19.000

Se vântură pe la Antena 3 ceva despre un contract de consultanță de la guvern cu o firmă germană care avea un colaborator din PNL de la București, contract de 19.000 euro pentru o săptămână. Ceva mai penibil decât așa ceva mi-a fost rar să întâlnesc. Acolo unde se vântură nu milioane, nu sute de milioane, ci miliarde de euro, toată lumea se împiedică de 19.000 de euro.

Să facem un calcul.

Să zicem că firma și-a tras 2.000 euro profit. Au mai rămas 17.000 euro pentru București.

Parandărătul pentru partid este și el 50%, adică 8.500 euro cel puțin.

Au rămas ca salarii nete 8.500 euro.

Consultanța înseamnă salarii. Salariile înseamnă 50% bani care merg către stat.

Au mai rămas ca salarii 4.250 euro.

Cum e foame mare și toată lumea vrea un oscior, în ipoteza că acordă consultanță 3 experți, căci numai experții acordă consultanță la acest nivel, fiecăruia îi revine 1.416 euro adică 35 de euro pe oră, ceea ce pentru un expert este o sumă ridicolă, din moment ce un meditator renumit care pregătește pentru admiterea de la facultate pentru o specializare căutată cu lumânarea, are peste 200 lei.

Cred că un cerșetor cu vad bun câștigă mult mai mult într-o săptămână, chiar dacă raportul leu/euro s-a deteriorat rău de tot de când guvernul BOLOJAN a fost demis.

Să nu uităm că parandărătul de la orice contract, așa cum zicea o tanti care a făcut și pârnaie, e de cel puțin 10%, fără muncă de niciun fel, ci doar pentru o semnătură din pix.

Trebuie căutată altundeva corupția, nu pe fleacuri.

(20 mai 2026)

Ce trebuie să știe un parlamentar?

Așa cum stau lucrurile și ceea ce vedem noi pe la televizor, ne duce cu gândul că trebuie impuse niște chestiuni minimale pe care trebuie să le cunoască un parlamentar.
În opinia mea, un parlamentar trebuie să știe:

- să se iscălească,

- să citească,

- tabla înmulțirii,

- să silabisească,

- să evite cacofoniile,

- să scrie după dictare,

- să vorbească liber,

- să găsească subiectul într-o propoziție,

- să realizeze acordul între subiect și predicat,

- să nu fie penibil în ultimul hal când vorbește,

- să construiască pluralul substantivelor.

N-am suflat nicio vorbă despre cunoașterea unei limbi străine, deși ar trebui inclusă și aceasta drept cerință căci există comisii de prietenie cu diferite parlamente ale altor țări și există posibilitatea ca parlamentarii să întreprindă vizite oficiale în alte țări.

(10 mai 2023) 

Hai să ne batem joc de banii strânși cu trudă!

Observ că deplasarea la Olimpiada de la Beijing a sportivilor și oficialilor noștri s-a făcut în dorul lelii, adică aiurea. În mod normal, trebuia să se procedeze așa:
- enumerai disciplinele sportive la care se concurează,
- vedeai care sunt sportivii români clasați pe locurile 1-6 internațional,
- alcătuiai lotul de sportivi care să se deplaseze,
- estimai ca sportivii deplasați la Beijing să fie în top 15,
- adăugai doi oficiali,
- adăugai și câte un antrenor,
- adăugai și un medic și încă un executant de întreținere.
Ca să deplasezi sportivi să se plaseze pe antepenultimele și ultimele locuri este deja echivalentul a arunca banii pe fereastră, bani strânși cu mare trudă la buget. Bănuiesc că nimeni nu s-a deplasat la Beijing pe banii lui sau prin sponsorizări.
Dacă nu existau sportivi clasați pe locurile 1-6 la campionatul european sau la campionatul mondial, mergea un oficial care să ducă drapelul țării la deschidere. Cineva de la ambasadă era suficient.
În opinia mea, dacă vrem ca peste 8 ani de acum înainte să avem sportivi, trebuie procedat astfel:
- identificăm 10 probe de olimpiadă,
- probele să nu necesite investiții mari,
- selectăm 10.000 de sportivi pe probă,
- ne ocupăm de ei 2-3 ani aici cu costuri minime,
- din cei 10.000 trebuie să fie 50 cu care să facem un campionat intern,
- mergem la manifestări internaționale,
- insistăm ca fără costuri mari să dezvoltăm și să rafinăm,
- facem în așa fel încât în 4-5 ani să existăm în competiții internaționale,
- după 5-6 ani facem planul pentru olimpiadă,
- insistăm în anii 6, 7 și 8 și după rezultate alcătuim lot.
Ideea este să nu cheltuim, să nu risipim, să folosim calitățile, nu ambițiile și orgoliile și să trimitem la olimpiadă peste 8 ani pe unii sportivi cu șanse de a nu fi penibili, așa cum se procedează acum când se pune carul înaintea boilor.

(13 februarie 2022)

Să vorbim și despre Romeo, un pic

William Shakespeare, marele Will nu mai este atât de mare pe lângă versificatorii Adi Copilul Minune, Adi de la Vîlcea, Minodora, Florin Salam, Guță, Edy Talent, Ionuț Cercel, Babi Minune, Bogdan Artisti, Casanova, Copilu de Aur, Danezu, Lorenna, Mădălina, care ne umplu zilele și străzile din boxele mașinilor de lux. Dar nu despre acest lucru aș vrea să scriu, ci despre necesitatea ca oamenii să înțeleagă care este momentul lor de:

- start;

- glorie;

- crepulscul;

- apus;

- cădere;

- penibilitate.

Pentru aceasta voi exemplifica cu un tânăr de 25 de ani pe care regizolul îl cheamă să-i ofere rolul lui Romeo din piesa Romeo și Julieta de Shakespeare. Tânărul acceptă. Învață rolul, este sprinten, are niște mici stângăcii dar urcă pe scara de sfoară în balconul Julietei și OK.

După 10 ani de jucat, actorul are acum 35 de ani, s-a împlinit un pic, este tot sprinten, acum este sigur pe el, urcă pe scara dee frânghie, dar își simte greutatea un piculeț. Știe când să se oprească din tirade să primească aplauzele.

După alți 10 ani, el actorul de 45 de ani, joacă tot Romeo. Are burtică și funduleț. Gușulița îi curge destul de accentuat. Se machiază să nu i se vadă cearcănele. Acum urcă pe scară dar face opriri dese. Își trage sufletul, dar rolul curge. Lumea este în delir, că el știe când să apese pe pedala dramatismului, chair să smulgă lacrimi.

Mai trec 15 ani și la 60 de ani, actorul se încăpățânează să fie tot Romeo. Dja burta se scurge oribil peste curea, scara de sfoară este înlocuită cu una de lemn, care dă în balcon aiurea de nefiresc. El gâfâie la monoloagele mai lungi. Nu mai are mobilitate. Lumea murmură.

Când face 65 de ani, la 40 de ani de când joacă rolul, la 2.000 de reprezentații, diavolul îl împinge să ceară scara de sfoară. Încearcă să urce, prea sigur pe el fiind, cade și-și fracturează piciorul drept. Urlând de durere contină să joace. Chestia că Julietele s-au tot schimbat și inocenta din balcon, de numai 30 de ani este dezamăgită, căci acela era de fapt momentul ei. Romeo, iese pe targă, iar publicul plătitor nu are compasiune, căci acesta nu era cel de acum 40 de ani, să înțeleagă ce înseamnă longevitate pe un rol.

Morala: în viață este bine să ai capacitatea să-ți dai seama când esti penibil, pentru a ieși din scenă cu               demnitate.

(29 ianuarie 2017)