Noi ca popor avem o bogată istorie, avem numeroase personalități care au făurit istoria și cultura neamului, personalități pe care poporul român le cinstește cu:
- denumiri de străzi,
- nume ale unor lăcașuri de cultură,
- statui amplasate în orașe,
- cărți dedicate lor,
- poeme scrise despre ei,
- producții muzicale consacrate.
În mai toate orașele există strada Mihail EMINESCU. Există universitatea Ștefan cel MARE, există universitatea Alexandru Ioan CUZA, există statuia lui Carol I și statuia lui Mihai VITEAZUL în București, a fost scrisă poezia Muma lui Ștefan cel MARE, a fost scris poemul Umbra lui Mircea la Cozia, au fost scrise multe cărți despre opera și viața lui Mihail EMINESCU.
Pentru unele dintre personalități au fost amenajate case memoriale, fie în locurile unde acestea s-au născut, fie în localitățile unde și-au desfășurat activitatea.
Scriu despre casele memoriale, nu pentru că acestea există, ci pentru că există și este imposibil să le vizitezi, pentru că nu sunt larg deschise pentru public, din varii motive.
Casa memorială a poetului Alexandru VLAHUȚĂ de la Agapia are lacătul la poartă și nu poate fi vizitată, deși mi-am dorit acest lucru.
Casa memorială a poetului Lucian BLAGA din Lancrăm nu am reușit s-o vizitez pentru că sătenii pe care i-am întrebat nu au știut să mă îndrume către ea.
Casa memorială a Mariei LĂTĂREȚU din Bălcești avea lacăt la poartă.
Casa memorială a poetului George COȘBUC avea ușa închisă și geamurile prăfuite.
Casa memorială a lui Ion CREANGĂ nu am vizitat-o că acolo la Humulești niciun sătean nu a știut să mă îndrume să găsesc locul unde se afla bojdeuca.
Inițiativa de a organiza aceste case memoriale este lăudabilă, dar dacă lucrurile sunt făcute pe jumătate, este ca și cum nu ar exista, căci rostul lor este de a fi vizitate, nu de a avea lacăt la poartă sau la ușă. Eu am încercat să vizitez case memoriale prin orașele sau comunele pe unde m-au dus pașii, dar dacă am găsit lacătul pus, am simțit o mare dezamăgire și atât. La Oslo am avut posibilitatea să vizitez casa memorială Henrik Johan IBSEN și m-am minunat că era asemeni unui veritabil muzeu, așa cum era și casa memorială a lui Hans Cristian ANDERSEN din Odense, așa cum era casa memorială a lui Johann Wolfgang von GOETHE din Weimar, toate fără lacăte la uși. Să nu mai zic nimic despre plăcile care menționează locurile unde au fost casele unde au lucrat mari personalități, pentru că respectivele construcții au fost demolate sau au fost transformate în restaurante.
(26 septembrie 2024)
