ChatAI, convinge-mă!

 Eu sunt ca la frizer. Întâi mă tunzi și după aceea îți bag bacșișul în buzunar. ChatAI dă posibilitatea câtorva teste, după care solicită să fac abonament cu 19,99 lei pe săptămână și undeva la 299 lei pe an. Ca să fac un astfel de abonament, eu trebuie să mă conving că merită. Nu m-am convins. Îmi mai trebuiau câteva teste, dar ChatAI nu mi-a permis să le fac, deci nu m-am abonat, căci nu m-a convins. Autorii lui, ar fi trebuit să știe acest lucru și să nu procedeze ca atunci când vând castraveți și te îmbie cu prețul acela enervant care se termină în 99 de bani. Chat AI este altceva și politica trebuia să fie alta. Deci, ChatAI nu ține seama de limitele din România privind volumul redus de conținut digital valoros existent. Trebuia să ia în calcul și acest aspect și costul să nu fie așa de mare, mai ales că numărul celor care l-ar folosi trebuie să crească, deci prețul trebuie să-i stimuleze pe oameni, nu să-i blocheze. Mai aștept.

(26 iunie 2023)

Eu și bacșișul

Bacșișul este pentru noi românii o a doua natură.
Noi dăm bacșiș la frizer. 
Noi dăm bacșiș la ospătar.
Noi dăm bacșiș la cafenea.
Noi dăm bacșiș la femeia de servici de pe scară.
Noi dăm bacșiș la meseriașul care ne face o mică reparație.
Noi dăm bacșiș la persoana care ne aduce o comandă de pe e-Mag.
Noi dăm bacșiș la  cel care face revizia la microcentrală.
Noi dăm bacșiș la medic.

Noi dăm bacșiș la lăutarul care cântă melodia solicitată.

Noi dăm bacșiș la ghidul de la muzeu dacă explicațiile lui ne-au impresionat.

Noi dăm bacșiș la recepționerul de la hotel.

Aș fi ipocrit să spun că eu nu dau bacșiș. Eu dau bacșiș ori de câte ori primesc un serviciu de calitate și sunt mulțumit. Bacșișul este forma mea concretă de a-mi exprima recunoștința față de cel care mi-a dovedit că este un profesionist desăvârșit. 

Meseria pe care am avut-o a fost una unde nu exista vorba de a primi bacșiș, deși am auzit foarte multe legende legate de tot felul de întâmplări legate de mici cadouri sau de mai mari cadouri făcute unora pentru a li se soluționa din pix probleme mai mult sau mai puțin spinoase. Așa am găsit explicația agățării multor personaje de funcții, chiar ajungând la repoziționări de un penibil strălucitor, adică decanul se complace ca după opt ani să devină prodecan, adică subaltern, doar pentru a sta la masa cu bucate alese a deciziilor. Îmi amintesc de modificările cartei universitare care dădea președintelui senatului puteri sporite, știut fiind faptul că rectorul după cele două mandate avea șansa să devină președinte de senat și-și dorea să rămână în continuare vioara a I-a în universitate. Îmi amintesc cum după alegerea noului rector, s-a revenit la vechile prevederi legate de președintele senatului și astfel ceea ce credea că se va întâmpla, fostul rector, s-a năruit sub ochii săi. Am spus despre toate acestea, căci ar trebui să exagerăm dacă chiar credem că indemnizațiile de conducere sunt totul. Există tot felul de avantaje pe care le aduce o funcție fie obținută prin alegeri, fie obținută prin numire și acestea sunt cu mult mai importante decât indemnizația, căci puterea pixului este generatoarea multor forme de bacșiș.

(13 mai 2023)

Bacșișul legalizat cu soluție mioritică

Peste tot în lume, la restaurant, clientul scrie bacșișul cu mâna lui. Românul, original și lacom, are el soluția lui de tot c-c-tul în care cel de la casierie te întreabă cât să fie. Tu spui, el tastează și rezultă o sumă barbară, care nu are nimic din delicatețea relației client-ospătar. Ca la noi la nimenea. Nici că se putea o soluție mai tâmpită ca la noi. este dovada clară că nu suntem în stare să învățăm nimic de la nimeni. Deși noi nu am zburat pe lună, ne credem mai deștepți decât alții. Deși nu avem niciun laureat al premiului NOBEL născut și care a muncit aici, ne credem mai deștepți decât alții. Nu ne-ar strica un pic de modestie. Nu mai trebuie să dăm vina pe alții. Vina este la noi în ogradă. 
În mod normal trebuia să vedem cum au soluționat alții problema bacșișului în restaurante. Vedeam 5 sau 6 soluții și le comparam. Din 5 sau 6 soluții, una se potrivea mai bine. O mai pieptănam noi un pic și rezulta ceva mișto, care să nu se pună în situația tâmpită în care suntem acum în restaurante când vrem să plătim. Făcând după mintea noastră, am creat o struțo-cămilă care precis nu va funcționa și în doi ani cel mult se va reveni la ceea ce a fost până la 01 ianuarie 2023, adică bacșișul se va încasa tot la nimereală, numai că în bonul de la restaurant cei 15% vor fi disipați spre alte cheltuieli, căci nu e nimeni nebun să dea pasărea din mână pe cioara de pe gard.

(07 ianuarie 2023)

Bacșiș fiscalizat

În lumea spălată, când mergi la restaurant se procedează astfel:
- te preia cineva și te duce la masă,
- ți se aduce meniul,
- comanzi,
- ești servit,
- se vine cu nota de plată,
- o analizezi,
- pui cardul,
- este verificat cardul,
- iei  bonul, treci bacșișul sub prețul consumației,
- tragi linie,
- calculezi totalul și semnezi,
- ți se aduce cardul,
- iei cardul și copia bonului semnat de tine,
- pleci.
Ar fi trebuit ca legiuitorul să fi analizat acest lucru și să fi dat legea care să nu lase niciun loc de interpretare de niciun fel. De mâine, vom fi civilizați și nu ne vom mai scormoni în buzunare când plătim cu cardul pentru a pune bacșișul separat în bancnote...

(31 decembrie 2022)

Impozitarea bacșișului

 Bacșișul și mita sunt a doua natură a românului. Până nu ciugulește un pic, românul nu se simte bine. Chiar dacă e îngropat în aur și diamante, românul tot așteaptă și de la cel mai sărac om să-i dea ceva, un bacșiș sau o mită. El nu se simte bine altfel.
Pornind de la această realitate pe care nimeni nu are cum s-o nege, pentru că fiecare dintre noi a primit ceva, o atenție, care dacă nu e bacșiș sau mită, tot o treabă aiurea este, căci este peste ceea ce i s-a cuvenit celui spre care se îndreaptă atenția. A oferi o atenție este parte din educația fiecăruia dintre noi. A oferi mită sau bacșiș stă în certitudinea că ceea ce se face este de calitate și oferim bacșiș sau mită nu pentru că ne dau banii afară din casă, ci pentru că trebuie să avem liniștea că:
- am primit ce doream de la executant,
- mulțumirea executantului există,
- a fost lăsat loc de bună ziua în viitor.
Să nu se creadă că lumea civilizată nu este și ea bântuită de chestii de această natură, dar numele lor nu se numesc nici mită și nici bacșiș. Acolo totul este inclus în preț. Lumea acceptă că atunci când se achită o sumă reprezentând ceva, plătește și gata. Dar în realitate, prețul include costurile de execuție, costurile cu materialele, profitul și bacșișul. La noi, dintr-o pudoare aiurea, pentru a lăsa prețurile jos, bacșișul nu a fost inclus, lăsând la altitudinea clientului să ofere din proprie inițiativă cât îl lasă sufletul. E o porcărie, căci crează o nesiguranță din ambele părți. Clientul nu știe cât să ofere, executantul nu știe dacă i se oferă.
Acum, reapare  stupiditatea impozitării bacșișului și totul se referă la HORECA dar și la alții. La HORECA, în țările spălate, noi nefiind acolo, se vine cu nota de plată, cu costul consumației. Clientul adaugă o sumă, să zicem bacșișul și rezultă un total de plată. Se plătește așa și cu cardul, deci bacșișul se fiscalizează de pe chitanță, căci apare distinct de costul consumației.
La noi e ca la nimenea. Vine ospătarul cu bonul. Tu plătești ce scrie acolo și dai bașciș. Ospătarul trebuie să declare bacșișul și acesta se impozitează. Barbarie curată! În loc să se vadă cum fac alții, la noi se face cum ne bubuie nouă prin țeastă. Ideea că tot ce e câștig trebuie impozitat este corectă, numai că trebuie să fie impozitat o singură dată. Eu am salariu de la stat. S-a luat impozit pe el. Eu dau bacșiș. Acesta nu este venit, ci o formă de redistribuire a venitului meu care deja a fost impozitat deja. Statul bolșevic, ineficient, nu face altceva decât să pună biruri. Ospătarul nu dă foc banilor. El cumpără țoale, păpică, unde pe YVA plătește 19%, deci are el impozitarea banilor lui că TVA tot bir este.

În opinia mea, dacă se vrea ceva, să se folosească modelul amercican și punct, că ei au ajuns pe Lună, în timp ce noi tot în mocirlă suntem.

(07 decembrie 2021)

Ca în U.S.A.

Guvernanţii noştri caută să reinventeze fie apa caldă, fie roata sau să redescopere focul. Sărăcuţii de ei uită că şi apa caldă şi roata şi focul sunt cunoscute de omenire de câteva mii bune de ani.

Mă refer concret la problema bacşişului de la taxi, de la muzicanţi şi de la restaurante. 

Acum se procedează astfel:

- şoferul, ospătarul, instrumentistul, cântăreţul fac ce au de făcut,

- taie bon şi clientul plăteşte cât zice bonul cu bani lichizi,

- clientul lasă şi un bacşiş, cam 10% cel puţin, peste preţ,

-dacă se plăteşte cu card, clientul dă cei 10% în bani cash.

Când s-a propus fiscalizarea bacşişului:

- şoferul, ospătarul, instrumentistul, cântăreţul fac ce au de făcut,

- taie bon şi clientul plăteşte cât zice bonul cu bani lichizi,

- clientul dacă lasa un bacşiş, se tăia bon separat pentru bacşiş,

-dacă se plăteşte cu card, clientul nu mai lăsa bacşiş şi pleca.

Şi acum se vorbeşte de a se gestiona bacşişul de către stat, căci statul nu suportă ideia de a şti el tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul. Nici nu reau să mă gândesc la ce ideie năstruşnică le-o mai veni nefericiţilor de birocraţi, care în opinia jmea sunt mult prea săraci cu duhul, dacă doreau să impoziteze scaunele aşa cum se punea bir pe fumărit în Evul Mediu.

În U.S.A rezolvarea este simplă:

- ospătarul face ce are de făcut,

- clientul cere nota de plată,

- ospătarul vine cu nota,

- clientul pune cardul pentru verificare,

- ospătarul aduce cardul şi nota validată,

- clientul trece ciubucul, face totalul şi semnează,

- ospătarul introduce totalul, dă chitanţa de la  bancă.

În acest fel este rezolvată elegant problema ciubucului, fără ca statul să-şi pună problema impozitării ciubucului, chestie care mie mi se pare bizară, vulgară şi expresie a lipsei de respect a omului faţă de om, din moment ce ciubucul este opţional şi reprezintă măsura în care clientul este satisfăcut de munca celui care l-a servit, i-a cântat sau l-a trasportat de colo-colo.

(14 aprilie 2018)

Soluția cu bacșișul

Ăia care ne conduc, indiferent la ce nivel, uită de unde au plecat și au o plăcere vecină cu demența de a pune taxe, impozite și de a umfla birocrația. Numai când se rostogolesc și ajung jos de unde au plecat își dau seama ce prostii oribile au făcut.
Să ne amintim că în Ro numărul de taxe și de impozite este criminal de mare. Să ne amintim plăcerea cu care se măresc taxele și impozitele instantaneu. Oricine dintr-un consiliu vine cu o propunere aproape cretinoidă de a introduce o taxă, este analizată și din 10 astfel de propuneri 12 sunt votate și implementate.
Cât despre sporurile pe care și le dau singuri, prin vot sau discreționar din pix, să nu mai vorbim. Curtea de Conturi a semnalat nenumărate aberații pe această temă.
Era un banc cu Bulă care îl întreabă pe tat-su:
- Ce este partidul?
- Bulă, partidul sunt eu, zice tatăl lui Bulă.
- Dar sindicatul ce este, tăticule?
- Sindicatul e mă-ta mare că vorbește tot timpul și n-o ascultă nimeni.
Cam tot un fel de bunică este și Curtea de Conturi. Ea semnalează nenumărate neregularități de miliarde de euro, dar recuperările sunt firave, aproape inexistente.
Și în zona bacșișului e mare durere, pentru că toți aleșii vor să suprime această formă de câștig suplimentar, zic ei fără muncă, întrucât le diminuează lor șansa de a lua șpăgi mari, mai mari, teribil de mari.
Numai așa se explică acea porcărie din toamna trecută cu contabilizarea  bacșișurilor în restaurante și la taximetriști. Acea birocrație infernală dezvoltată în jurul acestui subiect arăta amatorismul infect al finanțiștilor limitați, primitivi, nespecialiști, rupți de realitate, adică proști.
În America problema este rezolvata 100%. Omul vine în restaurant, mănâncă și el acolo oarece chestii, cere nota.
Dacă plătește în numerar lasă și el acolo un ciubuc undeva între 1-% și 20% din valoarea consumației, bonjour și pace.
Dacă plătește cu card în America vine ospătarul cu aparatul, introduce cardul, apare un bon cu suma cât a consumat cetățeanul. Clientul adaugă pe bonul primit bacșișul și semnează. La restaurant i se inregistreaza suma care include și bacșișul. Acolo se face diferență între banii intrați în cont pentru consumație pentru care se percep taxe și impozite și acel bacșiș care este lăsat restaurantului neatins. Dacă niște finanțiști dâmbovițeni ar fi avut curiozitatea să vadă cum au soluționat germanii, englezii, francezii, italienii această problemă, cu siguranță nu ar fi ajuns să fie huliți, blestemați, înjurați și scuipați la drumul mare, iar sub presiune să abroge acea aberație cu impozitul pe bacșiș.
Deși prostia nu doare și este infinită, cred că se face o mare eroare. Prostia este o nouă formă de existență a materiei. Numai așa este consistentă explicația legată de impozitul pe bacșiș.
Miorița, ciobanul ei, sunt legende și nu trebuie confundat geniul poporului care au creat acestă capodoperă cu micimea unor funcționărași anoști, cam tâmpiței și mai ales leneși, îmbuibați și încărcați de frustrări metafizice cum că locul lor ar fi undeva în Olymp printre poeți, pictori sau compozitori.

(23 martie 2016)