Era un film cu acest titlu. L-am vpzut la tv. N-aș fi dat bani să mă duc la cinematograf să-l văd. Tot timpul m-am gândit la costurile unei atitudini tranșante și la cât se pierde dintr-o astfel de abordare. Dacă m-am gândit mai mult, mi-am dat seama că se pierde și mai mult dacă nu se procedează direct, simplu și la obiect.
Înainte de 1939 partidele politice l-au adus pe rege în stitația de a proceda brutal. Am citi câteva fragmente ale dialogurilor din epocă între șefii de partid care arătau indecizie și teamă de a se implica și de a lua decizii categorice care să limpezească lucrurile.
Dpă Revoluție s-a dorit o clarificare a elementelor care au dus la morții revoluției și la tot ce a urmat. La nivelul parlamentului s-a făcut o comisie. Aceasta a elaborat un raport din care nu se înțelege nimic. A apărut și o glumă legată de îngroparea unei probleme în parlament, care se face simplu, prin trimiterea ei intr-o comisie. Și cu mineriadele tot așa s-a întâmplat, iar acum la 27 de ani de la revolție ți la 26 de ani de la mineriade suntem mai neștiutori decât dacă lăsam lucrurile așa cum erau, fără a fi intoxicați de niciun fel.
Azi, șturlubaticul, cum îi zicea Traian Băsescu lui Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, a propus tot așa, o comisie de analiză, comisie care la anul și la mulți ani va ciripi și ea ceva din care nu va rezulta nimic. Și țucrurile vor rămâne încremenite, exact așa cum le știam din 1965, de cân măsor că trenul pe distanța Pitești_București face tot 3 ore, nici o secundă mai puțin, probabil câteva ore în plus,,,
Eu dacă vreau să fluier, fluier era o atitudine, pe care politicienii nu știu să o aibă, pentru a nu-și pierde privilegiile și mai ales pentru a nu-și gâdila orgoliile nemăsurate, rănindu-le.
(27 decembrie 2016)
No comments:
Post a Comment