De la un timp încoace apar pe sticlă diferite persoane care provin din anturajele mai apropiate sau mai îndepărtate ale unor personaje din primele linii ale regimuliui comunist din țara noastră. Ele vorbesc despre viața lor în cercurile unde trăiau sau pe care le frecventau. Aș fi apreciat foarte mult la respectivele persoane dacă:
- prezentau adevărul,
- nu denaturau contextul,
- nu înfrumusețau urâtul,
- ar fi evitat modestia inexistentă,
- n-ar fi cosmetizat și exagerat.
Să prezinți drept oameni pe niște indivizi care își pierduseră cele mai elementare urme de umanitate, este deja împotriva oricărei logici și slujește disperării cu care se agață fiecare de speranța că lumea uită atrocitățile comunismului și transformarea personajelor odioase în oameni iubitori, buni, altruiști, modești, sensibili și înțelegători, va face ca perioada groaznică de dinainte de 1989 să devină suportabilă, cu elemente pozitive, cu concluzia că alții au fost de vină, nu conducătorii de atunci.
Există documente. Există victime. Există dovezile palpabile. Nu mai trebuie să vină nimeni să-mi spună mie că regimul comunist a fost bun, că dictatorii, acoliții, rudele și progeniturile lor au fost altfel decât îi știa toată lumea, adică răi, superficiali, profitori, orgolioși, avantajați, puternici, îngâmfați, supraevaluați, îmbuibați și traficanți de influență.
Am fost într-o bază de practică înainte de 1989 și acolo era una dintre rudele de departe, provenind din Scornicești, care era și studentă la Cibernetică. Colega în grupa căreia lucra studenta a fost torturată pur și simplu de cei din comitetul de partid din facultate și din ASE asupra modului cum se poartă cu studenta, asupra atmosferei din echipa care mergea pe câmp și câte și mai câte.
Năravurile s-au păstrat și după 1989, căci am văzut un distins profesor care mi-a făcut cunoștință cu un preparator, fiul unei vedete politice dâmbovițene, preparator care era musai un strălucit economist, care avea soluții de excepție la contractele de cercetare la care lucra, care era un model de cadru didactic după cum își ținea seminariile, care era un doctorand perfect și pe care mi l-a recomandat cu căldură să-l cooptez într-un proiect, lucru pe care l-am făcut. I-am dat sarcini pe care el singur trebuia să le rezolve și nu a mai apărut niciodată. Am aflat că a devenit conferențiar rapid.
- prezentau adevărul,
- nu denaturau contextul,
- nu înfrumusețau urâtul,
- ar fi evitat modestia inexistentă,
- n-ar fi cosmetizat și exagerat.
Să prezinți drept oameni pe niște indivizi care își pierduseră cele mai elementare urme de umanitate, este deja împotriva oricărei logici și slujește disperării cu care se agață fiecare de speranța că lumea uită atrocitățile comunismului și transformarea personajelor odioase în oameni iubitori, buni, altruiști, modești, sensibili și înțelegători, va face ca perioada groaznică de dinainte de 1989 să devină suportabilă, cu elemente pozitive, cu concluzia că alții au fost de vină, nu conducătorii de atunci.
Există documente. Există victime. Există dovezile palpabile. Nu mai trebuie să vină nimeni să-mi spună mie că regimul comunist a fost bun, că dictatorii, acoliții, rudele și progeniturile lor au fost altfel decât îi știa toată lumea, adică răi, superficiali, profitori, orgolioși, avantajați, puternici, îngâmfați, supraevaluați, îmbuibați și traficanți de influență.
Am fost într-o bază de practică înainte de 1989 și acolo era una dintre rudele de departe, provenind din Scornicești, care era și studentă la Cibernetică. Colega în grupa căreia lucra studenta a fost torturată pur și simplu de cei din comitetul de partid din facultate și din ASE asupra modului cum se poartă cu studenta, asupra atmosferei din echipa care mergea pe câmp și câte și mai câte.
Năravurile s-au păstrat și după 1989, căci am văzut un distins profesor care mi-a făcut cunoștință cu un preparator, fiul unei vedete politice dâmbovițene, preparator care era musai un strălucit economist, care avea soluții de excepție la contractele de cercetare la care lucra, care era un model de cadru didactic după cum își ținea seminariile, care era un doctorand perfect și pe care mi l-a recomandat cu căldură să-l cooptez într-un proiect, lucru pe care l-am făcut. I-am dat sarcini pe care el singur trebuia să le rezolve și nu a mai apărut niciodată. Am aflat că a devenit conferențiar rapid.
Un singur tânăr cu numele de CEAUȘESCU am cunoscut la Direcția Județeană de Statistic din Pitești în 1968 care spunea cu voce tare că nu este rudă cu Nicolae CEAUȘESCU și punct.
(23 noiembrie 2021)
