Showing posts with label Olanda. Show all posts
Showing posts with label Olanda. Show all posts

Saturday, January 25, 2025

Tezaurul dacic - invitație la furt

Sunt siderat cum tezaurul dacic a plecat din țară pentru a fi expus la un muzeu obscur din Olanda, știut fiind faptul că Olanda este raiul hoților de opere de artă. Ne aducem aminte cum unele opere de artă au fost furate chiar de românași de-ai noștri, dintre care unele au fost chiar arse, undeva într-un sat mioritic.

După teribila aventură a brățărilor dacice, plecarea din țară a obiectelor de tezaur arată nu numai iresponsabilitate, ci lipsă de respect față de istoria poporului român. Acum toată lumea ridică din umeri și plânge, dar răul s-a produs. Nici măcar lecție nu se numește această nenorocire, ci este un lucru abominabil, căci prin neglijență crasă am devenit săraci lipiți pământului, căci piesele furate făceau parte din puținul cu care istoria ne-a dăruit. Acum nu mai avem acest puțin și am rămas ai nimănui, căci fără istorie suntem nimeni, ai nimănui.

Precis la Hollywood a început să se scrie scenariul unui film despre acest furt și deja mari actori se și gândesc la rolurile pe care le vor juca, iar succesul va fi colosal, istoric mai precis.




(25 ianuarie 2025)

Saturday, December 2, 2023

Ce spun calculele pe hârtie despre EURO 2024?

Așa cum ghicitul în cafea este luat în considerare de multă lume, tot așa și calculele pe hârtie despre campionatul de fotbal EURO 2024 merită un interes oarecare.
Grupa A
Germania locul 16 în clasamentul FIFA
Scoția locul 36 în clasamentul FIFA
Ungaria locul 27 în clasamentul FIFA
Elveția locul 18 în clasamentul FIFA
Grupa B
Spania locul 8 în clasamentul FIFA
Croația locul 10 în clasamentul FIFA
Italia locul 9 în clasamentul FIFA
Albania locul 62 în clasamentul FIFA
Grupa C
Slovenia  locul 45 în clasamentul FIFA
Danemarca locul 19 în clasamentul FIFA
Serbia locul 34 în clasamentul FIFA
Anglia locul 3 în clasamentul FIFA
Grupa D
Olanda locul 6 în clasamentul FIFA
Austria  locul 24 în clasamentul FIFA
Franța locul 2 în clasamentul FIFA
Play-off A (Polonia loc 31, Țara Galilor - loc 29, Finlanda- loc 59 sau Estonia - loc 122)
Grupa E
Belgia locul 4 în clasamentul FIFA
Slovacia locul 45 în clasamentul FIFA
România locul 43 în clasamentul FIFA
Play-off B (Israel - 75 loc , Ucraina - loc 22, Bosnia - loc 69 sau Islanda - loc 71)
Grupa F
Turcia  locul 37 în clasamentul FIFA
Portugalia locul 7 în clasamentul FIFA
Cehia locul 39 în clasamentul FIFA
Play-off C (Georgia - locul 77, Grecia - locul 47, Kazahstan - locul 100  sau Luxemburg - locul 83) 
În statistică rangurile sunt deosebit de importante mai ales atunci când sunt indici agregați pe baza unor evaluări care folosesc criterii calitative, cu exprimare numerică și de aceea, consider că și în cazul clasamentului FIFA, aceste ranguri care dau locurile ocupate de echipele naționale reflectă suficient de bine nivelul valoric al echipelor. Echipa Germaniei pornește favorită ca țară organizatoare. În acest context, consider că echipele Germaniei, Spaniei, Angliei, Franței, Belgiei și Portugaliei vor cântări greu în dinamica EURO 2024 și finala se va juca între două dintre aceste echipe. Echipele Elveției, Croației, Serbiei, Olandei, României și Turciei vor da culoare și vor face spectacol la EURO 2024.

(03 decembrie 2023)

Tuesday, June 27, 2023

Bietul Marcel CIOLACU are obsesii de virgin

Marcel CIOLACU a rezolvat toate problemele din PNRR și i-a rămas problema impozitării salariilor celor din IT&C. Orice fecioară, conștientă că-și va pierde virginitatea într-o zi, își face gânduri cum se va petrece acest lucru. Marcel CIOLACU este un bărbat la 56 de ani și visurile de cum își va pierde el virginitatea le-a avut acum multe zeci de ani și numai niște reminiscențe dureroase îl fac pe el să se gândească la acele momente pe care le asociază salariilor din IT&C și mai ales cu scutirea de impozite de acolo. El spune în naivitatea lui că UE îi cere să elimine excepțiile și în IT este excepție. Nu-și dă seama nefericitul de Marcel CIOLACU că eliminând scutirea de impozit a IT-iștilor, aceștia vor pleca in corpore spre lumea civilizată, care îi așteaptă cu brațele deschise, adică exact în Germania, Anglia, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Danemarca, Austria, Olanda și USA.
Marcel CIOLACU are consilieri atât de slabi, că nimic nu mi-am închipuit. Nici că era să fie altfel, căci fiecare își alege oamenii după chipul și asemănarea lui. Marcel CIOLACU este absolvent al Universității Ecologice, aflată pe poziția 61 din 74 de universități. În niciun caz nu va avea consilieri de la BABEȘ-BOLYAI care este pe poziția 2 sau de la Universitatea București care este pe poziția 4, ci de la universități de care să nu-i creeze lui probleme și pe care să-i domine. Numai așa se explică prostiile pe care Marcel CIOLACU le debitează în public de când este premier. El nu știe că IT-iștii au bagajele făcute, posturile antamate și doar așteaptă decizia bizară cu eliminarea eliminării impozitului pe salariu, ca să plece. Îi voi spune acestui nefericit că nu am eu timp să-mi vizitez foștii absolvenți IT-ști foarte buni, zic eu, care s-au stabilit și și-au cumpărat case în Olanda, Belgia, Franța, Anglia, Germania, USA și care au plecat când a mai fost un zvon de revenirea la impozitarea salariilor pentru cei din IT. Nu mă apuc eu să-i fac niște calcule acestui Marcel CIOLACU, că tot nu le-ar înțelege, dar digitalizarea adevărată n-o face cu vidanjori, bucătari, coafeze, gropari, meserii onorabile, dar fără legătură cu digitalizarea, ci cu informaticieni, de care el vrea să-și bată joc umilindu-i. Mă felicit pentru zicerile și pentru sfaturile pe care le-am dat unor IT-iști, care sunt sigur că-mi mulțumesc pentru ele! 
Ar fi momentul că IT-iștii sunt o categorie specială de oameni care nu se lasă nici păcăliți, nici umiliți de unul ca Marcel CIOLACU, ajuns vremelnic pe poziția de premier, dar niciodată de președinte de stat.

(27 iunie 2023)

Tuesday, April 18, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioan NICOLAESCU

Pe inginerul Ioan NICOLAESCU l-am cunoscut de pe vremea când urma cursurile Secției de Informatică Economică de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, facultate pe care a terminat-o în anul 1992. Eu am condus lucrarea lui de licență pe o temă de evaluare, iar un membru al comisiei de licență a fost siderat când noi am susținut că la un moment dat un tractor se evaluează și la o sumă modică. Respectivul nu făcea diferența dintre costul contabil al unui mijloc fix și valoarea care rezultă în provesul de evaluare a respectivului mijloc fix, care ține seama de numeroși factori, ceea ce schimbă radical perspectiva de a vedea un mijloc fix.
Am fost la ședința publică de susținere a tezei de doctorat din 1997 la Academia Tehnică Militară a lui Ioan NICOLAESCU și m-am bucurat să văd că un om deosebit de valoros, care muncește cu multă perseverență a obținut la vârsta de 37 de ani titlul de doctor inginer.
În intervalul 1995 - 1997, Ioan NICOLAESCU a fost lector universitar.
În intervalul 1997 - 2001, Ioan NICOLAESCU a fost conferențiar universitar.
Din anul 2001, Ioan NICOLAESCU este profesor universitar, la vârsta de 41 de ani.
La adresa https://scholar.google.ro/citations?user=AyLk8VwAAAAJ&hl=ro se află citările lucrărilor elaborate de Ioan NICOLAESCU fie în colaborare, fie în calitate de singur autor.
Pe mine m-a impresionat Ioan NICOLAESCU prin calitățile lui deosebite precum: putere de muncă, nivel de aprofundare a problemelor, grad de înțelegere a lucrurilor, capacitatea de a face conexiuni între concepte și dorința de a se perfecționa continuu, pentru a fi în stare să ofere cele mai bune soluții problemelor tehnice cu care se confruntă în procesul de cercetare științifică. El ave vorba clară și așezată, iar tonul folosit tot timpul permite dezvoltarea unui dialog pe temele din domeniile sale de interes.




(18 aprilie 2023)

Sunday, February 5, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Eduard BUDACU

Eduard BUDACU mi-a fost student. Ne-am reîntâlnit după mulți ani la sala de fitness Sporty GYM din mahala, de pe Calea Vitan nr. 23. El a venit cu mine. Am discutat despre anii studenției și am aflat că lucra peste drum, la o firmă de software. Ori de câte ori ne potriveam ca program, căci el venea în pauza de masă, iar eu veneam când aveam timp, discutam diverse, dar mai ales despre meserie, căci și el și eu făceam informatică, pentru că atât știam să facem, mai exact programarea calculatoarelor. 
Când s-a desființat sala de fitness din mahala și ne-am mutat la sala SAS GYM din Traian POPOVICI 79 - 91, am continuat să ne vedem și acolo și de multe ori făceam drumul spre casă pe jos, prilej de a discuta despre ceea ce făceam fiecare, despre tehnologiile agile ale lui Nicu și despre stadiul în care se găsea elaborarea a tot felul de materiale.
Cu timpul am discutat și despre faptul că el trebuie să încheie masteratul și văzându-l un tip inteligent, i-am zis că n-ar fi neinteresant dacă s-ar apuca să facă și un doctorat. A susținut lucrarea de disertație și s-a apucat și de un doctorat. La un moment dat mi-a arătat și teza sa de doctorat. 
Anul trecut, adică în anul 2022, am vorbit cu Nicu, pentru că lui așa îi plăcea să i se spună, la telefon și am aflat că s-a stabilit în Olanda. Aici nu e de trai, căci dacă ai meserie, o meserie bănoasă, să stai pe nimic aici, nu se justifică. Acolo e mulțumit și se dezvoltă.
Am elaborat împreună ceva materiale precum:
Ion IVAN, Mihai DESPA, Eduard BUDACU - Using Profiling to Assemble an Agile Collaborative Software Development Team Made up of Freelancers (ID 72), ITQM 2019, 7th International Confrenece on Information Technology and Quantitative Management, November 3-6, 2019, Granada, Spain, Conference program, page 16/32.
Eduard BUDACU este unul dintre oamenii valoroși care au luat calea străinătății, căci pe meleagurile noastre mioritice nu este contextul dezvoltării profesionale pentru oamenii cinstiți, care trăiesc doar din munca lor și nu știu să fie șmecheri deloc sau cum se spune pe aici băieți buni, care după ce cad în disgrație bătătoresc calea spre DNA să se spele de păcate. Cred că atunci când voi merge prin Olanda, îl voi căuta pe Nicușor să mai depănăm din amintirile unor vremuri nu prea îndepărtate.

(05 februarie 2023)

Saturday, November 5, 2022

Intrăm ori nu intrăm în SCHENGEN?

Intrarea României în spațiul SCHENGEN se realizează numai prin consens. Au existat mai multe tentative ale politicienilor români de a solicita discutarea problemei, dar de fiecare dată au existat țări care au contribuit la nerealizarea consensului. Acum problema se pune cu totul altfel, căci situația geopolitică nu mai este cea de acum doi sau cinci ani, în care ghidușiile Olandei păreau doar un moft exteriorizat din plăcerea de a fi altfel decât ceilalți.
S-au făcut pași importanți, dar nu suficienți. Olanda leagă intrarea țării noastre în spațiul SCHENGEN de două condiții, de raportul comisiei de experți și de MCV. Cum raportul a fost bun, dar ridicarea MCV-ului nu se produce și șansele de a fi ridicat sunt minime, Olanda are argumente să nu se realizeze consensul în decembrie.
Este adevărat că acum contextul este un pic altul, că solidaritatea țărilor membre ale UE este esențial, numai că una este solidaritatea și cu totul altceva înseamnă consensul. Nici în ceea ce privește solidaritatea țările UE nu au arătat unanimitate, nici la poziția față de Rusia, nici la chestiunile legate de criza energetică. 
De la București se vede prudența factorilor de decizie și este normal, iar vizita premierului Mark RUTTE la Cincu a reliefat exact elementele care impun abordarea prudentă la București. Chiar dacă la Bruxelles s-au înregistrat anumite zgomote ale europarlamentarilor noștri, directiva Renew Europe Group - REG, este clară, adică NU. Înțepăturile venite de la București tocmai când Lucian BODE era la Bruxelles arată clar că REG are deja definită opțiunea pentru a nu realiza consensul în decembrie. Să nu uităm cine de la București este în REG, să nu uităm despre polițele pe care politicienii de pe Dâmbovița și le plătesc unii altora aici dar și la Bruxelles de râde Europa de ei. Dacă tot ce era reprezentat al României cânta pe o singură voce peste tot, altfel stăteau lucrurile, dar nu a fost așa. Românii nu sunt uniți niciodată nici aici și nici în afară. Alegerile sunt abia în anul 2024 și pentru ei nu contează momentul JAI - decembrie 2022. Dacă ne imaginăm o sârmă pe care sunt legate becurile în serie și se face noapte, pentru că un bec este ars va fi beznă. Așa și cu intrarea în spațiul SCHENGEN, consensul nu se va realiza. Va fi trist. Va fi nedrept. Va fi ilogic. Nu merităm așa ceva.

(05 noiembrie 2022)

Tuesday, June 14, 2022

Culturismul în filatelie

Nu mă așteptam ca filatelia să se orienteze foarte repede în ceea ce privește culturismul, în ideea de a surprinde la nivel de detaliu fenomenul culturismului. Este știut că la noi, ani al rând culturiștii figurau în cadrul Federației român de de haltere și numai foarte târziu a luat ființă Federația Română de Culturism și

Fitness - FRCF. Filatelia este rămasă rău în urmă în legătură cu acest sport, deși țări sărace în colecții de artă, dar care tipăresc timbre superbe cu opere din arta universală, timbre nerecunoscute de nimeni ca fiind valoroase, căci cei ce le tipăresc nu sunt și proprietarii acelor opere de artă, au campioni mari de culturism. Acele țări au tot ce le trebuie pentru a tipări timbre mari, asemenea unor postere, dar păstrând proporțiile cu campionii lor.
Este necesar ca și federațiile de specialitate să se ocupe cu promovarea sportivilor lor în zona filateliei. Se tipăresc afișe cu marile competiții de culturism și acestea ar fi bine să stea la baza tipăririi de timbre dedicate marilor evenimente. La noi, există Pro Nutrition Grand Prix și sunt sigur că sunt întrumite toate condițiile ca acestă competiție să dispună de un timbru. 
Există la Timișoara fântâna campionilor de culturism, care merită un timbru.
Sergio OLIVA, Mr Olympia în 1967-1969 provine din Cuba.
Arnold SCWARZENEGGER, Mr Olimpia între 1970 - 1973 și în 1980 provine din Austria.
Franco COLUMBU, Mr. Olympia 1976 și în 1981 provine din Italia.
samir BANNOUT, Mr. Olympia în 1983 provine din Liban.
Mamdouh ELSSIBIAY , Mr. Olympia în 2020 și 2021, provine din Egipt.
Mari campioni din culturism precum Hadi CHOOPAN - Iran, William BONAC - Olanda, Lukas OSADIL - Cehia, Alexis RIVIERA - Porto Rico, Roelly WINKLAAR - Curaçao, Victor MARTINEZ - republica Dominicană,  sunt tot atâtea prilejuri ca în țările lor să se tipărească timbre cu ei, timbre valoroase, care să arate că și culturismul este un sport de mare performanță, așa cum sunt alte sporturi. Sunt țări care au dat lumii mari campioni în acest sport și cine urmărește competițiile, va avea posibilitatea că așa stau lucrurile. Să zicem că nu este bine să pblicăm timbre cu campioni aflați în viață sau în activitate. Noi avem pe marele campion Gheorghe HUMĂ, primul culturist român cu braț cu circumferință de 50 cm, pentru care tipărirea unui timbru este de necesitate stringentă. este și autorul cărților de culturism Szekely LASZLO, care a făcut școală de culturism în România și pentru care tipărirea unui timbru reprezintă o recunoaștere a valorii sale. Tot așa stau lucrurile și cu marii culturiști Virgil BURUIANĂ și Viorel RISTEA.
Totul este ca la noi să existe un început. Dispunem de graficieni iscusiți care au capacitatea să creeze timbre interesante despre culturism, căci și aici există campioni și aici există aniversări de la fondarea federației, de la primul campionat. Și aici există o galerie de mari culturiști care au plecat dintre noi și despre care generațiile viitoare trebuie să știe mult mai multe, iar filatelia este mijlocul prin care oamenii se informează și încă foarte mult.




(14 iunie 2022)



Wednesday, September 20, 2017

Geometria olandeză văzută din avion

Când avionul începe să coboare pentru că ne apropiem de Amsterdam Airport Schiphol se văd ogoarele olandezilor care au forme regulate de:
- dreptunghi;
- pătrat;
- trapez.
Contururile sunt perfecte și culorile sunt de un verde intens atuci când culturile sunt în primele stadii, iar culoarea devine galbenă când culturile sunt gata de recoltat.
Noaptea, din avion se văd solariile luminate artificial pentru că acolo este stimulată creșterea plantelor. Olandezii sunt un popor disciplinat și dârz. Numai un astfel de popor are curajul de a porni pe pări și oceane pentru a cucerii teritorii. Istoria imperiilor coloniale are nenumărate pagini în care Olanda este prezentă, trecutul Companiei Indiilor de Vest este deosebit de zbuciumat, iar acum în insula St. Marteen există o parte care aparține Olandei și locuitorii ei o duc foarte bine, asemeni părții care aparține de Franța.
Un popor care și-a construit țara scoțând pământul din apele mării nu are cum să fie decât un popor perfect, care duce totul spre perfecțiune, iar laleaua este simbolul acestei trăsături a olandezilor.

(20 septembrie 2017)