1.000 de oameni care m-au impresionat: Petrică STATE

Eram în practica de producție dintre anul al III-lea și anul al IV-lea de facultate, practică pe care o făceam la DJS Pitești, adică Direcția Județeană de Statistică și acolo era o clădire veche. Clădirea mai există și acum, dar este altceva acolo. La parter erau două tabulatoare rusești care scoteau zgomote infernale. Tabulatoarele erau mașini eletromecanice care făceau calcule de adunare, a datelor provenind din citirea cartelelor perforate, citire care se făcea cu perii metalice prin stabilirea de contacte. Petrică STATE era operator la tabulatoare. Eu învățasem în anul al III-lea să programez la tabulator, folosind niște fișe pe un tablou fișe cu care făceam conexiuni. La DJS am avut ocazia să fac un mic program și m-am bucurat imens când am văzut că eu sunt în stare să fac să se adune date din două coloane de pe câteva cartele și să obțin totaluri. Petrică STATE știa totul despre tabulator și el m-a ajutat cu perforatul cartelelor, cu pusul hârtiei, cu pornirea tabulatorului, cu operarea efectivă. Când a scos bucata de imprimantă și am văzut că adunarea numerelor pe cele două coloane este corectă, m-am bucurat. Eu știam cum se face testarea, căci era rezobabil să iau numere care prin adunare dau rezultate pentru care există formulă, așa cum 1+2+3+4+...+n =n(n+1)/2 tot așa se construiesc și alte șiruri de numere pentru care rezultatul se calculează foarte simplu, fără a mai fi nevoie să se adune un cârnat de numere ca la clasa a III-a primară.
La Petrică STATE am apreciat că știa meserie. El știa totul despre tabulator. Peste ceva ani, după ce am devenit asistent universitar și am revenit cu studenții în practică de producție, dar acum nu mai eram eu studentul, l-am reîntâlnit pe Petrică STATE la centrul Teritorial de Calcul din Pitești, care avea sediul pe Bulevardul Republicii undeva destul de aproape de Liceul de Fete. Ne-am salutat și i-am reamintit de vremurile cu tabulatorul. Acum Petrică STATE era operator la calculatorul FELIX C-256 și avea contacte cu beneficiari de pe platformele industriale ale Piteștiului. Era același meseriaș calm, du dragoste de munca pe care o făcea, exact ceea ce am admirat eu la profesioniștii de mare clasă.

(17 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe IOAN

Când eram student în anul al III-lea am avut ocazia să învăț să lucrez pe tabulator și să lucrez la proiectarea de sisteme informaționale, discipline unde la seminarii a venit asistentul Gheorghe IOAN care lucra la Centrul de calcul al DCS. Era un excepțional practician, care cu mult tact și cu înțelegere ne prezenta problemele teoretice, dar venea cu exemplificări din producție, nu foarte apropiate de ceea ce era în producție, ci chiar la scara 1:1 cu ceea ce era în producție. Ani în șir după terminarea facultății și eu dar și mulți colegi care au lucrat la proiecte ample de realizare de sisteme informaționale și de sisteme informatice, i-am mulțumit lui Gheorghe IOAN pentru ceea ce ne-a învățat.

M-a impresionat la Gheorghe IOAN faptul că niciodată nu folosea pronumele personal eu, ci vorbea în așa fel încât să înțelegem că munca de analiză și de proiectare de sisteme informaționale sau de sisteme informatice este o muncă de echipă. Cred că tactul de care am vorbit se datora și faptului că meseria lui era cea de analist de sistem și în procesul de analiză trebuie să ai capacitatea de a asculta ceea ce spune viitorul beneficiar al sistemului informațional sau informatic pe care vrei să-l proiectezi. Numai dacă ai această capacitate vei înțelege ceea ce vrea acest beneficiar, care știe meseria lui, dar care va folos în meseria lui fluxurile pe care analistul le proiectează, precum și documentele gândite de analist. Cine nu are capacitatea de a asculta și de a înțelege, va proiecta un sistem informațional sau sistem informatic după cum îl taie capul pe analist sau pe proiectant și sistemul nu va fi util nimănui, căci este o proiecție ireală a unei realități inexistente. 

Numai Gheorghe IOAN știa să ne insufle necesitatea de a avea răbdare, de a ști să punem întrebări și din aproape în apropape să ajungem să definim clar, corect și complet problema pe care o pune sistemul pe care vrem să-l proiectăm, ca acest nou sistem să se plieze mănușă pe cerințele beneficiarului, cu acre noi trebuie să fim prieteni, parteneri și mai ales colaboratori, dacă vrem să avem succes.

În 26 iulie 1969 când eu am împlinit 22 de ani, profesorul meu de la seminar Gheorghe IOAN mi-a dat nota 10 (zece) la colocviul de practică pe care l-am făcut la Centrul de calcul al DCS, unde am învățat multe despre disciplina de echipă, despre punctualitate și mai ales despre ce înseamnă să taci și să faci.

Un coleg pus pe șotii a zis: după ce că e IOAN mai e și Gheorghe.

(27 martie 2023)

CSIE'50 - Istoria informaticii românești

Sunt multe cărți de istorie a informaticii. Există în numeroase oașe din lume muzee ale tehnicii de calcul. Și la noi există câte ceva, dar mult mai mult la nivel de intenții. Eu am văzut disprețul cu care sunt privite etapele mai vechi ale informaticii, indiferența față de mari personalități acare au activat în informatică. Este mult mai ușor de a se complimenta contemporanii între ei pentru tot felul de mărunțișuri, decât să fie apreciate marile personalități ale trecutului. 

Am văzut numeroase lucruri care mă fac să cred că încă va mai trece timp până când se vor pune lucrurile în matca lor firească.

În primul rând, este vorba de titlul pe care ar trebui să-l aibă o astfel de lucrare. Opțiunile sunt Istoria informaticii românești, Istoria informaticii din România, Personalități ale informaticii românești, Învățământul de informatică românesc, Informatica româneasc, trecut, prezent și viitor sau Istoria producției de calculatoare românești. Am ieșit dintr-o sală unde discuția se împotmolise la titlul care era în două variante: Istoria informaticii din Româina, respectiv, Istoria informaticii românești. Au trecut de atunci cam 15 ani și progrese vizibile sau nevizibile nu s-au făcut.

În al doilea rând, cu trecerea timpului se risipesc până la distrugere acele mărturii atât de necesare reconstituirii perioadelor esențiale care privesc dinamica unui fenomen. În zona tehnicii de calcul, uzura morală este extrem de accelerată. Înlocuirea de echipamente nu s-a făcut decât în foarte rare cazuri cu conservarea undeva a echipamentelor scoase din funcțiune. de cele mai multe ori calculatoarele din generațiile vechi au fost scoase din uz, au fost date ca materiale reciclabile, în aplauze furtunoase, iar acum prezentarea lor ca material arheologic este imposibilă.

În al treilea rând, chiar conservarea unor detalii privind înaintașii care au activat în domeniul informaticii, lasă foarte mult de dorit. dacă la Universitatea București amfiteatrele poartă numele unor mari savanți, iar catedrele au pe pereți tablouri cu portretele unor mari profesori, nu același lucru s-a întâmplat acolo unde au lucrat informaticieni de vază. S-a părut normal ca marile personalități din informatica unui trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat să vină, să plece și apoi să cadă în uitare. O astfel de abordare este păguboasă, căci o istorie eliminată de subiectivism și de pasiuni sterile, se construiește pe documente și pe materiale palpabile. Singura condiție este ca și documentele și echipamentele dar și mărturiile să existe, pur și simplu.

În al patrulea rând, este necesar ca orice istorie a informaticii românești să fie realizată de un grup de lucru, în mai multe etape, cu condiția ca din start să se accpete caracterul iterativ al definitivării acestui demers. Consider esențiale demersurile făcute descentralizat de diferite persoane care au lucrat în informatică sau care au avut pasiune pentru acest domeniu, contribuind cu articole, memorii, interviuri, donații, documente originale, manuscrise, echipamente, fotografii sau filme la strângerea de mărturii mai mult sau mai puțin sistematizate, ca materie primă pentru cei ce vor scrie lucrări monumentale.

În al cincilea rând, prezintă importanță capitală utilizarea de modele de astfel istorii în alte țări, pentru a vedea structuri ale acestor tipuri de lucrări, nivelul de detaliere și în egală măsură dimensiune și structura grupului țintă. Fără a lua în considerare modele deja existente se crează premisa de a lua totul de la zero cu tot ce presupune un nou început, care ar corespunde redescoperirea la București a apei calde. Pornind de la ceva existent se va produce o perfecționare și se va reuși prin comparație să se vadă similitudini, dar și diferențele specifice, fără a exista suprapuneri și utilizarea de șabloane, mai ales că mult timp unele aspecte s-au derulat independent, căci Internetul a apărut foarte târziu în raport cu zorii informaticii.

Acum că se împlinesc 50 de ani de cibernetică economică, trebuie înlăturată confuzia conform căreia cibernetica înghite informatica, pentru că o astfel de abordare este sortită eșecului prin tot ce s-a întâmplat cu adevărat în cele două zone ale științei contemporane. Unii se plâng că nu există fonduri pentru a trece la realizarea unui demers complet. Nimeni nu va ieși în stradă cu un sac de bani pentru a-l pune în mijlocul carosabilului ca oricine să vină să se înfrupte după cum îl taie capul. Local, fiecare are șansa de a pune o cărămidă la un edificiu, iar dacă devine convingător, cu siguranță, vfor parae și banii, pentru că elaborarea unei cărți de Istorie a informaticii românești de 500 de pagini, deja este o investiție importantă. Se atribuie realizarea unei autostrăzi de 200km unei companii care a realizat deja o autostradă de 100km. Așa și cu o lucrare științifică de amploare. Cine o realizează va fi răsplătit. E ca la frizer. Mai întâi mă tunzi după aceea te plătesc și-ți bag bacșișul în buzunar. Înainte, nu o fac niciodata, să fie clar!

(29 martie 2017)