Obsesia exagerată a părinților cu copii unici

În ziua de azi, foarte multe cupluri devin părinți cu copii unici din motive precum:
- nu există și o altă posibilitate fizică,
- împărțirea averii este o problemă,
- egoismul copilului de a diviza dragostea,
- comoditatea de a munci mai mult.

În acest context, este creată premisa părinților de a vedea în unicul lor copil pe:

- cel mai deștept copil,

- cel mai frumos copil,

- cel mai talentat copil,

- cel mai eficient copil,

- cel mai spiritual copil,

- tânărul de succes permanent,

- premiantul întâi al clasei,

- vedeta clasei.

Părinții copilului unic fac tot ce depinde de ei și chiar mult mai mult pentru a-l ajuta să se poziționeze în mod artificial pe poziția celui mai bun.

Ei rezolvă problemele de matematică ale copilului, primite la școală.

Ei desenează tema primită de copil la clasă.

Ei concep referatele la literatură pe care copilul trebuie să-l prezinte la ora de clasă.

Ei merg la ședințele cu părinții și caută să-și susțină copilul.

Ei fac și pe dracul în patru să influențeze obținerea de note maxime, dar nemeritate, la toate disciplinele.

Ei scutesc odrasla de sport pe motiv că sportul micșorează media.

Apar însă și momente ale adevărului, în care copilul cu rezultate de excepție nu se mai poziționează primul într-o competiție la care participă și alți copii cu aceeași pregătire cu a lui. La olimpiade, copilul protejat excesiv de părinți pentru a fi numărul unu în colectivitatea sa, fie nu participă, fie obține rezultate modeste. Și la admiteri la facultăți cu pretenții, acest copil, va avea surprize neplăcute. Crearea unei imagini deformate despre sine, are efecte nefavorabile, căci însuși copilul nu va avea rezultatele dorite de părinți în momentele cheie, precum căsătoria.

Nimeni nu trebuie să le spună acestor părinți că greșesc, pentru că ei interpretează altfel orice mesaj. Ei cred că doar invidia este elementul care-i mână pe alții să le spună că trebuie să-l lase pe copil să se dezvolte natural și nu să fie dominat de ambițiile absurde ale părinților. Eu așa am procedat, deși am văzut desene perfecte făcute de copii, iar când mi-am exprimat dorința de a-mi desena și mie ceva cu autograf, să pun în ramă la mine acasă, copilul doar știa să mâzgălească vreo câteva linii. La fel și în cazul unui copil excelent la matematică, în momentul în care mă tachina, i-am scris o expresie de aritmetică simplă și am văzut că nu știa ordinea operațiilor când deja lucra cu radicali și logaritmi.

M-am resemnat, am mers mai departe de laudele părinților și ale copilului, continuând să-mi beau în liniște cafeaua, căci eram musafir și trebuia să mă simt bine. Alții sunt cei care trebuie să facă ierarhizarea corectă, așa cum fiecare dintre noi e pus la locul lui de către viața neiertătoare.



(19 ianuarie 2022)

Soarta elevilor premianți

Sunt în fiecare școală generală, în fiecare liceu elevi premianți. Nu iau în considerare acei premianți artificiali, doritți cu orice preț de părinți în a-și vedea odraslele pe scenă cu coroniță la clasele 1, 2 ,3 și 4. Iau în considerare elevii care constant, fără influențe externe, obțin note mari pentru că:

- învață acasă sistematic,

- rezolvă probleme în clasă,

- fac teze foarte bune,

- sunt recunoscuți ca foarte buni,

- au aprecieri obiective ale profesorilor.

În afară de a le acorda diplome și coronițe, școala și deci societatea nu face nimic pentru premianții ei, premianți care dovedesc capacitatea de a învăța, de a avea un comportament constant ca elevi și care reușesc să facă acele conexiuni între concepte care să-i ducă spre soluționarea de probleme care duc spre note de 9 și de 10. Premianții nu sunt cei care în cataloage au note de 4, 3 și cel mult 5. Premianții nu sunt cei care au cataloagele pline de absențe. Premianții nu sunt cei care-i cârpesc sau înjură pe profesori. Ei sunt elevii model de învățătură și de comportament.

Numai că societatea așa strâmbă cum este ea nu stimulează performanța reală, deci nici pe premianți. ba mai mult îi marginalizează. Între un elev care se laudă că chiulește, că a picat BAC-ul și unul care a luat BAC-ul cu media 10, tinerii și nu numai ei cască gura la chiulangiu și la cel picat la BAC, pentru că are carismă, e cool și prin gesturi, voce, tatuaje, țoate, știe să atragă atenția, să se facă simpatic și să deturneze atenția spre a fi un soi de model, deși el este personajul negativ.

televiziunile iau interviuri la intrarea în examenul de BAC, 70% celor care după țoale, freză, înfățișare dovedesc că nu s-au pregătit, iar sub 20%, elevolor cuminți, obișnuiți, să zicem de nota 8,50 pentru că ei nu fac rating. Foarte rare sunt interviurile cu elevii de 10 de la BAC sau cu olimpicii, pentru că ei nu dau bine pe sticlă. Lumea stă cu gura căscată la violuri, împușcături, hoții, violențe și accidente, căci așa a fost educată în ultimii 30 de ani.

Elevii premianți își croiesc singuri viața că societatea se ocupă doar de elevii sub-mediocri, organizîându-le tot felul de sesiuni suplimentare, coborând ștacheta la evaluări sub limitele decenței. Ei terminp strălucitor liceul. Ei merg la facultăți pretențioase și devin excelenți profesioniști. Ei nu se pierd nicum pentru că pe pozițiile lor profesionale primesc respectul celor din branșă. Premianții au evoluții excepționale, care  se datorează în exclusivitate eforturilor depuse de ei înșiși, societatea nu are niciun merit, căci societatea nu a făcut nimic pentru ei. Tot ceea ce obțin premianții se datorează doar muncii lor.

(16 marrie 2021)