Cu cine faci digitalizarea?

Azi am avut revelația! Calitatea digitalizării depinde de oamenii de la punctele terminale care realizează dialogul cu clienții, viitorii beneficiari ai digitalizării. Azi am văzut că cei care ar trebui să determine calitatea interfețelor pentru aplicațiile care implementează adevărata digitalizare, sunt de acel nivel care au menirea de a compromite întreg procesul. În mintea lor, digitalizarea înseamnă a transpune pe calculator procedurile birocratice, fără a ține seama deloc de lucrurile normale, naturale și uzuale cu care se lucrează în mod normal de către toți clienții care-și asumă tot ce decurge din intrarea lor în mediul online, atât riscuri, cât și beneficiile legate de costuri și de economia de timp.

Când se începe procesul de digitalizare, cei care vor fi chestionați asupra interfețelor și fluxurilor, trebuie școliți astfel încât să dobândească acele abilități legate de ascultarea clienților și înregistrarea tuturor opiniilor, criticilor și doleanțelor acestora, căci numai așa sunt definite soluțiile ca digitalizarea să maximizeze nivelul de satisfacție al cetățeanului care relaționează cu o aplicație informatică.

Așa-zisele măsuri de siguranță sau de securitate, cu coduri transmise pe telefon, cu semnarea de contracte, trebuie chibzuite, astfel încât să-l facă pe cetățean să se simtă și în siguranță, dar și să lucreze în mod natural, nerestricționat de convenții absurde. 

Să zicem că acum Ț ani clientul a făcut un contract pe o perioadă determinată. În mod normal, ar trebui ca reînnoirea contractului să se facă automat, tacit cum se spune, dacă părțile nu-l denunță. Acastă clauză ar trebui stipulată în contract. Dacă există un portal și clientul are cont, la accesarea contului, clientul are posibilitatea, dacă este atenționat fie să reînnoiască contractul, fie să facă alt contract, dar maniera trebuie să fie extrem de simplă, căci în baza de date există toate datele despre client. Cel mult, clientu să fie rugat să-și actualizeze datele. Obligarea clientului să se prezinte la un ghișeu, în condițiile digitalizării eswte o cerință aberantă, care contravine oricăror reguli ale digitalizării. Mi-a plăcut că președintele unei republici baltice a zis că la ei digitalizarea presupune prezența fizică a cuiva doar când anunță o naștere sau un deces. Va mai trebui să curgă multă apă pe Dunăre până să ajungem și noi la acest stadiu.




(17 septembrie 2025)

Terfelirea demnității, ritual la români

Terfelirea demnității semenilor lor reprezintă semnul primitivismului dus până la obscenitate a acelor indivizi slabi, ridicoli, mediocrii, neproductivi, răi și nesăbuiți. Ei văd în a face acest lucru singura soluție de a apărea în ochii semenilor lor exact ceea ce nu sunt, adică drepți, puternici, învingători, creativi, cu suflet mare și dezinteresați. În realitate sunt egoiști, orgolioși, delăsători, influențabili și viermi.

• În vremurile de demult, în zona Bărăganului,  tânăra care-și pierduse virginitatea înainte de noaptea nunții, a doua zi era purtată prin sat pe grapă și pusă pe mărăcini, ca pedeapsă pentru nesăbuința de a aduce rușinea supremă familiei. Era forma prin care părinții acesteia îi terfeleau demnitatea în fața întregului sat, care ieșea la poartă să se holbeze și să comenteze, nu spectacolul, ci nenorocirea.
• Circula pe Internet un filmuleț cu un soț și o soție care dansau de mama focului. La un moment dat muierea a greșit pasul de dans. Bărbatul enervat la culme s-a năpustit cu o ploaie de palme peste fața femeii. Și acesta era tot un mod de a terfeli în public demnitatea celei care-i era soție și mamă a copiilor lui. Ceilalți priveau jenați, consternați și parcă neputicioși, deși ar fi avut toate argumentele și posibilitățile din lume în a-l sancționa pe bou. N-au făcut-o să nu strice ritualul propriu-zis.
• Învățătorii au și ei plăcerea de a terfeli demnitatea ființeșor firave de a căror educație ar trebui să se ocupe. Pe elevii indisciplinați îi scot în fata clasei și-i pun să stea minute în șir cu mâinile ridicate deasupra capului, ca formă de pedeapsă, dar în principal ca formă de terfelire a demnității copilului știind că educația nu se face așa brutal, primitiv și abject.
• Anul trecut televiziunile arătau un bătrân infirm chemat anual în fața unei comisii să se verifice dacă i-a crescut piciorul amputat. Era forma prin care statul terfelea demnitatea acelui nefericit, din dorința de a arăta că el, statul, este puternicul stăpân al trupurilor și sufletelor tuturor vietăților din granițele unde el este definit, acționează și întreținut prin taxele plătite de sclavii lui.
• N-am să uit cum Elena UDREA, Alina BICA, dar nu numai ele, au defilat pe micile ecrane cu cătușele la mâini, ca modalitate de a li se terfeli demnitatea, sub privirile inchiziționale ale răului absolut, concentrat într-un punct și apoi disipat și dispersat în milioane de case. O directivă a UE spune clar niște lucruri despre modul de folosire a termenelor și cătușelor până la pronunțarea hotărârilor definitive și irevocabile a instanțelor de judecată, căci actul de justiție numai așa se face.

Voi fi profund impresionat în ziua când va dispărea de la noi tot ceea ce înseamnă terfelirea demnității, iar cei care ar face ceva în ideia de a perpetua acest ritual să fie pedepsiți cu 25 de ani de ocnă doar cu apă și pâine, dar cu muncă istovitoare zi lumină.

(12 aprilie 2018)