Mă laud că primii 42 de ani din viață i-am trăit în comunism și deci am dreptul să vorbesc despre comunism în cunoștință de cauză, mai ales că am avut discipline în facultate unde am studiat operele lui Karl MARX, Friedrich ENGELS și ale lui Vladimir Ilici LENIN și Mao ZEDONG. Dacă am luat note bune și chiar foarte bune, înseamnă că le-am studiat temeinic, dară. Știu cu ce se mănâncă, chiar dacă în sinea mea proprietate personală eu vedeam lucrurile altcumva, în tăcere. Restul de 34 de ani i-am trăit în democrație și am fost martorul când s-a instaurat curentul #rezist, pe care am căutat să-l înțeleg pentru a ști cum să mă poziționez în viață.
Nu mă apuc acum să comentez comunismul, căci acesta s-a prăbușit sub greutatea propriilor erori inerente oricărui sistem social creat artificial de mintea omenească, exact cum și neo-marxismul asociat #reziștilor se va prăbuși din lipsă de fonduri, căci crearea omului nou după tiparele neo-marxiștilor necesită cam 7 trilioane de USD, din care pentru îndepărtarea omului de credință sunt necesare 5 trilioane de dolari, restul de două trilioane revenind unor cheltuieli cu nimicurile care-l convertesc pe omul de rând spre omul așa-zis nou, ocupându-i timpul sau corupându-l cu nimicuri sclipicioase.
Nu aș fi scris acest articol dacă nu aș fi citit undeva că pentru a nu zgândări orgoliile unora, se vor da indicații ca la birou, femeile să nu mai poarte medalioane sau crucifixuri. Mi-am adus aminte de o scenă terifiantă de la un examen de admitere din ASE de dinainte de 1989. Era proba de economie politică. Tocmai veniseră membrii comisiei de subiecte. În sală era liniște. Cineva din comisie a început să vorbească. Arăta plicul cu subiecte și candidații trebuiau să fie convinși că acele plicuri erau sigilate. Înainte de a se deschide un plic, un membru al acelei comisii a văzut cum o candidată a scos o cruciuliță pe care o avea la gât, dar era ascunsă de gulerul rohiei și a sărutat acea cruciuliță. Omul s-a schimbat la față și a început să urle, apostrofând-o pe candidată care era la examenul de economie politică și ca o tânără utcistă cu educație revoluționară nu are voie să procedeze așa. A mers către candidată, a arătat sălii cruciulița și a scos-o afară din examen pe tânără. Degeaba am încercat să discut cu respectivul, căci a urlat și la mine și a avut un comportament de-a dreptul incalificabil. A rămas ferm și tânăra candidată a pierdut examenul de admitere. După Revoluția din 1989 respectivul era cel mai anticomunist personaj, iar când i-am amintit scena, s-a uitat urât la mine și sunt sigur că m-a detestat din toți rărunchii lui.
Ideea care se discută la neo-marxiști sau #reziști acum ca oamenii să nu mai poarte elemente distincte specifice portului popular sau apartenenței la o anumită religie, arată că lucrurile nu s-au schimbat prea mult față de anii negrii ai comunismului, deși eu credeam că modelele care nu au fost viabile devin irepetabile, căci lumea a înțeles cât de cât din lecțiile de doi bani ale istoriei recente, când comunismul s-a dus de-a berbeleacul pe toboganul istoriei. Se pare că nu este așa și că m-am înșelat.
(07 decembrie 2023)