Showing posts with label crimă. Show all posts
Showing posts with label crimă. Show all posts

Tuesday, November 7, 2023

O crimă oribilă

Televiziunile mioritice au plăcerea de a prezenta cu sadismul care le caracterizează, momentul în care bătrâna este indendiată de nepotul ei și care se prăbușește în flăcări și moare, deși blurează, tot scene incredibile sunt.
Crima este oribilă. Oribile sunt și televiziunile care dau așa ceva și care am senzația că ajung să inspire ca soluții de executare a crimelor, căci nu de puține ori criminalii au prozeliții lor, mai ales că televiziunile nu prezintă tot ciclul, adică s-a făcut crima, criminalul a fost judecat și să știe poporul care a fost pedeapsa. Mai mult, se prezintă criminali care și-au ispășit pedeapsa, dar reportajele sunt atât de prost construite, încât criminalul ieșit din pușcărie apare nu ca un individ spășit, care a făcut penitență, ci ca un individ plin de viață și de optimism, care nu are nicio apăsare.
La noi este ca la nimenea și de aceea cred că numărul de crime este așa de mare, căci criminalii știu cum reacționează societatea și îngăduința societății în general și a familiei în special este cea care schimbă coordonatele problemei și-l face pe criminal să apară un fel de mic erou în grupul lui de cunoscuți, mai ales că acei cunoscuți știau problemele lui cu victima și toți văd în crima săvârșită ca pe un act de dreptate pe care criminalul l-a făptuit pentru a-și rezolva problema de unul singur. Lipsurile din societate, carențele de educație și deformarea adevărurilor din mintea criminalului duc la crime oribile. Nu vreau să-mi imaginez că apariția televiziunilor la auto-incendieri la solicitarea celui care intenționează să se sinucidă sau filmarea de amator, sunt elemente care stimulează imaginația criminalului care dacă este dat la televizor la oră de maximă audiență, deja crede că și-a dus cu succes acțiunea dementă până la capăt.
Trebuie ca CNA să fie mult mai exigent cu prezentarea crimelor și să caute să instruiască pe jurnaliști ca abordarea să fie în sensul de a-i descuraja pe cei care au intenții criminale sau suicidale.




(07 noiembrie 2023)

Friday, June 9, 2023

O mamă criminală încearcă să se disculpe

Cazul cutremurător al copilei de 12 anișori ucisă cu sadism și băgată în cufărul de la studio din apartamentul din Berceni, arată în ce hău s-a afundat societatea românească din cauza sărăciei, neînțelegerilor și a banilor.
Cazul este foarte întortocheat și le va trebui mult timp procurorilor de caz și judecătorilor pentru a scoate la lumină adevărul. Nu știu despre ce este vorba cu adevărat, pentru că tatăl biologic spune ceva, mama biologică spune altceva, iar concubinul mamei biologice nu a spus încă nimic, pentru că este de negăsit până în acest moment.
Nu-mi pot permite puncte de vedere, căci mass-media prezintă doar lucrurile care au un grad ridicat de spectaculozitate, care generează rating la cote cât mai ridicate și deci nu mă consider o persoană informată obiectiv, o persoană care să facă deducții, să construiască ipoteze, să facă ierarhii și să scoată doar câteva cuvinte pe baza celor constatate deja.
Totuși, din experiența pe care o am eu ca părinte, nu am scăpat din ochi nicio clipă pe niciunul dintre copiii mei, când mergeam pe stradă, când eram acasă sau eram în alt context. Copiii mei nu au deschis niciodată ușa altor persoane decât mie și soției mele, căci noi aveam un cod de identificare. Este adevărat că copiii mei au fost crescuți de socrii mei, dar știam foarte bine despre ce era vorba, cât de atenți erau ei cu copiii mei. Deci nu am explicație de cum acea copilă a ajuns de colo până colo, cum nu s-a respectat nicio regulă și toată lumea a lăsat timpul să treacă. Adevărul crunt și crud a ieșit la iveală ceva mai târziu când vecinii au alertat autoritățile din cauza mirosului care ieșea din apartamentul unde se afla cadavrul în putrefacție al copilei ucise.
De la distanță, eu o găsesc pe mama copilei, ca fiind pilonul întregii drame. Ea este persoana care a preluat copila și nu a mai dus-o înapoi celui ce avea custodia acesteia. Ea este persoana care a lăsat copila un seama unui străin, care avea un trecut neclar și ea nu are cum să invoce necunoașterea acestui trecut. Ea este persoana care a plecat, lăsându-l pe străin să facă ceea ce ea trebuia să facă mai întâi de toate dacă se considera cu adevărat mamă. Cred că lucrurile stau altcumva. E vorba de bani și de răzbunare.


(09 iunie 2023)

Friday, May 5, 2023

Cel mai tânăr criminal în serie

De alaltăieri, lumea îl are și pe cel mai tânăr criminal în serie, în persoana unui elev de 13 ani din Belgrad, care în data de 03 mai 2023 a intrat în școala unde învăța și l-a împușcat pe portar și a împușcat mortal 8 elevi, iar la spital se află cu plăgi împușcate alți elevi și profesoara lor de istorie.
Așa cum este cunoscut, după război mulți viteji s-arată. Așa și acum. Au apărut tot felul de indivizi care vorbesc și vorbesc și vorbesc, făcând pe deștepții. Ei știu totul despre cauzele care au dus la această tragedie inimaginabilă. Ei știu cine se face vinovat de ceea ce s-a întâmplat. Ei știu ce trebuie făcut ca astfel de crime odioase să nu se mai producă.
Realitatea este cu totul alta. Societatea în care trăim este o societate bolnavă, care nu a ținut ritmul cu dezvoltarea tehnologiilor din zona informaticii. Școala este anacronică la ora actuală și profesorii vor să facă educație unei tipologii de elev care nu mai există în școală de cel puțin 15 ani. Eu când mergeam la școală acum peste 65 de ani mergeam acolo că aveam ce învăța. Nu exista televizor. Nu exista radio. Nu exista decât un ziar pe care îl aducea tata de la muncă din când în când. Era însă biblioteca școlii cu cărți. Erau profesorii la care mă uitam ca la niște sfinți pentru că ei erau sursa mea vie de informare. Erau și manualele, dar apelam la ele destul de rar, căci ceea ce învățam la clasă era suficient. În opinia mea, acum 65 de ani, școala era în concordanță cu aspirațiile societății și cu exigențele mele.
Acum, în anul 2023 există telefon mobil, există tablete, există Internet, există conținut digital, există nenumărate canale de televiziune. Școala a rămas în urmă. Profesorii sunt și ei rămași în urmă. A mai cere acum rezumate, a mai impuse ca elevul să memoreze, este ceva absolut anacronic. Elevii vin la școală acum ca să piardă timpul. Școala nu le oferă nimic din ceea ce ei au nevoie. Elevii din ziua de azi au nevoie de modele, dar nu de modelele de pe vremea mea sau de modelele pe acre le oferă profesorii lor învechiți care le vin la clasă. Niciun elev nu vrea model pe profesoara care zice pepsiglas în loc de plexiglas.
Eu consider că înainte de a vorbi de cel mai tânăr criminal în serie, trebuie așa-zișii analiști să se aplece asupra adevăratelor cauze care generează discrepanța între ceea ce este școala și aspirațiile elevilor. Soluțiile ridicole cu sala de reflecție, cu existența psihologilor, cu exmatricularea, cu pedepsirea, nu vor duce la nimic bun. Altundeva trebuie să se lucreze, pentru a ridica școala la nivelul erei informaționale și a-l face pe profesor compatibil cu tipologia elevului din anul 2023, care are nevoie de cu totul altceva, care are alte idealuri. Acum nu elevul trebuie să se alinieze la exigențele școlii, ci școala trebuie să facă saltul uriaș pentru a veni în fața elevului, oferindu-i exact ceea ce el are nevoie, căci a-l pune pe elev să facă teme stupide de vacanță, să memoreze rezumate și să rezolve zilnic 30 de ecuații de gradul al II-lea în care doar coeficienții diferă, nu fac altceva decât să adâncească prăpastia dintre elevi și școală și rezultatele deja se văd, iar noi ne întrebăm despre violența din școli despre criminalul cel mai tânăr din lume, analizând efectele, fără a umbla la cauze. Acum este târziu, dar nu este prea târziu.



(05 mai 2023)

Saturday, April 1, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Stana lu ' BINDIRICU

Stana lu ' BINDIRICU era femeie de servici la un liceu. Era foarte vrednică și mai ales, cinstită. profesoarele o chemau să vină la ele acasă să le facă curățenie. Toate erau mulțumite căci Stana lu ' BINDIRICU făcea curat cu adevărat, nu doar de ochii soacrei, cum se spune atunci când se face curat doar să nu se vadă mizeria în locurile la vedere.
Îmi aduc aminte că o profesoară mi-a zis să merg să-i spun lui Stata că o așteaptă  la o anumită oră, într-o anumită zi le ea acasă să facă curățenie. M-am dus la ei la poartă și am strigat numele de Stana. Atunci a ieșit bărbatul ei. Am înlemnit. Era omul care abia ieșise din pușcărie că făcuse o crimă. Mi-am adunat toate puterile, l-am salutat. I-am spus despre ce era vorba. Bărbatul era îmbrăcat doar în maieu, avea pantalonii, dar era desculț. Față de acum când tinerii sunt cu tatuaje pe tot corpul, eu am fost șocat să văd că bărbatul avea tatuaje pe brațe și pe piept. Nu erau ca tatuajele din ziua de azi, căci în pușcărie era alte metode mult mai primitive și mai dureroase de a obține un tatuaj.
Când să plece, bărbatul mi-a întins mâna și am dat noroc cu el. Avea o mână mare, muncită, bătătorită, care m-a strâns cu putere și mult timp mi-a defilat prin minte dacă acea mână este mâna care a lovit cu cuțitul și a luat viața cuiva și dacă o va mai face vreodată sau omul s-a vindecat.


(01 aprilie 2023)

Tuesday, October 4, 2022

Ca să fim îngroziți, în mass-media iarna va fi foarte grea

Se știe că predicțiile meteorologilor nici ca glume proaste nu trebuie luate în considerare. Acum ceva vreme mi-am pierdut timpul și am făcut un tabel cu 3 coloane. Pe prima coloană am pus data, pe coloana următoare am pus timpul probabil anunțat la Tv de meteorologi și pe coloana a III-a am notat cum era în realitate vremea. Am numărat și am văzut pentru 100 de zile consecutive că doar în 15 cazuri ceea ce s-a previzionat s-a suprapus cu ceea ce s-a petrecut în realitate.

Dacă așa stau lucrurile, cum de-și permit așa-zișii meteorologi să ne spună cum va fi vremea. Ar fi decent să ne spună care au fost ipotezele de lucru și ce calcule au făcut și abia după aceea să ne spună cum au obținut rezultatele și cum le-au interpretat.

Eu zic: anu trecut a fost o iarnă ușoară. Și în anul precedent iernii de anul trecut, a fost o iarnă ușoară. Mergând pe ideea că evenimentele nu se repetă, deci cu probabilitate de 0,33 iarna aceasta care va veni va fi și ea o iarnă ușoară. Este absolut irelevant acest 0,33 în contextul în care dai cu zarul de 1000 de ori 6-6 și nu ești sigur dacă a 1001 oară va reveni 6-6...

Deci chestia cu iarna teribil de grea este o mare gogoașă de a-i speria pe oameni și nimeni nu plătește pentru minciuna aceasta oribilă cu care mass-media manipulează oamenii inducându-le groaza ca să fie acoperite alte mizerii ale vieții cotidiene.

Luați previziunile meteo de la orice post tv pe 30 de zile consecutive și veți vedea că valoarea predicțiilor este jalnică și vă veți convinge că meteorologia este o armă criminală, asemeni bombelor atomice de la Hiroșima și Nagasaki.


(04 octombrie 2022)

Wednesday, December 1, 2021

Lista criminalilor români

 
Robert AVRAM
Sorin Vasile BENEGUI
Iancu BERILĂ
Gavril BUZATU
Gică CIOC
Petrică CIUCĂ
Ciobanul muntean din Miorița
Ciobanul ardelean din Miorița
Toader COVALI
Gheorghe DINCĂ
Claudiu GHIȚULESCU
Eugen GRIGORE
Beniamin LAICHICI
Marian LINGURAR
Manole meșter din baladă
Mihai OLARIU
Nicolae PURECICĂ
Florin RÂMARU
Ion RÂMARU
Vera RENCZI
Cozmici RONCA
Ioan SÂRCA
Petre SILBERSCHMIED
Adrian STROE
Daniel Cosmin ȘTEFĂNESCU
Vasile TCACIUC
Vasile TRIFAN
Grigore URUC
Romulus VEREȘ


(01 decembrie 2021)

Tuesday, October 26, 2021

O mână criminală

Sunt firme mici de vulcanizare care funcționează după legea lui Carl von Linné care zicea că funcția crează organul. Adică pui tot felul de obiecte ascuțite eficiente pentru a dezvolta pană de cauciuc și șoferii sunt obligați să meargă la vulcanizare. A fost clar o astfel de abordare acum un an sau doi pe A1 pe la km 36.
Și eu am avut o pană de cauciuc care m-a costat 450 lei, 375 anvelopa și 75 lei deplasarea și montajul, căci altfel nu-mi explic cum obiectul unde am făcut pana nu era la o distanță mai mare de un km de un atelier de vulcanizare care funcționa la ora când am trecut pe lângă el după ce mi-am montat roata de rezervă. Dacă din 10 șoferi sunt 4 care sunt obligați să oprească la acea vulcanizare tot merită, căci într-o zi îi iese și lui, acolo în sat banii de o țuică, o friptură și un pachet de țigări.
Privind acel șurub este clar că este special plantat pe șosea căci are forma ideală de a-și îndeplini misiunea. Este stabil pe poziția cu vârful în sus în cele mai multe situații dacă este aruncat din mers de către cineva. Nu are dimensiuni mari, face rolul treptat fără a genera o catastrofă. Cred că ar trebui studiate modalitățile acestea de a opera ale celor care au vulcanizări pentru a fi luate măsuri.
În opinia mea, ar trebui construite niște vehicole cu viteză deloc mare, care asemeni detectaorelor de materiale explozibile, să se plimbe pe căile rutiere și cu magneți puternici să recolteze toate obiectele metalice care se află acolo din întâmplare sau implantate. Ar trebui să existe și vehicule care să măture și să aspire cioburile de sticlă, astfel încât căile rutiere să devină curate și să fie diminuate riscurile de a face pană de cauciuc, scutind pe șoferi de neplăceri și cheltuieli. Mai cred că ar trebui ca la proiectarea anvelopelor ar trebui să se ia în considerare modalități de design și inovări tehnologice care să minimizeze riscul efectelor de înțepare. Ar fi bineveniți senzori care să arate scăderea presiunii pe pneuri cu afișaj electronic instantaneu.



(26 octombrie 2021)

Tuesday, August 24, 2021

Corporatiștii au salarii mult prea mari

În corporații:
- există câteva proceduri,
- salariații nu ies din proceduri,
- creativitatea este exclusă,
- disprețul pentru client este maxim,
- simplismul este dus la cote incredibile.
Consider că acesți executanți merită salarii cu mult mai mici decât. cele pe care le primesc, întrucât derulează munci de rutină care nu presupun:
- atitudine,
- personalitate,
- creativitate,
- responsabilitate, 
- decizie.
Ei primesc o problemă. dacă au procedură aplică procedura. dacă nu au procedură, ei aplică eronat o procedură și-l duc pe client pe buza prăpastiei, cel mult îl lasă baltă. Atitudinea disprețuitoare a corporațiilor față de client este pusă în opera de către salariații corporatiți.
Să fiu explicit. Am solicitat unei corporații să-mi trimită exact în scris care sunt obligațiile mele de plată pentru a încheia colaborarea cu ea. Acolo NU există procedura de a trimite un însc ris, ci totul se rezolvă telefonic. Șmecheria este că:
- la telefon se dau mesaje lungi lămuritoare, fără sens,
- se așteaptă indefinit pentru că operatorii sunt ocupați,
- setul de opțiuni este incomplet, fără a acoperi situații noi.
Problema nu se rezolvă, căci corporația este clădită să obțină profit cu orice preț, clientul fiind doar o anexă a acesteia. În contextul în care corporatiștii nu cunosc procedurile, lucrurile devin și mai rele, căci în dorința lor de a fi drăguți, fac numai boacăne. Foarte rar se găsesc corporatiști puși pe fapte bune.
Multe dintre corporații aplică proceduri cu iz nazist, care duc spre exterminarea prin disconfort a clienților.
Voi veni cu detalii.



(24 august 2021)