Mi-ar place să știu cât la sută din fonduri s-au dus efectiv pe salariile celor ce lucrează în fiecare ONG sau ce case, mașini sau premii s-au obținut, în loc de realizarea celor legate de scopul nobil pentru care fiecare ONG s-a constituit. Nu știu dacă e obligatoriu ca ONG-urile să alcătuiască societatea civilă, dar știu că ele au tot ce trebuie ca societatea să devină mai igienizată cu mult.

(01 iunie 2017)