Lașitatea jurnaliștilor la umbra condiționalului optativ

Apar pe sticlă unii jurnaliști fricoși și lași, care în așa-zisele lor intervenții în direct, care numai în direct nu sunt,  prezintă tot felul de chestii, ambalate ca știri de senzație, exclusive, de ultimă oră, în care verbele sunt puse la condițional, chipurile pentru a nu fi implicați în viitoare procese, dacă cumva știrea se dovedește neadevărată. În zisele acestor așa-zis jurnaliști apar șabloane cu nemiluita, ei folosesc sintagme precum:
- oamenii legii,
- telefon la 112,
- echipajul s-a deplasat,

- alertat imediat,
- de îndată.
Sunt situații care nu sunt clare și utilizarea unui limbaj care nu dă verdicte în afara celor date de specialiști este necesară, mai ales dacă se dorește o relatare la cald cum se zice. Era o dată o persoană care a ieșit de pe un drum secundar și avea stop la intersecție, nu a oprit, nu a acordat prioritate și mașina sa a fost lovită. Lucrurile erau clare. Așa-zisa jurnalistă a încercat să mă îmbrobodească cu informații cum că unul dintre șoferi nu ar fi acordat prioritate, deși se știa clar care era șoferul indisciplinat. Se vorbea și de stabilirea vinovățiilor ca un proces extrem de complex, deși, repet, lucrurile în acel caz erau extrem de simple.
Tot așa ieri 28 august 2022 s-a relatat un eveniment rutier de pe Valea Oltului cu un șofer care a intrat într-o depășire și l-a zdrobit un TIR. Jurnalista a folosit de nenumărate ori verbele la condițional, cu șoferul care ar fi intrat într-o depășire, cu TIRUL care nu ar mai fi avut ce să facă și tot așa. Continuarea a fost pe un ton otevist-lacrimogen, care să impresioneze pe telespectatori, nu să-i educe pe șoferi.
Eu consider că verbul A PUTEA și utilizarea condiționalului sunt formele concrete de manifestare a lașității oamenilor, căci numai lașii sunt cei care nu-și asumă nimic și caută portițe de ieșire dintre cele mai penibile, grotești și cu miros pestilențial.

(29 august 2022)

Pe mine mă interesează...

dacă am o problemă de rezolvat, pe mine mă interesează numai cei care vin și-mi propun o problemă prin care soluționez problema. Niciodată nu i-am apreciat pe cei care vin și-mi spun cum nu se rezolvă problema, de ce nu se rezolvă problema, care sunt riscurile dacă încerc să rezolv problema. Nu mă interesează acești indivizi. În societate ei nici nu ar trebui luați în considerare. Văd că societatea în general și românii în special, îi apreciază pe cei care vin cu tot felul de argumente prin care nu rezolvă problema și-i marginalizează pe cei care oferă soluții de a rezolva problema. Este ușor să spui că o soluție nu este bună, să identifici cauze din care soluția nu este cea mai bună, fără a veni cu o soluție de a rezolva problema.
Să presupunem o problemă P.
Eu am o soluție A.
Accept dialog numai cu cel care are o altă soluție B și-mi demonstrează cu argumente că e mai bună.

Dacă vine cineva să-mi critice soluția fără să aibă și el o soluție mai bună, îl resping.

Există tot timpul chibiți care stau pe margine și strâmbă din nas. 

Mă gândesc la poezia Criticilor mei a lui Mihail EMINESCU:

E ușor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,

Înșirând cuvinte goale,

Ce din coadă dau să sune.

Când am un prim dialog cu cineva cu care doresc să lucrez la un proiect pe care eu îl conduc, îi atrag atenția că doresc să evite fraze care încep cu Nu, că doresc să evite folosirea verbului A PUTEA și că la orice problemă primesc soluții mai bune decât cele existente, cu argumente solide, care rezolvă problema și resping criticile. Foarte mulți se retrag pentru că ei trăiesc din a se remarca criticând, fără a avea vreo idee concretă care să contribuie la implementarea efectivă a proiectului.



(19 noiembrie 2021)

Jumătățile de măsură la români

Deși avem noi vorba aceea cu ruptul pisicii în două care echivalează cu separarea binelui de rău și cu alegerea fermă ori a binelui ori a răului, în viața de toate zilele operăm cu jumătăți de măsură.

Nu a greșit cu nimic regele HAGI când a zis să fie bine ca să nu fie rău, adică exavt acea formulă care a dat chintesența lucrului cu jumătăți de măsură.

Să deschidem constituția, căreia i se zice cartea de căpătâi. Vom găsi acolo formulări care se zice că sunt echilibrate, adică sunt să fie bine ca să nu fie rău. În textul acesteia cuvântul poate apare de 69 de ori, cuvântul pot apare de 48 de ori, cuvântul putea apare de 4 ori, știut fiind faptul că verbul a putea introduce incertitudine, indecizie, arbitrarul, dacă nu chiar teamă, acolo unde este folosit. Tot în această carte cuvântul onoare nu există, ceea ce arată că unde onoare nu e, nimic nu e. Apariția sintagmei nu pot de 15 arată că este mai important ce nu este permis, decât ce este permis. Negația nu apare de 82 de ori ceea ce este alarmant.

Dacă citm legile emanate de parlament, vom avea surpriza să vedem că sunt:

- stufoase,

- ambigue,

- interpretabile,

- neclare,

- inconsistente,

ceea ce face ca de multe ori să se obțină soluții extrem de diferite pentru cauze similare sau chiar pentru o aceeași cauză la instanțe diferite.

Jumătățile de măsură sunt făcute în așa fel încât să nu supere pe nimeni. De aceea, lipsa de fermitate a dus la situația în care nu se construiesc autostrăzi, nu se construiesc spitale, căci jumătățile de măsură duc la justificări, nu la acțiuni concrete, căci noi avem vorma numai cine nu muncește, nu greșește, fapt care este de luat în considerare jumătatea plină a paharului, în care se vede ceva, dar lipsa de decizie fermă face să lipsească cealaltă jumătate, care și ea tot plină ar trebui să fie.

(19 martie 2021) 

Nefericitul verb A PUTEA

În opinia mea, verbul a putea are următoarea seminificație:

- o persoană ia cunoștință de executarea unei anumite activități în condiții  foarte bune;

- persoana evaluează dacă are are capacitatea și resursele de a face acest lucru cu succes ori de câte 

  ori vrea;

- opțiunea de a face sau de a nu face acea activitate îi stă laîndemână integral;

- elementul de ambiguitate, de subiectivism nu are ce căuta în luarea deciziei de executare.

În realitate, pentru a evita responsabilizarea persoanelor și pentru a introduce elemente subiective și discreționare, interpretabile și pentru a-i tortura pe mulți dintre subordonați sau petenți, textele abundă prin verbul a putea, care are cu totul alte semnificații decât cele normale și logice.

Atunci când nu se specifică cu claritate condițiile în care există obligativitatea de a se da un anumit răspuns, o anumită soluție, este de la sine înțeles că se lasă la voia și discreția decidentului să se dea soluția, funcție de cu totul alte elemente decât legea sau regulamentele, făcându-se pârtie corupției endemice.

Nu este normal să se spună că un program de calculator că poate aduna două numere, când el este scris exact pentru a face acest lucru. Nu este normal să se spună că un utilizator poate opta pentru una din Ț opțiuni, ci respectivul are la dispoziție să aleagă una din Ț opțiuni. În cele Ț opțiuni este inclusă chiar și să se meargă mai departe, fără a alege ceva.

Când trebuie obținută o autorizație nu trebuie avize, ci certificări date de persoane calificate. Certificatul se dă numai  dacă  sunt îndeplinite condiții. Chestia cu avizul favorabil este o miserie, o porcărie și carea sigură de a genera corupție la toate nivelurile. Cine are toate certificatele, primește autorizația. Punct. Cine nu are, nu primește. Nu există stadii intermediare. Așa cum nu se spune că nu prea avem bilet de călătorie, așa cum un violator nu are cum să spună că a violat doar un pic sau un criminal că a omorât parțial, tot așa și cu autorizația: ori se acordă și se merge mai departe, ori nu se acordă și stop. De aceea se întâmplă tot felul de nenorociri, că se merge cu jumătăți de măsură. Verbul a putea are o contribuție groaznică prin utilizare fără cap. În textele mele și în tezele doctoranzilor mei, verbul a putea era prohibit. Bărbații adevărați nu-l folosesc. Numai fricoșii folosesc acest verb pentru a se înfășura în tot felul de măsuri de precauție. Ce bine ar fi dacă legile n-ar mai conține în textele lor acest verb! Ce bine ar fi dacă nici contractele nu l-ar conține. Cât de frumoasă ar fi viața noastră fără verbul a putea!

(19 aprilie 2017)

Alergie la utilizarea verbului A PUTEA

Ori de cate ori se doreste a nu face o treaba buna se va folosi verbul a putea intrucat:
- introduce ambiguitati
- arata cat de fricos este individul
- elimina managementul responsabil
- introduce ambiguitatea
- arata ca riscul producerii de evenimente nefericite este mare
- s-a lucrat fara proceduri
- exista o mare doza de nesiguranta
- este lasat loc pentru orice situatie neprevazuta, buna sau rea
- complica foarte mult lucrurile.
Asa ca in lucrarile scrise trebuie sa nu apara:
- verbul a putea ca va definiti gradul de frica cu fiecare utilizare
- SAU pentru ca introduceti ambiguitate
- constructia SI/SAU ca va faceti de ras prin indecizia de care dati dovada
- SI ALTELE ASEMENEA intrucat aratati ca nu ati inteles nimic
- CONFORM LEGII daca nu spuneti despre ce lege si despre ce articol este vorba
- ASA CUM AM ARATA MA SUS sau MAI JOS de parca cineva este obligat sa retina bizareriile voastre
- DE ASEMENEA pentru ca faceti niste legaturi sumare si neprecizate
- PE DE O PARTE .... SI PE DE ALTA PARTE de parca cele doua situatii nu se scriu clar una sub alta la liniuta
- ANUMITE elemente pentru ca pe celelalte care nu sunt anumite le ignorati
UNELE pentru ca pe ALTELE le lasati balta si nu ziceti nimic despre ele.
- verbe la modul conditional de parca va targuiti in piata cu precupetii.
Orice material trebuie sa contina:
- verbele la prezent
- modul impersonal de exprimare
- fraze scurte si precise
- enumerari clare
- fraze in care lipseste cuvantul NU, pentru ca lumea vrea sa stie ce se face nu ce nu se face
- clasificari si detalieri imediate fara trimiteri aiurea la niste pagini undeva in lucrare
- tot ceea ce este necesar pornind de la premisa ca cititorul nu stie chiar tot ce stie autorul.

Prefer textele simple, directe și mai ales scurte.

(01 aprilie 2016)