Showing posts with label Nicolae VĂCĂROIU. Show all posts
Showing posts with label Nicolae VĂCĂROIU. Show all posts

Sunday, July 5, 2026

Să mai așteptăm puțin, drăguță...

Acesta era sloganul unui lider ardelean al unui partid istoric dintre cele două războaie. Și am tot așteptat, până au venit rușii cu comuniștii pe tancuri, iar aventura de la Tămădău a arătat câte parale făceau inșii plini de principii, care se doreau călăuzitorii neamului.
Nu spun că scena se repetă la indigo, dar temporizarea generată de declarațiile belicoase ale lui Ilie BOLOJAN și Dominic FRITZ nu sunt de bun augur, căci în clipa când ai zis NU, este foarte dificil să-ți retragi cuvintele și să te așezi la masa dialogului cu dușmanul de moarte care este PSD.
Partea proastă a lucrurilor este că azi nu mai avem lideri precum Corneliu COPOSU,  Ion ILIESCU, Ion RAȚIU, Emil CONSTANTINESCU, Nicolae VĂCĂROIU, Petre ROMAN, Gabriel ȚEPELEA, Corneliu Vadim TUDOR, Bela MARKO, Victor SURDU, Sergiu CUNESCU, Gheorghe FUNAR, Adrian NĂSTASE, Oliviu GHERMAN, Nicolae MANOLESCU, Horia RUSU, Nicolae CERVENI, Otto WEBER, Ilie VERDEȚ.
Sorin GRINDEANU, Ilie BOLOJAN, Kelemen HUNOR, Dominic FRTZ, George SIMION, mai trebuie să acumuleze experiență multă până a deveni bărbați de stat, care chiar să dea soluțiile de care poporul are nevoie, căci a ne afunda în prăpastie nu cere nici studii, nici poziții în fruntea statului, ci doar o existență de doi bani și deloc creier sau mușchi.


(05 iulie 2026)

Thursday, August 28, 2025

Notele premierilor post-decembriști

De la Revoluția din Decembrie 1989 și până în zilele noastre, s-au perindat la Palatul Victoria multe personaje, unele dintre ele pentru perioade mai lungi, altele pentru perioade mai scurte și merită să primească fiecare note, după ceea ce au făcut, mai bine sau mai prost, dar și pentru ceea ce nu au făcut.
Petre ROMAN are nota 3(trei) că profesor universitar fiind, nu a făcut nimic pentru profesori.
Theodor STOLOJAN are nota 2(doi) că a confiscat valuta românilor.
Nicolae VĂCĂROIU are nota 9(nouă) că a construit centura de sud către Bascov a autostrăzii A1.
Victor CIORBEA are nota 4(patru) pentru tot parcursul lui jalnic de doctorand peren.
Radu VASILE are nota 3(trei) că profesor universitar fiind s-a mirat că avea un salariu in ASE prea mic.
Mugur ISĂRESCU are nota 5(cinci) că nu a făcut nimic spectaculos, ci a fost element de decor.
Călin POPESCU TĂRICEANU are nota 9(nouă) că i-a ținut piept lui Traian BĂSESCU.
Emil BOC are nota 2(doi) pentru că el credea în trei alternative și era slugarnic cu Taian BĂSESCU
Mihai Răzvan UNGUREANU are nota 7(patru) că i-a pus pe bețivanii dintr-un să dea zăpada.
Victor PONTA are nota 4(patru) că n-a mințit credibil în legătură cu autostrada Comarnic-Brașov.
Dacian CIOLOȘ are nota 6(șase) că stătea la stopuri pe stradă în loc să se ocupe de treburi serioase.
Sorin GRINDEANU are nota 2(doi) că s-a baricadat în clădirea din Piața Victoriei.
Mihai TUDOSE are nota 2(doi) că e miștocar, dar și că nu s-a întâlnit cu premierul Japoniei.
Viorica DĂNCILĂ are nota 10(zece) de pe poziția ei de femeie i-a ținut piept lui Klaus IOHANNIS.
Ludovic ORBAN are nota 1(unu) căci în pandemie chefuia  și eu stăteam sechestrat în casă.
Florin CÎȚU are nota 2(doi) că a împrumutat bani fără să dea explicații.
Nicolae CIUCĂ are nota 7( șapte) că a stat în banca lui și a fost un executant cumițel.
Marcel CIOLACU are nota 3(trei) că m-a mințit că-mi indexează pensia și n-a făcut-o.
Ilie BOLOJAN are nota 5(cinci) că a început redresarea cu creșterea TVA și tăierea pensiilor.
Așa cum stau lucrurile, premierii noștri nu sunt nici mai buni și nici mai răi decât suntem noi, căci nici noi nu suntem numai genii, ci suntem unii mai bunicei, dar grosul dintre noi suntem, vai teaua noastră, exact cum sunt și premierii care nu au luat note de trecere, căci unde nu e, nici Dumnezeu nu cere și nu este vina lor că le cerem prea multe, dacă ei nu sunt în stare de mai mult, ci de vină este natura că i-a făcut săraci în raport cu calitățile pe care trebuie să le aibă niște premieri care să rămână în istoria neamului românesc.



(28 august 2025)

Tuesday, August 5, 2025

ADRIENE, nu-mi place ce faci!

Ion ILIESCU a murit azi 5 august la ora 15:55.
Imediat televiziunile au anunțat evenimentul și au adaptat programele al prezentarea ppersonașlității marelui dispărut.
Prezentatorii s-au îmbrăcat în haine cernite.
Cei care i-au fost aproape lui Ion ILIESCU au venit la televizor și au spus cuvinte frumoase despre personalitatea primului președinte post-revoluționar al românilor.
Am fost surprins să aflu că Adrian NĂSTASE și-a manifestat reținerea în a spune și el două vorbe despre cel ce a fost Ion ILIESCU, omul care l-a scos din anonimat, l-a făcut ministru de externe, l-a făcut om politic, adică președinte executiv al PSD, dar și prim-ministru pe durata a patru ani, cum rar s-a întâmplat în politica post-decembristă de la noi. 
ADRIENE, nu-mi place ce faci! Tu, dacă erai un om de bun simț, trebuia să te oferi primul și să spui două vorbe. Dacă traiectoria ta nu a fost cea pe care ți-ai dorit-o și ai fost și pe la mititica, ți se datorează ție în exclusivitate și după anii care au trecut, să te dai în stambă, rezultă cu claritate că nu ești ceea ce credeam eu că ești. M-ai dezamăgit, ADRIENE! Cred că și mătușa Tamara ți-ar bate obrazul...


(05 august 2025)

De morți, numai de bine!

I-am detestat dintotdeauna pe cei care se apucă să-i vorbească de rău pe cei în jurul cărora au trăit, de la care au învățat sau care le-au întins o mână de ajutor și care după ce au trecut la cele veșnice, nu pregetă în a-i împroșca cu noroi, fie din dorința de a se auzi și despre ei câte ceva, dacă prin altceva nu au fost în stare să se remarce, fie pentru a arăta cât de nesemnificativi sunt acum când sunt în viață, ca ființe care ar trebui să aibă preocupări cât de cât interesante. După cinci minute de la trecerea la cele veșnice, l-am văzut la televizor pe un actoraș, absolut mediocru, spunând niște lucruri oribile despre cel dispărut. Și când era dus la groapă poetul Adrian PĂUNESCU, un filosof mediocru, dar plin de el, pe TVR 2 spunea despre mort niște lucruri de nespus. Și acum, în primele clipe de la anunțul plecării dinytre noi a lui Ion ILIESCU, am auzit niște tembeli și niște fufe, spunând niște chestii îngrozitoare despre marele dispărut. Ion ILIESCU nu mai este printre noi. Cine a trăit înainte de 1989 știe cum erau acele vremuri, ceea ce a însemnat comunismul românesc, care a fost cu totul altceva decât comunismul de oriunde altundeva decât în România. 
Ion ILIESCU a fost președintele României timp de 10 ani.
Ion ILIESCU a fost președintele dialogului.
Ion ILIESCU a fost omul echilibrului.
Ion ILIESCU a fost un președinte altfel, cinstit, corect și omenos.
Ion ILIESCU și-a iubit țara și poporul.
Ion ILIESCU a avut ca singură avere, dorința de mai bine pentru poporul lui.
Ion ILIESCU a știut să vorbească pe înțelesul tuturor celor cu care s-a întâlnit.
Ion ILIESCU a avut printre colaboratori, unii care au fost caractere de excepție
Ion ILIESCU are un loc al lui în istoria neamului nostru.
Ion ILIESCU a fost singurul  bărbat de stat de după 1989.


(05 august 2025)

Sunday, December 22, 2024

Premier de 4 ani Marcel CIOLACU?

În situația extrem de grea în care ne aflăm, Marcel CIOLACU se vede premier pentru o perioadă lungă, adică de cel puțin 4 ani, ceea ce nu ar fi rău, dar istoria noastră ne arată că de-a lungul istoriei postdecembriste numai Nicolae VĂCĂROIU, Adrian NĂSTASE și Călin POPESCU TĂRICEANU au rezistat 4 ani la șefia guvernelor, restul de 15 nu au apucat să stea decât perioade cu mult mai mici, unii interimari au stat doar câteva săptămâni sau zile chiar, pe fotoliul de premier.
În primăvară vor fi alegeri prezidențiale și așa cum stau lucrurile, este greu de crezut că folosindu-se de textul constituției, viitorul președinte nu va dori să aibă guvernul său, cu care să implementeze strategiile din programul cu care a câștigat alegerile și este și mai greu de crezut că alegerea președintelui va fi tot Marcel CIOLACU, chiar dacă toată Europa invocă necesitatea stabilității politice în zonă, căci războiul din Ucraina nu se va termina bătând din palme, căci beligeranții au încă resurse și nu dau semne de epuizare, așa cum s-a întâmplat cu Germania nazistă în mai 1945 sau cu Japonia de după 18 august 1945.
Să nu uităm nicio clipă comportamentul iresponsabil al liberalilor, cu tiradele lor veninoase și nici țâfna lui Marcel CIOLACU, care la un loc duc la creșterea ruperii coaliției în orice moment, chiar dacă gustul cărnii de pe ciolanul puterii este îmbietor, dar să nu uităm că unii fac prostii și involuntar, regretând apoi.



(23 decembrie 2024)



Saturday, October 12, 2024

Ce lasă un președinte de țară în urma lui?


Deși toată lumea spune că președintele are definite în constituție doar două atribute și anume el este comandantul suprem al armatei și se ocupă de politica externă. Totuși, președintele este o persoană foarte puternică. El numește premierul, el acordă distincții, în fața lui miniștrii depun jurământul la învestire. Președintele este cel mai votat politician. Ion ILIESCU a devenit președinte în anul 1992 cu 7.393.429 de voturi. Emil CONSTANTINESCU a devenit președinte în 1996 cu 7.057.906  de voturi. Traian BĂSESCU a devenit președinte în 2004 cu 5.126.794, iar în anul 2009 a obținut al II-lea mandat cu 5.277.068 de voturi. Klaus IOHANNIS a devenit președinte în anul 2014 cu 6.288.769 de voturi, iar la al II-lea tur de scrutin a obținut 6.509.135 de voturi. Deci, președintele are cea mai importantă poziție în stat și este cel mai respectat om. Dacă el dorește ceva, acel ceva devine realitate.
Președintele are posibilitatea de a lăsa în urmă multe, chiar foarte multe. Dacă știe să mobilizeze forțele națiunii, de numele președintelui se leagă obiective absolut remarcabile. De numele lui Nicolae CEAUȘESCU se leagă canalul Dunăre - Marea Neagră, Casa Poporului, achitarea datoriei externe a țării, autostrada București - Pitești, Combinatul Siderurgic Galați, respingerea Planului VALEV, vizita președintelui USA Richard NIXON la București în 2 august 1969. 
Mă așteptam ca președinții țării mele să se laude cu mii de kilometri de autostradă, cu creșterea reală a calității învățământului și cu eradicarea analfabetismului. Nici Ion ILIESCU, nici Traian BĂSESCU, nici Klaus IOHANNIS nu au lăsat în urmă fapte pe care istoria să le consemneze peste 200 de ani, căci canalul Dunăre-Marea Neagră sau Casa Poporului vor dăinui peste 200 de ani, chiar dacă despre Nicolae CEAUȘESCU i se va alătura calificativul dictator. Mi-aș fi dorit ca drumul București - Sibiu, președintele să-l fi parcurs în al II-lea mandat pe autostrada care să-i poarte numele peste ani și ani, așa cum centura Piteștiului poartă numele lui Nicolae VĂCĂROIU.




(12 octombrie 2024) 

Monday, July 15, 2024

Îl vedeți pe Klaus IOHANNIS premier al României după alegerile prezidențiale?

Petre ROMAN avea  44 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Theodor STOLOJAN avea  48 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Nicolae VĂCĂROIU avea  49 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Victor CIORBEA avea  42 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Radu VASILE avea  56 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Mugur ISĂRESCU avea  50 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Adrian NĂSTASE avea  50 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Călin POPESCU TĂRICEANU avea  52 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Emil BOC avea  42 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Victor PONTA avea  40 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Dacian CIOLOȘ avea  46 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Sorin GRINDEANU avea  43 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Mihai TUDOSE avea  50 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Viorica DĂNCILĂ avea  55 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Ludovic ORBAN avea  57 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Florin CÎȚU avea  48 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Nicolae CIUCĂ avea  57 de ani când a deveni prim-ministru al României 
Marcel CIOLACU avea  56 de ani când a deveni prim-ministru al României
Klaus IOHANNIS ar avea  65 de ani când ar deveni prim-ministru al României, așa cum sunt vehiculate scenarii în societatea românească și ar fi cel mai în vârstă premier la preluarea mandatului. În plus, ar fi primul caz în care de pe prima poziție în ierarhia statului, o persoană ar trece pe poziția a IV-a. Dacă analizăm viața președintelui Klaus IOHANNIS, tot timpul a mers spre o poziție superioară. De la poziția de profesor de școală generală, Klaus IOHANNIS a devenit profesor de liceu, apoi inspector general, apoi primar al Sibiului și după aceea a fost votat în anul 2014 devenind președinte al României, prima poziție în stat. Dacă analizăm faptul că președintele Klaus IOHANNIS a dorit să fie secretar general NATO sau a dorit să ocupe o funcție de top din conducerea UE, poziția de prim-ministru vine în contradicție cu tot ceea ce-l definește pe președintele Klaus IOHANNIS, ceea ce mă îndreptățește să consider că ocuparea de către acesta a poziției de prim-ministru începând cu anul 2025 este doar un scenariu și atât.
Chiar dacă ar fi vorba doar de o rocadă, căci cel numit ca prim-ministru și aici mă refer la Nicolae CIUCĂ, devine președinte, poziția de prim-ministru, al IV-lea om în stat,  nu este deloc comodă, când cu câteva luni în urmă Klaus IOHANNIS, a ocupat prima poziție în stat. Numai prin universități se întâlnesc situații în care prorectori devin decani, când decani devin prodecani, dar eu nu cunosc nicio situație în care un rector a devenit prorector sau decan. Sunt situații care devin imposibile datorită statutului precedent al celui care acceptă un fel de retrogradare, căci așa stau lucrurile când șeful devine subaltern.


(15 iulie 2024)

Sunday, August 6, 2023

Politicienii români au sânge în instalație?

Expresia cu sângele din instalație nu-mi aparține. A folosit-o și eu am auzit-o pentru prima dată de la un clasic în viață și aici îl numesc pe Radu BERCEANU. Omul a vrut să facă diferența între bărbații adevărați care știu să-și asume ceea ce spun, care iau decizii și trec la acțiune, față de bărbații care sunt doar niște imitații de bărbați, care se tem și de umbra lor, care doar vorbesc vorbe și care nu fac nimic. Clasicul Radu BERCEANU nu se referea aici la virilitate, dacă a folosit sintagma sângelui în instalație și la legătura determinantă dintre virilitate și capacitatea unui bărbat de a fi hotărât, activ, responsabil, implicat, generos, ocrotitor, altruist, puternic, onest și decis în acțiunile sale.
Deși au trecut 33 de ani de la Revoluție, cu mare regret, nu știu să scriu aici măcar un nume de politician român care prin ceea ce a făcut să dovedească faptul că a avut sânge în instalație.
Cât sânge în instalație a avut Ion ILIESCU, din moment ce a pierdut marile ocazii de a rămâne în istorie ca făuritor al României moderne, dezvoltate și prospere, din moment ce numele lui este legat de cea mai neagă perioadă din istorie și aici mă refer la mineriade?
Cât sânge în instalație a avut Emil CONSTANTINESCU dar nu s-a luptat cu sistemul și a declarat cu gurița lui că sistemul l-a învins, deși el s-a ocupat să-și creeze imaginea de lider regional, sărăcuțul de el?
Despre sângele din instalația lui Traian BĂSESCU lucrurile sunt extrem de simplu de constatat, căci caracterul oricărui turnător la securitate era cel al unui om slab, fricos și de neluat în seamă.
Aștept să treacă decembrie 2024 ca să am tabloul complet legat de actualul președinte în așa fel încât să trag concluzia corectă. Până acum este favorabilă concluzia din punctul meu de vedere căci președintele IOHANNIS s-a purtat ca un președinte autentic, nu ac un tătuc plictisitor, și enervant ca predecesorii săi.
Despre premierii României nu am dezis, decât că le-a lipsit la toți sângele din instalație, din moment ce nicio lege nu le poartă numele. Un pic de sânge în instalație a avut Nicoilae VĂCĂROIU că a făcut centura Piteștiului.




(06 august 2023)

Sunday, July 2, 2023

#REZIST: PSD

Mai întâi, trebuie stabilite cu claritate perioadele în care PSD sau forme din care a derivat PSD s-au aflat la guvernare, pentru a înțelege rolul acestor forțe în atingerea acestui stadiu de dezvoltare, dacă se spune că dezvoltare au fost aceste perioade, pentru a înțelege de ce protestele forțelor #REZIST se întețesc în aceste perioade și pentru a înțelege rolul mișcărilor de protest ca factor de corecție al diferitelor derapaje pe care factorii politici de stânga le exersează în necunoașterea celor mai elementare reguli de management politic.
15 iunie 2023 - și în prezent,  PSD cu premier Marcel CIOLACU
04 ianuarie 2017 - 04 noiembrie 2019,  PSD cu premieri Sorin GRINDEANU, Mihai TUDOSE, Viorica 
                                                                                          DĂNCILĂ. (1034 zile)
05 mai 2012 - 05 noiembrie 2015, PSD cu premier Victor PONTA, cu mici întreruperi în care premier a 
                                                                                   fost Gabriel OPREA de la PUNR.  (1279 zile)
28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004, PSD cu premier Adrian NĂSTASE și pentru o perioadă scurtă 
                                                                                    Eugen BEJENARIU. (1461 zile)
13 decembrie 1999 - 22 decembrie 1999, PDSR cu premier Alexandru ATHANASIU.  (9 zile)
19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996, PDSR, Nicolae VĂCĂROIU (1453 zile)
26 decembrie 1989 - 19 noiembrie 1992, FSN, Petre Roman, Theordor STOLOJAN. (1086 zile)
Din 26 decembrie 1989 până în ziua de 2 iulie 2023 sunt 12.241 de zile.
PSF, FSN, PDSR s-au aflat la guvernare 6.339 de zile, adică 51,78% din perioada de timp care se ia în calcul pentru a analiza ceea ce a făcut FSN, PDSR și PSD cât au fost la guvernare. Dreapta a fost la guvernare 48,22%, adică o perioadă suficient de importantă, numai că acțiunile sale au fost la fel de ineficiente ca și acțiunile PSD, PDSR și FSN, numai că PSD, PDSR și FSN a făcut lucruri cu mult mai rele decât partidele de dreapta și voi da exemplu mineriadele, privatizările și distrugerile din economie, fără a pune la socoteală măsurile cu caracter populist, fără fundament real într-o economie de piață. Nici forțele de dreapta când au fost la guvernare nu au strălucit, dar nu s-au remarcat în pași cu încărcătură deficitară pe termen lung pentru economie în general și pentru mediul privat în special.
Inexistența unei clase de mijloc a făcut ca societatea să includă numai oameni  strict dependenți de buget și un număr destul de mic de persoane care lucrează în mediul privat, dar care beneficiază de efectele unor contracte încheiate între companiile private și organizații de stat. Măsurile luate de PSD se resimt în întreaga economie în general și în mediul privat în special și se întorc ca un bumerang împotriva PSD, căci PSD trebuie să facă și corecțiile necesare, care nu au fost operate în perioadele precedente, corecții pentru care decontează politic de fiecare dată la alegeri, dar și prin protestele organizate de forțele democratice autentice, la care se lipesc și partide ale opoziției, pentru a obține transfer de notorietate, atât de necesar în campaniile electorale.
Colectivitatea #REZIST este extrem de intransigentă față de PSD și are tot dreptul s-o facă pentru că PSD a acționat când a fost la guvernare după o agendă care nu a avut puncte esențiale transparente, orientate spre investiții majore, spre politici care să orienteze țara spre prosperitate și spre crearea acelei clase de mijloc, pe care toată lumea o reclamă, dar de care niciun guvern nu s-a sinchisit cu adevărat. Ceea ce a fost idee genială a lui Răzvan ȘTEFĂNESCU cu plăcuța suedeză MUIE PSD, s-a dovedit a fi o contribuție deosebit de importantă la erodarea imaginii partidului PSD. Protestatarii au folosit la cote corespunzătoare contextul creat și mesajul scurt definit de Răzvan ȘTEFĂNESCU s-a potrivit mănușă momentului, iar efectul a fost pe măsură. Numai că, în opinia mea, așa cum Revoluția din Decembrie 1989 a fost confiscată și munca depusă de protestatari a fost confiscată de forțele politice de dreapta sau așa-zise de dreapta, în folosul lor și s-a văzut că nici în parlamentul European și nici în perioada în care au fost la guvernare,  nu s-au întreprins măsuri care să ducă la reformele profunde din societatea românească și se bate pasul pe loc, exact așa cum s-a făcut în toți cei 33 de ani de la revoluție încoace.

(02 iulie 2023)

Monday, June 6, 2022

Politicienii născuți în zodia SĂGETĂTOR

Deși ar trebui ca politicienii din zodia SĂGETĂTOR să se comporte asemeni tuturor celor care aparțin acestei zodii, ei parcă s-au regrupat să colecteze laturile cele mai puțin bune din caracterele zodiei lor.
Politicienii SĂGETĂTORI sunt creduli.
Politicienii SĂGETĂTORI sunt neîndemânatici.
Politicienii SĂGETĂTORI sunt superficiali.
Politicienii SĂGETĂTORI sunt întortocheați în exprimare.
Politicienii SĂGETĂTORI sunt băgăreți exact unde nu le fierbe oala.
Politicienii SĂGETĂTORI sunt influențabili.
Politicienii SĂGETĂTORI sunt banali.
Politicienii SĂGETĂTORI sunt schimbători în funcție de cum bate vântul.
În școală au rezultate excelente, nu pentru că ei au însușiri formidabile, ci pentru că părinții lor îi doresc premianții clasei, pentru a se mândri printre vecini și pentru a le face dușmanilor în necaz. 
Politicienii SĂGETĂTORI sunt sunt ca bățul de chibrit, ard un timp fiind strălucitori, după care epuizați fiind sunt duși de val, fără să mai aducă ceva special în echipa din care fac parte și trăiesc din realizările trecutului lor.
Ei au vorba rară, pentru că le trebuie un timp suficient de lung pentru a lega ideile între ele și nu au capacitatea de a introduce cuvinte inutile de legătură, pentru a acoperi acest minus. 
Cine are preocupări în a studia mimica feței unui politician din SEGETĂTOR își va da seama imediat că aparține acestei zodii și va ști cum să se replieze, căci SEGETĂTORII când vorbesc au grimase nefirești și uneori zâmbesc asimetric, exact când nu trebuie, ceea ce arată că ei se gândesc la cu totul altceva când îl ascultă pe interlocutor, pregătind în acest fel replici pe care nu le rostesc niciodată și despre care cred că ar fi fost cele mai bune răspunsuri pe care le-ar fi dat, deși au avut ocazia, dar nu au făcut-o, nu din modestie, ci din teama de a nu deranja.
Uneori politicienii SĂGETĂTORI au replici  sau fac gesturi care rămân mult timp în mentalul colectivităților și devin subiect al unor ironii acide.

(06 iunie 2022) 

Sunday, January 2, 2022

Călin GEORGESCU, propunerea de premier susținută de AUR

Pentru mine, când apare cineva, asemeni unui cântec din perioada stalinistă a folclorului scremut, mă duc la gospodărie ca să-i văd graficul. Să mă explic. În cântec era vorba de o fată de măritat care aștepta pețitorii. Au venit tot felul de tineri, care doreau să știe ce zestre are. Numai unul, venit tocmai de la București, s-a dus la gospodăria agricolă de producție ca să-i vadă graficul, adică să vadă cât de vrednică este fata de măritat. Cântecul conchide cam așa:
Când văzui atâta minte la flăcăul cel frumos,
Mi-a părut așa de-odată mai frumos ca Făt-Frumos.
Desigur, fata l-a ales pe respectivul. Cântecul este din folclorul nou moldovenesc. Acum nu mă întreb eu cât de idiot a fost tânărul acela să lase bulevardele bucureștene pentru noroaiele unei comune din Moldova, cât să lase un servici cât de cât curat și să meargă să facă norme la CAP, pentru a ajunge ca la bătrânețe să ia o pensie de tot c-c-tul.
Dar să trecem peste toate acestea.
Am văzut cum AUR a scos la înaintare pentru funcția de premier pe Călin GEORGESCU. Nu plec de la idei fixe, deci am căutat să văd cine este Călin GEORGESCU și pornind de la șablonul pe care mi l-am creat în mintea mea de cum ar trebui să fie un premier, am vrut să văd dacă Călin GEORGESCU intră în tiparele mele. Vă mai amintiți că la concursuri de frumusețe este decupat un contur după celebra statuie Venus din Milo și cine se potrivește perfect are șanse să devină Miss, cine nu trece prin acel contur sau cine trece și rămâne spațiu, nu trece. În filmul Mondo cane din 1962 era o secvență cu un astfel de concurs. Tot așa fac și eu. la mine premierul, trebuie să treacă nu printr-un contur, ci de o matrice unde am pus niște criterii pe care le enumer aici și acum. Trece, OK, nu trece, bye, bye, mister!
Primul criteriu, să fi fost un elev și un student silitor. Nu trebuie să fi fost premiantul premianților, dar cu medii generale de peste 7,80 trebuie să fi încheiat anii de școală. Nu e așa, bye, bye și un praz verde.
Al doilea criteriu, să fie absolventul unei facultăți serioase. O facultate este serioasă dacă peste 40% din absolvenți lucrează în profesia în care s-au specializat pe băncile facultății. Să nu-mi spună mie că o facultate care-i formează pe tineri să numere de la 1 la zece și tinerii în proporție de 90% în viața de toate zilele joacă țurca, este o facultate serioasă. Dacă cel analizat nu a terminat o facultate serioasă, bye, bye.
Al treilea criteriu, ca un nene sau o tanti să acceadă la fotoliul de premier, este acela ca în meseria în care s-a format să fie strălucitor. Înseamnă că dacă este chirurg, să fie unul de succes, renumit, care să lucreze cel puțin 15 la căpătâiul bolnavilor. dacă este contabil să facă la greu contabilitate tot 15 ani și tot poporul să-l recunoască pentru câtă meserie știe. dacă e inginer mecanic, să facă inginerie mecanică și cei din jur să scoată pălăria la cât de mult se pricepe să facă, nu să dea din gură. Dacă nu e așa, bye, bye, bre.
Al patrulea criteriu pe care mi l-am impus este acela al prezenței în Internet, cu realizări, cu cărți, cu brevete, cu articole, cu participări la conferințe de specialitate, cu interviuri. Vreau o prezență în online cu treburi serioase, nu cu vorbe, nu cu laude ale altora, cu cu fapte concrete. Dacă nu, bye, bye, bye.
Al cincilea criteriu este acela al pornirii de la simplu, la complex. Un manager de proiect nu trebuie să se apuce de un proiect extraordinar de complex. El începe activitatea de manager cu proiecte mai simple, dovedește că le finalizează cu succes, după care treptat-treptat trece la proiecte cu complexitate mai mare. Nu ai cum să fi premier să conduci o țară, dacă nu ai condus o echipă de 5 inși, apoi o secție cu 50 de inși și apoi o întreprindere cu 500 de muncitori. Nu ai cum să scrii o carte de 600 de pagini dacă nu ai început cu un articol de 5 pagini, nu ai continuat cu o sinteză de 30 de pagini, apoi cu o carte de 250 de pagini și abia după aceea treci la scrierea unei cărți de 600 de pagini.
Eu mai am încă trei criterii fundamentale, dar nu le scriu aici, pentru că nu dau consultanță gratis. 
Am luat de pe Internet date despre Călin GEORGESCU, propunerea AUR de premier și l-am trecut pe Călin GEORGESCU prin criteriile mele, lucru pe care și cititorul curios are posibilitatea s-o facă și va avea exact același rezultat pe care l-am avut și eu.
Călin GEORGESCU este născut în 26 martie 1962, deci în curând va avea 60 de ani.
Călin GEORGESCU a terminat Colegiu la Institutul de Agronomie în 1986, la 24 de ani. Colegiul avea 3 ani și el și-a completat studiile pentru a fi absolvent de facultate de 5 ani pentru a face doctorat.
Călin GEORGESCU a susținut teza de doctorat în 1999 la vârsta de 37 de ani.
Călin GEORGESCU a lucrat 17 ani în Sistemul națiunilor Unite în domeniul conservării mediului.
Călin GEORGESCU a elaborat o strategie de dezvoltare durabilă a României în 2008.
Călin GEORGESCU a lucrat în ministerul mediului și în ministerul de externe pe funcții importante.
Călin GEORGESCU a scris cartea Diversificarea pur și simplu.
Călin GEORGESCU este coautor al cărții Nu hrăni cancerul!
Călin GEORGESCU a fost propunerea AUR pentru poziția de premier al României ori de câte ori președintele Klaus IOHANNIS a chemat partidele la consultări pentru a primi propuneri de premieri care au capacitatea de a coagula majorități în parlament, astfel încât guvernul să treacă de votul deputaților și senatorilor după ce-și face cunoscut programul de guvernare, pentru a fi învestit.
Puneți pe un tabel cu două coloane criteriile date de mine, la care adăugați voi câte criterii vreți. Dacă este îndeplinit un criteriu de către Călin GEORGESCU puneți în coloana a doua cifra 1, dacă nu este îndeplinit criteriul, puneți cifra 0. În final, adunați cifrele de pe coloane și împărțiți suma la numărul de criterii. Dacă rezultatul este mai mare ca 0,78 considerați-l potențial premier pe Călin GEORGESCU, dacă nu, nu. 



(02 ianuarie 2022)

Wednesday, June 20, 2018

Ceva despre primii - miniștri postdecempriști ai României

Este intersant de scris ceva și despre primii-miniștri ai României post-decembriste, căci toți parcă sunt făcuți de o aceeași mamă, adică:
- n-au avut viziune integratoare,
- le-a lipsit strategia coerentă,
- au lucrat haotic, după ureche,
- nu au urmărit scopuri nobile,
- au fost dominați de lucruri mărunte,
- au dat dovadă de micime,
- au lăsat prea puține în urmă.
Niciunul dintre premierii de ieri dar și cei de azi nu au nicio scuză că au lucrat cum le-a bubuit capul și au dus lucrurile din rău în mai rău, chiar dacă s-ar zice că au existat și progrese. Progresele nu li se datorează, din moment ce niciunul nu a depășit stadiul de umbră insignifianță a prezidentului, oricare ar fi fost acela. Am trăit toți acei ani și am căderea, ca simplu cetățean, să trag niște concluzii și în final să le dau și niște note acestor persoane care mi-au ocupat ani buni din viață cu năzbâtiile lor, căci decizii nu le zic, pentru că a avea decizii trebuie niște condiții și anume:
- definită problema de soluționat,
- stabilirea criteriului de optim,
- existența experților care dau soluții,
- transparența actului decizional,
- implementarea soluției optine,
- analiza efectelor implementării,
- efectuarea corecțiilor necesare.
Să mi se spună și mie care problemă a aprcurs această traiectorie și să mi se dea numele experților autentici care și-au asumat responsabilitatea definirii soluțiilor. Nici nue xistă așa ceva, căci fiecare a făcut câte o aiureală, zicând că a decis, că a transpus un program și că a fost eficient. Empirismul dezastruos este cel care ne-a făcut să batem pasul pe loc.
Eu nu am condus o țară, dar am fost manager de mai  multe proiecte, unele cu valori foarte mari, să zicem 100 milioane USD și știu cu ce se mănâncă niște chestii. Știu unde este buba subdezvoltării. 
Deja am definit un șablon simplu de evaluare și sunt sigur că nu bat câmpii când fac analiza, căci de regulă sunt o persoană pozitivă, dar până la un punct.


(20 iunie 2018)

Thursday, June 22, 2017

Omul prost, după fapte se cunoaște

Tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte mi-a zis:
- Ioane, când mergi în târg să-ți tocmești lăutarii de nuntă, nu stai să le asculți repertoriul în drum. Uită-te, cum pun arcușul pe vioară și te lămurești!
Câtă dreptate a avut tata!
Am deprins tehnică de a-mi da seama de ce este în stare un om, doar după primele două cuvinte pe care le scoate pe gură, după ce a deschis-o.
Mama, Dumnezeu s-o ierte mi-a zis într-o bună zi:
- Ioane, omul prost, după fapte se cunoaște!
Câtă dreptate a avut mama!
Nu trebuie să mă uit cât de mult vorbește un ins, ci doar să văd ce a făcut, ce face și-mi voi da seama ce va face în viitor. Niciodată nu voi fi luat prin surprindere, dacă știu suficient de multe despre faptele pe care le are la activ un ins. N-am cum să cred că un om care face un lucru prost de 100 de ori, îl va face bine a 101-a oară. N-am cum să cred că un om dacă spune 100 de tâmpenii consecutive, va debita o chestie inteligentă a 101-a oară. N-am cum să cred că un om care n-a fost în stare să facă ceva în 1461 de zile, adică în 4 ani de primar, va face vreuna din promisiuni în următoarele 1461 de zile, vai steaua lui!
Toate acestea mă duc la evaluări extrem de corecte și la dezvoltarea unei capacități fenomenale de a-i clasifica pe politicieni, dar și pe analiștii politici și de a-i băga în categorii foarte omogene precum excepționali, OK, cioflingari, terfeloage, idioți, mediocri, limitați, respectiv, bărbați de stat.
Faptele definitorii care să facă pe un individ să se califice sunt clar definite la mine. Un primar trebuie să facă o lucrare de amploare precum un metrou, o canalizare, o sistematizare, un spital, o sală de sport,, o conductă de gaze, generalizarea utilizării panourilor solare un ceva acolo, care să presupună satisfacerea unei nevoi pentru cetățeni. Primarul cu panseluțe, concerte, ghirlande, pomișori și alte mărunțișuri este un cioflingar.
Un premier ca să se califice trebuie să facă cap-coadă o autostradă, să crească viteza pe tren de la 30 km/h la 200 km/h, să tripleze salariul minim, să facă trecerea la euro și câte și mai câte. Un premier care o freacă și vine cu tot felul de scuze sau amânări este o terfeloagă.
Nu mai continui, pentru că m-aș încărca cu energii negative acum de dimineață și nu mai sunt multe zile până la ziua de 23 august, când se aniversează suficienți ani de la eliberarea patriei noastre de sub jugul fascist de către armatele sovietice eliberatoare, așa cum scria în cărțile mele de școală, traduse din limba rusă și după care nu eram obligat să învăț ca un papagal absolut nimic, ca acum.



(23 iunie 2017)