Ce mai face capitalul românesc, bre?

Au trecut, iată, 35 de la Revoluție și mă așteptam să văd capitalul românesc în mare expansiune în economie. Și vedeam un capitalist cum bagă banul în construirea unei autostrăzi. Și vedeam un capitalist cum bagă banul în construirea unei fabrici puternice de autoturisme electrice. Și vedeam un capitalist cum bagă banul în  realizarea unui ciclu complet de prelucrare a produselor din agricultură, pentru a stopa cu 80%  hemoragia de materii prime agricole și importul necontrolat de produse agricole semipreparate. dar după 35 de ani de la revoluție, aflu că un nene a băgat 41 de milioane de euro în clubul de fotbal Genova, că un alt nene, proaspăt reintrat în politică după ce a făcut și ceva pușcărie, tot cu fotbal și credință suge milioanele, în rest nimic relevant în afară de avioane private, colecții de mașini rare și lucruri excentrice ale beizadelelor. 
În concluzie, după 35 de ani, numărul miliardarilor autentici în euro de pe plaiurile mioritice este nesemnificativ, ca să nu spun nul, iar investițiile spre producție și ele tot nule sunt, căci încă cei ce dețin capital merg tot spre zone unde câștigul este rapid, fără efort și mai ales fără riscuri, așa cum sunt construcțiile de locuințe, cu ajutor de la stat pentru beneficiari, către cosmetizări superficiale de hoteluri, unde clienții sunt jecmăniți cu grație sau spre tot felul de șmenuri aducătoare de profituri aiuritoare, nefiscalizate, ceea ce nu capital curat se numește.

Adevărul este că mediul economic românesc nu este sănătos și riscurile de a face investiții curate fără statul corupt, sunt imense, iar pauperizarea capitaliștilor  autihtoni este la ordinea zilei, din moment ce cordonul ombilical dintre oamenii de afaceri mioritici și banii de la buget nu s-a secționat și legătura dintre mămica-buget și fătul-capitalist este indestructibilă, iar economia de piață este un simulacru.


(24 decembrie 2024)

Apele învolburate și adânci scot la iveală gunoaiele

Credeam că la revoluția din Decembrie am văzut tot ceea ce era de văzut, adică multe personaje, care s-au dovedit a fi nesemnificative, pe care evenimentele învolburate și adânci aveau să le scoată la iveală atât în Studioul 4, cât și în tot felul de mitinguri și CPUN. Realitatea îmi arată că viața este cu mult mai complicată, iar protestele fermierilor și transportatorilor au fost și încă mai sunt un prileg de a ieși la iveală noi figuri, noi vedete, noi personaje care se doresc a fi emblematice, dar care de fapt sunt dovedite a fi exact ceea ce au fost și cei care ieșeau ca păduchii în frunte, la Revoluție.

Mă așteptam ca nenea cu cușma albă să fie un fermier anonim, plecat de nevoie de acasă. N-a fost să fie. Mă așteptam ca nenea acela în costum popular cu voce tremurândă, gata-gata să se pornească pe plâns să fie un om nevoiaș, împins de disperare să vină să se alăture protestatarilor.  N-a fost să fie.

Peste vreo 50 de ani vom afla ce a fost și cu acest miting spontan, exact așa cum am aflat de microbuzul de la calea Victoriei care a scos acel sunet de joasă frecvență, care a reușit să-i îngrozească pe participanții la mitingul lui CEAUȘESCU și să declanșeze dezastrul. 

Merg un pic mai mult în trecut și stau și mă întreb cum stă treaba cu NAPOLEON care și el a apărut din senin sau așa se lasă impresia, căci nu exclud ca și în acele vremuri tehnicile de manipulare să fi fost la fel de eficiente, căci omenirea nu a făcut salturi spectaculoase în niciun domeniu în ultimii 300 de ani, căci dacă ar fi făcut astfel de salturi, deja cancerul avea un tratament 100% eficient, bomba atomică n-ar mai fi decât o amintire, iar inteligența artificială nu numai că ar fi o banalitate, dar nici sperietoare n-ar mai fi. Revenind la vedetele pe care le-a născut mitingurile spontane ale fermierilor și transportatorilor, mă gândesc la vedetele mierilor din 1990, căci tot timpul cei care manipulează stăpânesc arta de a identifica masele de cetățeni cu nivel de omogenitate foarte ridicat, pe care ei, manipulatorii știu să le capaciteze, ca planurile lor să pară inițiative ale acestor mase omogene și derularea etapelor să urmeze exact graficul lor, special definit pe profilul dominant al celor manipulați. Teoria lui MARX legată de apariția lui NAPOLEON se aplică și aici și acum, pentru că evenimentul cere profilul optim și eroul real este cel care corespunde acestui profil, iar apariția acestuia devine ceva natural, căci scena vieții se manifestă ca un adevărat magnet și în orice moment există cineva care răspunde afirmativ unei întrebări la care se gândesc cei ce compun colectivitatea în mișcare, gata să acționeze sub comanda celui cu profilul acceptat.

(25 ianuarie 2024)

Neo-marxiștii nu l-au studiat pe Karl MARX

Ei își zic neo-marxiști aiurea-n tramvai, pentru că nu l-au studiat pe Karl MARX. Ei își imaginează o societate așa cum gândirea lor primitivă o proiectează,  societate care nu are nimic comun cu teoria marxistă și nici cu teoriile mai noi. Neo-marxiștii vin cu chestii care nu au nicio legătură cu vreo doctrină economică sau politică fie marxistă, fie derivând din teoria lui Karl MARX, dar beneficiind de realizările din știința economică bazată pe metode cantitative și din științele politice a secolului al XX-lea, de exemplu.

Lumea a ajuns la un anumit stadiu de dezvoltare și nimeni nu va fi de acord să facă un pas înapoi, iar a propune femeilor să nu se mai epileze pe piciorușe, în condițiile în care industria deja ocupă un segment de piață important, echivalează cu datul focului la propria valiză de către cei ce propagă o astfel de idee.

Îmi aduc aminte cum niște neo-marxiști, ratații de serviciu ai unor partide, alergau săltăreți purtându-și rucsăcelele de lux în spate, crezând că fac o impresie bună, făceau gafă după gafă, arătând de fapt că habar nu au de realitățile politice din țările unde-și târau hoiturile puturoase. Una este să trăncănești și cu totul altfel stau lucrurile când iei decizii și sute și sute de inși trebuie să trăiaască și să muncească în conformitate cu ceea ce se desprinde din decizia luată. 

Până în momentul de față neo-marxiștii nu au dovedit:

- că sunt o forță,

- disciplină,

- acțiune,

- devotament,

ci au acționat doar ca mercenari, căutând să impună câte o idee sau să-i demonizeze pe unii și pe alții. Ei au fost doar folosiți de către forțele politice clasice, adică de partide, în a-și atinge obiectivele definite, după care au fost dați la o parte, ca și cum nici n-ar exista, procesul de marginalizare fiind unul ireversibil. Pentru a nu semăna cu o ciorbă de burtă reîncălzită, deși ciorba de burtă nu se reîncălzește, neo-marxismul ar trebui să aibă în față câteva personalități de primă mărime, care să se fi remarcat prin ceva cu totul special în societate, adică să fie un romancier de NOBEL, o cântăreață cu zeci de milioane de albume vândute, un campion olimpic sau un foarte tânăr posesor de câteva sute de miliardare de dolari și re4spectivul sau respectiva dacă spune ceva pe rețele de socializare, deja în câteva ore să aibă zeci sau sute de milioane de like-uri. Fără astfel de exponenți, neo-marxismul se va dovedi doar o adiere de vânt înainte de alegeri și va fi un curent neviabil, care nu va reuși să acceadă la putere, căci puterea revine doar acelor forțe care reușesc să fie învingătoare în alegeri sau care sunt instalate cu forța tancurilor unor puteri de ocupație, ca la 23 August 1944.

Din când în când, societatea are nevoie de o zgâlțâială mai puternică pentru a se trezi din letargia în care cade din când în când când peisajul devine monoton, banal, atrofiat și pestilențial.

Acum ne aflăm ca în anii 50 cân erau indivizi care combăteau Biblia fără s-o fi citit, iar acum se dau drept neo-marxiști unii care nici nu știu cine a fost Karl MARX și că a avut o podgorie la Trier.



(04 ianuarie 2024)

Marcel CIOLACU se luptă cu păcănelele

A apărut o nouă temă după Marea Revoluție Fiscală din Septembrie - MRFS, anume tema păcănelelor, căci Marcel CIOLACU a declarat război industriei jocurilor de noroc oe care o vrea:
- scoasă în afara orașelor,
- redusă la un minim rezonabil,
- cu influențe reduse la tineri,
- fără evaziune fiscală,
- cu rol profund educativ la o adică.
Imaginând industria jocurilor de noroc asemeni unei hidre, Marcel CIOLACU vede un dușman furibund, iar el, temerarul Marcel CIOLACU se luptă din răsputeri cu hidra pentru a o prididi. În aparițiile sale, Marcel CIOLACU spune că nu se teme de amenințări, căci industria care a funcționat când economia era închisă în timpul pandemiei, a avut acces la acel nivel de decizie care i-a permis să supraviețuiască, atunci când toți se zbăteau între viață și moarte, între stagnare și faliment.

Este adevărat că industria jocurilor de noroc s-a dezvoltat foarte mult în timp ce librăriile s-au redus numeric și nu mai sunt deloc un factor de influență în rândul tinerilor mai ales, în timp ce sediile unde sunt săli cu jocuri de noroc au un succes fantastic pentru că se bazează pe viciile oamenilor numite lăcomie și lene, căci câștigul nemuncit este cel mai tentant și statul la aparate, fără a munci pentru un salariu, ci pentru un câștig iluzoriu, sunt motoarele care fac din industria jocurilor de noroc, factor esențial al unei economii nesănătoase, unde excesele evoluează asemeni tumorilor maligne, gata să sufoce organismul.

Cum a pornit lupta cu hidra jocurilor de noroc, Marcel CIOLACU, sunt sigur că va fi determinat să facă pașii înapoi, căci susținătorii acestei industrii sunt foarte influenți din motivul știut de noi toți, căci industria jocurilor de noroc este cea mai rentabilă, după pornografie și banii negrii sunt sursa esențială a dezvoltării și susținerii prin influențe oculte a acesteia. Un nene care zicea că și-a făcut doctoratul în jocurile de noroc, dacă și în așa ceva se face doctorate, avea soluții, dar după cum silabisea, mi-am dat seama că acest nene este foarte departe de a aborda realist problema. Colegii mei MARX și ENGELS au zis că un sistem dispare datorită propriei lui dezvoltări. Cred că Marcel CIOLACU trebuia să apese pe pedala care ducea la dezvoltarea explizivă a mindustriei jocurilor de noroc și aceasta simțea repercursiunile propriei sale dezvoltări, dar măsurile dure îmi amintesc de perioada prohibiției din USA și de comisarul Eliot NESS, dar noi nici USA nu suntem și Marcel CIOLACU ne este Eliot NESS.


(03 octombrie 2023) 

Legea răspunderii magistraților

Marx a vorbit despre comunism că este visul de aur al omenirii. Zic eu acum după aproape 150 de ani că legea răspunderii magistraților este visul de aur al românilor. Omenirea a avut comunis, pesye 50 de ani și nu a știut după aceea cum să scape de el, noi avem de ieri votată în Senat legea răspunderii magistraților, lege în care peste 90% din populație și-a pus toate speranțele după principiul caprei vecinului, căci dacă toți răspundeau pentru ceea ce fac, să răspundă și magistrații.

Nu avem autostrăzi pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Se dărâmă autostrăzile pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Avem 40% analfabetism pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Populația este săracă pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Nu se absorb fonduri europene pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Presa este de foarte proastă calitate pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Nu muncim ca lumea pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Politicienii se bălăcăresc și huzuresc pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

În restaurante să servesc mâncăruri reîncălzite pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Lumea aruncă gunoaiele de la balcoane pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Scriitorii nu-și publică romanele de sertar pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

Noi nu avem niciun laureat de Nobel pentru că nu am avut o lege a răspunderii magistraților.

În sfârșit, ieri a fost tăiat răul de la rădăcină. Avem de ieri o lege a răspunderii magistraților! DE la momentul în care această lege va fi promulgată, anul 2018 va avea cu certitudine 365 de zile, noi vom trăi într-o țară fix cu 4 anotimpuri, boschetarii vor lectura cu ritmicitate, asiduitate și cognoscibilitate din opera eternului și frustratului candidat la premiul Nobel, autostrăzile se vor perpetua întru construire, iar politicienii vor solicita în Piața Victoriei reducerea indemnizațiilor până la nivelul salariului minim pe economie, iar liderii de sindicat vor înspăimânta națiunea doar când se încruntă că vor fi în stare să scoată în stradă cele 5.000.000 de salariați, iar pensionarii vor fi atât de fericiți încât starea aceasta îi va duce spre o anume destinație. Legea răspunderii magistraților va face ca accelerația gravitațională să fie cu mult mai mică decât 9.80665, undeva la 5,7% cât este creșterea economică din 2017, ceea ce ne va face să se instaleze o anume automulțumire ancestrală. Vivat!

(20 decembrie 2017)

Socialismul prăbușindu-se...

Ca elev de liceu de clasa a XI-a am avut aplicație să citesc lucrările lui Marx, Capitalul și Teoria asupra plusvalorii. Nu mă laud că am înțeles prea mare lucru, dar m-am străduit.  La cei 18 ani ai mei nu aveam cum să fiu la un nivel de profunzime ridicat, dar numai faptul că am mucit în vacanta dintre clasa a X-a și a XI-a și am băgat banii în cele trei volume, zic eu, este de apreciat. 

Au urmat anii de facultate, avand mari profesori atat la disciplina de Economie politică în persoana profesorului Vasile Nechita, dar și la disciplina de Socialism științific, în persoana profesorului Călin Vâlsan.

De la ei am învățat să gândesc liber, cu capul meu. Cei doi aveau darul de a prezenta lucrurile în complexitatea lor. Trebuie spus că rectorul ASE, profesorul M.A. Lupu, a avut grijă să îndrume spre studenții de la Mecanizare, cum se numea atunci actuala secție de Informatică Economică pe cei mai buni profesori.

După terminarea studiilor, m-a străfulgerat o ideie, văzând cam ce se întâmpla în jurul meu și mai ales văzând diferențele ăn care eram tratați noi muritorii de rând și cum erau tratați ștabii din CC.  În anii aceia nu se punea problema alimentelor ca îm deceniul nouă al secolului trecut. În alimenatre se găseau tot felul de mezeluri, inclusiv fazani.

Generația mea nu înghițea nimic nedigerat. Acesta a fost motivul din care am cumpărat niște caiete și am început să scriu ca un jurnal, așa pentru mine o serie de considerații, reunite sub titlul SOCIALISMUL PRĂBUȘINDU-SE. acum mă minunez cât curaj am avut să scriu așa ceva, asistent universitar în citadela economoștilor unde capitalismul se prabuțea văzând cu ochii, iar socialismul era în zbor victorios.

Acolo am căutat să-mi explic de ce lucrurile nu merg bine. Nu însemna că merge bine ceva din moment ce pentru a satisface cerintele de locuințe au fost construite si blocuri confort doi, confort 3 și am înțeles că se preconizau și construcții confort patru.

Erau și expoziții cu caricaturi și n-am să uit caricatura cu umbrela confort IV care avea spițe și numai o vucată de pânză care să-l protejeze de ploaie pe om. În epocă se vorbea de faptul că la unele dintre apartamentele cu confort inferior, baia este desenată pe ușă.

Am început să cugent cam cum s-ar prăbuși socialismul. Aveam o viziune primitiva. Nu apăruse lucrarea lui NN Constantinescu legată de contradicțiile în socialism. Nimeni nu vorbea de greve și nici Solidaritatea nu era pe atunci. Socialismul era un fel de rai în care totul plutea si muzucile susurau a bine, frumos li ieftin. Cu calitatea era o problemă. Și totuși, atunci credeam că șandramaua se va prăbuși. Nu vedeam ce se va pune în loc, dar am crezut tot timpul că va aoare ceva superior. Ori, după decembrie 1989 ne-am întors în trecut. Apologia a ceea ce a fost în 1939 a avut un rol negativ profund. Eu nu m-am gândit la a mă întoarce în trecut. vedeam cum sicialismul va fi înlocuit de altceva în acre oamenii să fie apreciați și inegalitățile să fie date de diferențele de calitate și de cantitate de muncă depusă. N-a fost să fie. Era tot ceva idealist, realitatea fiind cu mult mai crudă. Cred că omul s-a transformat din maimuță altcumva decăt a zis bătrânul Darwin. Altfel nu se explică de ce el bate pasul pe loc în multe privințe. Viața arată că lucrurile sunt mult mai complicate. 50 de ani de comunism si 27 de ani de ceva nedefinit trăit acum nu înseamnă nici 1000 li nici un milion de ani să fie suficiente elemente pentru a se trage o concluzie.

Soer să mai găsesc acele caiete  și mai ales, sper să am curajul să încep lecturarea lor. Nu știu dacă voi izbucni în râs sau mă voi simți rușinat pentru ce bazaconii am scris atunci.
După razboi mulți viteji se arată. Am detestat ideia de literatură de sertar. Totuși am practicat-o de moft,din dorința de a-mi clarifica gândurile. N-a folosit la nimic. Nici nu m-am văitat că n-am avut posibilitatea de a publica.

(02 aprilie 2016)

Ana Pauker

Ana Pauker și cu Dej,

Au băgat spaima-n burgheji!
Este lozica declamată cu tărie în Pitești. În București, capitală și oraș mai elevat, lozinca suna altfel:
Ana, Luca, Teo, Dej
Bagă spaima în burgheji!

Aceasta era lozica strigată de 1 Mai și de fiecare  23 August de către muncitorii încolonați care treceau prin fașța tribunelor drapate cu roșu, unde deasupra tronau portretele iubiților conducători Marx, Engels, Lenin și Stalin.

Tot timpul, la locurile de muncă, în școli se vorbea șoptit spunandu-se:

- Tovarășa Ana Pauker a zis..

- Tovarășa Ana Pauker crede că ...

- Tovarășa Ana Pauker nu crede că...

- Tovarășa Ana Pauker e de părere că...

- Tovarășa Ana Pauker spune că partidul...

- Tovarășa Ana Pauker zice că tovarășul...

- Tovarășa Ana Pauker s-a ridicat și ...

- Tovarășa Ana Pauker l-a întrerupt pe...

- Tovarășa Ana Pauker a plecat la Moscova...

- Tovarășa Ana Pauker și tovarășul Stalin...

Totul era spus de parcă  tovarășa Ana Pauker dormea și nu trebuia trezită, deși noi eram la Pitești, iar ea la sediul CC al PMR din.București.

Era o femeie masivă, tunsă scurt. Era femeia care urca și cobora scări, care apoi se urca într-o Pobedă neagră.  Așa  o arătau jurnalele de film  de la cinema Muncitoresc din centrul orașului.

Era înconjurată de tineri, primea flori și se ferea de a fi văzută dintr-o altă poziție deși avea urechile acoperite. Se zicea că-i lipsea o ureche.

Când eram elev în prima clasă de elementară am ami prins pereții clasei plini cu poze ale conducătorilor și parcă chipul de femeie rea al lui Ana Pauker era primul, ceea ce însemna că avea o poziție importantă. Într-o dimineață au dispărut toate și a rămas numai tabloul lui Gheorghiu-Dej, iar pereții păstrau urmele unui trecut în care străluciseră unii și printre ei fusese și Ana Pauker. În mintea mea de copil Ana Pauker era o femeie rea, dură și neiertătoare. Degetul ei a semnat nenumărate sentințe îngrozitoare.

Spunea cineva că a auzit-o pe Ana Pauker spunând doar atât:

- Tovarășe!

Toată adunarea a înghețat. S-a lăsat o tăcere de mormânt. Toată lumea era cu privirile în dușumeaua care puțea a ulei ars. Cel căruia i s-a adresat întrerupându-l n-a mai fost văzut niciodată prin oraș, deși avea șapcă precum Lenin.

Ea conducea din umbră partidul, până când Stalin a făcut alegerea lui Gheorghiu-Dej și perioada de tristă amintire a lui Ana Pauker a apus. Când am fost la Crematoriul Cenușa de lângă Parcul Tineretului am văzut o mică criptă și acolo scria  simplu:  Ana Pauker. Omul cel mai puternic la un moment dat, femeia komisar cum se șușotea pe atunci, încăpea într-o casetă puțintel mai mare dcât o cutie de pantofi ieftini.

Ai mei ziceau că a venit pe tancurile Armateri Roșii, că a fost impusă de la Moecova. Ei spuneau că toată atenția era concentrată asupra ei. A avut puteri nemaipomenite, dar nu a știut ce să facă cu ele. Exagerarile au dus-o la pierzanie, căci și Stalin oricât de dictator era, avea flerul necesar de a alege între dogmă și viitor, Dej fiind opțiunea sa. Visurile de mărire ale lui Ana Pauker  s-au năruit deși era pusă din afară, agreată de cei de afară, însă având un stil neadecvat care slăbea partidul și țara, a fost îndepărtată. Dintr-o dată personajul cheie, în fața căruia și musca se oprea din zbor, a dispărut din decor ca și cum n-ar fi fost. Mă așteptam să fie și nostalgici, care să o pomenească. Numele ei n-a mai fost rostit nici că că, nici că că. A trevut în uitare, ca era o femeie rea, limitată, crudă, răzbunătoare, cu suflet negru. A sfârșit exact pe măsura nedreptăților pe acre le-a făcut. O vecină o tot blestema pentru anii grei de temniță petrecuți pe nedrept de  barbatul ei. Când a fost în audiență cu cei șase copilași ai ei, Ana Pauker scrie ceva la biroul ei. Nu și-a ridicat privirea și i-a zis femeii:

- Ieși!

Vecina zicea că s-a rejudecat procesul și i-a mai dat cinci ani barbatului ei. Nu l-a mai văzut nimeni, că i-au putrezit oasele în pușcărie. 

Când am văzut caseta aceea de la crematoriu îmi sunau în urechi blestemele prelungi, aproape cântate  ale vecinei și îmi defilau în fața ochilor scările, picioarele ei masive, corpul ei greoi coborân scări și apoi urcandu-se in mașina aia neagră. De fiecare dată era vocea unui crainic-femeie care rostea nu știu cum, dar special, numele de Ana Pauker. neavând o meserie, a crezut că politica este vocația ei, dar a fost drumul spre dezastrul stopat în 1952 al partidului, dar continuîndu-l implacabil pe al ei. Tot ce a construit spre a-i distruge pe alții i s-a aplicat ei atunci când a intrat în malaxorul epurărilor, excluderuilor sau întemnițărilor. Așa a scris ea istoria unora, dracul având mare grijă să scrie și pentru ea istoria, încadrând-o în tiparele perfecte și defecte cizelate de sentințele sale nemiloase dictate cât ai clipi din ochi în numele comunismului venit de la răsărit.

(31 martie 2016)