Showing posts with label resturi. Show all posts
Showing posts with label resturi. Show all posts

Thursday, June 1, 2023

Am stabilit o mare performanță!

Prin 2006 am avut ocazia pentru prima dată să merg într-o vacanță pe sistemul all inclusive și am avut surpriza să văd cum lumea punea munți de mâncare pe farfurii și la plecare lăsau mâncarea începută în farfurie, tot munți, dar imposibil de refolosit. Risipă ca atunci nu am văzut niciodată. Mi-a încolțit ideea de a atinge performanța ca farfuriile mele să nu conțină mai nimic pe ele după ce am terminat de mâncat, dar nu oricum, ci din prima iterație.

Unii procedează așa ca reminiscență a vremurilor comuniste când lumea se așeza la coadă la alimentară și de frica terminării produselor, puneau în coș cantități foarte mari. Acum, la all inclusive este mâncare pentru toată lumea, iar cantitățile nu sunt deloc neglijabile. Dar oamenii au rămas cu acea frică și de aceea stau la coadă când se deschide restaurantul, pun în farfurii cantități impresionante de mâncare și tot frica este aceea care-i face să nu mai fie oameni raționali.

Mai pe românește spus, să merg, să pun în farfurie mâncare, să mănânc, să mă satur, dar pe farfurie să rămână doar mici firimituri, adică să nu arunc mâncare, să nu rămână paharul pe jumătate plin și tot așa. La început aveam o oarecare jenă și puneam în farfurie mai puțină mâncare, după care reveneam și puneam și a doua oară sau chiar și a treia oară, până când consideram că sunt sătul cu felul de mâncare respectiv. M-am perfecționat cu timpul și am rărit revenirile pentru a pune același fel de mâncare în farfurie a doua oară.

Am ajuns la performanța de doi ani, că pun în farfurie exact cât este necesar să mă satur de felul de mâncare respectiv și fac același lucru pentru toate felurile de mâncare, încât în final sunt sătul, dar nu am aruncat niciun pic de mâncare. După mine este o performanță importantă, căci mă compar cu cei care iau mâncare de probă și o lasă în farfurie sau iau cu mult mai multă decât le este necesară, se satură și lasă mai mult de jumătate din cât au luat, în farfurie.

Sunt mândru de performanța mea!



(02 iunie 2023)

Sunday, November 6, 2022

Defectul nostru: complicăm lucrurile simple

Un lucru simplu noi îl complică atât de tare încât nimeni nu mai înțelege nimic. Să iau exemplul reciclării deșeurilor. Pentru a reuși acest demers, totul trebuie prezentat pe înțelesul tuturor.
Punem mai multe tomberoane, care formează un set.
Un tomberon este pentru resturile din hârtie.
Un tomberon este pentru pungi, pahare și sticle din plastic.
Un tomberon este pentru gunoi. 
Fiecare tomberon are culoarea lui.
Pe fiecare tomberon trebuie să fie scris la vedere conținutul sub forma unui cuvânt, dar trebuie să existe și un desen foarte clar, simplu și sugestiv.
Seturile de tomberoane se standardizează și cine vrea să producă așa ceva trebuie să respecte standardele de dimensiune, de culoare și de grafică. Televiziunile trebuie să prezinte suficient de des modul de utilizare a tomberoanelor. Oamenii politici și influencerii zilei trebuie să apară în mass-media cu exemplificări. Sunt sigur că dacă acest lucru simplu, pe care toți l-au complicat până l-au făcut imposibil de soluționat, va fi reluat într-o formă inteligentă, se va ajunge ca și la noi colectarea deșeurilor să se facă eficient și mai ales corect.
Observăm că la noi, în locurile unde se găsesc astfel de puncte de colectare a deșeurilor pe care cetățenii le sortează, formele tomberoanelor sunt diferite, culorile tomberoanelor sunt diferite și chiar dispunerea tipurilor de deșeuri este diferită. În acest context, cetățeanul va încurca dispunerea deșeurilor proprii în tomberoane și vor apare situații în care la hârtie se vor afla și materiale plastice. Este grav în care deșeurile de hârtie sunt contaminate cu gunoaie menajere și cu resturi de mâncare. Educarea cetățenilor trebuie făcută inteligent, cu grijă, dar totul trebuie să pornească de la asigurarea condițiilor de depozitare a deșeurilor selectate.

(06 noiembrie 2022)