1.000 de oameni care m-au impresionat: Ion DINESCU

Mi-am adus amninte de colegul meu din Școala Generală, Ion DINESCU, atunci când pe Antena 1 era emisiunea Mireasa sezonul 6 și acolo era o concurentă care fusese amanta unuia numit Luță, căci tot Luță îi spuneam noi lui Ion DINESCU.

Am fost impresionat de Ion DINESCU, căci el făcea exact ceea ce eu nu eram în stare să fac, adică să memorez cu ușurință nume de domnitori, nume de războaie și de localități și date ce defineau perioade de domnie și momente de luptă. Luță, adică Ion DINESCU avea această capacitate și mă uimea de fiecare dată când profesoara de istorie punea o întrebare, se lăsa liniștea în clasă și doar Luță era cel care dădea răspunsul și nu orice fel de răspuns, ci răspunsul corect, ceea ce o făcea pe profesoară să-i picteze un 10(zece) în catalog.

Rar mi s-a întâmplat să văd un om cu o abilitate remarcabilă așa cum era Luță, căci în afară de el, doar elevul Ioan IACOVIȚĂ din Târgu Mureș, pe când eram elev în clasa a VIII-a la liceul din Breaza m-a mai uimit că știa pe dinafară toate poeziile lui Mihail EMINESCU, lucru verificat de profesorul nostru de Limba română, care și el știa toate poeziile lui EMINESCU pe dinafară.

Anii au trecut și viața ne-a despărțit. Când eram în liceu, l-am întâlnit pe Luță o singură dată. După aceea nu l-am mai văzut. Când trec spre Curtea de Argeș, trec prin dreptul casei lui, care este încadrată de niște construcții monstruoase. Mă gândesc la Luță și la talentul lui deosebit.



(19 martie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe DUMITRESCU

Gheorghe DUMITRESCU era vecinul nostru de peste drum. Era un om foarte înalt, brunet și lucra ca mecanic la țesătoria de la Găvana. Eu eram coleg de clasă cu Nicu, fiul lui și de foarte multe ori treceam strada să merg să mă joc cu  Nicu. În loc de Gheorghe i se zicea Gogu. Eu îi ziceam nea Gogu. Nea Gogu ne ajuta să intrăm la filme la cinematograful din interiorul întreprinderii Textila Găvana. Am văzut foarte multe filme acolo, inclusiv filmul Vagabondul cu Raj KAPOOR.

Nea Gogu m-a impresionat cu poveștile lui de pe front. El a făcut războiul până la Odesa și de acolo a trecut pe teritoriul românesc și a mers până în munții Tatra. 

Mi-a povestit și mie, dar și altor copii de pe strada noastră cât de rău s-au purtat soldații și ofițerii români pe la Odesa și nu numai, cum au luat ce era de luat și au trimis pachete cu de toate la ei acasă și când a venit Armata Roșie i-a pescuit după documentele de la poștă și i-a aranjat pe nemernici. Nu am stat să verific dacă erau sau nu adevărate spusele lui nea Gogu. Ne-a spus multe despre lupte, despre greutățile din iernile petrecute pe front. Avea trăsături foarte ferme ale feței nea Gogu. Nu era deloc rotofei și își păstrase agilitatea din anii aceia foarte grei. Când mergeam pe deal, ne arăta urmele de la bombe unde erau gropi adânci pline cu apă. Pe măsură ce creșteam se răreau vizitele noastre pe bunul nostru prieten Nicu. Ei aveau în spatele casei doi duzi, unul negru și unul alb. Nici la dude nu mai mergeam. Eram băieți mari. Nea Gogu îi zicea mamei să ne trimită la dude. Ne era deja rușine că la șaptesprezece ani, nu mai era vremea dudelor, ne gândeam noi la cu totul altceva. După ce am plecat la București, doar în vacanțe îl vedeam la poartă pe nea Gogu. Ieșise la pensie. Îl salutam și mergeam grăbit spre oraș că aveam întâlnire.


(03 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe MATEI 1

În viața mea, am cunoscut trei bărbați cu numele de Gheorghe MATEI. De aceea îi voi numi Gheorghe MATEI 1, Gheorghe MATEI 2 și Gheorghe MATEI 3.

Gheorghe MATEI 1 este elevul Gheorghe MATEI din Școala generală. Am fost colegi din clasa a întâia, până în clasa a VII-a când fiecare dintre noi am mers la licee diferite. Studenția am făcut-o amâbndi în ASE, dar la facultăți diferite și ne-am întâlnit din întâmplare fie la bibliotecă, fie pe strada Căderea Bastiliei când mergeam sau ieșeam de la cursuri.

Gheorghe MATEI 1 locuia cu casa ceva mai departe de mine, spre oraș, pe o străduță așezată în pantă, tocmai bună de derdeluș iarna de dat cu sania, care pur și simplu zbura. Nu era prea mare pericol de a ieși în fața mașinilor pe drumul principal pentru că la baza derdelușului era o lungă bucată plană a uliței și sania își domolea mult mersul. 

Gheorghe MATEI 1 avea încă trei frați, mai exact ei erau patru copii, doi băieți și două fete. Toți au făcut facultate. Tatăl lor era cizmar ca și tata și lucra la Fabrica de încălțăminte Tudor VLADIMIRESCU, unde și tata a lucrat o perioadă. MATEI ăl bătrân, cu se zicea la noi în mahala a fost comunist ilegalist și zicea lumea că la o ședință de partid unde se mințea îngrozitor, ilegalistul s-a ridicat și a zis:

- Bani, bani vreau, nu minciunile voastre, că nu vorbe goale pun pe masă copiilor!

Eu îi spuneam lui Gheorghe MATEI 1, George și de multe ori venea pe la mine și ne jucam. Noi aveam o curte mare. Mai veneau și alți copii. La școală, George era un elev sârguincios, lua note bune și-și vedea de ale lui, căci noi, cei mai de departe față de școală, cu părinți care munceau din greu, nu aveam statutul colegilor noștri ai căror părinți îi invitau pe învățători și pe profesori la ospețe la ei acasă sau le făceau cadouri. Noi nu eram așa și George, Nicu și cu mine preferam să facem o omletă din ouăle pe care ar fi trebuit să le ducem la școală, ca un fel de bir, căci se făceau serbări unde se vindeau prăjituri de casă.

La Gheorghe MATEI 1 am văzut ce înseamnă să trăiești și să muncești din greu, căci el era băiatl care pentru a se afirma o făcea în condiții cu totul speciale, familia lui avea o casă formată din două camere unde acolo era și bucătărie și loc de învățătură și paturile unde dormeau șase suflete. Curtea lor era mititică rău, dar nu l-a influențat nici pe el nici pe frații lui să învețe carte și să devină oameni educați, plecați de jos, din familii modeste, unde tatăl era muncitor în fabrică și mama era casnică.

(18 ianuarie 2023)

Alt catren care m-a marcat

Când eram copil mergeam destul de des la biserica de la noi din Găvana, Pitești. Chiar lângă gardul din stradă al bisericii era o cruce de marmură pe care scria:
Călător, oprește-ți pasul
Și privește-acest mormânt,
Căci ce  sunt eu astăzi,
Vei fi și tu în curând.
Cred că un matur ar fi înțeles altfel semnificația acestor versuri, dar pe mine m-au înfricoșat și ideea morții nu mi-a dat pace mult timp. Uneori îmi veneau în minte versurile fie când mergeam la râu să mă scald, fie când înotam în valurile mării, fie când eram pe munte. Nu știu ce a avut în cap cel care a compus catrenul, dar multe nu a avut, din moment ce a creat așa ceva. De multe ori m-am gândit la poeziile de pe crucile din Cimitirul Vesel din Săpânța și am realizat diferența dintre unghiurile din care este privită și viața și moartea la doar 563 Km.

(28 decembrie 2022)