De de nu-mi dai luna de pe cer, bre, că mi-ai promis-o?

Am văzut un ROAST în care cel care e pe scenă se numea George BUHNICI. Nu mi s-a părut că George BUHNICI a sărit calul. Am văzut niște ROAST-uri cu mult mai tari și lumea nu s-a inflamat ca acum, când George BUHNICI face obiectul unor discuții pe toate televiziunile.
George BUHNICI a vorbit de femeile tinere cu vergeturi pe pulpe, care apar în public în ținute nepotrivite și le-a invitat să meargă la sală. Vergeturi au femeile dintotdeauna, dar ele au avut bunul simț să nu și le afișeze în public. Nimeni nu spune că a avea vergeturi este un defect. Nimeni nu trebuie să spună că a avea vergeturi este o virtute. Toată lumea știe de ce apar vergeturile. Cu cât trece timpul, pielea suferă transformări degenerescente, care se concretizează prin vergeturi.
Toți ne îngrășăm.
Toți îmbătrânim.
Mulți nu avem timp să mergem la sală.

Nu dispunem de bani pentru tratamente cosmetice.
Nu avem timp să ne preocupăm de noi așa cum ar trebui.
Nu este o scuză, dar realitatea este una crudă, mai ales în cazul femeilor care au copii, au bărbat, au servici și cărora le rămâne foarte puțin timp să se ocupe de ele, spre deloc.
Totuși, sunt femei tinere care nu au copii, nu au bărbat, nu au servici, care mai ales, dacă sunt persoane publice, trebuie să fie extrem de atente cum ies în public.
Eu nu vorbesc aici despre femei slabe, despre femei grase. Fiecare femeie este așa cum a lăsat-o Dumnezeu, frumoasă sau urâtă, plinuță sau scândură, blondă sau brunetă, cu năsuc obrăznicuț sau nas imens. Important nu este cum arată femeia, ci cum iese în lume femeia. 
Dacă femeia iese în lume frumos îmbrăcată, cinste ei!
Dacă femeia știe să-și acopere părțile trupului care nu o avantajează, cinste ei!
Dacă femeia știe să pășească pe covorul roșu și să atragă exclamații admirative, cinste ei!
Dacă femeia face gesturi care atrag admirație din partea bărbaților, cinste ei!

Nu același lucru spun despre femeile neglijente, vulgare, dizgrațioase, care nici din partea celorlalte femei nu primesc aprecieri sau semne de aprobare. Ele nu știu să se îmbrace, nu aleg bine culorile, fac totul pentru a ieși în evidență, dar pe negativ, exagerând exact acolo unde nu trebuie.


(19 iulie 2022)

Povești triste și lacrimogene

Televiziunile au apetență spre accidente, morți, tragedii, sărăcie, crime, violuri, pentru că acestea fac rating și ratingul aduce reclame și reclamele înseamnă bani și lăcomia este nemărginită. Tocmai de aceea televiziunile merg spre zone facile, unde totul este sigur și fără efort. Un interviu cu un muribund dintr-un accident de mașină face un rating de 100 de ori mai mare decât un interviu cu un elev olimpic sau cu un mare actor care recită Scrisoarea a III-a de Mihail Eminescu.

Pe fundalul acestei stări deplorabile, chiar în emisiunile Tv vesele, musai este răscolit ceva din viața unui concurent sau a oricărui participant, în așa fel încât pentru câteva secunde se alunecă în zona melodramatică unde și ceva lacrim dau bine la conținut. A impresiona prin povești triste și lacrimogene este rețeta sigură a continuării oricărui show. CNA nu-și face deloc treaba din moment ce nu introduce niște linii directoare, din care să rezulte cel puțin o paritate, adică la un eveniment trist sau dureros să fie prezentat în contrapartidă un fapt pozitiv, din care să se vadă creativitate inițiativă, succes.

(22 aprilie 2017)

Presa independentă...

Independența presei este o himeră. Cine spune că știe un ziar independent, minte urât de tot. Am toate argumentele din lume pentru a arăta că un ziar nu are cum să fie independent dacă:

- nu are un mecena dezinteresat;

- nu are rubrică de mică publicitate;

- nu are în spate o fundație inocentă.

În orice altă situație cel ce vine cu banul vrea:

- să fie lăudat sau să nu se vorbească despre el;

- să nu se dezvolte anumite subiecte;

- anumite subiecte să aibă abordarea pe care o vrea el;

- să sprijine anuite forțe;

- să includă anumiți vectori de opinie;

- ca frecvența unor mesaje să fie dirijată.

Cândva am scris despre calculul invers, adică pornind de la efect se ajunge spre cauză sau pornind de la rezultat, se ajunge la necesarul de resurse. În cazul unui ziar, apare ideia ciclului de producție, care de regulă este scurt, să zicem o zi. Pornind de la tirajul TI,

Să presupunem că ziarul are un preț P per bucată, plătit de cititor.

Să presupunem că din preț 20% este luat de distributor.

Să presupunem că din preț 30% este luat de tipografie.

Să presupunem că un 25% se duc pe taxe și impozite.

Să zicem că  investitorul vrea ceva nu mai mic ca dobânda băncii adică 5%.

Restul de 20% rămân în redația ziarului pentru salarii, chirii și profit.

În redacție sunt 10 jurnaliști și 5 persoane cu alte însărcinări, N=25.

Chiria include spațiul dar și echipamente, aparatură,etc.

În medie o persoană are salariu net de 2.000 lei, SP.

Rezultă că total salarii ST =  SP * N =30.000lei pe lună.

Ziarul se tipărește într-o lună zilnic NZ=30.

Chiria CH = 0,2 * X suma încasata într-o lună din vânzarea ziarelor.

Suma încasată X = NZ * P * TI.

Suma plătită distribuitorului SD = 0,2 * X.

Suma plătită tipografiei este STP = 0,3 * X.

Suma plătită pe taxe și impozite STX = 0,25 * X.

Investitorul vrea să primească SINV = 0,05 * X.

Pentru a fi eficientă această activitate este necesar ca:

X > ST + CH + SD + STP + STX + SINV

X = ST + CH + SD + STP + STX + SINV +r

unde r este un provizion pentru a acoperi riscuri care apar pe traseu. Tirajul este dat de relația:

NZ = (ST + CH + SD + STP + STX + SINV +r)/(P * TI)

Cine face un plan de afaceri pleacă din start cu niște estimări legate de nivelurile sumelor pe care le plătește, iar cel care investește, ori crede în aceste estimări, ori este nebun și bagă banii într-o gaură neagră, ori nu investește, ci finanțează un instrument de luptă politică, ceea ce este foarte plauzibil în multe cazuri în care se văd tiraje minuscule, jurnaliști modești, adică bani aruncați pe geam.

Din inegalitatea dată, pentru un preț de ziar ce 2 lei, se va calcula tirajul. Îmi este tare teamă că acest tiraj este astronomic în raport cu ceea ce s-ar crede. În vremurile bune ziarul Evenimentul zilei de sub directoratul lui Ion Cristoiu avea și 500.000 de exemplare și nu-mi amintesc ca de acolo să se fi imbogățit cineva sau să fi avut salarii foarte mari. Rezultă că în condițiile unor tiraje minuscule, supraviețuirea unui ziar evidențiază sumele ce trebuie suplimentate.
Presa independentă, este numai o glumă care se face între prieteni, pentru că în realitate cine bagă banul în presă o face nu pentru a se îmbogăți, ci numai și numai pentru a atinge obiective în plan propagandistic. Sunt cazuri în care se publică articole în dreptul cărora apare litera P, ceea ce înseamnă că este ceva publicitar. Este un mod de a accepta în clar că acel material este plătit. Himera presei independente este universală. Ziare așa-zis de mare prestigiul au în soldă jurnaliști pe care îi umflă cu pompa în plan valoric, dar care la momentul potrivit scriu la comandă, cu materialul clientului,sau numai semnează materiale, scrise de alții, care de fapt sunt adversarii celor despre care scriu. Exemple de la noi? Nenumărate.

(17 ianuarie 2017)

Îmi aduc aminte de NICOLESCO, ZAMFIR, COJOCARU

Cu foarte mulți ani în urmă a venit profesor titular la Universitatea Transilvania Mariana NICOLESCO. Toată lumea șie cine este Mariana NICOLESCO. Mulți leagă numele ei de numele Hariceei DARCLÉE, a festivalului de la Brăila, care iată de afla la a 20 ediție în 2015. Bunul peu coleg şi fost student CD care îndeplinea o importantă funcţie de conducere la acea universitate îmi povestea despre scene incredibile petrecute în colectivul de cadre didactice unde lucra marea soprană în calitatea de profesor universitar titular. Este fapt cunoscut că mulţi dintre colegii domniei sale vorbeau studenţilor despre lucruri pe care ei înşişi nu le abordaseră niciodată în practică. Lipsa de decenţă i-a coalizat pe mulţi dintre aceştia să formeze zid în faţa marii performanţe, ceea ce s-a reflectat prin playback în spectacolele de operă patronate de ei.

Cu mulți ani în urmă inabilitatea unui management de la Universitatea de Muzică din București i-a făcut să se confrunte pe marele Gheorghe ZAMFIR și pe o tânără, naistă excepțională, dar devenită mititică prin comparație cu gigantul ZAMFIR. Mi s-a părut nefiresc să apară o astfel de situație, pentru că inabilitatea unora îl punea pe marele maestru în fața unei situații neplăcute. Consider că dimensiunea acelui talent impunea o cu totul altă abordare la un niver de masterclass undeva într-o instituție cu mult mai prestigioasă pentru supertalente, nu pentru învățământ de masă. Cred și acum că maestrul ZAMFIR trebuia să insiste spre o altă abordare, nu pentru a-și căuta o dreptate unde criteriile oeperează pentru noi ăștia cei de rând, nu pentru genii. Geniilor trebuie să le fie rezervate alte fotolii din piele fină de căprioară, nu să se așeze pe scaune de duzină din lemn ieftin de la IKEA.

Acum, iată, la Opera Bațională București, locul unde se petrec scene horror, marea balerină Alina COJOCARU  este umilită pentru că ea nu abordează în spiritul funcționăresc actul artistic. La ONB nu se lucrează nici ca la MET, nici ca la Scala, nici ca la Royal Opera House, adică pe bază de contract. Artiștii sunt salariați cu contract pe perioadă nedeterminată, ca într-un comunism dus la extrem. Scena cu spectatorii care asista la greva instrumentiștilor, scena cu schimbarea a patru directori într-o săptămână arată că nu se dorește rezolvarea problemei. managementul transferat de Alina COJOCARU spre ONB este sortit eșecului dintr-o mie de motive, iar cel esențial este cel legat de nivelul valoric. Existența subvențiilor de la stat duce la scăderea calitativă aa ctului artistic și la căderea instituției. Alina COJOCARU a încercat ceva dar nu ea trebuia să implementeze acel nou management ci finanțatorul. Cee ce s-a văzut a fost vârful aisbergului, care are rădăcini adânci, care s-au văzut și în vremea directoratului lui Ludovic SPIESS, marele tenor. Cei ce vin cu experiența marilor scene și Alina COJOCARU venea cu acest atuu, sunt tocați mărunt până când sunt duși la disperare și abandonează. Am văzut că acesteia i s-a interzis intrarea în clădire, gest incalificabil de făcut chiar și de  prostitatele de pe centura Bucureștiului. Mă întreb de ce biata celebra balerină Alina COJOCARU a acceptat să se pună într-o atare situație și nu a plecat cu primul avion.

Dragoste cu sila nu există, iar performanță pe fondul luptei dintre titani și mediocri nici atât, așa cum este și în gimnastică.

(27 aprilie 2016)