Showing posts with label ZĂRZĂRICĂ. Show all posts
Showing posts with label ZĂRZĂRICĂ. Show all posts

Sunday, April 2, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Maria Frumoasa

Așa i se zicea:  Maria Frumoasa. Era cu adevărat frumoasă, dar muierile din mahala ziceau că e  ea frumoasă, dar e femeie fără noroc la bărbați. Mie nu mi s-a părut așa, din moment ce a început să-i crească burta. A născut o fată, la fel de frumoasă ca mămica ei. Îmi aduc aminte că la vremea când fetița mergea binișor, au avut loc alegerile de deputați în Marea Adunare Națională și la o serbare cu artiști amatori de la Fabrica de Încălțăminte Tudor VLADIMIRESCU din Pitești a apărut pe scenă și  Maria Frumoasa cu părul făcut permanent și cu o garoafă prinsă-n păr și îmbrăcată în costm național. A cântat un cântec frumos, acompaniată la acordeon de ZĂRZĂRICĂ.
M-a impresionat că ea era femeia despre care s-ar fi spus fără a greși că Dumnezeu a fost foarte darnic, dându-i frumusețea și vocea, dar nu i-a dat și noroc în viață.


(02 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: ZĂRZĂRICĂ

ZĂRZĂRICĂ era cizmar. Lucra la Fabrica de Încălțăminte Tudor VLADIMIRESCU din Pitești. Era în chirie la o vecină care ne despărțea doar de un gard. ZĂRZĂRICĂ ieșea în curte și zdrăngănea un acordeon. Învăța să cânte singur la acordeon. CVu trecerea timpului, ZĂRZĂRICĂ a învățat să cânte și chiar cânta bine. A început să cânte la onomastici, la nunți și își schimbase statutul de cizmar ZĂRZĂRICĂ. Când erau alegerile se organizau serbări de către muncitorii din fabrică, pe poziție de artiști amatori. L-am văzut și pe ZĂRZĂRICĂ pe scenă cântând la acordeon și lumea l-a aplaudat. La o nuntă, ZĂRZĂRICĂ a cântat cu acordeonul, dar și din gură. Le zicea bine ZĂRZĂRICĂ.
M-a impresionat ZĂRZĂRICĂ și m-a convins că un om dacă simte că vrea să facă ceva și mai ales, dacă are resurse, face și nu-i stă nimic în carte. Trebuie să vrea și să aibă cu ce.

(02 aprilie 2023)