Să mai învățăm istorie din documente

 

(05 ianuarie 2026)

Numărul de mandate

Ca să nu se instaureze adevărate dinastii pe viață, în așa-zisele democrații de carton, au fost introduse limitări la numărul de mandate în cazul funcțiilor eligibile.
Președintele țării are limită la două mandate.
Rectorul unei universități are limită la două mandate. 
Decanul unei facultăți are limită la două mandate.
Limitarea crează premisele ca și alte persoane să acceadă la funcții. Se știe că o persoană când ocupă o funcție:
- se crede cel mai bun acolo,
- conideră că i se cuvine,
- nu se mai lasă plecat.
În mod normal, ar trebui să se spună cu mult mai clar ce înseamnă un mandat, pentru a nu mai apare situațiile bizare de fentare a limitării la două mandate. 
Oamenii de onoare, consideră că un mandat la numărătoare este un mandat indiferent de durata lui și indiferent de perioada în care s-a stat pe funcție. Adică, dacă un nene stă într-un mandat toată perioada, acel mandat se numără. Dacă același nene stă pe un mandat doar o zi, acel mandat se numără. Dacă un nene stă două mandate și legea schimbă durata mandatelor, el a făcut două mandate și dacă e om de onoare, nu consideră mandatul de altă durată ca fiind altceva așa cum se întâmplă în ziua de azi, pentru a o lua de la zero cu numărătoarea. Eu am scris undeva să cer clarificări și de acolo am primit un mesaj ridicol, căci cei plătiți să pună ordine în lucruri, ziceau că nu m-am adresat cui trebuie.

La sindicate, administrația de bloc, departamente, nu există limitări de număr de mandate și mă aștept ca mumiile unor șefi de acolo să defileze în borcane cu formol, pentru a-și asigura veșnicia prezenței lor.

(10 septembrie 2025)

Puterea sindicatelor

În vremurile comuniste se zicea că sindicatele sunt curele de transmisie a hotărârilor partidului comunist. Eu am trăit în vremurile comuniste și așa stăteau lucrurile. Sindicatele executau sarcinile de partid, fără să iasă din cuvântul partidului. Partidul controla 100% sindicatele, căci șefii sindicatelor și chiar mulți dintre membrii de sindicat erau ei înșiși comuniști.

În comunism nu era interesantă puterea sindicatelor, din moment ce puterea toată era în mâinile partidului comunist și sindicatele ca anexe ale partidului veneau și ele cu un plus, dar puțin semnificativ. Acolo era cantitate, nu calitate.

În comunism sindicatele aveau sedii.

În comunism sindicatele aveau hoteluri.

În comunism sindicatele aveau case de odihnă.

În comunism sindicatele aveau cantine.

În comunism sindicatele aveau dispensare medicale.

În comunism sindicatele aveau bilete la odihnă.

În comunism sindicatele aveau posibilitatea de a da locuințe salariaților.

După 1989 s-a schimbat radical schema de organizare a sindicatelor. Există acum:

- sindicatele șoferilor,

- sindicatele profesorilor,

- sindicatele personalului din sănătate,

- tot felul de sindicate,

care musai au niște șefi bătuți în cuie, care nu se dau plecați de pe funcții nici picați cu ceară, căci avantajele imense pe care le au, determină aplicarea proverbului: câinele nu pleacă de la măcelărie. Sindicatele se laudă cu numărul lor foarte mare de membrii, numai că puterea sindicatelor nu stă în declarații, ci în fapte. Vedem niște persoane pe holurile ministerului de finanțe care organizează un protest spontan. Vedem câteva sute de sindicaliști cu pancarte și steaguri, îmbrăcați cu veste pe care scrie apartenența lor la o anumită confederație, în Piața Victoriei care protestează cerând niște drepturi.

Sindicatele se proclamă independente de factorul politic, dar viața infirmă această ipoteză, căci mulți dintre liderii de sindicat au devenit deputați pe liste de partid, iar Victor CIORBEA era chiar înrolat politic și a devenit în timp un fel de traseist, pentru a ciuguli din palma PSD o oarece funcție de demnitar, după ce fusese primar și mai apoi premier din partea Convenției Democrate.

În opinia mea, sindicatele sunt puternice atunci când dovedesc capacitate organizatorică de mare anvergură. Nu-mi amintesc să fi organizat sindicatele mioritice proteste la care să participe să zicem 100.000 de sindicaliști și cu atât mai interesant ar fi fost ca să participe 300.000 sau 500.000 de sindicaliști, ca să nu zic un milion de sindicaliști. Sindicatele cu capacitatea de a scoate în stradă 1.000 de protestatari sau 20.000 de protestatari sunt sindicate fără forță, căci niciun guvern nu ia decizii majore decât sub presiunea străzii, dar strada înseamnă ceva ce depășește 500.000 de suflete.



(03 ianuarie 2025)

3.000 din 300.000

Sindicatele din educație sunt:
- slabe, 
- fărămițate,
- ineficiente,
- lente,
- dezordonate,
- ruginite.
Au arătat toate acestea azi 25 mai 2023 când din 300.000 de cadre didactice au scos în stradă 1,66% ceea ce este un procentaj mai mult decât ridicol în condițiile în care azi nu prea s-au ținut ore cu copiii. A venit timpul ca profesorii, învățătorii și personalul nedidactic să-i ia la fugă pe actualii lideri de sindicat care nu au reușit să le rezolve marile probleme, lideri care luptă doar să-și apere propriile privilegii, care nu sunt de neglijat. Guvernanții nu au ce discuta cu o masă amorfă de protestatari care nu au reprezentanți care să-și dovedească forța. Nimeni nu discută cu cineva fără putere, căci 1,66% din 300.000 înseamnă o picătură într-un ocean, deci o cantitate nesemnificativă. Chestia cu blocarea anului școlar, cu suspendarea examenelor este dovada slăbiciunii sindicatelor, o formă abjectă de șantaj. Dacă sindicatele ar fi scos în timpul unei vacanțe a elevilor 250.000 de profesori în stradă, cu siguranță guvernanții ar fi trecut imediat la măsuri radicale de satisfacere a doleanțelor, căci partenerii lor erau sindicate puternice, sindicate care reușiseră să scoată în stradă 83,33% dintre salariații din sistem, nu 1,66% ca acum.

Numai schimbarea de strategie va determina revoluționarea sistemului de salarizare din educație, căci numai o masă omogenă, care a conștientizat rolul ei este aceea cu care se stă de vorbă.


(25 mai 2023)

Să ne reamintim despre lucruri din 26 decembrie 1989

Eu, care am trăit în comunism 42 de ani știu ce a însemnat comunismul și nimeni și nimic nu trebuie să-mi dea mie lecții despre acele vremuri. Comunismul a fost o societate ca oricare alta. Cine era capabil evolua și atunci ca și acum. Cine se văita atunci, se vaită și acum. Cine a căutat motive să-și justifice ineficiența o face și acum, căci nimic nu s-a schimbat atât de mult încât să curgă lapte și miere și eu să stau cu gura căscată pentru a-mi cădea în ea bucatele alese, doar arătate cu degetul.

Voi propune acum un document elaborat în grabă și răspândit în 26 decembrie 1989 în rândul studenților, căci vremurile erau tulburi, se duceau lupte, apăruseră teroriștii și televiziunea manipula vârtos din studioul 4, iar vulgul credea că tot ce zboară se și mănâncă.

Citind aceste texte, veți vedea că spiritul de acum 33 de ani a rămas neschimbat, deși el venea din comunism. Oamenii aveau lozincile propagandiștilor și manipulatorilor comuniști, preluate de către ei la rândul lor din manualele de propagandă de la marile universități franceze, germane și americane, căci cine avea de învățat învăța. Topica frazelor de azi nu s-a schimbat deloc. Chiar solicitările au rămas aceleași, deși trebuiau să mai evolueze un pic. Este suita de doleanțe unde unii cer totul, fără să ofere nimic.



(26 decembrie 2022)

Invitație anonimă la un protest

În mahalaua mea, jos, la scara blocului, am găsit un teanc de fluturași care mă invitau pe mine și pe toți care ar fi citit acel text la un protest.

Era specificat scopul protestului.
Era specificată data și ora.
Era specificat locul de desfășurare.
Lipsea exact ceea ce era mai important și anume, cine organizează protestul. 
Așa cum este românul, curajos nevoie mare, imparțial până la ceruri și măreț de nu se există, acest fluturaș definește caracterul laș al celor care vor să arate cât de importanți sunt ei, dar după ce se derulează evenimentul.
dacă cineva, un X, partid, sindicat sau ONG și-ar fi asumat acest eveniment, dacă în Piața Universității s-ar strânge 100.000 de bucureșteni, s-ar împăuna cu atractivitatea acțiunilor pe care le organizează și bla, bla, bla. Dacă însă, în Piața Universității vor apare 50 de protestatari, anonimatul este excelent, căci nu se știe cine a eșuat lamentabil într-un demers cu care populația nu a rezonat. Specific românesc, adică organizatori anonimi. Dacă vor fi la protest 200.000 de cetățeni, vor apare și bannerele cu organizatorul, dacă vor fi doar 100, bannerele vor rămâne nedesfășurate și nimeni nu va ieși șifonat din chestiune.
Nu mă mai miră nimic.
Să nu uităm că pe 27 august erau anunțați 10.000 de nuntași la Măciuca și s-au prezentat vreo 5.000. Nimeni nu mai vrea să se riște să iasă șifonat dintr-un astfel de demers.
Aștept ziua când în București un partid sau un sindicat sau un ONG va organiza un miting unde 1.000.000 de bucureșteni să mărșăluiască fie să-și strige păsurile, fie să chiuie de bucurie. Vreau 1.000.000 nici cu unul mai puțin, nici cu unul mai mult și mă voi convinge că avem partide sau sindicate sau ONG-uri. Până atunci avem doar curele de transmisie și nimic altceva.

(29 septembrie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Leonard BĂRĂSCU

Presa mioritică a comentat despre Leonard BĂRĂSCU că este cel mai bogat lider de sindicat.
Cred că presa ar fi trebuit să consemneze detalii despre Leonard BĂRĂSCU privind:
- vârsta,
- pozițiile din sindicat,
- studii,
- contribuții la creșterea calității mișcării sindicale
și mai spre deloc elemente picante care mă duce cu gândul la proverbul cu câinele care moare de drum lung și prostul care moare de grija altuia.
Dacă nu erau detaliile de presă legate de veniturile 745.863 de lei încasate de Leonard BĂRĂSCU, sumă care-l plasează pe acesta în vârful celor mai bine plătiți lideri de sindicat, eu nici nu știam de existența lui Leonard BĂRĂSCU. Presa zice că Leonard BĂRĂSCU este lider al CNSLR FRĂȚIA. Nu-mi aduc aminte ca sub comanda lui Leonard BĂRĂSCU în Piața Victoriei să se fi aflat 500.000 de sindicaliști nemulțumiți de politica unui guvern, de măsurile aberante luate de reducerea cu 25% a salariilor în 2010.
Leonard BĂRĂSCU m-a dezamăgit că nu lasă locul unor tineri care să vină cu un suflu nou în mișcarea sindicală.

(21 august 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Bogdan HOSSU

Bogdan HOSSU este un bărbat de 69 de ani.
Bogdan HOSSU este absolvent al facultății de Electronică și Telecomunicații de la Universitatea Politehnica București, promoția 1978.
Bogdan HOSSU este lider de sindicat de 32 de ani fără întrerupere la CNS CARTEL ALFA.
Bogdan HOSSU este membru al Consiliului Economic și Social - CES.

Bogdan HOSSU m-a dezamăgit că deși este un lider de sindicat cu ștate vechi, nu am auzit nici mai demult și nici acum să fi scos în stradă 200.000 de sindicaliști, să se facă să tremure geamurile clădirii Palatului Victoria.

Bogdan HOSSU m-a dezamăgit că nu am văzut să pornească de la el o inițiativă care să aducă un salt calitativ în viața membrilor de sindicat pe care-i reprezintă și care în târg să-i rostească numele cu venerație.

Bogdan HOSSU m-a dezamăgit că dacă în comunism sindicatele erau considerate o curea de transmisie a partidului comunist, acum sindicatele deși sunt structuri autonome, neafiliate statului și politicii, fac ele ce fac și se pliază pe resorturile puterii, iar liderii lor fac ei ce fac și prin atitudinea lor nu supără puterea.

Bogdan HOSSU m-a dezamăgit că nu a dat dovadă de fermitate la nivelul la care să determine guvernanții să ia exact măsura pe care el cu sindicatul lui au gândit-o și de teama celor 50.000  sau 500.000 de sindicaliști de sub ferestrele guvernului, s-o adopte scrâșnind din dinți, că nu au încotro.

Bogdan HOSSU m-a dezamăgit că nu a lăsat locul liber pentru forțe tinere și gândiri proaspete și se consideră de neînlocuit, deși realitatea este cu totul alta.



(21 august 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Ioan RĂDOI

Ioan RĂDOI este un bărbat de 60 de ani.
Ioan RĂDOI este absolvent al Facultății de Electronică din București.
Ioan RĂDOI este absolvent al facultății de Telecomunicații Feroviare.
Ioan RĂDOI a fost parlamentar între 2000 - 2008.

Ioan RĂDOI a fost lider de sindicat de peste 30 de ani.
Ioan RĂDOI este președinte al Unitatea - Sindicatului Liber Metrou.
Ioan RĂDOI a încasat în anul 2019 227.882 lei din salariul de președinte de sindicat.
Ioan RĂDOI m-a dezamăgit în legătură cum a reacționat în raport cu ministrul Cătălin DRULĂ.
Ioan RĂDOI m-a dezamăgit în legătură cu modul în care a fost gestionată problema spațiilor comerciale de la stațiile de metrou, căci a fost create așteptări ale comercianților, dar mai ales din partea salariaților pe care acești comercianți îi angajau să deruleze activități acolo.

Ioan RĂDOI m-a dezamăgit că s-a considerat de neînlocuit ca lider de sindicat. Chiar dacă legea permite realegeri în cascadă, continue a aceleiași persoane, un om vertical, cu onoare, știe că după două legislaturi este timpul să facă un pas în spate. oamenii gustă dulceața puterii și sunt luați de val, ceea ce-mi produce o dezamăgire cruntă, căci nu lasă și pe alții să conducă sindicate. Era un film care zicea că cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit...


(21 august 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Vasile MARICA

Vasile MARICA este președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX.
Vasile MARICA s-a remarcat prin poziția sa în apărarea salariaților de la Ministerul Finanțelor din 2010.
Aparițiile lui Vasile MARICA la tv îl înfățișează pe Vasile MARICA ca pe un Maximilien ROBERSPIERRE românesc din tumultul revoluționar al sindicalismului mioritic.
Ca orice lider central de sindicat care se respectă, Vasile MARICA este peren și nu se lasă plecat de pe poziție căci el este indispensabil pentru muncitorii și funcționarii pe care-i păstorește sindicatul său.
Eu am așa o mare nedumerire. Dacă sindicatele din Ro înseamnă ceva, de ce nu am văzut și eu 1.000.000 de înși în Piața Victoriei să-și ceară drepturile și să se cutremure zidurile acelei clădiri gândită de Duiliu MARCU.
Vasile MARICA m-a dezamăgit că vorbește mult și face puțin.
Vasile MARICA m-a dezamăgit că se consideră de neînlocuit.
Vasile MARICA m-a dezamăgit că nu formează pe unul care să-i ia locul, chiar mai bun decât el.

(21 august 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Anton HADĂR

Anton HADĂR e profesor universitar în Politehnica din București.
Anton HADĂR este un bărbat de 63 de ani.
Anton HADĂR este lider de sindicat din 2009 adică de 13 ani.
Anton HADĂR are 7 titluri de doctor honoris causa.
Anton HADĂR are nenumărate diplome care îi recunosc meritele științifice.
Anton HADĂR are 6 domenii de competență.
Anton HADĂR are o puternică activitate științifică de echipă.
Anton HADĂR a început activitatea de asistent universitar la 32 de ani. Eu am început-o la 24.
Anton HADĂR a devenit lector universitar la 36 de ani.
Anton HADĂR a devenit conferențiar universitar la 41 de ani.
Anton HADĂR a devenit profesor universitar la 45 de ani.

Eu nu sunt aici să-i aduc reproșuri profesorului Anton HADĂR, ci persoanei publice Anton HADĂR, care atunci când apare la televiziuni, căci mai toate televiziunile îl cheamă, pentru a face pe plac moderatorilor le cântă în strună acestora. Eu îl asemăn Cameliei MITOȘERU, doamna chemată pe la emisiunile mondene, care-și dă cu părerea despre orice. Așa și profesorul Anton HADĂR. Dacă se vorbește despre tăiețeii de casă, musai Anton HADĂR are o părere. Dacă se vorbește despre gândacul de Colorado, este prezent și Anton HADĂR cu un punct de vedere.

Anton HADĂR este calm și chiar este convins că are ceva de spus și nu orice, ci ceva extrem de interesant, deși din punctul meu de vedere, dacă ar vorbi despre unul domeniile sale de interes: rezistenţa materialelor (izotrope şi anizotrope - materiale compozite), analiza numericǎ a structurilor realizate din materiale izotrope şi anizotrope,  inventicǎ, biomecanicǎ,  analiza experimentalǎ a structurilor, antreprenoriat, transfer tehnologic, protejarea proprietăţii intelectuale, mi-ar capta mult mai mult atenția.

Eu credeam că are vreo 80 de ani, căci are comportamentul acestei vârste, dar el este cu mult mai tânăr. Probabil munca de sindicat l-a copleșit.

(08 iulie 2022)

Metroul de la București

Cine are vreo curiozitate când vizitează un mare oraș și se plimbă cu metroul face o serie de constatări. Nu mă laud că aș fi vizitat multe metrouri, dar metrourile cu care am călătorit m-au dus la o serie de constatări interesante.

Metroul din Kiev este la mare adâncime și are scări rulante spectaculoase, nu sunt chioșcuri.

Metroul din Moscova are stații superbe de marmură, adevărate bijuterii, nu sunt chioșcuri.

Metroul din Praga este modern, obișnuit prin simplitate, nu sunt chioșcuri.

Metroul din Tokyo este o imensitate, cu spații generoase, nu sunt chioșcuri.

Metroul din New York este întunecos în imensitatea sa, nu sunt chioșcuri.

Metroul din Paris este absolut modest, nu sunt chioșcuri.

Metroul din Torino e simpatic prin simplitatea gândirii, nu sunt chioșcuri.

Metroul din Stockholm seamănă cu oricare alt metrou, nu sunt chioșcuri.

Metroul din Madrid nu diferă de altele prin banalitate, nu sunt chioșcuri.

Metroul din Barcelona este simpluț, ca oricare alt metrou, nu sunt chioșcuri.

Metroul din Budapesta arată că e o construcție veche, nu sunt chioșcuri.

Metroul din San Francisco este modern, dar obișnuit, nu sunt chioșcuri.

Metroul din București reflectă arhitectura comunistă, dar e plin de chioșcuri.

Ca la noi la nimenea.

Este adevărat că se impune crearea de locuri de muncă și un comerț bine dezvoltat este absolut necesar în orice oraș și cu atât mai mult în capitală. Dar de la a avea comerț și până la avea improvizații este o mare diferență. La noi întotdeauna se optează pentru improvizații, de se crează senzația că suntem un popor nomad, gata să-și facă bagajele și s-o ia din loc în secunda următoare. N-am să înțeleg niciodată de ce atunci când au proiectate stațiile de metrou nu s-a gândit că acolo trebuie să existe magazine. dacă era o astfel de gândire, spațiile ar fi trebuit să fie generoase, ar fi trebuit să fie acolo magazine de toate tipurile nu chioșcuri improvizate, unde să se vând orice. Nimeni nu spune că în magazinele adevărate de la metrou ar trebui să fie numai branduri cu mărfuri de la 10.000 euro în sus. Vrea omul un covrig, să-l găsească acolo. Vrea omul o cafea, s-o găsească acolo. Numai că senzația de provizorat se supărătoare. Mai mult, spațiile acelea în niciun caz nu ar trebui să fie ale organizației care gestionează metroul, ci ar trebui să fie vândute unor companii și acestea să deschidă acolo magazine așa cum sunt mall-urile.

(27 martie 2021)

Terorismul sindical

Mi-ai revenit în minte scenele acelea în care teroriștii ca să-și scape pielea luau copii ie care-i făceau scut și forțau astfel forțele armate să nu tragă, iar după ce aveau fața și spatele deja asigurate, îi împușcau pe cei care îi folosiseră drept scut uman.

• Nu cu mulți ani în urmă cei de la căile ferate au prins un moment, ceva de sărbători și s-au gândit ei că au găsit momentul optim de a impune prin negocieri stat-sindicate obținerea de soluții care sunt sigur că un sindicat puternic le-ar fi obținut fără nicio dificultate. Numai că, folosind momentul guvernanți cu disconfortul pe care îl crează miilor de călători, vor forța mâna celor de la putere și vor obține ceea ce și-au dorit, adică măriri salariale.
• Apropape în fiecare an, în preajma examenului de admitere în licee și în preajma examenului de bacalaureat, sindicaliștii din învățământ amenință și eu cu o grevă, tot așa, cerând o serie de lucruri, pe care sunt sigur că dacă sindicatele lor ar fi puternice, cu siguranță că în doi timpi și trei mișcări, la o întâlnire cu premierul le-ar avea soluționate, cât ai clipi.
• În anii trecuți, cei de la metrou, sindicatul, cel care a îmbâcsit stațiile cu tot felul de chioșcuri, s-a gândit să dea și el dovadă de terorism sindical și a scos la înaintare în zi de lucru sute de mii de călători, căci a suspendat mersul trenurilor care să-i ducă pe oameni la muncă. Sindicatul acela, în loc să ducă lupta sindicală prin metode civilizate, a apelat la cea mai adjectă formă de răzbunare pe călătorii nevinovați care trebuiau să ajungă la serviciile lor pentru a muncii, pentru ați câștiga pâinea pentru copilașiim lor. Era o chestie dacă acește sindicate făceau proteste altfel și nu paralizând economia și aducând insatisfacții miilor de cetățeni. Am pătimit cu acest prilej și am luat un taxi pentru a-mi rezolva problema, căci teroriștii nu m-au lăsat.
• Mai nou, unii medici de familie, au pus și ei de o acțiune prin care făcând presiune cu suferința oamenilor, nu mai eliberează rețete compensate, dacă ministerul și Casa de Asigurări nu le rezolvă o serie de doleanțe de natură financiară. În cazul lor lucrurile nu sunt deloc simple, căci acolo este implicat și un sistem informatic despre care eu nu am o părere deloc prea bună, deși pentru realizarea lui s-au cheltuit foarte mulți bani. Este o altă poveste. Chestiunea este că medicii acuză o birocratizare foarte mare, lucru de acceptat de cei ce trebuie să se ocupe de raționalizarea fluxurilor informaționale. Ceea ce este ciudat se leagă de momentul ales, adică zilele de început de an calendaristic, tot așa punând presiune pe guvern prin suferinzi, ceea ce mie mi se pare absolut imoral. Sindicatul lor trebuie să fie cu forță și de pe poziții de forță să negocieze, ceea ce nu se întâmplă.

În opinia mea, mișcarea sindicală trebuie restructurată din temelii căci așa nu mai este de trăit. Fiecare categorie socio-profesională, când i se năzare, își întrerupe activitatea, face grevă, iar populația suferă dramatic. Sindicatele sunt fărâmițate și nu au forță pentru că șefii lor nu sunt în stare să se regrupeze și să formeze entități puternice de care guvernanții să se teamă nu că întrerup munca prin grevă, ci doar dacă se încruntă și cel mult ridică tonul în public. Neavând acestă forță, sindicatele procedează la terorosmul sindical, făcând scut din oameni nevinovați în a le acoperi lipsa lor de funcționalitate, coeziune și eficiență în lupta cu guvernanții. Legile ar trebui să-i protejeze cu mult mai mult pe cetățenii afectați de terorismul sindica, cetățeni nevinovați, inocenți și victime sigure.

(03 ianuarie 2018)

Eternitatea s-a născut în sindicate

Iată câțiva lideri de sindicat de la noi din țară: Bogdan HOSSU, Dumitru COARNA, Anton HADĂR, Marius NISTOR, Marius PETCU, Vasile MARICA, Leonard BĂRĂSCU, Dumitru COSTIN pe care eu i-am văzut pe stică de ani și ani, de parcă istoria s-a oprit în loc.

Azi mișcarea sindicală din țara noastră este mai slabă, fărâmițată, neorganizată ca niciodată, iar dacă am spus acestă concluzie mă bazez pe caracterul anemic al capacității liderilor de sindicat de a mobiliza masele. Ei tot vorbesc de greve și greve n-am văzut. Ei vorbesc de greă generală și grevă generală nu s-a produs, nici măcar atunci când salariile li s-au tăiat cu 25%.

Acum liderii de sindicat spun diverse și am senzația că guvernanții nici nu-i trataează ca pe o forță pentru că ei știu că liderii de sindicat nu au niciun cuvânt la niciun nivel, căci acești lideri stând de zeci de ani în capul mesei cu bucate nu mai știu câtuși de puțin ce se întâmplă la bază, ei nici curele de transmisie nu mai au cum să numească un sindicat, căci angrenajul nu funcționează. Este gripat. 

Mă așteptam ca liderii de sindicat să meargă la guvern, să ceară diverse și să amenințe cu demonstrație în Piața Victoriei și 500.000 de oameni să fie prezenți acolo când negociază ei. Ori nu s-a întâmplat așa ceva. Mă așteptam ca să meargă cu altă ocazie la guvern și să ceară triplarea salariului minim pe economie, iar în Piața Victoriei până la Unirii să fie un milion de demonstranți și clădirile să se cutremure de glasurile demonstranților care strigau lozinci cu revendicări economice căci să cadă guvernul nu are iz economic.

Eternitatea liderilo de sindicat face ca sindicatele să fie anemice. Există o ruptură în structurile de sindicate, căci salariile foarte mari ale liderilor de la centru și nenumăratele avantaje obținute îi fac pe ei să nu mai vadă lumea în culori reale, ci în roz bombon cu picîțele dar și cu ochelarii de cal.

Neântâmplându-se așa ceva este clar că terenul este slab și nici măcar nu au cum să fie luați în serios de niciun guvern dacă nu au forță, iar forșa este dată de coeziune, de capacitatea de scoate oamenii la demonstrații. Numai când văd cele câteva de demonstranți cu pancarte făcute de o firmă, cu trompețele de aceeași culoare, cu bluzușoare imprimate, gândul mă duce la un business al cuiva care își exersează potențialul de a regiza ceva spectaculos care să acopere o mișcare de amploare, de forță, bine pusă la punct, care să dea fundament unor decizii dorite de sindicat. Într-un fel discută guvernanții cu literii de sindicat când în Piața Victoriei sunt 3000 de demonstranți și cu totul altfel dacă acolo și în împrejruimi sunt 700.000 de demonstranți. Nimeni nu-și asumă asemenea riscuri la asemenea amploare a unui miting indiferent pe ce scaun stă. orice sindicat cu o astfel de forță bate cu pumnul în masă, cere ce trebuie și obține.În caz contrar totul este vorbărie. Clar.

(11 noiembrie 2017)

Liderii sindicali guralivi

Văd că se perindă pe la televiziuni liderii sindicali, lideri extrem de guralivi, ca să nu zic vocali, așa cum se spune acum. Ei vorbesc despre salarii și despre micșorări fără să fi înțeles prea mare brânză, făcând teorii ilogice, căci nu au pornit de la cât îi costă forța de muncă pe angajatori, ca și cum angajatorii ar băga în buzunar sumele pe care înainte le plăteau pentru angajați. E dramatic să bați câmpii din ignoranță. Era masi bine pentru acești lideri să spună răspicat ce vor și pentru a avea argumente trebuiau să arate că în ziua X guvernul se va trezi cu 1.000.000 de salariați în Piața Victoriei și lucrul să se și întâmple. Numai că în Ro sindicatele sunt așa de slabe că nici 30.000 de salariați nu sunt în stare să aducî în Piața Victoriei, darmite  1.000.000. Să zic și eu ce zicea PDL-ista aceea arogantă: ciocul mic!

(07 august 2017)

Puterea sindicatelor

Puterea unui sindicat se vede din:

- numărul membrilor cu cerere de adeziune;

- numărul plătitorilor de cotizații;

- dinamica liderilor;

- acțiunile specifice întreprinse;

- coeziundea dintre cei ce aparțin sindicatului;

- calitatea mincii depuse;

- congresele de alegeri organizate;

- raporturile cu guvernanții;

- modul în care-și apără membrii;

- structura internă;

- capacitatea de mobilizare;

- ritmul schimbărilor interne;

- perenitatea suspectă a șefilor la vârf;

- prospețimea liderilor;

- apărarea drepturilor salariale;

- acuratețea deciziilor;

- regulamentele și coerența lor;

- implicarea în activități concrete;

- relația cu parlamentul;

- neimplicarea în afaceri;

- bogăția liderilor acumulată;

- translația către politic a liderilor;

- liderii încătușați;

- numărul celor scoși în stradă la proteste.

Am văzut în manuale că se zice că Lucian BLAGA ar fi zis că veșnicia s-a născut la sat. Îl contrazic pe marele filosof. Veșnicia s-a născut în sindicate, căci de la Revoluție au rămas aceeași lideri naționali, pe aceleași poziții de neclintit. 

Am văzut cum sindicatele nu fac să tremure niciun guvern, ci liderii lor merg cu mâna-ntinsă la guvernanți și la Parlament să cdeară și ei ceva. De la masa bogatului primesc ce-i drept, oarece firimituri,. Trist. Foarte trist. Vreau să văz și eu ziua când niște sindicate se vor încrunta și vor mărșălui între Piața Universității și Piața Victoriei 1.000.000 de sindicaliști, iar lozicile lor vor face să se cutremure orașul, iar pe guvernanți să se scape pe ei. Îmi aduc aminte că prin Barcelona au ieșit cetățeni din sindicate care totalizau peste un milion. Nu-mi amintesc la noi mitinguri de 100.000 de sindicaliști, numai  în Piața Victoriei. Așa, dispersați în toată țara or gi fost...

Conchid: la noi, sindicatele sunt ceea ce au fost și în timpul comunismului: simple curele de transmisie. Adică ceva fără forță și fără putere maximă.

(09 iunie 2017)