Showing posts with label unghii. Show all posts
Showing posts with label unghii. Show all posts

Wednesday, August 27, 2025

Unghiile

Unghiile sunt cartea de vizită a fiecăruia dintre noi.
Niște unghii negre, arată că omul este neîngrijit.
Niște unghii netăiate, arată că omul este neatent cu el însuși.
Niște unghii tăiate corect, arată curățenie.
Niște unghii tăiate și date cu lac, arată discreție.
Niște unghii tăiate și date cu ojă, arată eleganță.
Niște unghii de vrăjitoare, arată apetența spre ne-muncă în treburi gospodărești.
Când privim mâinile unui bărbat îi analizăm într-un fel unghiile și cu totul altfel analizăm unghiile de la mâinile unei femei. Fiecare dintre noi are standardele și obiectivele lui și trebuie să citim omul și după cum se prezintă în viața de toate zilele, atunci când îi vedem mâinile și-i analizăm unghiile. 
Am întâlnit un mecanic auto care zi de zi, la servici lucra cu motoare, cu vaselină, cu motorină și când ajungea acasă își făcea baie și-și spăla mâinile foarte bine, încât nu mai rămânea nicio urmă a muncii lui de zi cu zi, cu piese, cu vaselină, cu vopsea și cu murdăria din jurul lui de la atelier. 
Am întâlnit o persoană cu unghii aranjate, foarte lungi, așa cum se poartă acum, care se lăuda în grupul ei de prieteni că pentru ea este un mister preparatul unei supe din plic. Cine nu dispune de personal auxiliar care sa-i asigure haine spălate și călcate, în acest context, are o problemă, chiar o mare problemă, căci unghiile acelea mari, poate prea mari devin o piedică în asigurarea unui standard corect de acceptare pentru cine dorește o relație bazată pe costuri ce nu depășesc limite suportabile unor venituri de sub 3.000 de euro pe lună la nivelul întregii familii.
Am apreciat întotdeauna persoanele care se prezintă exact așa cum sunt ele și unghiile le definesc în totalitate, fără a ieși în evidență cu nimic, dar fiind remarcate prin eleganță, armonie, distincție și stil.
În vremurile când lucram ca profesor, la un examen de programare a calculatoarelor s-a prezentat o studentă cu unghii foarte lungi, care nu reușea să-și tasteze programul. În acele vremuri tastaturile nu erau ca acum, ci erau electro-mecanice, ceea ce presupunea o oarecare forță în degete pentru a tasta un text, iar unghiile o împiedicau. Mi-a părut nespus de rău că nu a reușit să ruleze programul și nici să promoveze.
Tot în vremrile de demult, la un examen de toamnă, o studentă își ascundea mâinile. Colega mea i-a cerut să stea cu mâinile la vedere. Atunci am văzut că studenta avea niște mâini muncite. Era de la țară și culelese cu mâinile buruiană pentru animalele din gospodăria familiei. Nici unghiile ei nu arătau deloc bine, căci erau ale unor mâini muncite din greu. I-am spus că știu ce înseamnă să muncești și nu trebuie să se jeneze. Când a ieșit la tablă, a scris și a rezolvat problemele, obținând o notă bună, ceea ce mi-a dovedit că un om care știe de activitatea intelectuală știe și de munca de la câmp.

(27 august 2025)

Friday, March 4, 2022

Corelația dintre preocupări și rosul unghiilor

 De-a lungul anilor, lucrând cu tineretul zglobiu, am încercat să studiez și eu alte aspecte decât cele cu care suntem obișnuiți. 
Am căutat să văd care sunt factorii care stau alături de rosul unghiilor la băieți mai ales, căci fetele chioar dacă-și rod și ele unghiile, cu timpul, din dorința de a avea manichiură, se dezobișnuiesc și intră în rândul lumii.
În opinia mea, există două categorii de băieți:
- băieții cu preocupări,
- băieții fără preocupări.
Băieții fără preocupări sunt tentați să piardă timpul, dorm mai mult, nu citesc cărți de literatură, nu au un hobby căruia să-i dedice mult timp, nu fac mișcare și se lasă conduși de părinți sau de prieteni, căci ei consideră că e mai bine așa pentru ei.
Băieții cu preocupări sunt cei care, fie din proprie inițiativă, fie mai împinși de la spate, au atenția îndreptată spre realizarea de obiective. Am avut ocazia să studiez comportamentul a 100 de băieți cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, cu preocupări spre studiu și spre realizarea în practică a unor construcții bine definite, care să se materializeze prin funcționalități.
Văzând cum lucrau acești 100 băieți, am studiat gesturile lor, priceperea lor și am sesizat că niciunul dintre ei nu aveau unghii roase, căci eu știu ce înseamnă ca un copil să-și roadă unghiile, pentru că am urmărit în timp copii cu astfel de apucături. Rezultă cu claritate că acolo unde părinții încurajează preocupările copiilor lor în a dezvolta mici proiecte, în a urmări obiective precise, canalizarea atenției are efecte memorabile. 
Acum nu știu dacă un copil care nu-și roade unghiile este acela care dezvoltă proiecte sau copilul care dezvoltă proiecte nu-și roade unghiile. Înclin să consider că dacă un copil nu-și roade unghiile are un anumit echilibru interior, dezvoltă anumite caracteristici și se îndreaptă spre proiecte cu finalitate. Dacă lucrurile ar sta astfel, cel puțin doi sau trei copii studiați de mine ar fi trebuit să aibă unghiile roase. Este clar că dacă din cei 100 toți 100 nu aveau unghii roase, nu oricine trece la realizarea de proiecte și orientarea spre activități complexe este caracteristică celor care nu-și rod unghiile.




(04 martie 2022)