Showing posts with label Derek LUNSFORD. Show all posts
Showing posts with label Derek LUNSFORD. Show all posts

Tuesday, October 14, 2025

Culturistul Derek LUNSFORD este Mr Olympia pe anul 2025

Arbitri de la concursul Mr. Olympia 2025 au decis ca  Derek LUNSFORD, un culturist american de 32 de ani să fie Mr. Olympia pe anul 2025, 
Valoarea premiului a fost de 600.000 USD.
Aș fi fost interesat să văd evaluările arbitrilor. Vor apărea în perioadele următoare.
Pe rețelele de socializare sunt comentarii interesante legate de analizele comparate ale performanțelor pentru ocupanții locurilor 1 și 2 din acestă competiție, respectiv, dintre culturiștii Derek LUNSFORD și Hadi CHOOPAN, analizele conducând spre o concluzie diferită de cea a arbitrilor.  Să așteptăm analizele cantitative și mai ales, să așteptăm să vedem componenta echipei de arbitrii, căci absența VAR - Video Assistant Referee, face ca evaluările să fie încărcate și de subiectivism. Să nu uităm că această competiție este extrem de complexă, că acolo se lucrează cu foarte mulți bani și mai ales, că din cele 61 de titluri de câștigători 13 sunt deținute de culturiști  americani, iar din cei 61 de ani de când este competiția culturiștii străini care au obținut titlul de Mr. Olympia au fost numai în 9 ani.


(14 octombrie 2025)

Thursday, October 17, 2024

Optimul vârstei de performanță în bodybuilding

Este unanim acceptat că Mr. Olympia este nivelul maxim în bodybuilding și de aceea consider că vârsta la care sportivii au cucerit titlul de Mr. Olympia reprezintă etalonul optimului de performanță în bodybuilding, mai ales dacă vârsta medie a acestor sportivi este reprezentativă, demonstrat statistic.
Larry SCOTT avea 27 de ani în 1965 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Sergio OLIVA avea 26 de ani în 1967 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Arnold SCHWARZENEGGER avea 23 de ani în 1970 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Franco COLUMBU avea 35 de ani în 1976 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Frank ZANE avea 35 de ani în 1977 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Chris DICKERSON avea 43 de ani în 1982 când a cucerit singurul titlu de Mr. Olympia.
Samir BANNOUT avea 28 de ani în 1983 când a cucerit singurul titlu de Mr. Olympia.
Lee HANEY avea 25 de ani în 1984 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Dorian YATES avea 30 de ani în 1992 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Ronnie COLEMAN avea 34 de ani în 1998 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Jay CUTLER avea 33 de ani în 2006 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Dexter JACKSON avea 39 de ani în 2008 când a cucerit singurul titlu de Mr. Olympia.
Phil HEATH avea 32 de ani în 2011 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Shawn RHODEN avea 43 de ani în 2018 când a cucerit singurul titlu de Mr. Olympia.
Brandon CURRY avea 37 de ani în 2019 când a cucerit singurul titlu de Mr. Olympia.
Mamdouh ELSSBIAY avea 36 de ani în 2020 când a cucerit pentru prima dată titlul de Mr. Olympia.
Hadi CHOOPAN avea 35 de ani în 2022 când a cucerit singurul titlu de Mr. Olympia.
Derek LUNSFORD avea 30 de ani în 2023 când a cucerit  singurul titlu de Mr. Olympia.
Samson DAUDA  are 38 de ani în 2024 când a cucerit  titlul de Mr. Olympia.
Vârsta medie când un bodybuilder câștigă titlul de Mr. Olympia este de 33,105 ani. Abaterea medie standard a seriei de date privind vârsta la care sportivii au câștigat titlul de Mr. Olympia este 5,733. Coeficientul de variație al seriei de date privind vârsta la care sportivii au câștigat pentru prima dată un titlu Mr. Olympia este 17,320, ceea ce arată că media aritmetică este reprezentativă.  
Un culturist performant, cu vârsta în jur de 33,105 dacă muncește serios, are șanse mari de a-și atinge obiectivele. Mă refer la obiective precum obținerea titlului de campion național, de campion european de culturism IFBB, de a cuceri trofee în competiții de anvergură de la noi din țară.
În statistică există posibilitatea de a construi intervale folosind media aritmetică și abaterea medie standard, de a evidenția probabilitățile ca sportivii cu vârste aparținând acelor intervale să câștige titlul de Mr. Olympia.




(17 octombrie 2024)

Tuesday, October 15, 2024

Culturistul Samson DAUDA este Mr. Olympia pe 2024

Se știe că Mr. Olympia este de departe cel mai important concurs de culturism din lume, în primul rând că la acest concurs participă cei mai buni culturiști, în al doilea rând pentru că există criterii de selecție extrem de dure, în al treilea rând, pentru valoarea premiului care a ajuns să fie de 600.000$  și în al patrulea rând, datorită beneficiilor pe care le aduce acest titlu celui care-l câștigă. În anul 2024, titlul Mr. Olympia a fost câștigat de culturistul Samson DAUDA în vârstă de 32 de ani, originar din Nigeria, care trăiește și reprezintă acum  Regatul Unit.
Samson DAUDA a  mai participat la concursul Mr. Olympia în anul 2023 și s-a plasat  pe locul al III-lea cu un total de 28 de puncte, în timp ce câștigătorul a obținut 18 puncte. Cunoscătorii știu semnificația acestor puncte și faptul că marele premiu îl obține cel cu punctajul cel mai mic. În anul 2022 culturistul Samson DAUDA s-a clasat pe locul al VI-lea cu 58 de puncte, în timp ce câștigătorul a obținut  12 puncte. Comparativ cu alți culturiști care au avut state lungi de participare la Mr. Olympia, culturistul Samson DAUDA a participat de trei ori, în anii 2022, 2023, ca a treia oară, în anul 2024 să fie încoronat cu titlul de Mr. Olympia, schimbând locul cu Derek LUNSFORD, cel care câștigase titlul de Mr. Olympia în anul 2023.
Se observă o fluctuație a câștigătorilor acestui titlu din moment ce din anul 2018 niciun culturist nu a mai reușit să câștige consecutiv  titlul de Mr. Olympia de mai mul de două ori. Au trecut vremurile când erau culturiști care câștigau consecutiv titlul de Mr. Olympia de 6 ori cum a fost cazul lui Dorian YATES,  de 7 ori cum a fost cazul lui Phil HEATH sau de 8 ori cum a fost cazul lui Ronnie COLEMAN sau Lee HANEY.


(15 octombrie 2024)

Wednesday, November 13, 2019

212

212 reprezintă acea categorie de culturiști care cântăresc sub 96,6 kg și au înălțimea sub 166 cm. A fost creată acestă categorie pentru a facilita accesul sportivilor de talie mai mică spre amrea performanță, știut fiind faptul că există limitări între masa musculară armonioasă și talia culturistului.
La competiția Romania Muscle Fest Pro 2019 desfășurată la începutul lui noiembrie la București, categoria 212 a oferit următorul clasament:
1. Angel CALDERON FRIAS
2. Sami Al HADDAD
3. Tomas TABACIAR
4. Guy CISTERNINO
5. Shotia KAGRAMANYAN
La concursul Mr. Olympia din anul 2019 pentru categoria Men’s 212 clasamentul a fost:
1. Kamal ELGARGNI 
2. Derek LUNSFORD
3. Shaun CLARIDA
4. John JEWETT
5. Ahmad ASHKANANI
6. Sami Al HADDAD
7. Eduardo CORREA  Da SILVA
8. Hidetada YAMAGISHI
9. Aaron POLITES
10. Angel CALDERON FRIAS
Trebuie văzut dacă este repectată restricția sau este interpretată înlocuind pe și cu sau, adică în acea categorie să intre fie sportivi sub 166 cm, fie cei care au sub 96,6 kg, deci care să îndeplinească doar una dintre condiții, nu pe amândouă simultan. Culturistul James "Flex" LEWIS are 96,16 kg și  166 cm înălțime, dar Samial HADAD are 172 cm înălțime și 95 kg, iar culturistul Kamal ELGARGNI are 96 kg și 167 cm, culturistul Derek LUNSFORD are 167 cm înălțime și 93 kg și toți trei au făcut parte din grupa de concurs 212.
O remarcă în plus, la concursul de la București au făcut deplasarea Angel CALDERON FRIAS și Sami Al HADDAD care au participat în septembrie la Mr. Olympia, ceea ce arată că sportivii au acordat mare atenție manifestării de la București.


(13 noiembrie 2019)