O demonstrație a impotenței inteligenței artificiale.

Inteligența artificială depinde de gradul de digitalizare din fiecare țară. Ca să arăt că inteligența artificială este puțin eficiență la noi, din cauză că digitalizarea românească bate pasul pe loc, am solicitat o traducere în limba rusă a versurilor:
Ce-i patria? - E Dunărea albastră,
E Bărăganul, Munții Apuseni,
E lupta de milenii, lupta noastră,
Români sau ne-români, dar pământeni.
Este un fragment dintr-o poezie a lui Mihai BENIUC foarte cunoscut în epoca proletcultistă și tradus, evident și în limba rusă. Înteligența artificială, mi-a oferit soluția:
Что такое родина? Это синий Дунай,
Степь Бэрэган и горы Апусени,
Это тысячелетняя борьба, борьба наша,
Румыны или нет, но все мы — с этой земли.

Dacă digitalizarea românească ar fi fost la nivelul cel mai de sus, evident, ar fi existat și traducerea făcută de un poet a poeziei respective și nu ar fi făcut altceva decât să preia dintr-un fișier strofa cu pricina, care ar fi sunat așa:

Отчизна это синева Дуная,

Бэрэган, цветы долин

Борьба тысячелетняя святая

Pумын и нерумын 

Fără digitalizare la un nivel ridicat inteligența artificială nu n e va da soluții satisfăcătoare.

Era o piesă a aceluiași poet Mihai BENIUC intitulată În Valea Cucului, jucată fără succes la Teatrul Național din București cu o garnitură de mari actori. Cerând detalii inteligenței artificiale, cu informații mai incomplete, am fost trimis către o baltă cu numele Valea Cucului un de am primit detalii pentru un pescar, cu costuri, cu orar și tot așa. Inteligența artificială ne salvează adcă întrebările noastre sunt comune cu cele ale unui englez sau francez sau american, dar dacă vrem ceva de-al nostru mioritic, cu dor, cu Miorița și Făt-Frumos sau altele asemenea, nivelul redus de digitalizare ne izbește nasol în față și rămânem prizonierii neputinței în fața unui destin neiertător.

(30 iulie 2026)

Stema țării (după Mihai BENIUC)

 Ce brazi? Ce schelă de țiței?

Munți golași și peste ei,

Soarele plângând se-arată.

Ăstai chipul țării, iată!

Dar mai afli pe câmpii,

Fel de fel de grozăvii,

Fără grâu și fără spice,

Doar furnale stând să pice.

Iar săgeata cea de sus,

Oare ce-o avea de spus?

Sărăcia spune ea,

Se clădește-n țara mea.

(15 august 2025)

Originalul este la adresa: https://poetii-nostri.ro/mihai-beniuc-stema-tarii-poezie-id-54098/

Poeții ca trompete ale comunismului și nu numai

Au existat poeți care au cântat comunismul din prima zi a apariției acestei orânduiri pe pământ românesc și mă refer mai exact la 30 decembrie 1947.

Alexandru ANDRIȚOIU

Anatol E. BACONSCHI

Cezar BALTAG

Maria BANUȘ

Aurel BARANGA

Vlaicu BÂRNA

Mihai BENIUC

Ana BLANDIANA

Geo BOGZA

Demostene BOTEZ

Marcel BREZLAȘU

Nina CASSIAN

Traian COȘOVEI

Dan DEȘLIU

Mihu DRAGOMIR

Geo DUMITRESCU

Eugen FRUNZĂ

Ion GHEORGHE

Virgil GHEORGHIU

Cezar IVĂNESCU

Mircea IVĂNESCU

Eugen JEBELEANU

Nicolae LABIȘ

George LESNEA

Adrian PĂUNESCU

Veronica PORUMBACU

Aurel RĂU

Virgil TEODORESCU

Alexandru  TOMA

Gheorghe TOMOZEI

Victor TULBURE

George ȚĂRNEA

Tiberiu UTAN

Violeta ZAMFIRESCU

Era înghesuială mare în a publica poezii dedicate partidului și conducătorilor lui, căci acele texte erau bine plătite și cei ce publicau în volumele omagiale, aveau uși deschise și beneficii suculente din partea Casei Scriitorilor.

(16 ianuarie 2025)




(16 ianuarie 2025) 

O adunătură de babe, moși și de orgolii

Se zice că la bătrânețe, Dumnezeu le ia mințile oamenilor. Numai așa se explică circul făcut de o adunătură de babe și de moși, dominați de orgoliile care nu-i lasă să-și petreacă timpul dacă nu în mediocritate, măcar în activități care să-i țină treji, așa cum au fost în meseriile lor unde au fost foarte buni, dar nu excepționali să poarte adevăratele costume inspirate de la nemuritorii Franței din filmul The Wing or the Thigh cu Louis de Funès, Claude Zidi, Ann Zacharias, Coluche, dar și alții.

Un nene de 78 de ani s-a pus în fruntea bucatelor, lăsând-o moștenitoare pe o tanti de 75 de ani, care în compania unui nene de 66 de ani, unui nene de 62 de ani și a unui alt nene de 75 de ani, au urmat să fie alături de inși de 76 de ani, de 77 de ani, de 86 de ani, de 76 de ani, de 81 de ani, 74 de ani, de 76 de ani și tot așa, încât stau și mă gândesc cum se face că niște personaje de foarte bună calitate, dar nu excepționale, doresc să-și facă un alt vârf de piramidă, deși orice piramidă are doar un vâr.

Acolo unde scara valorilor este șchioapă, orice este posibil, așa cum este posibil să intre și două săbii într-o teacă, deși sabia autentică este plecată undeva departe și nu dispunem de niciun premiu NOBEL, doar din faptul că nu este întrunită acea unanimitate care să ducă plecarea de pe plaiurile mioritice a acelei nominalizări care să încununeze o opțiune clară, fără a exista riscul tragerii spre cazanul cu smoală a celui nominalizat, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Lucian BLAGA.



(31 mai 2024)

Muzeul virtual al comunismului mioritic

M-am gândit că românii au nevoie de un muzeu virtual al comunismului, dar altceva decât ceea ce se poartă acum unde subiectivismul și superficialitatea sunt dominante, ci pornind de la faptul că istoria este istorie, comunismul românesc este o etapă din istoria noastră, bună sau rea, dar este bucată din iastria noastră. Cine spune că bolșevismul a fost făcut de comuniști în România, mănâncă c-c-t. Comunismul a fost făcut de o mână de comuniști, dar a fost susținut de ceilalți oameni.  Dacă cei 18 milioane nu ar fi sprijinit comunismul, comunism nu ar fi fost în România. Am în minte miile de oameni din India care s-au așezat pe linia de cale ferată și trenul a trecut peste ei și englezii au trebuit să plece și India și-a proclamat independența. Să nu uităm filmul acela când femei tinere îi întâmpinau pe soldații sovietici eliberatori ai Bucureștiului. Să nu uităm cum poporul aplauda în delir de pe trotuare pe CEAUȘESCU. Să nu uităm că și pe 21 decembrie 1989 ziarele ăînfierau huliganii de la Timișoara la ședințe de prin în trerpinderile de pe platformele industriale.

Comunismul a fost în România așa cum a fost poporul român, nici mai bun, nici mai rău, iar a pune în cârca altora erorile comunismului românesc este marea eroare pe care o facem și pe care am făcut-o crezând că ne dezvinovățim cumva. Arătând cu degetul spre alții chiar credem că facem c-c-tul praf, că ne dezvinovățim, lucru care nu se va întâmpla în vecii-vecilor, căci comunismul de doi bani este opera fiecăruia dintre noi, așa cum ceea ce se întâmplă acum este rodul modului nostru de a fi, care nu s-a schimbat deloc, din moment ce noi am trăit în climatul viciat al familiei comuniste plină de duplicitate.

Dar să revin la muzeul virtual al comunismului.
Eu aș pune acolo ceva despre platformele industriale.

Aș pune delațiunile spre securitate ale unora ființe care s-au remarcat în politica de după 1989.

Aș pune ceva despre literatura proletcultistă.

Aș pune operele artistice dedicat cuplului CEAUȘESCU cu numele autorilor lor.

Aș pune filme despre inaugurarea Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Aș pune filme despre inaugurarea de hidrocentrale.

Aș pune filme ale campionilor olimpici

Aș pune și obiecte simbolicxe din acea perioadă.

Muzeul virtual al comunismului românesc trebuie să fie o imagine realistă a ceea ce a fost între 1947 - 1989, nu pentru a ne fi rușine de ceea ce s-a petrecut atunci, dar nici pentru a fi exaltați de fericire, ci de a avea o imagine corectă și completă a ceea ce s-a întâmplat atunci. Dacă au fost greșeli, să învățăm din acele greșeli, iar dacă au fost fapte bune să le reținem și să ne bucurăm că chiar nu am făcut numai prostii.

(07 octombrie 2023)

Cărți de istorie scrise la comandă

Cine are interese, scrie cărți la comandă.
Se scriu cărți de poezii la comandă, bine plătite pentru a ridica în slăvi oameni puternici ai zilei.
Se scriu cărți de istorie la comandă pentru a arăta cât de importanți sunt puternicii zilei. 

Se scriu cărți despre anumite localități la comandă la jubilee, trecutul și prezentul se înfrumusețează.

Este important ca să ne dăm seama când o carte este scrisă la comandă și să evităm citirea ei pentru a nu fi inundați de neadevăruri frumos ambalate, căci cine plătește gras, dorește să audă și să citească exact pentru ceea ce a plătit, căci nimeni nu pătește pentru a fi descris ca fiind o persoană anostă, penibilă, incultă, inactivă, răutăcioasă și neinteresantă.

O carte scrisă la comandă are ca autor o persoană, arareori o personalitate, bântuită de tot felul de complexe, leșinată de foame sau avidă după bani foarte mulți și care face compromisuri în cascadă pentru a realiza acel produs finit pe care plătitorul îl acceptă, este mulțumit și trimite banii în cont. Acea carte conține, în opinia mea cam 85% neadevăruri, multe omisiuni și 5% hiperbolizări, deci nu depășește stadiul de maculatură, căci niciun cititor grăbit nu stă să separe grâul de neghină, adevărul de minciună și să corecteze pe marginea paginilor cu creionul, toate exagerările sau erorile strecurate voit.

Cărțile scrise la comandă sunt un fel de prostituție de nivel intelectual relativ.

(04 august 2023)

Despre rezumatele literare pentru admitere și bac

Pe un post de televiziune unde se face școală online sau se dau consultații online la matematică, la fizică și la literatură, am urmărit-o pe o tanti care citea de pe prompter un rezumat literar, de nu se mai oprea și le zicea acea tanti de mă minunam cum de știa ea așa de multe, deși nu discutase nicio secundă cu autorul operei literare analizate, căci acela era dus în lumea umbrelor de zeci și zeci de ani.

În opinia mea, analiza literară este un fals, dacă se pornește din start cu ideea că scriitorul a zis sau scriitorul s-a gândit că sau scriitorul și-a imaginat că. Realitatea este că autorul rezumatului crede că sau presupune că sau se gândește că scriitorul a dorit să spună cutare și cutare chestie.

Din moment ce nu există un articol sau un interviu luat vreodată scriitorului în care acesta să spună cu subiect și predicat că el în opera X s-a gândit la cutare și cutare aspect, totul sunt numai presupuneri ale celui ce face analiza literară și respectivul trebuie să și le asume, adică să spună în clar că sunt presupunerile lui.

Eu, dacă aș citi catrenul lui Păstorel TEODOREANU referitor la scriitorii care s-au apucat să laude realizările noii democrații instaurate cu șenilele tancurilor sovietice, catrenul care sună așa:

În era nouă începută

C-c-ții scriu în loc să pută,

Iar scriitorii adevărați,

Sunt dați afară de c-c-ți.

aș scrie rezumatul cam așa: Catrenul scris de Păstorel TEODOREANU redă o realitate cruntă din literatura românească de după anul 1947, când la cârma breslei scriitorilor au venit scriitori comuniști și întreaga literatură a fost obligată să redea realizările muncitorilor din uzine, munca țăranilor din cooperativele agricole de producție și lupta comuniștilor împotriva reprezentanților burgheziei și moșierimii care se împotriveau instaurării noii orânduiri socialiste la noi în țară. Scriitori precum Mihai BENIUC, Veronica PORUMBACU, Maria BANUȘ, Dan DEȘLIU, V. Em. GĂLAN, Lucia DEMETRIUS, Marin PREDA, A. TOMA, Nicolae LABIȘ, prin ceea ce au publicat ilustrează că au înțeles care este linia partidului trasată literaturii. Scriitori mari precum Lucian BLAGA, Tudor ARGHEZI, Hortensia PAPADAD BENGESCU, Ion BARBU, Ionel TEODOREANU, au fost scoși din literatură, pe motiv că nu corespundeau noilor cerințe impuse de partid pentru educarea maselor prin literatură. Catrenul, reflectă, în opinia mea schimbul brutal făcut de partid, prin înlocuirea talentelor reale ale unor scriitori, cu o generație de scriitori puși să servească partidul, prin scrisul lor militant, partinic, fiind bine plătiți pentru producțiile lor și oferindu-li-se premii substanțiale și onoruri de către statul bolșevic.

Eu am făcut analiza literară, așa cum am gândit-o eu, fără să spun o clipă că poetul Păstorel TEODOREANU a vrut să spună cutare și cutare, căci eu nu am stat de vorbă cu el, ci doar ceea ce am înțeles eu din acel catren, în contextul în care el a fost scris. Din punctul meu de vedere, catrenul a sintetizat o realitate, a schimbului de generații de scriitori. Pe de o parte au fost înlăturați titani ai literaturii și pe de altă parte au fost introduși la grămadă scriitori care de pe poziția de slugi ai noului regim, să servească prin scrisul lor, bine plătiți fiind, partidul în general, pe conducătorii lui în special.


(07 iunie 2023) 

1000 de oameni care m-au impresionat: Ioan SUIUGAN

Ioan SUIUGAN mi-a fost coleg în clasa a VIII-a de liceu la Breaza la Școala Medie Internat cu Practica în Producție, școală clădită după model sovietic. El era din Sighetul Marmației. Scriu despre el aici că m-a impresionat și ca elev, dar mai ales ca recitator. Avea o voce puternică și recitarea versurilor era la același nivel cu cea a marilor actori de la Teatrul Național din București și aici mă refer la actorii Ludovic ANTAL, George VRACA, Gheorghe COZORICI și George CALBOREANU. Avea în recitarea sa vorba apăsată și gestul măsurat. Era cel mai bun și profesorul nostru Alexandru COSTAȘ îl aprecia pentru această calitate.

Ioan SUIUGAN știa să asigure ritmul recitării și știa să respire, mai ales în cazul în care versurile erau mai lungi sau trebuiau spuse ,mai multe versuri din strofă, dintr-o dată, fără pauză.

După ce am plecat după clasa a VIII-a căci forma aceea s-a desființat și s-a revenit la Liceul militar Dimitrie CANTEMIR de la Breaza, nu am mai ținut legătura cu Ioan SUIUGAN. Am văzut că are cont pe Facebook. I-am scris, dar nu a răspuns.

(13 februarie 2023)

Anticomunistul Păstorel TEODOREANU

Scriitorimea românească a fost formată în proporție de 99,99% din:
- lingăi,
- profitori,
- pupincuriști,
-  ariviști,
- netalentați,
- agramați,
- slugi,
- borfași,
- proști.
Ca să vorbim de anticomunism printre cei care alcătuiau breasla scriitorilor este un fel de erezie, căci la câte facilități oferea partidul comunist acestora pentru a-i fi trompete, cam nimeni nu rezista tentației și puneau botul la cașcaval.
Scriitorii primeau premiul de stat cu care își cumpărau o casă de cărămidă cu patru camere.
Scriitorii aveau case de vacanță la munte și la mare.
Scriitorii mergeau la Uniunea scriitorilor și ridicau bani după bunul lor plac.
Scriitorii erau primiți cu onoruri la partid, dacă dovedeau loialitate.
Scriitorii își publicau așa-zisele lor opere în care cântau partidul în tiraje amețitoare.

Totuși a fost un poet anticomunist și aici mă refer la Păstorel TEODOREANU, epigramist care a trăin în intervalul 30 iulie 1894 și 17 martie 1964. Ca zodie era LEU. Și eu sunt tot LEU. Voi exemplifica numai cu două epigrame scrise de Păstorel TEODOREANU pentru a dovedi că el era un scriitor anticomunist.

În era nouă începută,

Căcații scriu, în loc să pută.

Erau justificate aceste două versuri căci în anii 50 ai obsedantului deceniu, prea mulți scriitor publicau sub-producții literare, iar partidul îi folosea pentru a intoxica masele și a hrăni cu ele lupta de clasă.

O epigramă scrisă de Păstorel TEODOREANU este  următoarea:

De ziua ta Staline,

Eu m-am așezat pe vine

Și ce se afl-acum sub mine,

Este numai pentru tine.

Eu am trăit în perioada comunistă și știu cam de la 6 ani ai mei ce a însemnat comunismul pentru familia mea, pentru vecinii mei și mai târziu pentru mine, când a intra în CAP cu un petec de pământ, părinții mei erau amenințați cu exmatricularea mea și a sorei mele din școală, de față fiind un preot comunist care slujea la biserica din mahalaua noastră și care i-a convins pe părinți să semneze adeziunea.

Păstorel TEODOREANU nu-i ierta nici pe poeții slugoi, cu nume și prenume:

Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică,
Dar mărturisirea-ţi clară,
Din Gazeta Literară,
Dovedeşte elocvent
Că în chestia matale
Cu-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!

când Veronica PORUMBACU a scris versul:

O, Europă, te simt în mine! Te simt adânc în mine!

Cred că Păstorel TEODOREANU a mai scris și alte epigrame cu iz anticomunist, dar nu le știu eu. Cine are curiozitatea, să intre pe Internet și probabil va găsi tot ceea ce dorește, darsă aibă răbdare, căci Internetul este doldora de informație.


(18 ianuarie 2023)

Slugi, cârcotași, trepăduși, milogi și tot ceea ce e mai nasol

Orice societate are gunoaiele ei. Așa că nici comunismul nu a fost scutit de prezența unor indivizi care în numele unor idealuri mărețe, care de fapt erau cu totul altceva, se ascundeau interese mărunte, frica de a pierde privilegii, dorința de a câștiga ușor prin vânzarea talentului ca pe o marfă de tarabă.
Am văzut cum se întreceau unii în a-și arăta atașamentul față de valorile comuniste, față de un iubit conducător. Erau gesturi necerute, dar făcute pentru a ieși în evidență ca mai devreme sau mai târziu să vină și avantajele de ordin material, în primul rând.

Au apărut trompetele noii societăți, care se întreceau între ele în a oferi producții cu care partidul comunist manipula masele.

Scriitorii cântau partidul, clasa muncitoare, țărănimea muncitoare, viața înfloritoare, munca în uzine, hărnicia pe ogoarele înfrățite.

Pictorii expuneau tablouri cu industria siderurgică, profiluri de sondori, de strungari, peisaje cu tractoare care ară pământul de la CAP, adunări de partid. 

Sculptorii expuneau statui cu femei zidărițe, cu furnaliști, cu aviatori, cu soldați încleștați în lupte, busturi cu scriitori comuniști, cu conducători comuniști.

Arhitecții au proiectat Monumentul eroilor pentru victoria socialismului din parcul Libertății, eroi pe care revoluționarii i-au dezgropat și locurile rămase libere își așteaptă ocupanții, ca o altă revoluție să. 

Arta cu tendință, realismul socialist a scos la iveală o altă ierarhizare a valorilor. 

Scriitorul Alexandru SAHIA se învăța în manuale.

Poetul Teodor NECULUȚĂ era recitat la serbări.

Poetul A. TOMA era socotit de CĂLINESCU, mai mare decât EMINESCU.

Mihai BENIUC se tipărea singur în ediție liliput.

Compozitorii se întreceau în a compune cântece despre partid.

Imnul de stat cu muzica scrisă de Matei SOCOR și versurile scrise de Eugen FRUNZĂ și Dan DEȘLIU aveau versuri precum:

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Prin anul 2009 la Bruxelles în acel oraș al miniaturilor la pavilionul țării noastre încă se mai auzea acest imn, căci armata de reprezentanți ai noștri acolo nu au catadicsit să facă schimbarea necesară. Am trimis un fax la MAE. Nu știu dacă s-a făcut ceva sau nu că nu am mai fost pe acolo deși în Bruxelles am mai fost de vreo 15 ori de atunci.

Voi continua în zilele următoare cu prezentarea unor mostre de cum nu trebuie să se poarte cineva care are talent pentru a nu se face de râs în fața istoriei.


(03 februarie 2022)

Un cântec din folclorul nou: Mulți mă-ntreabă de ce cânt

Unde merg și orice fac,
Îmi iau cântecul ortac,
Și-l îngân la deal, la vale,
C-am ieșit la dreaptă cale,
Partidul nostru iubit,
Cântecul mi l-a-nflorit,
Că ne merge mult și bine,
Și ne poartă spre lumină,
Trandafir verde-n ferești,
Cântec drag cu mine ești,
Ca arcușul cu vioara
Și floarea cu primăvara,
Frunză legănată-n vânt,
Mulți mă-ntreabă de ce cânt,
Cui mă-ntreabă, așa i-oi spune,
Că trăiesc în vremuri bune,
Și partidul drag mi-a dat,
Trai și cântec minunat.

Acum este foarte ușor de arătat cu degetul fie spre interpreții acestui cântec, fie spre cei care au adaptat versurile să se potrivească melodiei, dar să cugetăm cum erau atunci vremurile. Să vedem cine ar fi îndrăznit să se ridice să se opună unui activist venit de la centru, în pixul căruia stătea ascensiunea sau prăbușirea fiecăruia dintre noi. Să vedem care dintre interpreții ansamblurilor plătite de la stat ar fi îndrăznit să refuze să cânte când partidul îi cerea. oamenii erau așa de speriați și de temători, încât, cu riscuri imense căutau să opună rezistență venind cu 9 piese de folclor tradițional de excepție și o piesă dedicată partidului. Unii considerau că așa vor reuși să facă să supraviețuiască tezaurul folcloric autentic. Nu iau în brațe pe nimeni, dar nu există o explicație pentru autorii celor 24 Km de dosare și  pentru cei 5.000.000 de turnători ai securității. Era o astfel de atmosferă încât politicul călărea arta cu eficiență maximă, căci poeții erau plătiți după intensitatea cu care cântau partidul, țara, poporul, realizările comunismului. Așa au fost publicați poeții Mihai BENIUC, Maria BANUȘ, Marcel BRESLAȘU, A. TOMA, Dan DEȘLIU și mulți, chiar îngrozitor de mulți alții.

(18 decembrie 2021)

Cine mai știe cine a fost Mihai BENIUC

Vă voi spune eu că Mihai BENIUC a fost poet. Nu a fost orice fel de poet ci un poet care:

- a fost publicat intens la vremea lui,

- introdus masiv în manualele școlare,

- lăudat de criticii slugarnici,

- recitat de actori la Tv și radio,

- periat de confrații profitori,

- s-a purtat bizar cu Lucian BLAGA.

Mihai BENIUC a fost academician și a avut un doctorat în psihologia păsărilor obținut în Germania. dacă am a mă lăuda cu ceva totul se referă la faptul că știu să recit din poemele mediocre ale lui Mihai BENIUC și chiar știu să cânt ceva cântece revoluționare pentru cor pe versurile lui Mihai BENIUC. Chiar am căpătat apă să beau în Ukraina după ce am recitat în m,iba rusă o poezie a lui Mihai BENIUC care era tradusă într-un manual de liceu.

Faptul că poeții care au fost slugile regimului comunist dacă li se publică poemele nu se scrie pe coperte așa cum se procedează cu colaboraționiștii regimului de la Vichy, ca lumea să se învețe minte că greșelile impardonabile nu vor fi uitate niciodată. Noi suntem prea îngădiuitori cu cei care au pus umărul la exacerbarea unor trăsături inumane ale regimului comunist, nu oricum, ci obținând mari avantaje materiale de la puternicii zilei.

(13 martie 2021)

365 împotriva României: Mihai BENIUC, trăncănitorul de serviciu

În vremea când eu eram elev la Școala Generală nr. 6 și La liceul Al ODOBESCU din Pitești, cărțile de citire și de literatură erau înțesate cu poeziile lui Mihai BENIUC, el însuși autointitulându-se trâmbițașul vremurilor noi. În opinia mea, Mihai BENIUC era un poet mediocru, dar care deși cu un doctorat prin Germania cu psihologia păsărilor, a fost atras de mișcarea comunistă și a prins gustul traiului lejer și îndestulat, drept care a scris o literatură facilă, de tot râsul, dar care a provocat mari dureri de cap elevilor, care trebuiau să-i recite producțiile anoste, incolore, partinice, angajante și facile. Mulți au fost aceia care s-au înrolat să intre la masa nehaliților care deb=veneau peste noapre îmbuibați, căci premiile de stat valorau cât o casă.

Am învățat multe poezii de Mihai BENIUC și pe unele știu să le recit și azi, deși nu mă laud că am o memorie de elefant. Dar frica și teroarea că nu trec clasa dacă nu le știu m-au adus aici. Nu aș fi scris aici nimic dacă acest poețel Mihai BENIUC nu ar fi fost și președinte al Uniunii Scriitorilor, poziție care i-a permis să facă unele lucruri urîte legate de poetul Lucian BLAGA, dar și de poetul Tudor ARGHEZI. El și-a publicat unele poezii în colecția de cărți liliputane, mergând după premisa că după moartea mea ce bani or umbla. În vremea lui poezia prolectultistă a înflorit și cultura autentică având pilonii ei CREANGĂ, CARAGIALE, EMINESCU era trecută în plan secund, iar Doina lui EMINESCU nu a fost publicată și nici cartea despre EMINESCU a lui George CĂLINESCU nu a apărut atunci ca să nu fie deranjate anumite spirite mărunte ale vremii.

(15 iulie 2018)a

Comuniștii și literatura

Comuniștii au folosit literatura ca instrument de luptă și de propagandă cu mult mai eficient decât ne-am imagina. Faptul că au instituit Premiul de stat care valora cât o casă mare de 4 camere cu tot ce trebuie la curte, spune mult. Se acorda celor care scriau poezie și proză militantă. Erau poezi simple, primitive chiar care se memorau ușor și textele în proză erau schematice cu eroul comunist care lupta și lupta până la epuizare. Au fost mulți scriitori care au scris în acele vremuri despre comunism, despre Stalin, despre lupta de clasă, despre colectivizare și despre viața nouă. A. TOMA, Dan DEȘLIU, Mihai BENIUC, Veronica PORUMBACU, Maria BANUȘ sunt doar câțiva trompetiști ai vremurilor așa-zise noi.

Cine are curiozitatea să citească dar să și asculte imnul de stat al RPR va vedea unde se ajunsese. Și poetul Dan DUȚESCU, dar și chiar Adrian PĂUNESCU au scris poezii dedicate lui CEAUȘESCU, iar Corneliu Vadim TUDOR a dedicat o poezie în vers a la Vasile ALECSANDRI lui Elena CEAUȘESCU.

Ce nu le convenea comuniștilor, rădeau fără cruțare. Așa au fost scoși din literatură MAIORESCU, ARGHEZI, BLAGA.  În acele vremuri, dacă ceva era în neregulă cu o carte care totuși trecea de cenzura lui DULEA, era topită pur și simplu și nici trecută la pierderi nu era, căci ideologia partidului trebuie să meargă pe linia ei. Îmi era și milă cum poeți care făceau rimă din zid și partid acum fac pe anticomuniștii, sau critici care-l pupau în fund pe CEAUȘESCU au zis că acesta i-a oprimat. Stau mărturie volumele omagiale scoase de Uniunea Scriitorilor.

Uneori mi se făcea și milă de unii dintre scriitorii care după 1989 se băteau cu cărămida în piept de cât de anticomuniști au fost ei, deși își publicaseră cărțile în BPT în zeci de mii de exemplare.

Comuniștii  au făcut din literatură un instrument eficient de propagandă. Toată lumea trebuia să știe poezii despre patrie și partid. Scriitorii emanau texte la întrecere căci erau bine plătiți ca trompetiști ai noii orânduiri. Ion CRISTOIU începuse înainte de Revoluție o carte despre prolectultism și obsedantul deceniu. Sunt sigur că el ar fi fost un mare istoric și critic literar dacă nu se dedica trup și suflet jurnalisticii.

(04 septembrie 2017)