Interviu cu culturistul Csaba KELEMEN

Despre culturistul Csaba KELEMEN am scris un articol în 20 februarie 2021 pe care l-am publicat pe
blogul meu Actualitatea românească și am obținut acceptul sportivului de a realiza acest interviu, pentru care îi sunt foarte recunoscător. Întrebările mele au în față acronimul II de la Ion IVAN iar răspunsurile pe care culturistul le dă au înfață acronimul CK
de  la numele acestuia Csaba KELEMEN. Deci, să începem.
II: Cine este de fapt Csaba KELEMEN?
CK: În viața mea actuală sunt antrenor personal de culturism și fitness, dar începând de 2022 am scris 11 de cărți cu poezii, psichologie, și o nuvelă. Am publicat aceste cărți care sunt prezente în magazine.
II: Copilul Csaba KELEMEN a avut înclinații sportive?
CK: Da, am încercat mai multe sporturi, am început cu judo, atletism, handbal, hochei pe gheață, K 1. În judo am avut rezultate calificate.
II: Cum și când te-ai apropiat  de culturism? Ce te-a motivat să practici acest sport pe termen lung?
CK: Aproape 8 ani am avut când am văzut filmele de acțiune cu Jean Claude Van Damme, Arnold Schwarzenegger, Silvester Stallone, Dolph Lundgren și altți, oamenii ăștia cu fizicul, cu caracterul ce au avut ei au rămas în mine în suflet. Copil fiind, mereu am vrut sa arăt și eu așa frumos, puternic, dar încă am fost prea tânar să folosesc greutăți. Când am ajuns la vârsta de 14 ani am început încet-încet să mă apuc de culturism.
II: Care a fost prima ta sală unde ai început să practici culturismul?

CK: La noi in Miercurea-Ciuc, deci vorbim despre un oraș mic, numai o singura sală a fost în vremurile acestea cu numele Fundația Pro Sport Nike, mai tarziu a purtat numele Phoenix Sport Club. Între timp au mai făcut săli în oraș, dar eu totuși am rămas acolo, lucul acesta a fost a doua mea de casă.
II: Cum arăta sala aceea? Ce aparate avea?
CK: O sală simpla, aparate făcute într-un fel de acasă, ci și foarte simple, deci vorbim despre anul 1998. În oraș mic, cu posibilități minime, n-au existat opțiuni mai multe, șanse puține față de oraele mai mari cu mai multe posibilități și oameni cu mai multă experiență.
II: Cum erau cei care se antrenau acolo?
CK: Sa zicem strămoșii, inaintașii mei erau bine. Culturiștii din Miercurea-Ciuc erau mereu prezenți în concursuri, erau mereu calificați. A fost o echipă de aur în Miercurea-Ciuc până în anul 2006. Noi, oameni simpli, nu aveam bani comparativ cu de ceilalți din orașe mai mari să cumpărăm suplimente, să mâncăm cum trebuie la un concurs, dar totuși datorită acestor dificultăți am avut motivare șiambiție mai mare. Am muncit mai mult, ne-am antrenat mai mult și am fost mulțumiț pentru viața noastră și pentru rezultatele obținute!
II: Ai avut un antrenor?
CK: Nu, niciodată nu am avut și nici acuma n-am.
II: Cum ai evaluat, care au fost progresele tale?
CK: Progresele mele totdeauna a fost ambiția și credința mea în Dumnezeu și în mine.
II: Cum și când ți-a venit ideea de a merge la o competiție de culturism?
CK: Când am văzut înaintașii mei din Miercurea-Ciuc la concursuri pe scenă am zis pentru mine ca și eu
o să fiu acolo, am simțit în inima mea că acolo pe scenă este libertatea totală pentru suflet.
II: Cum ai pregătit participarea ta la prima competiție de culturism?
CK: Am avut 16 de ani, dar singur m-am pregatit. Fără ajutor, fără antrenor. Am citit cărți de culturism, reviste, m-am uitat la video casete.
II: Ce-țiaduci aminte de prima apariție pe scena de concurs?
CK: Deci a fost prima mea experienta pe scenă, cu emoții, dar cu gânduri pozitive, o lume
nouă pe am descoperit-o acolo, și am știut că o să mă mai întorc acolo.
II: Cu câți dintre cei cu care ai concurat atunci, te-ai mai întâlnit în timp pe scena de concurs?
CK: Da, am mai întalnit în viitor și în zilele de azi mă mai întâlnesc cu unii dintre ei și e un lucru fenomenal.
II: Care a fost prima ta diplomă obținută într-un concurs de culturism?
CK: Prima mea diplomă de culturism era din 2001 la un concurs IFBB-FRCF național, faza zonală.
II: La ce categorii de culturism ai concurat în timp?
CK: La primul concurs am avut 65 kg., dupa asta 70 kg., iar apoi la 75 kg., și până la urmă la 80 kg.
II: Culturismul este un sport scump. Cum te-ai descurcat?
CK: Am avut ani când am lucrat la doua locuri de muncă zi de zi, am dormit 5 ore ca să pot să  finanțez concursurile.
II: Concursurile de culturism includ acele poziții obligatorii. Cum ai procedat săobții pozițiile obligatorii de concurs perfecte?
CK: Am fost atent la fiecare concursuri când sportivii mai vechi au aratat pozțiile obligatorii, ma uitam pe casete  video de mai multe ori și învățam de acolo.
II: Concursurile de culturism presupun acel  exercițiu liber ales. Cum ai compus exercițiul liber ales? Cum ai ales muzica? Cum ai asigurat abordarea artistică?
CK: Aici iarăși vin filmele de acțiune, din anii ’80, ’90 cu fundalul muzical ce se aude în filme și ești interesat să-l găsești pe  cel interesant pentru exercițiu.
II: Să vorbim acum despre experiențata de culturist. Ce înseamnă să fii culturist? Ce calități trebuie să aibă culturistul pentru a fi un sportiv de succes?
CK: În cartea mea am scris, totul ce sunt azi ca om, tot ce  datorez  culturismului. Deci minim este un stil de viață, o cale veșnică spre recunoștință. Pentru mine să fii un culturist cu succes, ceea ce este de ajuns pentru inima noastră,  înseamna să ramaâ un om modest, care respectă tol ce vrea Dumnezeul de la acest om.
II: Cum te antrenezi? Care este programul pe zile și pe categorii de mușchi pe care le antrenezi?
CK: Deci o saptamana este așa: un antrenament numai pentru picioare, unul pentru umeri, unul pentru brațe, și unul pentru piept și spate. Abdomene fac aproape la fiecare antrenament. O dată separat, o data cu superseturi și mai combinat dacă intru la o pregătire pentu concurs.
 II:   Ce nu trebuie să facă un culturist?
CK: Sa nu fie niciodată nemulțumit, în sens bun numai atâta sa fie, sa rămână mereu motivat și ambițios în inima lui.
II: De la o competiție la alta, antrenamentele trebuie reluate, indiferent de rezultat. La tine cum sunt pauzele dintre competiții?
CK: Asta depinde în primul rând ca orice in viață, de starea de sănătate. Normal că trăim, mâncăm, ne odihnim sănătos, dar nu suntem nici noi titani și poate să avem o  raceală, o îmbolnăvire. Dupa asta vin și bani necesari reluării antrenamentelor.
II: Se vorbește de măsurătorile biometrice dintre competiții. Tu ai ținut seama de aceste măsurători?
CK: De fapt asta e o chestie bună, dar eu personal nu sunt interesat de ele prea mult, dar am ținut seama atât cât trebuie.
II: Se vorbește de măsurătorile biometrice din zilele de competiție. La tine cum a stat problema măsurătorilor de dinaintea competiției? Cum te-ai auto-evaluat?
CK: Să zicem, că la mine totul e ok, dar după cum am răspuns înainte, viața merge foarte bine, și fără  masurătorile acestea. Sănătatea noastră nu depinde de ele, ea depinde de stres. Omenirea, a fost mai sănătoasă, viața mai simplă dar și mai lungă decât azi în vremurile moderne, când stresul era mic.
II: Ca înorice sport și în culturism se vorbește de performanță. Tu cum vezi performanța în culturism în general și cum ai văzut performanța ta de culturist profesionist, în special?
CK: Viața de culturist de performanță în zilele noastre este în haos, adică frumusețea din anii ’70, ’80, ’90 s-a dus. Acum nu putem să vorbim despre sport, numai despre produse chimice luate de oameni pentru a crea în mod artificial performanțe.
II: Ai mers la competiții. Ai obținut diplome, medalii sau cupe. Ai în casă un loc unde le păstrezi?
CK: Da, deocamdată sunt acasă lucrurile acestea, dar vreau să păstrez la o sală de sport potrivită.
 II: Ca peste tot în sport și în culturism se vorbește de palmares. Ai făcut o listă cu competițiile la care ai participat, locul de desfășurare a copetițiilor și rezultatele obținute?
CK: Nu, n-am facut înca dar în viitor o să fac.
II: Care este mottoul tău de viață ca sportiv?
CK: Unde se liniștește inima ta, acolo nu ești însoțit cu mintea ta.
II: Ce înseamnă să ai experiență în culturism?
CK: Experienta însemna totul, aceasta este cel mai importatnt aspect al dezvoltării culturistului. Mai important decât cursurile și diplomele.

II: În revistele de culturism apar fotografii cu câștigători ai Mr. Olympia care făceau antrenamente la comun. Tu ai făcut antrenamente cu sportivi cu care te întâlneai pe scena de concurs?
CK: Până acum nu, dar aș vrea și o sa fac pașii necesari pentru aceasta.
II: Ce culturiști renumiți ai cunoscut pe scena de competiție?
CK: Să-l odihnească în pace, pe Mihăiță Octavian l-am întâlnit pe scena de concurs. Pe Petru Ciorba, pe Nicu Giurgi, i-am cunoscut personal dar m-am întâlnit și cu alții.
II: Ai avut un model de culturist? Cum l-ai ales?
CK: Modelul meu a fost și rămâne pentru totdeauna Arnold Schwarzenegger, indiferent unde ajunge lumea sus, sau jos, dar mai repede, din păcate, jos.
II: Ce înseamnă să fii culturist? Cum te privește lumea?
CK: Pentru mine înseamna viața, deci totul ce exista in Univers, că numai lucruri bune am primit de la sportul acesta, și sunt foarte mulțumit și-i sunt recunoscător.
II: Ce înseasmnă carieră de culturist?
CK: Indiferent ce fel de locuri de muncă am avut în viața mea, a fost datorită  carierei mele de culturist. Și mi-au plăcut toate locurile de muncă. Cred că cu acesta am spus totul.
 II: Culturistul are și profesia lui? La tine cum staulucrurile?
CK: La mine chiar e o profesie, adică pentru un antrenor personal e o siguranță maximă să fii vrednic ce reprezinți pentru elevii tăi.
II: Ce înseamnă durata competițională pentru culturistul de performanță? Există și categoria masters. Tu cum abordezi cariera de culturist acum?
CK: Pana când  sanatatea îmi permite, vreau sa rămân în competitii, am fost și la masters și mai vreau să fiu, și să ajung și la veterani.
II: Cum te vezipeste 5 ani?
CK: Bucuros, mulțumit, recunoscător.
II: Cum îlvezi pe culturistul Csaba KELEMEN peste 10 ani?
CK: Plin de liniște sufletească.
 
Aduc mulțumirile mele culturistuluii Csaba KELEMEN pentru răspunsurile date, îi doresc sănătate și noi succese în muncalui de zi cu zi, dar și în competițiile la care va participa în viitor.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
(26 octombrie 2025)

Burțile din neglijență ale românilor

Așa cum rezultă din titlu nu scot o vorbă despre oamenii care au burtă din cauze strict medicale, ci de oamenii care sunt neglijenți cu ei înșiși, care din lăcomie, mânâncă exagerat de mult, pierd nopțile în chefuri prelungite, fără să se menajeze cumva și fără să facă sport.
La televizor apar parlamentari pentru care excesele sunt descrise pe chipurile lor, cu fălcuțe și gușuliță, ce exprimă nivelul de nepăsare și slaba calității managementului față de propriul corp, mai ales, când mâncarea și băutura sunt moca.
Tot la televizor am văzut dansatori care se încing în sârbe și hore, dar cărora burțile le atârnă zglobii, ca podoabe necesare pentru a descrie nu bunăstarea, ci lipsa de preocupare pentru meseria pe care o practică și pentru care mai iau și salariu, doar pentru faptul că au contract pe durată nedeterminată și au posibilitatea s-o țină tot așa până ies la pensie.
Sunt cunoscute marile dezavantaje pe care le prezintă burțile pentru bărbați, mai ales când au trecut de o anumită vârstă și a continua stilul de viață nesănătos și când părul a încărunțit, este semnul nepăsării și lipsei de respect față de sine însuși, cu toate consecințele sociale și medicale.
Este adevărat că bucătăria românească nu este o bucătărie perfectă și felurile de mâncare tradiționale au acele caracteristici care în condițiile lipsei de efort fizic, duc la dezechilibre. Numai că, bucătăria românească a fost astfel proiectată de bunii și srtăbunii noștri care mergeau la câmp și dădeau cu coasa, dădeau la lopată, mânau vitele, arau cu cu plugul sau construiau case și biserici din zori și până la înserat.

În ziua de azi, când românul e sedentar și bucătăria românească ar trebui să arate altfel. Până atunci calea e lungă și de aceea vedem prea mulți oameni sănătoși, dar cu burți mari.
(10 mai 2025)

Ce nu trebuie să facem când suntem la GYM

Fiecare dintre noi trebuie să aibă un comportament cât mai civilizat când merge într-o sală de GYM, de aceea:
- trebuie să fim un exemplu pentru ceilalți, prin ceea ce facem, 
- să nu lăsăm să meargă banda în gol,
- să nu ocupăm un aparat pentru a ne uita în telefon,
- să nu lucrăm simultan la două sau mai multe aparate,
- să nu lăsăm ganterele aiurea prin sală,
- să nu lăsăm discurile împrăștiate pe jos,
- să nu lăsăm echipamentele încărcate cu discuri,
- să ducem discurile pe stativele lor,
- să ducem ganterele pe rastel la locurile lor,
- să nu râdem ca prost crescuții,
- să nu vorbim tare ca pe arătură,

- să dezinfectăm aparatul și înainte, dar și după ce lucrăm,

- să nu ocupăm un aparat în ideea că-l vom folosi peste două ore,

- să fim politicoși când vorbim cu orice persoană din sală,

- să nu ne lăsăm lucrurile împrăștiate prin sală sau pe aparate,

- să fim atenți cu vestimentația în timpul executării de exerciții,

- să nu aruncăm hârtii pe jos, după ce ne-am șters de transpirație,

- să fim îmbrăcați și încălțați de sală, nu de stradă.

mai sunt și alte lucruri, dar este bine ca diecare dintre noi să apreciem cum trebuie să fim, ca ziua de antrenament să fie excelentă, iar cei din jurul nostru să ne aprecieze și să conchidă că suntem civilizați, adică bine crescuți sau mai exact, că avem cei 7 ani de acasă și ne comportăm cum trebuie, căci nu suntem nici pe maidan, nici în pustiu.


(21 decembrie 2024)

Bătrânii la GYM

La sala de forță unde merg eu vin și destul de mulți bătrâni, mai ales bărbați, căci femeile care vin, merg la bazinul de înot la ore cu instructori.
Fiecare bătrân care vine la sala de forță are programul lui. Nu i-am văzut că interacționează unii cu ceilalți. Fiecare își vede de treaba lui. 
Față de tinerii care vin la sală, bătrânii:
- nu sunt zgomotoși,
- nu stau pe telefon ocupând aparatul,
- nu organizează așa-zise circuite,
- nu lasă mizerie în urma lor.

Eu am văzut trei, cu mine patru bătrâni care frecventează sala de forță cu regularitate și o doamnă antrenoare cu care am intrat în vorbă își manifesta admirația față de ei, deși am senzația că eu aș cam fi decan de vârstă acolo. Mă așteptam ca atunci când vin la vestiar, fie să înceapă antrenamentul, fie să plece, să salute, ceea ce nu se întâmplă, comportamentul lor fiind identic cu cel al tinerilor corporatiști.

Dacă aș face un calcul și dacă aș ține seama că în București populația este una îmbătrânită rău de tot, numărul bătrânilor, bărbați și femei, care vin la sală este infim și acest lucru se datorează faptului că bătrânii sunt pensionari și pensiile sunt mizerabile, ceea ce nu le permite acestora să plătească pentru un antrenament undeva la 20 lei, iar în ipoteza că ar veni la sală de 3 ori pe săptămână costul ar fi de 60 lei ceea ce echivalează cu doi pui din supermarket, ca să fiu mai concret.


(05 octombrie 2024)

De ce nu fac copiii noștri sport?

Sportul este o disciplină ca oricare alta din programele noastre școlare, unde se acordă note de la 1 la 10, iar media de la sport intră în calculul mediei generale a elevului, medie generală care întră cu o anumită pondere în nota examenului de admitere la liceu a elevului. Scutirea de sport este subterfugiul prin care părinții consideră că au găsit calea de a spori nivelul mediei de absolvire a odraslelor lor, care nu sunt prea talentate de executa exerciții fizice la disciplina cu pricina, care să le aducă note mari, astfel încât sportul să le crească media generală. Mai mult, prin împărțirea la un număr mai mic de discipline, suma notelor fără nota de la sport devine ceva mai mare, în mod artificial.

Scutirea de sport a elevului îl condamnă pe acesta să fie un om diferit în sensul negativ al cuvântului, căci elevul scutit de sport este cel care nu face mișcare, care nu este integrat în spiritul competitiv din punct de vedere al calităților sale fizice și rezultatul este clar legat de izolare, de lipsă de performanță fizică, de slăbiciune în zona voinței, dar și multe alte minusuri pe care absența efortului fizic controlat le generează.

Probabil dacă la disciplina sport nu s-ar pune note, ci s-ar da calificative sau dacă nota de la sport nu ar intra în media generală, spre disperarea și indignarea profesorilor de sport, cu totul alta ar fi situația, adică nu ar mai exista lupta acerbă de a intra cu orice preț în posesia unei scutiri de sport a elevilor și în școală, elevii ar participa la ore de sport, ar exista tendința ca sportul să contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor, cu efecte benefice asupra dezvoltării caracterului acestora, ca oameni de bază ai societății.

(11 septembrie 2024) 

Interviu cu multiplul campion la culturism, Emilian ȘTIRBU!

  

 
Pe multiplul campion de culturism Emilian ȘTIRBU l-am urmărit de-a lungul anilor în competițiile la care a participat și sunt prieten cu el pe rețeaua de socializare FACEBOOK de câțiva ani. Pe Internet se găsesc o serie de referiri la activitatea competițională a lui Emilian ȘTIRBU și contactându-l am obținut promisiunea lui de a răspunde la întrebările pentru acest interviu.

Am certitudinea că toți cei care vor să facă sport de performanță, au ce învăța din experiența campionului Emilian ȘTIRBU și acest interviu vine în sprijinul lor, căci aici se vor găsi răspunsuri la multe întrebări legate de practica din culturismul de performanță. Întrebările puse de mine au acronimul II de la Ion IVAN, iar răspunsurile date de campionul Emilian ȘTIRBU au acronimul EȘ, inițialele numelui său.
II:   Să începem cu începutul: de ce culturism? Ce te-a atras la acest sport?  
EȘ:  De ce culturism? Antrenam în sala de fitness din 2007 iar în 2013, din dorința de a evolua ca antrenor am decis să mă pregătesc pentru concursurile de Culturism
II:    Când ai intrat pentru prima dată într-o sală de culturism? 
EȘ:  În anul 1999 Sala de fitness de la Facultatea de Drept a Universității București, zona Opera Națională. 
II:   Ce a însemnat un antrenament de începător în ale culturismului, pentru Emilian ȘTIRBU? 
EȘ:  Începuturile au fost destul de sigure pentru că eram foarte documentat și pregătit. Eram pasionat de culturism și citeam tot ce apărea în specialitate.
II:  Știm că tinerii sunt nerăbdători să vadă evoluții spectaculoase în dezvoltarea mușchilor după câteva antrenamente. La tine cum a fost? Cum ți-ai dat seama că acesta este drumul tău?
EȘ:  Au durat ani până când sa fiu cât de cât mulțumit și pentru primele medalii, dar am avut răbdare. Cu multă muncă, tenacitate și voință, reușești.
II:  Când ți-a venit ideea să mergi la primul concurs de culturism. Te rog să faci o prezentare a pregătirilor, a participării.
EȘ:  În anul 2012 am decis ca în anul 2013 să concurez la Dej, la concursul Pro Nutrition Grand Prix, unde mi-au trebuit  9 luni de pregătire.
II:   La sală e una, pe scena de concurs este altceva. Care sunt diferențele?  
EȘ: Performanța este un stil de viață. La sală mergi pentru puțin timp, dar trebuie să duci o viață sportivă, să fii disciplinat și strict în annumite situații.
II:     Ca să practici culturismul trebuie să ai niște calități. Care sunt acestea?
EȘ:  Trebuie să ai un genetic care să te ajute, un psihic puternic, să ai echilibru, răbdare,  să te implici, să te dedici în totalitate și să ai putere de muncă.
II:     Ce nu trebuie să facă un tânăr dacă vrea să devină sportiv de performanță în culturism?
EȘ: Sa nu facă greșeli și sa nu trișeze. Să respecte Jocul. 
II:   Ai urcat pe scene de concurs cu tineri ca și tine, care în timp au devenit nume importante ale cultrismului. Dă-ne câteva exemple. 
EȘ:  Eu am concurat prima data la vârsta de 33 ani. Majoritatea celor care erau pe scenă, erau deja nume mari.
II:     Când te pregătești pentru un concurs, antrenamentele diferă de antrenamentele normale. Care sunt diferențele?
EȘ:  Sezonul de off și on diferă și ca plan de antrenament, dar mai ales alimentar și nutrițional.
II:     Să vorbim despre pozițiile obligatorii din concursuri. Ele se pregătesc. Cum?
EȘ:  Există momentul în care pregătești poziția apoi o fixezi și repeți mereu, chiar zilnic, pentru a putea scoate în evidență grupele de mușchi, cât mai bine.
II:     În concursuri, sportivul vine cu un număr la alegere cu fundal muzical. Cum îți alcătuiești acest exercițiu? Cum alegi muzica? Are o poveste în spate?
EȘ:   Melodia te poartă pe brațe și te așează în poziții care te reprezintă, cu care te identifici. De regulă, aleg piese potrivite, care mă inspiră.
II:    Cu trecerea timpului, experiența își spune cuvântul. Există experiență în a alcătui structura antrenamentelor? Ce rol joacă documentarea din literatura de specialitate?
EȘ:  Timpul iși pune amprenta asupra unui sportiv. Îl educă, îl face mai bun, mai competitiv. Înainte de începerea unei pregătiri se pun pe hârtie toate detaliile pentru atingerea obiectivelor din an, se ține cont de calendarul competițional, implicit de prima competiție. În funcție de asta se întocmește planul pentru prima parte de pregătire, cât și pentru ultimile săptămâni înainte de concurs. Cu cât experiența este mai mare, cu atât pachetul de informații este mai bogat și pregătirea mai complexă.
II:   Experiența acumulată prin participarea în competiții își spune și ea cuvântul. Emoțiile au rămas tot foarte mari cu trecerea anilor la urcarea pe scena de concurs?  
EȘ:  Am muncit mult pentru medaliile de aur. Emoția e de nedescris, dar merită.
II:     Cum te-ai simțit când ai ocupat primele poziții pe podiumurile de concurs?
EȘ:   După mulți ani de pregătire și concursuri a venit și primul mare titlu. În anul 2019 am câștigat primul titlu de campion. Din  acel moment am știut că acest titlu mă obligă să fiu mai bun, să confirm.
II: Cum a fost când ai devenit campion național?
EȘ:   Am fost la culturism seniori și masters campion național. Categoriile au fost dificile cu sportivi foarte buni.
II:    Care sunt categoriile la care ai participat în competiții?
EȘ:  Seniori și Masters.  Au fost categorii grele, aprig disputate.
II:     Sunt categorii cu mai mulți concurenți sau cu mai puțini. La categoriile la care ai participat cum a fost? Care au fost sportivii cu care ai concurat?
EȘ:  Categoriile diferă. Unele au sportivi mai mulți, altele mai puțini.
II:   Se vorbește mult despre performanță, despre forma de prezentare în concursurile de culturism. Detaliază te rog, pentru ca lumea să înțeleagă ce înseamnă performanță, ce este forma maximă în care se prezintă sportivul? La tine cum este? 
EȘ: Performanța cere sacrificii. Implicare. Forma maxima o atingi la finalul pregătirii, când urci pe scena. Cu cât muncești mai mult cu atât rezultatul este mai mare.
II: Ca în orice sport, în culturism, după un concurs, sportivul începe pregătirea pentru următoarea competiție, lăsând în urmă ceea ce s-a întâmplat la concursul precedent, chiar dacă a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului? El luptă să reconfirme sau are alte obiective?
EȘ: Depinde de calendarul competițional. Recuperarea după un concurs e foarte importantă, mai ales dacă urmează un alt concurs
II:   Culturismul este un sport scump. Cât de scump este pentru tine; având în vedere suplimentele, alimentația, participările la concursuri? Cum le faci față?
EȘ:  O pregatire, pentru mine, depășește 1000 de euro lunar. Muncesc, fac economii și sacrificii și reușesc
II:     Ce înseamnă succesul culturistului în viață, în societate?
EȘ:  El devine un exemplu, o emblema
II:     Ai concurat la seniori? Care au fost rezultatele?
EȘ:  La seniori am obținut titluri naționale și internationale.
II:     Concurezi la categoria masters. Ce diferențe sunt?
EȘ:   Masters aduce în categorie sportivi cu vechime în acest domeniu
II:     Și în culturism, ca peste tot vorbim despre generații de sportivi. Cum caracterizezi generația ta de culturiști?
EȘ:   Culturismul a evoluat și noi în același timp.
II:     Dar generația precedentă?
EȘ:   Oldies but goldies
II:     Generația care vine din urmă cum este?
EȘ:  Generația fără limite
II:     În anul 2023 ai participat la multe competiții. Cum a fost acest an pentru culturistul Emilian ȘTIRBU?
EȘ:  Anul 2023 a fost un an greu dar mulțumitor.
II:    Ce-ți propui pentru anul 2024 în plan competițional?
EȘ:  2024 trebuie sa fie cel mai bun an competițional. Și tot așa înainte. Cu multă muncă și implicare trebuie să evoluez de la an la an și să urc pe scenă cu o formă și mai bună.
II:     Ai secrete în structurarea antrenamentelor? În pregătirea participării la competiții?
EȘ:  Secretele sunt secrete. Planurile de antrenament conțin multe strategii.
II:     Ești antrenor personal. Cum trebuie să fie un antrenor personal de succes?
EȘ:  Un om deosebit, un psihopedagog, răbdător,  calm, tenace ,atent la fiecare persoană cu care lucrează, bine informat și echilibrat.
II:     Ce înseamnă să fii exemplu de comportament într-o sală de culturism?
EȘ:   Trebuie sa ai educație, sa respecți și sa ai o conduita fără greșeală
II:     Cum se  îmbină culturismul cu munca de zi cu zi în profesia unde ai jobul?
EȘ:   Imbinăm plăcutul cu utilul și pasiunea cu stilul de viață
II:     Cum îl vezi pe culturistul Emilian ȘTIRBU peste 5 ani?
EȘ:  Peste 5 ani îmi doresc să fiu sănătos și cu palmaresul îmbunătățit.
3II:    Dar peste 10 ani? 
EȘ:   Peste 10 ani? Mai tânăr și mai puternic.
II:   Când privești în urmă, cum caracterizezi cariera ta de culturist de performanță?  
EȘ: Nu am renunțat la visul meu deși ani la rând nu reușeam să obțin rezultatele pe care mi le doream. Să fiu acolo, pe scenă, printre grei, era cel mai important lucru pentru mine. Am avut răbdare, am muncit enorm, am crezut în mine și am reușit. 

Îi mulțumesc sportivului Emilian ȘTIRBU pentru că a răspuns întrebărilor mele și-i urez mult succes în munca pe care o desfășoară!

09 august 2024
 
 

Există sporturi care nu necesită investiții...

Văd că acum cu Olimpiada de la Paris se aud tot mai mkulte voci că trebuie alocați bani pentru sport. Într-o țară un de nu s-a construit un spital în ultimii 40 de ani, a vorbi de alocarea banilor pentru sport, este deja o abordare care merită privită cu atenție, cu profunzime, cu reținere și mai ales cu responsabilitate, căci  datul din gură, deși nu costă bani, aduce mari prejudicii pentru cei ce așteaptă ca promisiunile să se și realizeze. Ar fi pitoresc să fie construite la nivelul fiecărui județ cam 20 de bazine de înot, cam 10 patinoare, cam 50 de terenuri de tenis și cel puțin 5 săli polivalente. Eu nu mai cred nici umbra mea, deci nu-i cred pe cei ce fac promisiuni și normal ar trebui ca nimeni să nu-și mai răcească gura în fața unor mincinoși, a unor nepricepuți și a unor târâie brâu.

Există sporturi care nu necesită investiții. Proba de alergare de maraton necesită doar 42 Km de drum. Proba de 1500 m alergări necesită 1500 de drum. Se va spune că trebuie pistă de alergare, că trebuie condiții. Mai întâi trebuie să avem 20.000 de tineri care aleargă curent la maraton și dintre ei vor fi selectați 100 cu care să se meargă în condiții de pregătire științifică și probabil 5 dintre ei vor face față unor competiții de înalt nivel Tot așa se pune problema și pentru alte sporturi unde nu trebuie investiții, iar săritura în lungime este un astfel de sport.

Cei ce se crampinează de așa-zisele condiții care nu există, mă duc cu gândul la plângăcioșii care se văitau că regimul comunist nu le publică operee și s-a vorbit de literartura de sertar, care literatură nu a existat niciodată, căci cei fără de talent invocau absența condițiilor, exact cum se face și acum în sport. Cine vrea, face performanță și din. piatră sească. Cine nu, stă și-și deplânge cuda soartă a neputinței.


(04 august 2024)

Sport de masă, sport de performanță...

O dată cu câștigarea celor două medalii la înot de către David POPOVICI s-a reaprins flacăra dilemei subfinanțării sportului de performanță. Este vorba de o problemă reală, dar lucrurile trebuie privite printr-o cu totul altă cheie și anume punerea boilor înaintea carului și nu invers.

Toată lumea vrea:

- bani,

- bazine,

- săli,

- aparate,

- stadioane,

- antrenori,

- condiții.

Este normal să fie așa. Numai că, trebuie să existe:

- voință,

- inițiativă,

- rezultate,

care să justifice alocarea de fonduri, ceea ce înseamnă că oamenii cu aplecare spre muncă de calitate trebuie să organizeze selecții, programe de pregătire cu ceea ce există, pentru că sunt ramuri sportive care nu necesită investiții costisitoare și din aproape în aproape, vor apare și investițiile și abordările sistematice privind dezvoltarea bazei materiale a sportului de masă, iar drept consecință, vor apare și condițiile speciale ale dezvoltării sportului de performanță.

România comunistă a avut Daciada, a avut ștranduri, baze sportive, nu multe, dar a avut. Nimeni nu mai trebuie să ridice privirea din pământ, dacă ne gândim la a-a-zisele privatizări din sport, care au echivalat cu un jaf la drumul mare. Acum nu mai trebuie privit în trecut. Dacă în vremurile bolșevice sportul era privit ca instrument politic de propagandă pentru a arăta că țările comuniste există, că prin intonarea imnului de stat și ridicarea drapelului pe catargul cel mai înalt, se făcea dovada că sportivii din țările comuniste sunt cei mai buni, acum sportul de performanță are cu totul alte conotații. El nu mai este mijloc de propagandă, ci mod de manifestare a talentelor, a calităților fizice și a dorinței de a fi cel mai bun dintre cei mai buni, dacă ne gândim la olimpiade, la campionate mondiale sau la reuniuni internaționale de anvergură.

În școli trebuie să se dezvolte sportul de performanță. Școlile trebuie să aibă o puternică bază materială pentru a dezvolta acele ramuri ale sportului de masă, care să permită dezvoltarea fizică a generațiilor tinere. Despre sportul de performanță trebuie o cu totul altă discuție, căci există federații, există un aparat administrativ, există inerție și mai ales există risipă de energie și de fonduri la toate nivelurile.

Lipsește proiectul de țară. Dacă ar exista proiectul de țară și acolo ar exista două-trei fraze dedicate sportului, cu siguranță acolo s-ar regăsi acele elemente legate de bazine de înot, piste de atletism și patinoare, dar și etapele de realizare a acestora. Inexistența proiectului de țară, inexistența unei strategii pe termen lung, au menirea de a aborda în salturi, necoordonat a problemelor și rezultatul deja se vede cu ochiul liber. Ne trezim din când în când că vedem lipsuri, cârpim și încercăm să abordăm politicile de supraviețuire. Spunem corupția ucide, dar risipa este cea care ne trage înapoi.


(02 august 2024)

Repartizarea grăsimurilor la bărbați

Special am folosit grăsimuri în loc de grăsimi pentru a arăta că grăsimea nu este o chestiune întâmplătoare la om, ci ține de nenumărați factori pe care omul are cum să-i gestioneze, astfel încât el să-și apere sănătatea, fără a se justifica prin aceea că se simte bine în pielea sa, pur și simplu.

Bărbații ne apar în fața ochilor, fie înalți, subțirei, atletici, adică tipul ectomorf.

Bărbații bine legați, musculoși, cu înălțime normală sunt solizi, adică sunt de tipul mezomorf.

Bărbații ceva mai scunzi, cam îndesați, cu tendințe de a fi otova, reprezintă tipul endomorf.

Dacă avem curiozitatea de a urmări evoluția în timp a bărbaților, mai ales după ce se căsătoresc și se așează la casele lor, au mese regulate și îmbelșugate, vom observa că apar schimbări ale modului lor de prezentare și există la ei tendințe de a se îngrășa, iar grăsimurile se repartizează diferit de la un tip de corp la altul. Dacă este să vorbim despre frumusețea de a se îngrășa, cei ce au corpul de tip mezomorf se îngrașă cel mai frumos, în sensul că grăsimurile se depun pe ei fără să le afecteze dramatic aspectul și mult timp mezomorfii intră la categoria de bărbați bine, chiar dacă față de greutatea normală au mai luat în plus 7 sau chiar 12 Kg.

Bărbații ectomorfi se îngrașă cel mai urât, pentru că grăsimurile se așează pe ei în locuri și sub forme nepotrivite. Grăsimurile de pe burțile ectomorfilor au formele unor mușuroaie cu aspect dizgrațios. Și atunci când acele grăsimuri poposesc deasupra șoldurilor, au tendința de a se revărsa ostentativ peste cureaua pantalonilor și crează un aspect de scurgere necontrolată a unor părți din corp, în afara lui.

Bărbații endomorfi își studiază potențialul cu mare atenție și unii caută să-și păstreze proporțiile, luptându-se pentru a rămâne exact ceea ce au fost la momentul lor cel mai bun și reușesc, iar alții neglijează total cum arată și pierd controlul alimentației, cu efecte dezastruoase asupra aspectului lor de mici sfere, gata s-o ia la vale.

Eu merg la sală de mulți ani și am avut posibilitatea să văd evoluții extrem de interesante ale unor bărbați, de la forme inițiale care arătau abateri importante de la un nivel considerat normal, spre forme cu adevărat sportive, datorită antrenamentelor conjugate cu diete adecvate, ambele realizate sub coordonarea unor antrenori personali pricepuți. Am concluzionat că nu există nimic pe lumea aceasta decât un management propriu și respectarea unor reguli de către fiecare bărbat în parte, bărbat care și-a propus ca obiectiv optimizarea nivelului de grăsime din organismul propriu.

Așa cum la matematică nu există elev rău, ci profesor rău, tot așa, în viața de zi cu zi nu există bărbat gras, ci mediul nociv care-l favorizează pe bărbat să nu opereze transformările necesare și suficiente pentru a fi ceea ce trebuie să fie, nici mai mult și nici mai puțin decât atât.


(09 ianuarie 2024)

Fii bărbatul care vrei să fii! (XVII)

Există viață și după divorț!

Eu am avut un profesor care mi-a zis că niciodată să nu vorbesc despre ceea ce nu știu. În cazul bărbatului care divorțează nu vorbesc de pe poziția unuia care a divorțat pentru că nu am divorțat niciodată, dar cu o căsnicie de foarte mulți ani, am fost solicitat de unii dintre de cei aflați în prag de divorț să discut, să mediez, să ascult, să-mi exprim un punct de vedere sau să-mi dau cu părerea.

Viața este foarte complicată și a aborda simplist problema unui divorț este cea mai mare eroare pe care o face unul de pe margine, oricare ar fi abordarea lui categorică. Nimeni nu divorțează de bine, de fericire și de prea multă iubire. Fiecare dintre soții care divorțează are dreptatea lui. Chiar dacă îi asculți pe fiecare, înclini la ambii soți să le dai dreptate, căci fiecare prezintă varianta lui, în care, desigur, celălalt poartă nu o parte din vina care i-a adus la divorț, ci toată vina divorțului. Am avut ocazia să ascult:

- povestea soțului,

- povestea soției,

- povestea soacrei soțului,

- povestea socrului soțului,

- pobestea mamei soțului,

- povestea tatălui soțului,

- povestea unor colegi ai soțului.

Cele șapte povești aveau în comun doar personajele ca nume, căci comportamentele personajelor și acțiunile personajelor erau total diferite, de parcă erau poveștile scrise de un autor și incluse într-o carte a cărei lectură devenea din ce în ce mai captivantă.

Cert este că după divorț, bărbații pe care i-am cunoscut ca fiind divorțați au ieșit destul de șifonați, chiar dacă unii dintre ei căutau să arate cât de viteji sunt și mai ales cât de puternici bărbați sunt, cât de mult i-a călit divorțul și mai ales, nu a lăsat deloc urme adânci în viața lor. Ceea ce a urmat, a arătat că a fost vorba numai de vorbe și de bravadă, căci un divorț are caracter demolator în viața bărbatului, oricare este el.

Spun că există viață și după  divorț, căci oricare ar fi fost cauza divorțului, bărbatul trebuie să se ridice, să-și lingă rănile, să se vindece și să meargă mai departe. Bărbatul divorțat trebuie să se auto-analizeze, zic și eu din exterior, pentru a vedea ce nu a mers, ca pe viitor să evite situațiile care l-ar duce spre o aceeași direcție.

În primul rând, trebuie să-și corecteze criteriile de apreciere a partenerelor.

În al doilea rând, trebuie să-și dezvolte capacitatea de a face proiecții în viitor.

În al treilea rând, trebuie să învețe să definească riguros profilul partenerei.

În al patrulea rând, trebuie să stabilească distanța dintre vorbe și fapte la oameni.

În al cincilea rând, să re-valideze metodele vechi de apreciere a contextului.

În al șaselea rând, să introducă criterii suplimentare de selecție a partenerei.

În al șaptelea rând, să folosească experiența acumulată în timp.

În al optulea rând, să reflecteze că graba strică treaba.

În al nouălea rând, să nu acționeze temător de un alt divorț.

În al zecelea rând, să considere că viața este frumoasă și încercarea moarte n-are.

După divorț, am observat că bărbatul dorește să opereze ceva schimbări și face acest lucru fie din adâncul sufletului său, fie doar pentru a demonstra celor din jur că este un bărbat puternic și divorțul nu l-a afectat, ceea ce în ambele cazuri sunt ipoteze de lucru false. Dacă era un bărbat puternic, nu divorța, iar dacă divorțul nu-l afecta, nu opera modificări de niciun fel. După divorț, un bărbat adevărat trebuie să opereze modificări fundamentale de comportament, pentru a deveni alt bărbat, nu ca meserie, nu ca îmbrăcăminte, ci ca atitudine, ca mod de viață, ca mod de utilizare a timpului, ca element activ în societate.

Dacă înainte de divorț nu făcea sport, după divorț să facă sport.

Dacă înainte de divorț nu mergea în club, după divorț să meargă în club.

Dacă înainte de divorț nu citea o carte, după divorț să citească o carte.

Dacă înainte de divorț nu făcea drumeții, după divorț să facă drumeții.

Dacă înainte de divorț nu avea un hobby, după divorț să aibă un hobby.

Dacă înainte de divorț nu zâmbea, după divorț să zâmbească.

După divorț, în opinia mea, un bărbat are toate motivele să reflecteze să fie bărbatul care vrea să fie, pentru a păși în noua lui viață cu o energie proaspătă, pozitivă și revigorat.



(03 decembrie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ion BĂRBUȚĂ

Pe Ion BĂRBUȚĂ îl cunoșteam din vremurile în care amândoi eram asistenți universitari. El era asistent universitar la Catedra de Sport, iar eu eram asistent universitar la catedra de Cibernetică Economică. Ne-am întâlnit la examenele de admitere când preluam fiecare dintre noi sarcini de supraveghetori de sală. Ne-am întâlnit în baze de practică agricolă, căci acolo mergeau să fie alături de studenții din anii mici de studii, asistenții universitari și cel mult lectorii. Practica agricolă nu era pentru conferențiari și cu atât mai puțin pentru profesori.

Asistentul universitar Ion BĂRBUȚĂ era o fire veselă, un om dinamic, o persoană care caută soluții, le găsește și le pună în practică. M-a impresionat la Ion BĂRBUȚĂ calitatea de a descâlcii situații complicate și de a aplana conflicte. Îmi aduc aminte de o bază de practică în care doi politruci iscaseră o furtună într-un pahar cu apă și Ion BĂRBUȚĂ, deși era doar asistent universitar, comparativ cu politrucii, a avut tactul și inspirația de a pune problema altfel și totul s-a terminat frumos, iar studenții implicați, care erau puși la zid, au plecat spre treburile lor și toată lumea era mulțumită.

După Revoluție nu l-am mai întâlnit pe Ion BĂRBUȚĂ, dar bănuiesc că a evoluat și el, așa c um am evoluat fiecare dintre noi. Am înțeles că în ASE s-au organizat niște săli de sport la subsolul clădirii vechi din Piața Romană 6 și acolo au fost aduse echipamente de toate felurile. Am mers să le văd și eu. M-am convins că omul sfințește locul. Mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc atunci pe colegul meu Ion BĂRBUȚĂ, pe care îl prețuiam foarte mult pentru inițiativele pe care le avea căci el lucra cu studenții de la facultatea de Cibernetică și dacă facultatea avea echipă de fotbal, se datora lui Ion BĂRBUȚĂ, dacă facultatea avea rezultate la handbal, acestea erau în mare parte datorate lui Ion BĂRBUȚĂ. E mare lucru să pui suflet în ceea ce faci și Ion BĂRBUȚĂ făcea acest lucru.

Ion BĂRBUȚĂ a muncit din greu, căci așa au fost vremurile tinereților noastre, iar rezultatele s-au văzut. A făcut un doctorat. A urcat treaptă cu treaptă de la asistent universitar, la lector universitar, apoi la conferențiar universitar și a devenit profesor universitar în domeniul educației fizice și al sportului, unde nu este deloc ușor să ajungi profesor doctor, căci teza de doctorat nu se susține în ASE, ci la IEFS sau UNEFS cum se zice acum, ceea ce nu este treabă simplă, căci raportul cerere/ofertă este disproporționat la capitolul cerere, numărul conducătorilor de doctorat fiind extrem de redus. De aceea performanța profesorului Ion BĂRBUȚĂ este cu atât mai specială!

(28 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mircea BĂLUȚESCU

Încă din liceu m-a preocupat culturismul. Făcusem acasă niște instalații care mă ajutau să mă dezvolt. Văzusem într-o revistă ilustrată FLACĂRA ceva despre culturism, spus într-un limbaj acceptat de comuniști, căci bodybuilding venea din USA și comuniștii nu prea le aveau cu imperialiștii care erau pe buza prăpastiei, gata-gata să se prăvălească. Nu aveam unde să urmăresc despre culturism în anul 1964 și de aceea citeam despre halterofilii care aveau succese pe la campionate și pe la olimpiade. Ei aveau o dezvoltare a corpului care mă impresiona și-mi doream și eu să obțin dezvoltarea mușchilor mei cam în acea direcție. Făceam flotări, făceam exerciții la bara fixă, făceam genuflexiuni, dar la noi în liceu sportul nu se făcea ca lumea că nu aveam sală, iar la facultate tot așa stăteau lucrurile, din moment ce mergeam la Stadionul Tineretului să facem orele de sport.

Când am ajuns în primul an de facultate, am remarcat la Mircea BĂLUȚESCU, colegul meu de serie și de cameră la cămin că are corpul unui culturist, exact așa cum era în revista FLACĂRA. Avea imeri lați, talie subțire, mușchi foarte bine definiți. Făceam orele de sport în același timp. Nu am stat niciodată de vorbă cu el să vedem dacă face sport sau dacă a făcut sport, în sensul pe care îl exersau halterofilii. Acum după atâția ani, conchid că Mircea BĂLUȚESCU avea o zestre genetică de excepție și dacă s-ar fi născut în locul potrivit și la momentul potrivit, mă gândesc la USA și undeva în deceniul al IX al secolului trecut, sunt sigur că ar fi fost mare campion. 

Eu m-am transferat în anul al II-lea la Mecanizare și cu căminul nu mai eram colegi, deci nu am mai știut nimic despre fostul meu coleg de serie din anul întâi Mircea BĂLUȚESCU. Am scris aici acum, căci mi-am adus aminte că în timp ce eu mă zbuciumam cu flotările și cu tot felul de alte exerciții, fără o sală de sport, Mircea avea corp de culturist, căci așa l-a lăsat natura, lucru care m-a impresionat și mi l-a trasat ca obiectiv să mă îndrept și eu spre o direcție asemănătoare, obiectiv pe care nu am reușit să-l ating niciodată, chiar dacă și acum la 76 de ani ai mei, merg la sală, trag de fiare, merg pe bandă și fac înot. Îmi lipsește zestrea genetică, cu care te naști și o ai sau eu nu o am din naștere, așa cum am constatat.

(26 martie 2023)

AVAC - Almaden Valley Athletic Club

 Ori de câte ori am avut ocazia am frecventat săli de fitness și printre sălile unde am mers aproape zi de zi timp de câteva luni, câțiva ani la rând a fost și Almaden Valley Athletic Club - AVAC.

La înscriere se primea un card cu cod bară pe verso, care trebuia să fie validat pentru a primi acces la intrarea în sală. După validare erai întrebat ce fel de prosoape vrei, adică mici sau mari sau ambele. Ți să dădea prosop alb frumos împachetat. Sala avea mochetă și întotdeauna era curată, iar aerul era tot timpul ventilat. Sala acea geamuri mari și primea lumină naturală, dar erau aprinse și becuri fluorescente. Peste tot erau televizoare cu diferite programe. În dreptul fiecărei benzi de alergare era un ecran și exista posibilitatea de a alege programul Tv de urmărit.

Sala are echipamentele grupate pe categorii. Există o mare varietate de echipamente, de ultimă generație. Dacă trebuie reglate sarcini (greutăți) există soluții de a realiza reglajele dorite, în multe cazuri, fără a fi nevoie de a umbla cu discuri de diferite greutăți.

Ganterele se află pe stative și pe peretele unde sunt stativele se află oglinzi ca sportivii să regleze mișcările pentru a fi corecte. Există o mare diversitate de aparate, pe care în sălile din spațiul mioritic nu le-am întâlnit.

Disciplina este la ea acasă și la AVAC nu am văzut discuri și gantere împrăștiate aiurea, peturi uitate în sală, șervețele folosite pe dușumea. Totul este reglat prin educația celor care lucrează la aparate.

(03 ianuarie 2023)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Alexandru MIRONOV

Alexandru MIRONOV este acum un bărbat de 80 de ani.
Alexandru MIRONOV este absolvent al facultății de Matematică de la Universitatea București
Alexandru MIRONOV a fost  președinte al Federației Române de Scrimă.
Alexandru MIRONOV a avut emisiuni cu olimpici de informatică.
Alexandru MIRONOV a scris lucrări SF.
Alexandru MIRONOV a fost ministrul sportului în intervalul august 1993 – decembrie 1996.
Alexandru MIRONOV m-a dezamăgit că în intervențiile sale pe la tv a avansat tot felul de idei împrăștiate, în loc să se apuce să studieze sistematic o problemă și să facă o lucrare științifică cu care să rupă gura târgului.

Alexandru MIRONOV m-a dezamăgit că a crezut că faima efemeră cu lucruri noi și șocante este mai bună decât notorietatea solidă, câștigată cu nădușală și cu aplecare spre studiul profund și riguros, că doar era matematician, pe o problemă de mare actualitate, unde ar fi avut șansa să găsească și soluții originale.

(31 octombrie 2022)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Marius DUNCA

Marius DUNCA a fost campion olimpic?
Marius DUNCA a fost recordman mondial?

Marius DUNCA a fost campion european?
Marius DUNCA a făcut o facultate de sport?
Marius DUNCA a condus o federație de sport?
Marius DUNCA m-a dezamăgit că deși n-a fost ceva din toate acestea, a acceptat să conducă sportul de pe poziția de ministru în intervalul ianuarie 2017 – ianuarie 2018.

(31 octombrie 2022) 

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Ioana BRAN

Ioana BRAN este acum o femeie de 36 de ani.
Ioana BRAN a absolvit Facultatea de Știinţe Economice a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, secţia Contabilitate şi Informatică de Gestiune, promoția 2008.
Ioana BRAN a absolvit cursul de Masterat la Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad- filiala Satu Mare Specialitatea: Audit şi expertiză contabilă, promoția 2010.
Ioana BRAN a fost ministeasă la sport în itervalul ianuarie 2018 – noiembrie 2018.
Ioana BRAN nu a fost campioană olimpică și sunt dezamăgit.
Ioana BRAN nu a fost recordmenă mondială și sunt dezamăgit.

Ca să mergi să fi în fruntea unui minister doar că partidul ți-o cere, dar tu să nu ai o calificare în ceva, deja te descalifică. Dovadă că nici nu a făcut purici prea mult pe acolo... Dar ceea ce a făcut pe pe unde a fost o recomanda cum că s-ar pricepe la toate și la nimic.

(31 octombrie 2022)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Bogdan MATEI

Bogdan MATEI este acum un bărbat de 42 de ani.
Bogdan MATEI este senator de PSD ales în legislatura 2016 - 2020.

Bogdan MATEI este senator de PSD ales în legislatura 2020 - 2024.
Bogdan MATEI a fost ministru al sporturilor în intervalul noiembrie 2018 – noiembrie 2019.
Bogdan MATEI nu are un CV pe portalul parlamentului.

Bogdan MATEI nu știu dacă a fost campion olimpic la vreo disciplină sportivă.
Bogdan MATEI nu știu dacă a fost campion mondial la vreo disciplină sportivă.

Bogdan MATEI m-a dezamăgit că s-a dus să coordoneze un domeniu despre care nu prea știa multe, dar unul care nu este în stare să pună un CV, este clar că are impresia că se pricepe la orice. Nu l-am văzut la televizor să zică ceva despre munca lui acolo. Se zice că unul tace și face. dar sunt mulți care tac și nu fac.

(31 octombrie 2022)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Ilie NĂSTASE

 Pentru mine Ilie NĂSTASE este un simbol.
Pentru mine Ilie NĂSTASE este un monstru sacru.
Pentru mine Ilie NĂSTASE este un  fenomen.
Pentru mine Ilie NĂSTASE este unic.
Prin ceea ce a făcut el în tenis, Ilie NĂSTASE a fost, este și va fi irepetabil.
Și totuși, Ilie NĂSTASE m-a dezamăgit prin implicarea intr-o viață pusă pe ecranele tv lângă femei care nu și-au dorit niciodată altceva decât să fie și ele nevestele lui Ilie NĂSTASE și nimic altceva, căci simțeau că transferul de notorietate de la Ilie NĂSTASE către ele este singura lor cale de femei coapte de a se afirma, după ce le-a trecut tinerețea.
Ilie NĂSTASE m-a dezamăgit când a fost pus pe burtă de un polițist și i-a reamintit acestuia că el este general al armatei române, de parcă avea vreo legătură gradul de general cu starea de ebrietate.
Ilie NĂSTASE m-a dezamăgit că se lasă antrenat în mici hărțuiel de alcov care-i erodează poziția socială, lângă o femeie care merge pe muchie de cuțit, care știe că la următoarea greșeală, dacă este condamnat, Ilie NĂSTASE pierde și trece să execute o pedeapsă oarecare. El este un om bătrân că la 76 de ani, un bărbat nu se mai consideră nici tânăr, nici matur, ci bătrân, să faci pe adolescentul mi se pare exagerat și dezamăgitor.

(16 iunie 2022)

Selecția naturală și selecția socială

Selecția naturală la animale, la plante și chiar și la oameni a presupus ca în perioadele de schimbări ale condițiilor de  mediu, supraviețuiește:
- cel mai puternic,
- cel cu capacitatea de a se adapta, 
- cel care a avut șansa unei poziționări favorabile,
- cel ajutat de cei din jur, deja adaptați.

Selecția naturală funcționează și printre oameni, desigur. Apar situații în care calitățile fizice fac diferența sau momente de competiție spontană în care calitățile native sunt cele care-și spun cuvântul. De regulkă, oamenii evită situațiile de implicare în selecția naturală a lor sau a odraslelor pentru că există temerea ca pozițiile ocupate să-i pună pe poziția de perdanți.

În situații limită, oamenii sunt supuși selecției naturale și numai cel mai puternic iese învingător. 

În cazul selecției naturale trebuie evaluate pierderile. Încălzirea globală, poluarea, generează mari pierderi și rolul omului este acela de a controla aceste pierderi, cât nu este prea târziu.
Selecția socială este specifică oamenilor și aici intervin principiile, morala, puterea, banii și capacitatea de orientare. Se știe cu siguranță că selecția socială presupune o serie de elemente care diferențiază startul indivizilor. Se spune că toți ne naștem egali. Numai că locul unde ne naștem, contextul în care trăim, fac diferența și selecția socială acționează dramatic. 

Un copil de la țară, oricât de dotat este el nativ, din moment ce nu are condiții de a merge la școală, de a fi meditat, de a fi îndrumat de părinți pentru a urma liceu și facultate, în cadrul selecției sociale este sortit să ocupe un loc marginal în societate, în timp ce un copil născut la oraș, din părinți cu poziție peste medie în societate, va urma un liceu bun, va fi meditat, va urma o facultate care să-i pună în evidență calitățile și selecția socială îi este favorabilă.

Selecția socială generează și ea pierderi. Dacă la o competiție internațională cei care participă sunt aleși după alte criterii decât cele valorice, este clar că apare o mare pierdere, iar faptul că unele abilități nu se conservă, pierderile sunt ireversibile. este de dorit ca societatea, prin transparență maximă, să controleze aceste pierderi, nu pentru a le minimiza, că ar fi prea mult, ci pentru a le gestiona eficient.


(17 noiembrie 2021)

Sporturi ieftine

Există sporturi care nu necesită costuri. Să alergi la proba de maraton trebuie doar antrenament. Să alergi la 10.000 m la 5.000 m, la săritura în lungime, la triplu salt și la 1.500 m trebuie numai antrenament. Nu sunt costuri cu echipamente speciale așa cum e la tenis sau la box sau la caiac sau la canoe sau și la gimnastică.  
Sportul de masă trebuie plătit de stat. Cine vrea federații, să adune membri care cotizează și să se întrețină singure. Sportul de performanță nu trebuie plătit de stat. În vremea comunismului era justificat ca statul din RDG să plătească sportul de performanță că multe țări nu recunoșteau RDG și când sportivii din RDG deveneau campioni, vrând-nevrând, se cânta imnul RDG și toți aflau că există acest stat. Și în cazul altor țări comuniste tot cam așa se punea problema. Acum nu mai este cazul.
Ideea de bază este să se facă sport la clasă. Să se dezvolte sportul la clasă cu elevii, căci noi trebuie să avem tineri sănătoși, nu câțiva sportivi de performanță și 80% dintre elevi să fie scutiți de sport pentru că nu s-a găsit modalitatea ca orele de sport să nu fie ocolite de elevi doar pe motiv că nota mică de la sport îi trage în jos la media de absolvire a școlii, cu efecte nasoale la admiterea în licee și facultăți.

(02 august 2021)