Numai proștii sunt lacomi și gafează

Un individ, mare conferențiar pe la o universitate pe undeva, s-a văzut și el coordonator la un proiect cu finanțare europeană și având pe mână banul gros, i-a clocit lui mintea să facă o inginerie. Și prost cum era, ingineria nu avea cum să fie deșteaptă. A cooptat niște studenți. I-a pus el la treabă. I-a pus să semneze niște tabele, dar banii îi încasa el, fără să le spună respectivilor. La un moment dat, a trebuit să facă și niște centralizatoare din care rezulta că banii fuseseră puși pe cardurile studenților, dar nu fuseseră transferați deloc acestora. S-a descoperit ingineria, tipul a trebuit să plece de la conducerea proiectului, dar a trebuit să plece și din facultate prin demisie. Omul obținuse prea ușor toate și chiar credea că tot ce zboară se și mănâncă cu fulgi cu tot, dar s-a dovedit că prostia are și ea un final nasol rău de tot.
Un bizar dintr-o televiziune cu ștaif, s-a gândit el, tot cu creier puțin că meciurile campionatului mondial de fotbal din Qatar sunt în bătaia peștelui și a achiziționat 780 de bilete pentru meciurile importante de la campionat și le-a vândut la suprapreț. Escrocheria a ieși la iveală căci erau niște chestii care filtrau pe cei care intrau și au fost inși care la finala mică deși plătiseră bani mulți nu au avut acces căci li s-a refuzat automat accesul. Respectivii au reclamat și bizarul a intrat în c-c-t. Cine e prost și lacom, are o singură soluție, drumul spre hazna.

(18 ianuarie 2023)

Prostia este o boală?

Cercetătorii de la Institutul Mondial pentru Studierea Prostiei - IMSP, după îndelungi cercetări au ajuns la concluzia că prostia este o boală genetică, datorată unei  dereglări în plan informațional al conexiunilor dintre trei componente de bază ale ADN-ului.

Nu este vorba de o  anomalie, ci  așa cum deja am menționat, de o dereglare în plan informațional. Anumite fluxuri de informație de la nivelul celulelor fie s-au lungit devenind ocolitoare, fie s-au scurtat prin scurtcircuitare. În ambele cazuri, schimburile informaționale dintre receptor - omul în cauză și mediu, nu se mai realizează așa cum era deja cunoscut, ci apar fenomene de reflexie, însoțite de zgomote. Numai așa se explică situația în care una se spune, bașca se înțelege sau apare selectivitatea în care fiecare înțelege ce vrea. Nu este chiar ce vrea, ci înțelege exact ceea ce i se oferă de fluxurile deformate la nivel informațional. Este bine să fie studiate mecanismele prostiei, căci fără ele nu se va cunoaște niciodată cum stau lucrurile și se vor face ierarhizări nejustificate și nefondate științific ale oamenilor.
Prostia este o boală incurabilă la ora actuală, dar cercetările continuă cu asiduitate în cadrul IMSP pentru a identifica remedii.

(02 iulie 2022)

Soluțiile proaste

Îmi amintesc de nuvela Alexandru LĂPUŞNEANU a lui Costache NEGRUZZI din care am extras fragmentul:

................

- Oh! pacatosul de mine! striga ticalosul. Maica preacurata fecioara, nu ma lasa sa ma prapadesc!... Dar ce le-am facut oamenilor acestora? Nascatoare de Dumnezeu, scapa-ma de primejdia aceasta si ma jur sa fac o biserica, sa postesc cit voi mai ave zile, sa ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!... Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niste prosti, pre niste mojici. Pune sa deie cu tunurile intr-insii... Sa moara toti! Eu sint boier mare; ei sint niste prosti!

- Prosti, dar multi, raspunse Lapusneanul cu singe rece; sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat? Judeca dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti cind imi spuneai ca nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara. Sint bucuros ca-ti rasplateste norodul pentru slujba ce mi-ai facut, vinzindu-mi oastea lui Anton Sechele si mai pe urma lasindu-ma si trecind in partea Tomsii.

.......................

Vedem de multe ori soluţii proaste date unor probleme practice, soluţii care numai din întâmplare nu au un final dramatic.

Faptul că nu avem o autostradă Bucureşti-Braşov este o soluţie proastă, care în niciun caz nu este dată de nişte specialişti deştepţi.

Faptul că Bucureştiul este sufocat de maşini staţionate aiurea reprezintă tot un lanţ de soluţii proaste, dat în niciun caz de specialişti cu creierul la ei.

Faptul că multe dintre panourile semnalizatoare ale aeroportului au un avion cu botul îndreptat nu în direcţia de drum spre aeroport este tot o soluţie proastă, dată de nişte specialişti lipsiţi de deşteptăciune.

Exemplele sunt nenumărate şi sunt de necombătut căci ele există, ba mai mult, soluţiile bune şi foarte bune se ştiu şi dacă le vedem în alte locuri implementate, este clar că cele proaste, sunt soluţii proaste şi atât. Ele nu sunt date nici de tipi buni, nici de tipi foarte buni, nici de tipi geniali, cum nu sunt date de mediocrii, ci cu siguranţă sunt date de proşti. Punct.

(18 aprilie 2018)

Porția zilnică de prostie

Prostia este o stare de existență a materiei, a V-a, căci primele patru sunt starea gazoasă, starea lichidă, starea solidă, plasma și ultima pe listă, cu voia dumneavpastră, prostia. Dacă celelalte patru sunt peste tot, evident și prostia este și ea peste tot.

Fiecăruia dintre noi ni se servește zilnic cel puțin o porție de prostie, mai mică sau mai mare, după cum avem norocul, respectiv, neșansa. Cel puțin mie, nu mi s-a întâmplat să treacă o zi fără să fi primit porția de prostie, căci nu există loc unde care să merg fără să întâlnesc persoane care să-și exercite funcția și care să nu facă un oarece pas sau să nu scoată un porumbel, care de fapt se concretizează printr-o prostie. Chiar am ajuns să diger prostiile unora și să mă simt confortabil că mă liniștesc imediat când mi se servește o prostie, consolându-mă că atât o duce capul pe persoana ce emite așa ceva. Ori dacă văd că respectiva persoană atât este în stare să producă, iertarea mea devine operațională și efectivă instantaneu și unidirecțional. Nu voi da niciun exemplu de porții de prostie pe care le primesc zilnic pentru că aș face un pomelnic mult prea lung, ceea ce ar dezamăgi pe cititorul, care și el este bombardat cu prostii probabil mai mari decât cele pe care le recepționez eu.

Cel mult ar trebui să fac niște legături între prostie și lene, între prostie și mediocritate, între prostie și nepricepere, între prostie și minciună, între prostie și lipsă de talent, dar și aceste considerații ar fi extrem de obositoare, căci la fel ca în teoria mulțimilor nu se dau definiții, ci trebuie făcute exemplificări, uneori banale, plictisitoare și neinteresante din moment ce le-am trăit cu toții.
Porția zilnică de prostie este răul necesar din orice societate și motor al dezvoltării, căci numai marile revolte în fața prostiei nasc descoperirile revoluționare din care societatea are de câștigat enorm.
Niciodată să nu credem că numai alții spun prostii. Luați de val, noi nu analizăm bine problemele și dorind să fim interesanți spunem câte o prostie de îngheață apele. Totul este să ne dăm seama de ea, s-o recunoaștem urgent și să reparăm cât mai mult posibil, încât efectele să nu ia amploare și să devină catastrofale.

(14 ianuarie 2018)

Lanțul prostiei

Noi vorbim despre:

- lanțuri Markov;

- lanțuri de iubire;

- lanțul de la fântână;

- lanțul de la gâtul câinelui;

- lanțul de aur de la gâtul barosanului.

Nu vorbim niciodată despre lanțul prostiei, lanț care în ultimul timp se vede cu ochiul liber și ale cărui efecte le simțim, prin caracterul lor ineficient, dureros și costisitor din punct de vedere financiar. 

Un prost are o ideie, evident proastă, aceeea de a face un teren de fotbal într-un loc unde nu se va juca niciodată fotbal.

Un al prost vede proiectul, îl laudă, îl evaluează și zice că acolo unde nu se va juca niciodată fotbal se impune să se construiască urgent terenul de fotbal, fundamentarea sa fiind proastă rău de tot.

Un al treilea prost, pe baza concluziei și punctajului dat de prostul precedent, semnează finanțarea exact a sumei prost calculată, care este cu mult mai mare decât ar fi necesar, pentru că în prostiile lor, niciunul dintre proști nu-și crează dezavantaje de niciun fel, ci confort total.

Se face o licitație tot de niște proști, care cu certitudine alege cea mai proastă echipă de constructori care să pună în operă proiectul prost, iar ca totul să fie sublim, locul unde se va construi terenul de fotbal este ales de un primar prost cu votul unor consilieri comunali, cu mult mai proști decât el.

Terenul este prost construit și o echipă formată din specialiști care în mod natural sunt și ei proști vin la fața locului și omologhează construcția, arătând că este făcută conform proiectului prost, aprobat de proști, construit de proști, pe un teren ales prost.

La televizor, toată lumea vede un teren de fotbal construit în pantă.

Să nu-mi spună mie nimeni că dacă era în acel flux măcar un om cât de cât normal și nu prost nu stopa acea averație. Dar cum toți au fost niște proști, lanțul prostiei a dus la acea finalitate devastator de catastrofală. Nici lăcomia și nici graba nu sunt explicații, ci prostia pură, care a format lanțul.
Lanțul prostiei este unul care se construiește cu mare ușurință, căci marile complicități se nasc între proști, oamenii deștepți nu au timp să facă năzbâtii inutile pe bani mulți, de care lumea să râdă și mai apoi să-i arate cu degetul. Noi avem vorba: prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul.

(21 octombrie 2017)

Dorel a lovit din nou

Dorel este un fel de Bulă, dar idiot din cale afară. El nu știe proceduri și acționează cum îl taie capul producând adevărate dezastre, după care și el dar și șefii lui ridică din umeri mirați, că nu-și închipuiau că el este în stare de așa ceva.

În comuna brăileană Victoria un Dorel a lucrat la o centrală termică și fără a închide un anume robinet a făcut o verificare cu antigel care a intrat și pe conducta cu apă potabilă intoxicând 13 elevi din clasele mici care au fost internați în spital, totul întâmplându-se ieri 20 octombrie anul de grație 2017, acest număr 2017 fiind număr prim ceea ce arată că mulți Doreli vor mai apare încă, pentru că este anul lor, ceea ce este nasol rău de tot.

Am mai discutat eu despre Dorel și cine sunt părinții lui Dorel. Dorel este o creație colectivă, unde mulți pun umărul și-l formează să fie:

- ignorant;

- prea sigur pe el;

- îndrăzneț;

- cu inițiative;

- neverificat;

- necalificat;

- arogant;

- lăudăros;

- superficial;

- imprudent;

- băgăreț;

- supraapreciat.

dacă cei din jur ar fi cu mult mai exigenți și i-ar pune pe oameni exact pe locurile pe care ei le merită în realitate, Dorel din dorința de a ocupa un loc mai bun:

- ar învăța proceduri;

- ar gândi când execută;

- ar fi mai prudent;

- ar fi mai selectiv;

- n-ar mai fi impulsiv;

- ar fi prudent;

- ar crea variante;

- nu s-ar autodepăși.
Dorel a lovit din nou și în orice moment va lovi pentru că sunt create toate condițiile în care Dorelii proliferează din cauza mediocrității șefilor care nu știu să selecteze oameni și pleacă de la premisa greșită că toți cei cu care lucrează sunt buni, foarte buni ori geniali, fără a pune niciodată sub semnul întrebării niciuna dintre calitățile atribuite și neverificate de ei niciodată.

Nici nu mă miră că Dorel este un fel de prostovan de care toți râd cu subânțeles pe sub mustață și se bucură că el se implică acolo unde cei ce stau pe margine n-o facă din lașitate, nepricepere și neputință, dar care la o adică văzându-l pe el că o dă-n bară, îl arată cu degetul și spun că ei ar fi făcut-o de o 1.000 de ori mai bine, deși sunt la fel ca și el, adică proști, nepricepuți și necunoscători. Și toate se produc că prostia nu este o boală, nu doare, nu învinețește și face puroi.

(21 octombrie 2017)

Hidoșenii, megalomanie și prostie

Am constatat cu tristețe că foarte multe lucruri se întâmplă cum n-ar trebui. Încă de la construirea casei Poporului mi-am dat seama că păcatul megalomaniei a pus stăpânire pe mulți dintre noi. Nu se explică altfel de ce au răsărit construcții groaznic de disproporționate, așa cum este primăria din Breaza, dar și cea din Afumați sau chiar și alte construcții de prin locuri unde nimeni n-ar gândi. Cum tot omul se crede arhitect, fiecare își face propriul proiect de casă, ceea ce duce la niște improvizații mai mult decât oribile, astfel încât de la Cheia la București nu se vede o casă cu bun gust, ci numai construcții una mai urâtă decât alta, încât cine insistă să facă analize, va sfârși prin a avea săptămâni în șir coșmaruri cu efecte devastatoare. Hidoșenia în arhitectură este de vreo două decenii cuvântul de ordine, o a doua natură sau ceva așa cum este lumina pentru plante.

Ca lucrurile să fie desăvârșite, prostia face să fie devastate monumente istorice folosind termopane, punând becuri la vulturii de la 1918 și înlocuind lespezi de piatră de sute de ani, cu produse făcute în fabricile cu care își pavează tot omul din Pipera curțile bântuite de noroaiele stradale.

Era un film Asta e America în care am văzut cum niște sectanți mâncau inima unei gagici. La noi Aceasta e România ar fi filmul expresiei urâțeniei negrului în contrat cu întunericul prostiei perene.

(21 aprilie 2017)

Managementul tâmpit

Managementul tâmpit este cam ce se întâmplă pe la noi cu un succes nebun, adică unde lucrurile nu merg chiar de loc. Managementul tâmpit are următoarele caracteristici:

- obiectivul inițial diferă fundamental de obiectivul final;

- modificările în materiale, activități și durate sunt la ordinea zilei;

- nu răspunde nimeni de nimic;

- planificarea este numai în visele unor șefi din birou;

- răspunderea ierarhică este scurtcircuitată;

- angajații fără sarcini mișună peste tot;

- nu știe dreapta ce face stânga;

- pentru orice nerealizare există motive și nu vinovați;

- furtul de materiale, echipamente și energie este natural;

- întârzâierile sunt a doua natură;

- nu există nici standarde, nici norme, nici calitate;

- totul este la voia întâmplării;

- șefii se schimbă mai ceva ca șosetele la mineri.

Cine este bântuit de curiozități bolnăvicioase, va vedea că la autostrăzi managementul este un management tâmpit.  Și la construirea de pasaje de trecere ca acela de la Berceni este tot un management tâmpit. Nu știu dacă există un colțișor unde să nu se întâlnească un management tâmpit, dar de multe ori acela este nu un , ci un management prea tâmpit. Mi-am verificat teoria și am toate motivele să o generalizez când am văzut la anveloparea blocului meu pe bani și de la primărie dar și de la UE. Ceea ce s-a întâmplat s-a încadrat perfect în ceea ce duupă îndelungi cercetări mai mult sau mai puțin științifice am reunit în conceptul de management tâmpit. Astfel:

- durata a fost de 9 luni, ca o naștere;

- s-au produs distrugeri ale elementelor deja existente;

- tăblăria este pusă în dorul lelii;

- culorile sunt fără gust;

- la bază nu există niște elemente de tablă;

- nu se mai deschid geamurile;

- muncitorii erau numai după ciugulit în particular;

- slaba calificare era la ea acasă;

- închiderea balconului cu termopan a fost o calamitate:

- au fost încurcate geamurile și la etaj erau munți de ferestre;

- lipsesc finisajele de după spumare;

- muncitorii se schimbau prea des;

- unii își furau sculele celorlalți;

- cât a fost vara nu s-a lucrat cu săptămânile.

Managementul tâmpit se bazează pe:

- fragmentări;

- tratări incomplete;

- pasări de sarcini și responsabilități;

- abordări în dorul lelii.

Dacă se ia problema cu transplantul de plămâni, în cazul în care proiectul și managementul de proiect ar fi fost făcute ca la carte, clar că azi nu mai era această problemă, cum nici problema blocării din 2016 nu a fost ha soluție, vorba unei pirande bătrâne. Să rememorăm proiecte care după inaugurare nu sunt operaționale și zac în părăsire ca niște hoituri gata să intre în putrefacție. Lângă Biblioteca Națională e o clădire roșie, prin unități bugetare zac utilaje în cutii, deși au costat milioane și tot așa. Numai managementul tâmpit este sursa tuturor necazurilor, dar acesta nu are cum să fie depășit atât timp cât răul nu este stârpit din rădăcină. Am soluția.

(11 aprilie 2017)

Prostia cuantică și cuantica prostiei

La scrierea acestu articol m-am instirat de la titlul articolului publicat de Sorin TOMA în Scânteia din 10 ianuarie 1947, zi în care eu nu eram încă născut, articol intitulat Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei, unde marele Tudor ARGHEZI era desființat și scos din literatură, ca să intre tăticul lui, poețelul militant A. TOMA. Deci, articolul meu se intitulează Prostia cuantică și cuantica prostiei, pur și simplu.

În articol voi schița numai definirea unor concepte din teama de a nu mi le fura careva, că eu le consider așa de valoroase încât aș fi demoralizat în clipa în care m-aș trezi că cineva folosește neautorizat ceea ce eu am emanat, adică teoria mea, revoluționară, atoatecuprinzătoare, coborâtoare în absolutul misist și.

Prostia cuantică pornește de la ipoteza că în genomul uman există o particulă specială în care sălășuiesc acele părți materiale și informaționale care se fac vinovate de toate caracteristicile temperamentale, emoționale și de raționament care sunt recunoscute în integralitatea lor sub denumirea de prostie. Aceste conponente, prin materialitatea lor secretă la nivel subatomic substanțe, iar la nivel informațional câmpuri energetice și informații, care se traduc în final prin stări, atitudini, texte, exprimări nonverbale, pe care toți le punem în corespondență cu tot ce prostie se cheamă. Lămurind materialitatea prostiei, mai trebuie să demonstrez în teorie, dar și pe cale experimentală toate cele enunțate. Încă genomul nu este detaliat pe cele mai intime straturi, așa cum nici atomul nu a fost descompus, deși descompunerea lui a fost o chestiune de ani, căci dacă  se trece la electron, problema descompunerii este o chestiune de decenii. Și electronul este format din alte chestii de care acum nu știu dacă omenirea are habar, dar.

Cuantica prostiei este o altă ciorbă, deosebit de gustoasă din moment ce omenirea este extrem de neomogenă și nivelurile de existență ale prostiei prin proștii de pe planetă, evident, sunt și ei extrem de diferiți. Așa cum la oameni se identifică diferențieri după ciloarea pielii, lucru care se vede cu ochiul liber, cu mult mai interesantă devine pentru eficiența activității umane după nivelul de prostie. Încă nu am cum să afirm și despre prostie, așa cum afirmă lumea medicală că fiecare dintre noi purtăm un grad de scleroză oarecare, mă voi rezuma că medicina afirmă că în gâtul fiecăruia dintre noi sălășuiește în amorțire bacilul Koch, deci prin extensie se deduce că.

Atât pe ziua de azi. Dezvăluirile cercetărilor sunt prea profunde și mă tem să nu se iște vreo revoluție mai ceva ca în cazul cu Viagra, că așa cum zis recent FUNAR în cartea sa, nu vreau să mai vin și eu cu oarece protocronism sau alte cele, că nu vreau să preatulbur pre nimeni. Pa.

(08 aprilie 2017)

Despre prostie

Prostia este a cincea stare de agregare a materiei.
Prostia nu doare, nu ustura, nu ninge, ci doar manjeste.
Prostia este cel mai sofisticat lucru din cate se stie, pentru ca nu i se da de capat.
Prostia este la fel de vesnica precum unversul, desi nu este infinita.
Prostia nu se asociaza niciunei culori si niciunui gust datorita universalitatii sale.
Prostia nu are grade de comparatie, in timp ce prostii au.
Prostia vorbeste de la sine si contine prea multe negatii.
Prostia despre care se spune ca doare, nu este prostie, ci pseudointeligenta.
Prostia face casa buna cu credulitatea.
Prostia exista si se manifesta prin efectele dezastruoase.
Prostia genereaza numai voiosie de scurta durata.
Prostia cantareste cat 1,109 caracte, indiferent de cantitate.
Prostia si inteligenta sunt intr-un razboi fara sfarsit.
Prostia nu naste niciodata solutii acceptabile.
Prostia si succesul sunt entitati incompatibile.

(19 ianuarie 2017)

Păcăliți și înșelați

Voi scrie câteva povesioare.

• O babă vindea și ea la o tarabă, niște verdețuri. Piața era pustie că se terminase ziua. A venit la ea un bărbat cu un curcan. A întrebat-o dacă vrea să vadă și ea o minune. Adică dacă vrea să vadă un curcan care face sute de lei. Baba a zis că vrea. Omul a pus curcanul pe tarabă.L-a  făcut să dea din aripi. Curcanu a dat din aripi și a căzut pe tarabă o hârtie de o sută. A întrebat-o pe babă dacă mai vrea să vadă încă o dată minunea. Baba a zis da. Minunea s-a repetat. Bărbatul a întrebat-o dacă vrea curcanul pe 500 de lei. Baba a scos din sân o batistă. I-a numărat cele 500 de lei. S-au despățit fiecare du crumul lui. A doua zi, baba făcea  haz de necaz cum a muștruluit-o moșul ei. Curcanul era așa de jigărit că nici de friptură nu era bun pe a doua zi.
• Un tip, coleg de-al meu dorea să-și cumpere o garsonieră în Romană. Acolo sub 50.000$ nici gând de așa ceva. La mica publicitate a apărut un anunț exact cu ceea ce dorea colegul meu, de parcă cineva îi citise gândurile. A mers, a văzut, i-a plăcut. Garsoniera era liberă, era proaspăt zugrăvită și îl aștepta pe el la 25.000$. I se crea un avans de 5.000 și a doua zi urma să facă actele. El a dat 5.000 fără să clipească. A doua zi când a ajuns la întâlnire nu a venit nimeni. A mers la garsonieră. Era ocupată, mobilată, nezigrăvită. Parcă fusese un vis. Cel ce locuia acolo a  zis că tot ce zicea colegul meu sunt simple născociri.
• Topul de la care am cumpărat apartamentul unde locuiesc era dornic să vândă rapid și cam la orice preț. Cineva îi vânturase ideia că dacă va cumpăra o Dacie papuc și va transporta materiale de colo-colo, va câștiga într-o săptămână tot ce a cdat la preț și va recupera și costul mașinii. În mintea lui era clar ca acea mașină îl va face boier în câteva luni. Optimismul acela m-a speriat. Am convenit la un preț bun, am făcut actele și după un timp l-am văzut prin bloc. Nu venise nici cun un Bentley Continental GT,  nici costum Hugo Boss nu purta, iar la mână nu avea un Hublot Big Bang Tourbillon Big Date, ediție limitată.
• Povestea cineva că a venit de la un tir unul care făcea pe turcul și simula că vorbește stricat românește. Zicea că are nevoie de bani. Vrea să vândă o verighetă destul de mare. Cerea 500USD pe ea. Când a văzut că nu e nimeni interesat a lăsat la 300USD, apoi la 100USD și în final la 25USD. Un tip nu și-a dat seama și a dat cei 25. După un timp ne-a zis că era de cupru, că s-a înverzit când a întrodus-o în acidul de la bateria tutoturismului său. orice om e dornic de un chilipir. Sunt în realitate și situații în care un om vinde un  da Vinci fără să știe ce are în casă. De multe ori nici cumpărătorul nu știe. Așa am văzut pe concret  Unul a vândut o pictură de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, fără să știe cât de valoroasă este, iar cumpărătorul a luat-o că i-a plăcut pur și simplu peisajul cu lacul și cu tufișul. Prețul cerut dar și prețul cel plătit erau cam de 300 de ori mai mic decât se vehicula în piața de artă din București.

Concluzia: lăcomia, tupeu, nemunca, lipsurile și prostia, duc la așa ceva.

Turnătorii voluntari la securitate și altundeva

Eu am trăit în comunism de la naștere în 1947, până la Revoluția din 22 Decembrie 1989 și tot ce voi scrie sunt aspecte desprise din realitatea pe care am trăit-o eu, deci sunt cum s-ar zice, la prima mână. Nu este nimic din auzite, sau extrase din cărți. Este o realitate care a existat în jurul meu, care uneori m-a marcat, dar de cele mai multe ori am perceput-o ca pe o piesă unde eu eram un spectator oarecare.
Am scris și o epigramă pentru un tip. Într-un anumit context i-am citit-o și i-am dat și cele două cîrți pe care special le cumpărasem de la librăria de pe Magheru, acum desființată, așa cum ușor-ușor se rescrie și istoria. Căci primul pas este ștergerea reperelor. Un reper cultural era chiar librăria Sadoveanu, care cu mai este. Nici muzeul Simu nu mai este.
Unui turnator :
        Pentru-a nu ma da uitarii, 
        Si s-ajungi cu mult mai mare
        Iti dau Bazele turnarii 
        Si Tratatul de turnare.
În ziua de azi, foarte mulți dintre turnători vin să vorbească despre trecutul lor glorios. Se consideră imaculați până în momentul în care fac ei un nu știu ce, deranjează și atunci li se scot angajamentul dar și chitanțe din acre se vede că au fost simbriași.
 Dar să vin cu niște exemple concrete:
- un tip student în ultimul an, fost muncitor, deci cu origine sănătoasă a avut impresia că unii dintre colegii lui uneltesc împotriva orânduirii; omul cu care împărțeam o coajă de pâine, fără să clipescă a făcut o turnătorie și m-a inclus intr-o lungă listă; ce a urmat în primăvara lui 1970, după colindele din 1969 nu este prea greu de diseminat;
- un alt tip, un gunoi dealtfel, văzând în parcare un ARO 244D cu numpr 2-B-9014 a întrebat al cui este; i s-a zis că este al meu. insul a bănuit că l-am luat din talcioc, drept care a făcut el
o mică turnătorie. am fost chemat, am arătat actele că era
cumpărat prin IDMS și totul s-a terminat ok;
- în învățământul superior, turnătoriile erau un deliciu. am avut ocazia prin funcția pe care am deținut-o să citesc diferite scrieri ale unor anonimi sau ale unor grupuri bine intenționate; se arăta acolo cât de rău este un coleg și cât de bun este un altul, încât era la mintea cocoșului, că cel rău trebuia să nu ocupe postiul și
cel bun să-l ocupe; se intuia 100% cine este autorul porcărioarei;
Turnătorii voluntari formau o cohortă imensă și bine organizată.
Ei se adresau:
- miliției;
- fiscului pentr aaverile ilicite, care trebuiau verificate după
  legea 18;
- miliției;
- CC al PCR;
- miniștrilor;
- securitații;
- secretarului general;
- oricui.
Nu este de mirare că acest sport a supraviețuit. Atunci, ca și acum petițiile sunt trimise spre rezolvare. Numai că nu prea se rezolvă prea mare brânză dintr-o mie de motive, din care unul este legat de supradimensionarea unei birocrații greoaie și ineficiente. Petițiile ajunf fix la cel acre a făptuit nedreptatea și deci soluție nu există.
Turnătorii voluntari aveau exercițiul scrisului îngrijit, cursiv, inocent și convingător. Nu oricui îi este laîndemână să scrie texte lungi cu detalii și să fie și convingătoare prin tonalitate și prin forța cu care detașarea este aparență, orientată spre binele general.
Cultura anonimelor pe care le-am detestat este una, turnătoriile cu autor identificat duce spre o măreție a unei forme de manifestare ăpe acre toți turnătorii abjecți o confundă cu spiritul civic, deși în spate se ascund:
- invidie;
- ură;
- dorința de a face rău;
- incapacitatea de a evolua;
- tentatia spre distrugere;
- micimea sufletească;
- incapacitatea de a face ceva util.
În toate situațiile este vorba de un interes ascuns. Pentru că turnătorii voluntari nu au nimic cu oamenii onești care din spirit civic anunță că cineva a spart o vitrină, că există un om căzut în stradă, că o persoană face rău intenționat și repetat, Turnătorul voluntar crează un context diferit de cel real. Am știut de un turnător care l-a turnat pe vecinul său ca de Sf. Mihail și Gavril îl serbează pe regele, deși era ziua onomastică a respectivei victime. Turnată fiind la securitate, bietul Mihăiță a făcut niște ani la stuf și la canal. Știu că și părinții mei au fost ciripiți de vecini și știu și dățile când am fost călcați fie de fisc, fie de securiști în haine lungi de piele, veniți cu GAZ cu prelată. oricum turnătorii voluntari au tras țara în jos și o mai trag. Unii dintre ei nu sunt sănătoși la minte și de aceea sunt extrem de periculoși prin mecanismele care sunt puse în mișcare pentru a fi verificate cele scrise de ei. Așa era și în timpurile de demult.
Turnătoria este o profesie, este o vocație și este o menire. Numai o anumită categorie de oameni îmbracă haina turnătorului. oamenii dinamici, cu inițiativă, buni profesioniști, niciodată nu vor fi turnători. Numai cei slabi, fără o bază solidă cad în ispita de a fi turnători, ca singura lor ieșire dintr-o situație delicată, pe care dacă ar recunoaște-o ar scăpa cu mult mai ușor decât în ași terfeli numele și viața și a se afunda în mocirlă ei și cei din familia lor. Ei se tem că se va afla despre o greșeală minoră și din orgoliu schimbă o mustrare pe un oprobiu public amânat sine die. Calitatea de turnător nu este deloc calitate, ci este cdel mai oribil defect.

(26 martie 2016)

Zicerile mamei mele

Mama mea avea patru clase dar prin tot ce a făcut și a zis a aratat că știa mult mai multe decât aceste tanti care de fapt se dovedesc a fi niște țațe.
Când o persoană o lua pe arătură, așa cum a făcut o tanti când a zis ceva despre niște doi lei sau cum a făcut o altă tanti când a zis că a scrie nu e o muncă, mama, Dumnezeu s-o ierte ar fi zis:
- Nu vezi vum vorbesc gurile fără ele!
Câtă dreptate i-aș fi dat, pentru că numai cineva care trăiește drama micimii acceptate într-o manieră brutală, macină răutăți nenumărate și fără voia sa în vârtejul vorbelor, le scapă, pentru că sunt fundamentele credinței sale.
Marile adevăruri le spun oamenii ascunsi atunci când sunt beți criță. Femeile rostesc marile adevăruri numai atunci când ura lor a căpătat dimensiuni himalayene sau peste.
Viața mi-a arătat că politica este făcută de tot felul de persoane, personaje, indivizi dar și de nenumărate fantome.
Am vazut o astfel de fantomă, care a avut niște ziceri îngrozitoare și care a sfârșit rău, foarte rău, îngrozitor de rău, penibil. Trecând prin Piața Amzei a văzut oameni zgrbuliți așteptând sa se bage pachete de frații Petrăuș. ea a zis:
- Ce e cu virmii ăștia aici?
A doua zi s-au pus băncuțe să nu mai stea lumile în picioare, în frig, ci să se bucure de frumusețile unei toamne târzii cu frunze îngălbenite și cu burțile chiorăind a cântece revoluționar-patriotice dedicate marelui conductor.
Mama, Dumnezeu s-o ierte ar fi zis:
- Las-o, nu vezi cât de proastă e?
Așa era, căci suprapunerile făceau să mi se distrugă ziua numelui meu, căci balerinele cu fuste extra lungi se straduiau să danseze sau să plutească pe muzicii artificioase, plate și scremute.
Drama pe care o trăiesc azu este dată de ciclicitatea aparițiilor pentru care cele doua ziceri sunt manușă. Era o floare numita rușinea fetei. În vremurile de demult, mijlocul ei era o pată maronie mare și însemna ca atât de mare era și rușinea fetei. Așa cum arată azi și cum se vede din poză, se pare ca nu mai există rușine deloc. După manifestările publice, chiar a dispărut iremediabil.

(05 februarie 2016)