#REZIST: resetarea educației

Este cunoscut faptul că după Revoluția din Decembrie 1989 sistemul educațional românesc a cunoscut o mare decădere care s-a concretizat prin:
- schimbarea modului de evaluare a elevilor,
- scăderea nivelului de exigență în evaluare,
- creșterea nepermisă a ponderii suplinitorilor,
- salariile foarte mici ale personalului din educație,
- trecerea în derizoriu a profesiei de dascăl,
- amplificarea violenței în școli,
- subfinanțarea din sistemul educațional,
- atingerea unui nivel nepermis al sub-calității.

Președintele Klaus IOHANNIS, provenind din învățământ a intuit corect că România educată este proiect de țară care să stea în fața tuturor românilor pentru un interval de timp de cel puțin 25 de ani de aici încolo. Este vorba de o resetare a sistemului educațional românesc, adică este vorba de o schimbare din temelii a sistemului educațional. Va trebui să existe un început și acesta va trebui să fie un început al schimbărilor de tip chirurgical în educație. Așa cum se întâmplă cu un pacient bolnav, care trebuie pregătit pentru operație de către chirurg, sistemul educațional trebuie pregătit cu mare grijă, căci măsurile luat pompieristic se întorc asemeni unui bumerang împotriva  celor care le iau și rezultatele vor fi contrare intențiilor care au stat la baza luării lor.

Trebuie resetată baza materială a sistemului educațional.

Trebuie resetată pregătirea corpului cadrelor didactice.

Trebuie resetată atitudinea materialului supus procesului educațional și aici mă refer la elevi.

Aici nu merge cu termene, adică să se propună ca în cinci ani să crească nivelul de pregătire a cadrelor didactice, căci îmi amintesc cum s-a dat un astfel de termen ca persoanele din universități să susțină tezele de doctorat în cinci ani de la un moment stabilit. Anii au trecut și cei care nu făcuseră doctoratul la timpul potrivit, mai cereau încă prelungire la cei cinci ani stabiliți. Este vorba de faptul că resetarea în educație se realizează gradual, astfel ca într-un număr de ani bine stabilit să se atingă obiectivele. Se știe exact câte școli au closetele în curte. Se știe cât costă ca investiție realizarea de closete în clădirea școlilor. Calculele nu sunt imposibil de făcut, iar fondurile nu sunt imposibil de alocat. Dacă în 3 ani toate școlile din țară vor atinge performanța de a avea closete în clădirea principală și de a nu mai exista școli cu closete în curte, este chiar primul pas care să dea garanție că proiectul România educată începe să funcționeze.

Introducerea de criterii calitative de diferențiere a cadrelor didactice este absolut necesară. Există o diferență foarte mare între un profesor care a absolvit o facultate aflată în primele 10 universități românești ierarhizate și să fi avut și o medie de peste 9,50 în comparație cu un profesor care a absolvit o universitate de pe o poziție mai jos de 50 și să fi absolvit cu media 7,50. Aceste diferențe trebuie să se reflecte în salariu obligatoriu. Existența unor criterii efective care să diferențieze școlile, liceele și universitățile în raport cu calitatea produselor lor va face ca munca profesorilor și elevilor să capete sens. Nu trebuie tratate pe picior de egalitate liceele care nu au niciun absolvent de bac cu cele care au elevi care au luat bacul în proporție de 90% dintre elevi. Discuțiile sunt foarte multe și dificile, dar cineva trebuie să rupă pisica în două, căci fără calitate nu se face educație.

Este nevoie de resetare în educație căci trebuie să se treacă de la învățământul bazat pe memorare, pe plagiat și pe fraudă, la învățământul responsabil, bazat pe logică, în gândire, pe muncă și pe onoare.


(05 iulie 20230

Iată-l pe vinovat: mopul

Am două chestii care spun mult despre marile adevăruri care ne bântuie în ziua de azi și anume:

• în vremurile de tristă amintire, odioasa trecea prin Piața Amzei și a văzut lume la coadă la alimentara; a întrebat ea de ce stau ăia la coadă, i s-a zis ceva din care să reiasă că bieții oameni nu stau să aștepte când vine mașina cu carne să cumpere și ei un pachet, dacă apucau; odioasa a concluzionat că ăia stăteau să se creeze, drept care a doua zi au apărut bănci pentru ca relaxarea să fie deplină;
• un proverb pe care mi l-a spus o doamnă care era mândră ca este maketoancă arată că dacă într-o oală cu ciorbă se pune o linguriță de rahat, totul rahat se numește, nefiind vorba de rahatul care se vinde în alimentară, cu siguranță.

Morala: unde dai și unde crapă.

În toată problematica aflată în dezbatere acum este nefericitul de mop ca unic vinovat. Adică dezinfectantul era utilizat pentru a face curățenie cu mopul. Problema în opinia mea este în cu totul altă parte și anume:

• slaba calificare a personalului care face curățenie, considerându-se că o femeie de serviciu nu trebuie să știe mare brânză pentru a fi angajată și mai ales pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu;
• dezinteresul de a instrui pe cei care asigură curățenia în sălile de operații, holuri, camere, laboratoare, în ideia că aceștia știu ei ce să facă, doar sunt operații simple;
• inexistența procedurilor privitoare la făcutul curățeniei tocmai datorită simplității operațiilor de efectuat și a preocupării tuturor pentru chestiuni considerate importante și serioase, desi pentru spălatul unui pahar intr-un bar trebuie să existe o procedură, iar daca cineva ar urmări ce si cum cu paharul precis n-ar mai bea nimic dintr-un bar în vecii-vecilor;
• neefectuarea de instructaje periodice pe operații extrem de simple, precum prepararea materialelor și efectuarea de operații de curățare a spațiilor, bineînțeles însoțite de instructajele obligatorii și neformale de protecție a muncii;
• lipsa de responsabilitate a celor care execută diferite activități fără să judece ce se întâmplă dacă ei nu-și fac treaba așa cum scrie la carte, adică fără să respecte procedurile; este vorba de efecte asupra celor din jur dar și asupra lor ca salarii, sancțiuni și alte și alte repercursiuni: 
• absența componentei de control pe niveluri ierarhice, adică directorul controleazp adjuncții, aceștia îi controlează pe șefii de compartimente și aceștia la rândul lor îi controlează pe executanți; nu rămâne nimic necontrolat și neverificat zilnic.

Imi povestea cineva cum se făcea curat undeva:

• femeia de servici ia o găleată;
• pune apă în găleată;
• pune dezinfectant acolo la ochi;
• ia mopul și face curat în WC;
• continuă și dă cu mopul în cameră;
• iese și dă cu mopul pe hol;
• intră la alt salon;
• și tot așa;
• înmoaie mopul în licoare;
• îl stoarce;
• schimbă soluția superdiluată după ce a terminat cu spălatul tuturor saloanelor.

Este clar că acolo este un set de greșeli în cascadă, că femeia de servici lucrează nu prost, ci criminal de prost. Ceea ce este de luat în seamă vine în mod firesc de la lipsa ei de instruire. Mă întreb, așa pentru mine:

• femeia știe care este ordinea cu datul cu mopul?
• femeii i s-a zis vreodată cum se procedeze?
• i s-a arătat cum și de câte ori trebuie aruncată soluția din găleată?
• dacă mopul este criminalul, cum altfel terbuie spălate saloanele cu dezinfectant?
• au toate spitalele bani să achiziționeze aspiratoare care merg cu lichid?
• și dacă au bani și nu le califică pe persoanele care fac curat ele vor folosi tot mopul.

În opinia mea lucrurile trebuie să înceapă de la simplu la complex și anume:

• la angajare personalul care se ocupă de dezinfectare spații să fie instruit;
• să fie definite proceduri clare;
• să se facă fișele de posturi care să fie semnate;
• să fie eliminat formalismul din munca curentă;
• constoalele să fie totale, zilnice, nu prin sondaj;
• să se urmprească în primul rând calitatea procesului de dezinfecție;
• să fie cuantificată eficiența și să se identifice cauzele ineficienței.

Lumea schimba directori de spitale, ministri, secretari de stat. Apă de ploaie. Toate relele se întâmplădin faptul că la bază, la execuție lumea nu are calificarea corespunzătoare, nu lucrează după proceduri și controlul este slab.

Mai este un lucru nasol: a dispărut mândria de a face lucruri de calitate și onoarea de a ști că totuil este făcut cu responsabilitate.

(13 mai 2016)