În societate organul crează funcția

Biologul Carl von LINNÉ a zis că funcția crează organul. În societate este invers: organul crează funcția. În societate procedurile sunt create de oameni și procedurile sunt cele care definesc funcționalități. Oamenii sunt cei care exercită presiuni pentru a fi create procedurile de gestionare a comportamentului elevilor din școli. Oamenii sunt cei care generează funcția de supraveghere a elevilor la examenul de bacalaureat folosind camere de luat vederi. Dorința de a stimula vânzarea de calculatoare, i-a făcut pe oameni să introducă acel program numit EURO 200 și în acest fel, micii vânzători de tehnică de calcul reușeau să sta la linia de plutire cu cele peste 30.000 de calculatoare vândute.

Mai nou, organul, adică meditatorii lihniți, dar lacomi, au impus funcția numită admitere la liceu și la facultate, căci câștigurile ilicite nu se obțin din meditații gratuite date în școli, ci prin impunerea de condiții care să-i diferențieze pe cei care știu carte de cei care nu știu carte, în condițiile în care cei ce știu carte, fac dovada acestui lucru, pedalând pe artificii pe care numai meditatorii le știu.

Și funcția de testare a conducătorilor auto în trafic este creată de un organ, căci atât timp cât din 200.000 de șoferi din trafic sunt testați zilnic sub 10%, reprezentativitatea procesului este relativă. Numai dacă este luat taurul de coarne și testarea zilnică se face în filtre la peste 60% dintre șoferi, iar sancțiunile sunt de o cu totul altă natură și aici mă refer la confiscarea mijlocului de transport, efectul ar fi cel scontat, adică funcția de testare creată de organ în societate și-ar vedea efectele.

(24 iulie 2024)

Rolul nefast al examenelor naționale în distrugerea învățământului din spațiul mioritic

Pe vremea mea, examenele de terminare a școlii se susțineau în fiecare școală, nu era tevatura de acum nici cu circul subiectelor date la televizor, nici nu  memorarea rezumatelor și nici cu stresul bieților copii care sunt transformați în niște roboței de către indivizii care au gândit sistemul de învățământ nu pentru elevi, nu pentru societate, ci pentru a-și asigura ei venituri grase din meditații și locuri călduțe din ne-muncă și din non-calitatea pregătirii. Dovada este poziționarea elevilor din spațiul mioritic prin rezultatele testelor PISA, prin rezultatele mizerabile de la examenele de titularizare și prin numărul supradimensionat al suplinitorilor din școli. Eșecul sistemului educațional nu mai trebuie demonstrat. El se vede cu ochiul liber din cosmos.

La noi se pune accent pe media aritmetică, indicator statistic a cărui reprezentativitate trebuie demonstrată, ceea ce nu este cazul, deși 5 sutimi în plus îl urcă pe elev câteva sute de locuri în clasament sau 5 sutimi în minus, îl coboară pe bietul elev câteva sutimi în clasament.

Media aritmetică nu este reprezentativă pentru că:

- seria folosită în calcul este prea scurtă,

- elementele ce intră în calcul sunt neomogene,

- baremurile se aplică prea diferențiat,

- se mizează pe calculul la sutimi, deși este vorba de aproximații.

Pentru exemplificare, ar trebui să se ia la întâmplare 100 de teze și să se dea la corectat la 1.000 de profesori cât de cât omogeni și se va vedea că folosind corect statistica matematică, concluziile vor fi dezarmante, iar totul nu a fost altceva decât o minciună sfruntată, bazată pe un fetiș, dus până la nivelul unui absolutism barbar. Oamenii serioși nici n-am mai trebui să lucreze cu medii aritmetice incorect calculate din serii incorect definite. Machedonii au o vorbă: dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t  se numește și așa și este, iar media aritmetică este lingura de c-c-t.

În plus, ceea ce se întâmplă cu examenele naționale este o comedie barbară, din moment ce elevii nu migrează pe matricea națională de colo-colo pentru a ne gândi la comparabilitatea de medii și așa imposibil de comparat, căci școlile sunt foarte diferite la oraș și la sate.

Pentru examenul de bacalaureat ar mai merge examen național dacă ar fi organizat altfel și dacă mediile de acolo ar fi reprezentative, fără a fi bazate pe rezumate, căci obiectivul nu este de a produce roboți, ci ființe cu gândire autonomă, creatoare, independente.

Nu spun ca examenele de admitere în licee să fie ca pe vremea mea, dar ni să se mai deruleze ca acum. Nu spun ca examenul de bacalaureat să fie ca pe vremea mea, dar nici media de la bacalaureat, nereprezentativă ori cum o dai, ori cum o întorci, să fie luată în calcul la admiterile în facultăți. Chestia cu evaluarea performanței nu se face într-un examen de 2 sau de 3 ore, ci pe parcurs, prin teste complexe, construite cu cap și pentru a îndeplini cu totul alte obiective, decât cele ale clasamentelor.

(27 decembrie 2023)

Ce înseamnă să înveți carte?

Eu voi spune ce înseamnă să înveți carte despre modul în care eu am învățat carte, căci nu știu cum învață lumea acum carte, dar acum peste 50 de ani altfel se învăța carte.
Pe vremea mea:
- nu erau cărți așa multe,
- cărțile nu erau așa de groase,
- textele nu erau așa de mărunte,
- lecțiile nu erau așa de lungi,
- noțiunile nu erau așa de numeroase, 

- nu erau examene naționale,

- nu se cântărea nota la gramaj ca brânza,

- nu-mi amintesc de contestații,

- elevii nu se meditau,

- nu se memorau rezumate.

Pe vremea mea ghiozdanul conținea foarte puține lucruri și nu mă istoveam cărându-l asemeni bietului SISIF, fără rost.

Să dau un exemplu de învățat carte. Profesoara mea de matematică, Lucreția TROCAN a venit în clasă cu un cub mare de lemn. Ne-a zis că e cub, că are muchiile egale, că unghiurile sunt de 90 de grade. Că are suprafețe 6 pătrate. S-a apucat și a dezmembrat cubul. Ne-a arătat cum este cu diagonalele, cum se calculează. Ne-a arătat care sunt axele. Apoi a trecut la secțiuni, pentru că acel cub se dezmembra. A descompus cubul ca și cum era secționat cu diferite plane. Pe concret, am învățat cum e cu cubul. Ne-a scris pe tablă și câteva formule. Nu trebuia memorat nimic, pentru că totul decurgea natural.

La limba română aveam poeți și poezii. Poeziile le memoram și le recitam. Nu trebuia să discutăm noi ce a vrut să spună poetul, căci nimeni nu l-a întrebat pe bietul om, așa cum fabulează făcătorii contra cost, de rezumate, din industria stupidă a meditațiilor fără rost, care nu duc la nimic bun din moment ce avem 40% din populație analfabetă funcțional.

Pe vremea mea, elevii erau învățați să gândească. Eu și acuma știu teorema lui Pitagora, știu formule de trigonometrie și multe altele, dar nu-mi amintesc să fi memorat altceva decât poezii, în timp ce acum profesorii memorează și recită lecții, elevii memorează și recită la rândul lor și școala este un concurs de recitatori, care mai de care mai ciudați și mai nefolositori.


(24 iunie 2023)

14.000 din 300.000

Vineri 09 iunie 2023 un număr de 14.000 de cadre didactice au mărșăluit prin capitală. Sunt 300.000 de cadre didactice și cei 14.000 câți au demonstrat vineri reprezintă 4,66% din numărul cadrelor didactice. Mai pe românește spus, sindicatele anchilozate într-o lume a lor, nu lumea cadrelor didactice aduse la exasperare, au dovedit cât de slabe sunt. Cu 14.000 de inși pe stradă nimeni nu te ia în serios. Cu 150.000, cu 200.000 sau cu 250.000 de inși în stradă, cu totul altfel stau lucrurile.

Nu mă apuc acum să analizez cine sunt liderii de sindicat din educație.

În primul rând, sunt prea multe sindicate în educație.

În al doilea rând, președinții de sindicate sunt ruginiți.
În al treilea rând, sindicatele nu au capacitatea de a face mobilizări de mase largi de membri.
În al patrulea rând, nu s-a văzut fermitatea sindicatelor care operează cu firimituri.
În al cincilea rând, lipsa de strategie se traduce prin lipsa de unitate de acțiune a greviștilor.

În al șaselea rând, greviștii nu au avut sprijinul maselor largi de oameni din societate, căci momentul ales nu a fost potrivit. În opinia mea, sindicatele din educație trebuiau să parcurgă pașii până la hgrevă și în ziua grevei, trebuiau să fie în Piața Victoriei 250.000 - 300.000 de cadre didactice și în secunda a doua, guvernanții ar fi găsit soluția, nu praf în ochi și nici improvizații. E vina sindicatelor care nu au gestionat cum trebuie fenomenul și au atras ironii crunte din societate și enervarea miilor de tineri care au muncit un an ca să încheie cicluri de educație și s-au văzut dați la o parte ca niște cantități neînsemnate.

Legea educației trebuie să prevadă cum se finalizează studiile în cazuri de forță majoră, de calamitate, de pandemie, de grevă pe durată nelimitată, ca bieții elevi să nu mai fie laîndemâna nimănui.


(11 iunie 2023)

Meditațiile de pe vremea mea

Pe vremea când eu eram elev, nu exista cuvântul meditație. Meditațiile și meditatorii au apărut mult mai târziu ca efect al unui mod artificial de a stabili ierarhiile între elevii care doreau să devină liceeni și între absolvenții de liceu care doreau să devină studenți. Din când în când aflam că un elev al unui activist de partid mergea la București la meditații pentru medicină sau pentru arhitectură, la profesori universitari. Se zicea că la aceste facultăți altele sunt standardele și musai trebuiau meditații, deși eu n-am crezut niciodată că așa stăteau lucrurile.  În cele mai multe cazuri, cei meditați nu reușeau la examenul de admitere și circula zicerea: degeaba s-a meditat la București, că tot nu a intrat la facultate. 

Pe vremea mea, eu mă refer la perioada 1954 - 1965 pe când am fost elev, profesorii ofereau consultații elevilor care doreau să meargă la olimpiadele ce se organizau pentru limba română, fizică, chimie, matematică, iar acele consultații erau anunțate în clasă și cei dornici veneau acolo, profesorii expuneau probleme, elevii dădeau soluții. Nivelul era ceva mai ridicat decât cel de la clasă. Profesorii veneau cu materiale de specialitate, culegeri de probleme numere din Gazeta matematică și aveau loc discuții. De acolo, elevii plecau mult mai bine informați și înțelegeau mai bine modalități de a rezolva probleme, de a folosi artificii care duceau la soluții elegante ale problemelor.

Pe vremea mea, având în vedere ponderea covârșitoare a celor care se meditau la București, dar care nu reușeau la facultate, se crease ideea că numai proștii se meditează și de aceea era chiar o rușine să spui că mergi la meditație.

Ca să nu apelezi la meditatori, era necesar ca profesorii de la clasă:

- să fie foarte buni,

- să facă toată materia,

- să-i învețe pe elevi ceea ce trebuie,

- să le dea elevilor startul pentru admitere.

Îmi aduc aminte de profesoara mea de matematică din liceu, Eugenia MINASIAN, care la consultații a venit cu un teanc de culegeri de probleme frumos legate, a făcut un tabel, ne-a dat la fiecare câte un exemplar, cu rugămintea de a le înapoia la un anumit termen și cu rugămintea de a avea grijă de ele ca să fie folositoare și pentru generațiile ce vor urma.

Pe vremea mea, profesorul era profesor, era modelul de comportament, de profesionalism, de la care chiar aveam ce învăța, căci în acele vremuri nu exista Internet, nu exista televizor, ci doar ziare cu multă propagandă, iar cărțile în limba rusă sau traduceri din limba rusă erau prea multe și nu mă atrăgeau câtuși de puțin. Cuvântul profesorului era cuvânt, căci exista o distanță mare între bancă și catedră și democrație avea cu totul alte valențe decât în ziua de azi, când foarte mulți înțeleg prin democrație exact ceea ce democrația nu este, iar dreptatea este relativizată dincolo de limitele bunului simț.

(30 aprilie 2023)

Sistemul educațional și meditațiile

Trebuie să lămuresc din start niște aspecte:

• în vremea când eu eram elev, nu existau meditații decât pentru tâmpiții claselor ce aveau părinți în funcții pe la regiunea de partid; în rest, copiii învățau ce li se preda de către profesori și era suficient pentru a merge la examene de admitere cu mult mai dificile decât acum; noi nu aveam caiete de teme pe vacanță, nu aveam caiete speciale; existau doar culegeri de matematică și exista Gazeta de matematică și era o mândrie ca un elev să-și vadă numele ca rezolvitor; doar cei ce proveneau din familii îmbogățite după ce trecuseră tancurile sovietice și veniseră comuniștii la putere și nu prea erau ajutați de creierele din dotare, mergeau prin anii '50 și '60 la București la meditatori pentru medicină și arhitectură;
• de când a început treaba cu admiterile pe trepte și s-au diferențiat liceele, a început să funcționeze și industria de meditații; când tot poporul se visa să aibă odrasle studenți la anumite facultăți au început să se întețească meditațiile pentru facultăți; anii '70 erau deja încărcați de meditații pentru medicină, drept, biologie și limbi străine; în 1975 a și izbucnit un mare scandal legat de matrapazlâcurile de la admitere la drept, în economie și chiar la inginerie; apariția rafinamentelor de admitere a generat generalizarea admiterilor în învățământul superior cu departajeri la sutime, ceea ce a intensificat ritmul industriei de meditații chiar pentru 90% din facultățile din țara noastră;
• dramatismul și setea de a lua meditații s-a accentuat după 1990 când lupta de a intra la anumite facultăți a devenit acerbă, când examenele de admitere au căpătat accente generate de marea diversitate de specializări și mai ales atractivitatea generată de denumiri extrem de tentante ale unor specializări; am traversat tot ce era de traversat din moment ce am gestionat patru examene de gtreaptă și două admiteri la facultate cu cei doi copii ai mei; știu exact cum au stat lucrurile cu meditațiile pentru ei, pentru că asemeni oricărui părinte, am considerat că odraslele mele trebuie să primească tot ceea este cel mai bun la nivelul de pregătire, pentru a fi sigur că ei au acoperită materia de examen și nu există fisuri majore în pregătire.

În general, frecvența meditațiilor este de o ședință pe săptămână la fiecare materie. dacă admiterea era la română și matematică, meditațiile am considerat că sunt necesare în anul școlar care a precedat examenul. Adică, au fost meditați în clasa a VIII-a pentru admiterea la liceu, în clasa a X-a pentru admiterea în treapta a II-a și, respectiv, în clasa a XII-a pentru admiterea la facultate. O ședință de meditație cu profesori de top pentru liceu nu a depășit niciodată în plan financiar 10$. Pe an se mergea la meditație pentru o disciplină cam de 30 de ori, ceea ce însemna 60 de ședințe, adică 600$ per copil, per examen de treaptă. Pentru admiterea la facultate, era un pic altfel, dacă mă gândesc că mi-am dorit ca meditatorii să fie din universității, ceea ce înseamnă tarife ceva mai mari. Nu am plătit niciodată mai mult de 15$ pe ședință. dacă admiterea consta în trei probe scrise, adică trei meditații pe săptămână la trei discipline, tot cam 30 de ședințe pe an, rezultă un total de 90 de ședințe, cu cost total de 1350$. Existau diferențe de la specializare la specializare și legate de exigențele părinților, căci una era să fie meditat copilul într-un grup de 3 sau 4 sau 5 copii suficient de omogeni și altul era prețul dacă părintele dorea să se lucreze numai cu copilul lui. Pentru că și eu eram tot din învățământ, un fel de confrate cu meditatorii și ei știau că salariile acolo sunt mici, am obținut în toate cazurile să se lucreze individual la preț redus, adică 10$, respectiv 15$ cum se percepeau tarife pentru lucru în grup de cel puțin trei elevi. Pentru candidații la arhitectură solicitările erau foarte mari și folclorul zice că unii meditatori își foloseau garajele pentru a lucra cu grupe de 15-20 mușterii simultan, pe serie, căci foarte mulți veneau din provincie și ziua de duminică era foarte aglomerată.

Înainte de Revoluție ideia de a da meditații era ușor ilegală, iar cine dădea meditații era pus la zid pe la ședințele de partid, dar plătea și niște biruri, mai ales dacă era reclamat de vecini.

După Revoluție industria meditațiilor a luat o dezvoltare ce a devenit fulminantă când examenele de admitere în liceu și bacalaureatul au devenit naționale, iar repartizările se făceau pe computer. Și admiterile la facultăți au devenit îngrozitor de aplecat pe meditații chiar dacă învățământul privat venea cu oferte extrem de tentante și fără admiteri cu iz dramatic. Și când admiterile au fost scoase din universitățile de stat a fost mare durere căci industria meditațiilor de admitere în facultăți s-a prăbușit iremediabil, cu efecte dintre cele mai nasoale asupra unor categorii de practicanți. Și acum ca și pe vremea lui Ceaușescu, sunt prea puțini cei care plătesc impozite la stat pentru activități de meditații. Toată lumea închide ochii când se gândește la viitorul unor copii.

Cine vrea să cumpere o garsonieră 30.000€ din meditatii, în ipoteza că pe o ședință se percepe 10€, va trebui să dea 3.000 ședințe, adică să mediteze 100 de copii într-un an. Dacă mediteză 20 de copii pe an, ceea ce bănuiesc că este forte dificil, trebuie să dea meditații 5 ani, ceea ce este extrem de solicitant. Și calculul este făcut fără a fi plătite taxe și impozite. Dacă apar și acele dări către stat, duratele cresc cu 15-20% pentru că veniturile scad tot cam în același ritm.

N-am scris nimic despre bizareriile care se învârtesc în jurul meditațiilor pentru că cei ce le practică, riscă să se frigă urât și istoria consemnează tot felul de aiuriți care s-au lăcomiot și au pierdut tot.

(16 martie 2017)

Industria meditațiilor din preuniversitar

Întrucât multe dintre universități nu mai au examen de admitere, industria meditațiilor pentru a accede la viața de student a scăzut dramatic, exact cum s-a întâmplat cu industria românească despre care Petrică a zis că este o grămadă de fiare vechi.
Există acum o altă industri porsperă, este vorba de industria meditațiilor care pregătește pentru examenul de absolvire la clasa a VIII-a și o altă industrie, separată, pentr examenul de bacalaureat.
Părinții în ambiția lor de a avea copilul la un liceu bun sau foarte bun, procedează la doparea acestuia cu meditații astfel încât la examenul de final de clasa a VIII-a să obțină rezultate cât mai bune.
Așa s-au dezvoltat meditații pentru toate disciplinele de examen la clasa a VIII-a. Știu părinți care și-au meditat copiii la toate disciplinele de examen.
Și în cazul elevilor de clasa a XII-a este o modă pentru a medita la disciplinele de la BAC. Groaza părinților de a avea o odraslă fără BAC este paralizantă și bieții de ei fac eforturi să-i mediteze pe copii tot așa la aproape toate disciplinele. Cât timp a fost ca discipălină de BAC sportul am auzit că există meditatori de sport pentru BAC.
Se zice că funcția crează organul.
Aici organul crează funcția, căci examenele naționale au izvorât din dorința organului de a:
- publica și vinde tot felul de materiale auxiliare;
- dezvolta o industrie de rezumate;
- impune în mod artificial comparabilitate într-un sistem absolut neomogen;
- genera profit exact acolo unde nu trebuie;
- crea afaceri și de a duce spre onorabilitate activități imorale.
Despre meditațiile de la clasă și interschimbul de elevi între profesor, într-un alt episod.

(19 februarie 2016)