Târfa (I)

În vremea când eram copil, era la noi în mahala o muiere căreia celelalte muieri îi ziceau târfa și nu o scoteau din acest cuvât ori de câte ori făceau referire la ea. De multe ori am auzit pe câte o vecină zicând:
- S-a sucit, târfa dracului!

Nu am prea înțeles eu atunci ce și cum, dar punând acum lucrurile cap la cap, le înțeleg și nu oricum, le înțeleg foarte bine. 

Veneau vecine la acea femeie și făceau tot felul de înțelegeri și toate plecau de la ea fericite nevoie mare. Mai trecea un timp, când venea sorocul rezolvării problemei, acea femeie, pe care o numeau ele târfă, când se întâlneau, le spunea că ceva-ceva s-a schimbat și niciuna dintre vecine nu era deloc veselă și cu voce tare zicea ca pentru sine:

- S-a sucit, târfa dracului!

Au fost foarte multe situațiile, când femeia aceea își făcea prietene cu care mergeau la târg împreună, găteau mâncare pe aceeași plită și în aceleași oale la grămadă. O făceau o dată, de două ori, de nouă ori, dar a zecea oară, acea femeie se schimba la față, trăgea oalele către ea și le alunga pe vecine din curtea ei, rămânând cu bucatele pregătite la comun, dar devenite instantaneu ale ei și vecinele concluzionau:

- S-a sucit, târfa dracului!



(24 februarie 2025)

Lipsa educației și lipsa credinței

Unede nu e, nici Dumnezeu nu cere, zice un proverb de-al nostru și mare adevăr se ascunde în aceste cuvinte!
Cât de lipsit de educație și de credință trebuie să fie cel ce scrijelește pereții pictați ai unor biserici și scoarța copacilor din locuri publice sau a copacilor monumente ale naturii!

Nici despre oficialii care dau anunțuri pe tăblițe bătute cu cuie în trunchiurile unor copaci nu am o părere bună, căci ei suflet nu au din moment ce fac astfel de gesturi.



(21 mai 2024)

Eu și blestemele

Am mai zis undeva că am trăit în mahala. Acolo am auzit tot ce era de auzit și blestemele erau felul principal servit între certurile dintre femei, dintre femei și bărbați, dar erau blesteme și în certurile dintre bărbați. Mahalaua mea a avut culoare și putere în a se exprima prin intermediul blestemelor, căci nu erau vorbe mai grele, mai adânci, mai vii, mai sigure ca blestemele.

Ceea ce m-a speriat cel mai mult au fost situațiile în care au coincis blestemele cu ceea ce s-a întâmplat în realitate și a dat putere blestemului și mai ales celui care a blestemat. Am foarte multe situații în care am văzut cu ochii mei coincidențele dintre efectul blestemului și ceea ce auzisem cu urechile mele într-o ceartă dintre două femei pe marginea rigolei.

Eram copil și nu am știut cum să interpretez coincidența dintre blestem și efectul lui, mai ales că auzisem că un blestem își duce drumul până la 99 de neamuri, ceea ce înseamnă că orice blestem aruncat, este ceva pe termen foarte lung și ca arie de răspândire foarte mare.

Chiar m-au înfricoșat și blestemele, dar și cei sau cele care blestemau, căci ceea ce văzusem și auzisem și corelam, depășeau sfera coincidențelor. De aceea mi-am propus ca niciodată nici măcar să nu am gânduri rele la adresa niciunei  persoane, căci m-a îngrozit ideea ca persoanei pentru care aș fi gândit ceva rău, să i se întâmple ceva din ceea ce aș fi asociat în mintea mea pentru ea. Și când am mers în biserică să mă rog, am făcut-o pentru sănătatea copiilor mei, a mea și a soției mele, dar și a celor dragi mie. Chiar dacă au existat oameni răi, nu le-am adresat gânduri urâte și cu atât mai puțin blesteme, căci eu am credința că dacă fac lucruri bune sau am gânduri bune, îmi va fi mie foarte bine tot timpul și voi avea parte numai de bucurii, de fericire, de prosperitate și voi fi un om liber, împlinit și norocos.

Cred că fără prea mult efort aș fi în stare să scriu un tratat despre blesteme de vreo patru sute de pagini din acre cam 60% ar fi numai enunțuri de blesteme, 20% ar fi o analiză structurală și restul de 20% ar fi exemplificări ale corelații blestem - efect, tratate de necunoscători drept coincidențe.

(23 mai 2023)

Răutatea la români

Nu mă apuc eu acum și aici să compar popoarele între ele, ci mă refer la răutatea la români care în opinia mea nu este deloc mică și nesemnificativă. Ea se reflectă prin proverbe, atitudini și vorbe zise direct.

Proverbul să moară capra vecinului, nu arată în niciun caz o atitudine relaxată, optimistă, de bucurie față de cel cu care suntem gard în gard.

Poreclele chiorul, strâmbul, ciungul, damblagiul, orbul, ologul, nebunul, leprosul, turbatul,  care în timp se transformă chiar în nume de familie, arată nu compasiune și nici înțelegere față de cei aflați în suferință din moment ce foarte târziu societatea a acceptat existența acestora ca o realitate care nu mai trebuie ascunsă și căreia se impune să-i aloce resurse pentru a asigura evoluția oamenilor cu probleme.

Blesteleme precum cădea-ți-ar mâinile, lovi-te-ar boala, trăzin-te-ar să te trăznească, n-ai mai apuca ziua de mâine, căclcate-ar mașina, mânca-te-ar buba neagră și multe, chiar prea multe altele, nu sunt doveditoare ale gândurilor pozitive pe care oamenii acestor meleaguri le nutresc unii față de ceilalți.

Ca să concluzionez, răutatea prin vorbe este o reflectare a răutății sufletești și vor trebui secole să treacă pentru a-l face pe român să fie educat, înțelegător, pozitiv și bogat sufletește.

(05 aprilie 2021) 

Cultura răutății

Facem parte dintre puținele popoare care au zicerea: să moară capra vecinului. După 1989 am adus complecări la ea: să moară capra vecinului și o dată cu ea și vecinul! Există o cultură la noi, anume cultura răutății.

Dacă i se spune unuia să-i dea o palmă unui necunoscut, acesta dă necunoscutului două palme. Așa s-a născut educația de pa Pitești din penitenciarele anilor'50. Torționarii de la canal sau de la stuf, erau și ei tot expresia acestei răutăți care domină fibra poporului nostru care-și zice milos și iertător prin religia sa ortodoxă. Realitatea ne contrazice la tot pasul prin:

- cruzimile față de câinii vagabonzi:

- bestialitatea cu care sunt bătuți copiii;

- agresiunile asupra femeilor;

- violența profesorilor în școli;

- bătăile prea dese între elevi;

- comportamentul dur în trafic.

Toată lumea vrea ca alții să le rezolve problemele. Femeile vor ca poliția să-i potolească pe bărbații lor cei agresori. Părinții vor ca poliția să rezolve agresivitatea profesorilor și chiar pe cea a elevilor. Nimeni nu-și pune problema să caute cauzele și toți merg doar spre efecte. Continuând tot așa, clar că niciodată nu se va rezolva problema răutății, căci nu cu paleative și nici cu pasivitate din partea societății nu se soluționează această problemă.

Există o cultură a răutății manifestată prin:

- limbaj bine structurat;

- legi greșit definite;

- blândețe ancestrală;

- absenteism dirijat;

- încurajări nelegitime.

Nici peste 1.000 de ani dacă se merge tot așa și tot în același ritm nu se vor face acele corecții încât răutatea să fie domolită, căci de exclus nu are cum să fie vorba din moment ce omul prin natura sa are în el ceva animalic, de a impune superioritatea sa prin forța pumnului. Singurul mod de a birui cultura răutății este educația nu numai prin școală și familie, ci prin măsuri dure, care să-i domolească pe agresori speriindu-i sau și mai corect îngrozindu-i, știindu-se faptul simplu și cotidian că agresorii sunt slabi, fricoși, lași, proști, primitivi, impulsivi și previzibili.

(29 ianuarie 2018)

Răutatea mediocrilor

Am avut ocazia să văd mulți indivizi mediocrii și mi-am dat seamna că ei se cred:

- geniali;

- neînțeleși;

- prietenoși;

- integri;

- comunicativi;

- băncoși;

- spirituali;

- inventivi;

- talentați;

- riguroși;

- curajoși;

- riguroși;

- sprinteni;

- generoși;

- iubiți;

- altruiști;

- perfecți;

- inegalabili.

Nu mi-a trebuit prea mult timp până să-mi dau seama că am în față un mediocru și imediat ce m-am convins, am făcut doi pași înapoi și m-am retras. În opinia mea, colaborarea cu un mediocru este contraproducțivă pentru că:

- nu are idei proprii și enumeră numai generalități;

- dacă prinde ceva din zbor nu se ferește în a zice că a fost ideia sa;

- nu pornește de la simplu către complex pentru a progresa;

- pleacă de la cea mai complexă formă unde se împotmoleste 100%;

- amână venirea cu ceva pe care el singur să fi realizat;

- se aciuiește tot timpul lângă cineva și evoluează ca plantele parazite;

- au darul de a repeta aproape papagalicește ceea ce au zis antevorbitorii;

- sunt îmbibații de clișee care nici diverse nu sunt și nici sofisticate nu sunt;

- diferă foarte mult între ceea ce povestesc și faptele care s-au petrecut;

- evită să aibă puncte de vedere proprii și dacă au și le reprimă de teamă.

Toți mediocrii au o răutate viscerală întrucât:

- vor să se impună;

- nu au variantă alternativă;

- cred că este starea lor normală;

- uită că au în față oameni;

- vor să-și dea măsura maximă;

- iubesc suferința altora;

- adoră să pedepsească;

- vorbele grele sunt mângâieri la ei;

- cred că strigarea durerii se face din fericire;

- a umili este sinonim cu a lăuda;

- numai ei sunt adevărașii eroi de poveste;

- frica de situații riscante îi face să fie duri;

- trimit pe alții în bătălii, ei stând foarte departe;

- nu uită și nu-i artă pe cei care au îndrăznit să fie mai buni ca ei.

Cei care cred că vor face treabă printre mediocrii se înșeală amarnic. Ei vor înregistra grave regrese și nu vor ieși din cercul vicios în care singuri au intrat. Căutând să se salveze din mocirlele unde zac de mult timp și se zvârcolesc neputincioși, fac oferte aproape de nerefuzat unor tipi capabili. În realitate, se folosesc de aceștia ca de niște ciorapi, care o dată epuizați sunt aruncați la coș, așa încât vine rândul altora, care neinspirați și mânați de lăcomia câștigurilor pe termen scurt cad în plasa și sunt aruncați fără milă peste bord să-i mănânce rechinii.

(08 decembrie 2016)