Posturile de televiziune abia așteaptă să apară clipuri cu elevi violenți, cu profesori bătăuși, cu indivizi care agresează elevi în afara școlii. Acestea sunt baza existenței televiziunilor, care la știri prezintă crime, violuri, bătăi, vulgarități, pușcăriași, accidente, tragedii și tot ceea ce este mai rău, pentru a impresiona, pentru a crește ratingul și pentru a atrage reclamele, ca singurul mod de a aduce profituri și salarii mari.
Așa cum prezintă știrile legate de violența în școli, televiziunile nu au niciun interes ca violența în școli să scadă sau să dispară, ba mai mult, indirect, invită pe tinerii sau pe cei care asistă la scene de violență să se comporte într-un mod reprobabil, care nu conduce la aplanare, ci la filmarea scenelor, cu efect direct asupra creșterii intensității scenelor, care au la bază rolul incitant dat de filmări și de numărul crescut al spectatorilor.
Este important să se analizeze cauzele care au dus la creșterea violenței în școli. În opinia mea, violența în școală este efectul rămânerii în urmă a școlii în raport cu aspirațiile elementare ale elevilor din ziua de azi. Elevii care merg la școală nu mai văd în școală calea dezvoltării lor, iar în profesori nu mai văd pe cei care le oferă ceea ce ei au nevoie pentru a se dezvolta ca oameni folositori ai societății.
Existența Internetului a schimbat radical poziția școlii în viața elevilor. Școala nu mai este locul unde elevul se informează și se instruiește. Școala a rămas în urmă. Modul acela vetust în care se predau lecții, acele discipline care apar în ochii elevilor ca fiind inutile, modul absurd de a-i pune pe elevi să apeleze la memorie atunci când se pregătesc pentru examenul de finalizare a celor opt clase, sunt elemente care-l frustrează pe elev și-l fac să deteste tot ceea ce este legat de școală, adică:
- mobilierul din clasă,
- manualele,
- caietele de teme,
- modul de predare,
- rigiditatea programului,
- evaluarea,
- profesorii,
- elevii care diferă de ei.
Ceea ce vedem acum în școli este doar vârful aisbergului. Lucrurile sunt cu mult mai profunde. Pe vremea mea, școala era un templu. Profesorii erau niște zei. Acum, când avem acces la Internet și avem acces la informație, elevii își dau seama că școala nu mai este deloc un templu, iar profesorii nu mai sunt deloc niște zei, ci bieți muritori din care mulți dintre ei sunt mai prost pregătiți ca elevii în fața cărora se află.
În clipa în care elevii se simt frustrați în școală și-și dau seama că acolo ei pierd timpul în loc să folosească acest timp pentru a se dezvolta pentru ceea ce societatea are nevoie, ei devin lipsiți de interes și capătă o adversitate față de școală, de profesori și de colegii lor diferiți de ei.
După cum se vede treaba, școala românească are o viață paralelă cu societatea și este și mai paralelă în raport cu nevoile elevilor. Elevii se simt străini în propria școală pentru că tehnicile și metodele folosite de profesori sunt învechite. Disciplinele predate au un nivel de inutilitate alarmant, din moment ce peste 60% din cunoștințele predate la ore nu au nicio legătură cu nevoile primare ale elevilor, care la 16 ani se pregătesc în marea lor majoritate să intre pe piața muncii, pentru că interesul pentru alte forme de învățământ a scăzut enorm datorită salariilor foarte puțin atractive obținute de absolvenții de facultate.
Violența în școli este cultivată de școală, din moment ce școala îl împinge pe elev la creșterea nivelului frustrărilor pe care el le trăiește datorită inutilității lui ca prezență în școală, din moment ce este pus să memoreze chestiuni de care elevul este conștient că nu-i vor folosi niciodată.
(27 aprilie 2023)
