Showing posts with label ABU DHABI. Show all posts
Showing posts with label ABU DHABI. Show all posts

Friday, December 29, 2023

Coloanele Marii Moschei Șeic ZAYED din Abu Dhabi

La Marea Moschee Șeic ZAYED din Abu Dhabi, coloanele reprezintă elementele fundamentale de susținere a întregului edificiu. Multe dintre coloanele de marmură albă au intarsii din pietre semiprețioase care reprezintă flori și frunze, toate executate cu măiestrie și migală de artiști care stăpânesc la perfecție tehnica necesară. Am studiat cu mare atenție modul în care elementele colorate din pietre semiprețioase sunt încastrate în marmura albă și am admirat perfecțiunea execuțiilor, execuții care necesită precizie,  experiență, îndemânare și mai ales un nivel de exigență ieșit din comun.















Ceea ce se vede la coloanele Marii Moschei, evidențiază cu atât mai mult că ne aflăm în fața unei bijuterii de arhitectură contemporană, care a îmbinat noile stilizări, cu tehnicile seculare ale încastrării pietrelor semiprețioase în marmură. Ochiul de artist se vede la fiecare floare, căci îmbinările de culor sunt fără cusur, iar detaliile sunt urmărite la milimetru.




(22 decembrie 2023)

EU, La Muzeul LOUVRE din Abu Dhabi

 



















(23 decembrie 2023)

Marea Moschee Șeic ZAYED din Abu Dhabi

Cine vine în Emiratele Arabe Unite, trebuie să viziteze Marea Moschee Șeic ZAYED din Abu Dhabi, monument impresionant de arhitectură, care se remarcă prin dimensiuni, prin proporții și prin calitatea materialelor și lucrărilor executate de constructori, dar și de artiștii care au realizat opere de artă de valoare deosebită. Impresionează în mod deosebit albul strălucitor la minaretelor și al zidurilor care capătă viață în imensitatea albastrului pe care cerul îl etalează cu generozitate. Totul este perfect.




Numeroasele coloane care definesc culoarele exterioare sunt caracterizate prin înălțime, capiteluri aurite, ce definesc măreția întregului ansamblu, ceea ce crează un sentiment de liniște, o stare de echilibru și îndeamnă spre reflecții profunde legate de natura sufletelor noastre.






Trebuie observată aplecarea artiștilor spre detalii și spre realizarea acelei uniformizări, căci toate coloanele au aceleași motive, ceea ce le conferă un nivel special de înțelegere a profunzimii detaliilor, care generează în fiecare dintre noi, țeluri pe care ne propunem să ni le atingem cu propriile forțe.
Moscheea a fost finalizată în anul 2007, deci este o construcție modernă care înglobează cele mai noi tendințe ale arhitecturii de secol al XXI-lea în care tehnologiile au permis împingerea limitelor mult mai departe decât ne-am fi imaginat cu câteva zeci de ani în urmă.





(22 decembrie 2023)

Thursday, December 21, 2023

Lumea arabă

Foarte mulți spun că dinamica lumii arabe este strict legată de existența și de exploatarea petrolului, dar petrol mai au și alte state, dar bogății la fel de valoroase ca petrolul mai au și alte state, fără a înregistra dezvoltarea pe care o are lumea arabă.
Noi am dispus de păduri pe suprafețe imense, iar munții noștri sunt acum bărbieriți, fără ca economia noastră să fi înregistrat un oarece progres. Nici pământul agricol nu ne face mai bogați deși suprafețele sunt considerabile, din moment ce se importă peste 60% din bunurile alimentare. Gazul rusesc este și el o bogăție imensă, dar nu se vede ca Rusia să se fi dezvoltat într-o direcție excelentă, din moment ce rușii au venit să-și petreacă timpul fie muncind, fie distrându-se în Dubai, fie pe litoralul bulgăresc, fie în Baden-Baden sau Karlovy Vary.
Lumea arabă reprezintă un model de concentrare a capitalului în mâinile câtorva miliardari, cu dirijarea capitalului spre investiții sigure, care duc la creșterea economică simultan cu creșterea nivelului de trai al populației de pe toate treptele societății, fără a se înregistra acel egoism excentric și vulgar din partea celor care manipulează discreționar și aleator sume imense de bani. Totul este o problemă de educație, pentru că educația este aceea care-l face pe om să reacționeze într-un anume fel, să vorbească într-un anume fel, să se îmbrace într-un anume fel și să-și manifeste disprețul sau respectul față de concetățenii săi. Când vezi pe unul care-și repară cu ranga autoturismul de sute de mii de euro în mijlocul străzii sau vezi că altul își serbează ziua de naștere cheltuind ostentativ 50.000 de euro, deja îți dai seama că respectivii au mari carențe de educație, că ei nu vor fi niciodată în stare să empatizeze cu poporul din care fac parte.
Lumea arabă a dat dovadă că are capacitatea de a asimila noul, de a alege dintre soluțiile deja rodat în lumea veche doar pe acelea care s-au dovedit a fi benefice, ceea ce a dus la implementarea tuturor tehnologiilor revoluționare, la realizarea înainte de toate a infrastructurii și mai ales, de a merge pe ideea că în orice afacere toată lumea trebuie să câștige. Unii câștigă mai mult, alții câștigă mai puțin, dar toți ies în profit, în timp ce în lumea veche unii câștigă totul, deci dau țepe, iar alții pierd totul, adică sunt țepuiți.

(22 decembrie 2023)