Degringolada generată de Inteligența Artificială în domeniul INFORMATICII

Era și de așteptat să se întâmple așa ceva pentru că: 
- rezultatul muncii informaticienilor este conținut digital în online,
- Inteligența Artificială se hrănește cu conținut digital, 

- informaticienii erau acuzați că lucrează pentr a-i da afară pe oameni de la locurile lor de muncă,

- în informatică au pătruns tot felul de persoane care au găsit acolo un loc călduț,

- marile avantaje pe care le-a prezentat informatica a devenit un magnet și pentru neaveniți,

- dezvoltarea în exces a informaticii a făcut ca fenomenul să se prăbușească chiar datorită dezvoltării.

Inteligența artificială reprezintă momentul adevărului pentru societatea construită haotic, bazată pe avantaje necuvenite, nu pe marea performanță, căci a crede că dacă ai auzit ceva în strația de autobuz despre cloud, musai ești specialist în cloud computing, din moment ce dor solicitând o componentă software, inteligența artificială o pune la dispoziție, arată că cine sapă groapa altuia, cade el în ea.

Îmi aduc aminte cum acum peste 45 de ani, împreună cu un fost student am tratat în lucrarea de diplomă despre generatoare de programe COBOL și el a construit un program care:scria un program COBOL căruia dacă i se dădeau denumirile câmpurilor și tipul lor, scria secvențe de text sursă pentru:

- descrierea articolului unui fișier,

- validarea conținutului câmpurilor,

- efectuarea de calcule,

- deschidere-închidere de fișier,

- scriere de articole,

- tipărire de tot felul de date.

Se perforau cartele cu acel text sursă COBOL generat și dacă era rulat la calculator cu un set de cartele de date, era creat un fișier secvențial. Acum Inteligența Artificială face cu mult mai multe lucruri și deci există o explicație de ce anu acesta nu s-au ocupat locurile la facultățile cu profil de informatică. De informaticieni va fi nevoie în continuare, dar nu de inși fără idei, fără eficiență, care doar adaptau cod, care înlocuiau parametrii, care mutau programe de colo-colo. Este nevoie de înaltă performanță, de originalitate, de idei, de oameni speciali, care aduc plusvaloare domeniului. Informatica nu mai este pentru cei care cred că o meserie se învață autodidact, care cred că făcând copy-paste de texte sursă se rezolvă totul. Acum informatica își caută drumul ei și învățământul de informatică trebuie să încorporeze inteligența artificială în el, căci el nu poate fi deasupra inteligenței artificiale, așa cum informaticienii se credeau deasupra celorlalți oameni din organizații, ca fiind niște semi-zei.

(02 septembrie 2026)

Demisionez!

Am fost și eu cândva șef. Într-o zi a venit un nene la mine și mi-a zis:
- Demisionez!
- Demisionează! I-am zis.
Și omul a demisionat. După o zi s-a răzgândit. Numai că singur dusese hârtia la registratură și la șeful suprem.
Unii cred că sunt de neînlocuit. Era un film polonez careare în final fraza: sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit. Cine amenință cu demisia arată cât de superficial abordează problema, știind că la ușă așteaptă 100 de inși mai buni ca el, care să-i ia locul.

(31 august 2025)

Reparați șandramaua care stă să cadă?

Dacă vreți să reparați șandramaua care stă să cadă costurile vor fi imense și rezultatul va fi tot o șandrama care va sta să cadă. De aceea trebuie dărâmată șandramaua, făcut un plan pentru o nouă construcție și trebuie făcută fundație solidă și începută construcția, pe noi principii, căci o lume nouă se construiește după noi principii, cu oameni noi.

Nimic nu trebuie peticit. Nimic nu trebuie sprijinit pentru a nu se dărâma, ci trebuie luat totul de la zero și construit totul cu mână de meseriaș, aaș fel încât să avem o construcție care să dureze milenii, nu câțiva ani, cum ar crede unii, care sunt obișnuiți să facă lucruri de mântuială.


(29 august 2025)

De ce statul este un prost administrator?

Apare întrebarea: de ce statul este un prost administrator? 
Unii doar constată: statul este un prost administrator?
Oricum punem problema, adevărul acesta este și viața ne-a demonstrat și ne demonstrează că așa stau lucrurile, pentru că oricât de nobile sunt intențiile oriunde există proprietate de stat, nu trece mult timp de la înființare și lucrurile o iau rău de tot la vale, toată lumea ridicând din umeri atunci când trebuie să răspundă la întrebarea: de ce?

Niciodată nu vom înțelege de ce statul este un prost administrator, dacă nu vom privi în oglindă ceea ce se întâmplă pe o proprietate privată și să comparăm cu ce nu se întâmplă pe o proprietate de stat, dar și să vedem ce nu se întâmplă pe o proprietate privată, dar se întâmplă pe o proprietate de stat.

În primul rând, trebuie să ne uităm la fluxurile bănești. În cazul proprietății private, banii vin doar după ce sunt vândute produse, sunt prestate servicii și numai dacă clienții sunt mulțumiți, căci clienții nu aruncă cu banii lor doar de dragul de a-i îmbuiba pe unii și pe alții.

În al doilea rând, să ne uităm la disciplină. Pentru a realiza produse de calitate și la timp sau de a executa prestări deservicii de calitate și la timp, este nevoie de disciplină, iar acolo unde este proprietate privată, toată lumea urmărește încasarea de bani, încasare de bani care este strict dependentă de disciplina cu care toți oamenii de acolo lucrează.

În al treilea rând, în mediul privat activează oameni selectați după criterii precise care fac ca producția și prestările de servicii să nu ridice probleme.

În al patrulea rând, în mediul privat lumea lucrează respectând cu strictețe proceduri.

În al cincilea rând, fiecare lucrător la oricare ar fi nivelul lui de competență are responsabilități precise și este verificat dacă și-a îndeplinit sarcinile, iar în caz contrar, toate corecțiile care se fac se răsfrâng cu claritate maximă asupra veniturilor și asupra evoluției în carieră. Toto timpul se exercită controlul și evaluarea este permanentă, cu efecte directe asupra salariului.

În al șaselea rând, cererea și oferta joacă un rol esențial în dinamica activității organizației bazată pe proprietatea privată și conectarea acesteia la nevoile pieții face ca atât decidenții cât și executanții de acolo să trăiască în fiecare moment tensiunea impusă de fiecare stadiu de derulare a proceselor de producție și a prestării de servicii, căutând soluții constructive, bazându-se pe postulatul că nimic nu merge de la sine.

În al șaptelea rând, problema riscurilor este o problemă majoră, știind că asumarea de riscuri atrage după sine direcții clare de evoluție a proceselor de producție sau a prestării de servicii, iar consecințele vin de la sine și se răsfrâng direct asupra tuturor celor ce lucrează în organizația bazată pe proprietatea privată, fie în mod pozitiv, când este vorba de un risc urmat de succes, fie în mod negativ, când riscul asumat a dus la un insucces, mai ales dacă insuccesul este major și efectele negative nu sunt atenuate în niciun fel.

În al optulea rând, profitul este singurul indicator care dă măsura eficienței organizației unde există proprietatea privată și falimentul este direcția sigură când se ajunge să se lucreze pe pierderi. Criteriile de performanță sunt esențiale și acționează brutal.

Acum trebuie privite în oglindă așa cum am zis, cum stau lucrurile acolo unde oamenii la oricare ar fi nivelul lor de competență, acționează unde proprietatea este de stat, adică a tuturor și a nimănui în aclași timp.

Banii sunt siguri și vin de la stat.

Disciplina are caracter relativ, depinzând de șefi.

Selecția oamenilor este încărcată de subiectivism.

Procedurile sunt relaxate sau opționale.

Responsabilitățile sunt diluate la maximum, iar controlul este relativizat.

Se lucrează și pe producție pe stocuri nelimitate.

Nu există riscuri din moment ce banii vin oricum.

Eficiența este dată de profit, dar pierderile se acoperă de la stat.

Toate acestea dau diferența dintre organizațiile bazate pe proprietatea privată, respectiv, cele unde proprietatea de stat este la bază și explică de ce staul este prost administrator. Existența sau absența criteriilor de performanță arată unde este organizare și unde este haos, unde este management și unde se lucrează după ureche.

(03 februarie 2025)

Cercetarea științifică surogat

Ideea de a dezvolta proiecte de cercetare științifică cu alocare de fonduri prin competiție pe durată de 3 ani se dovedește a fi falimentară din moment ce din 100 de proiecte, sub 10% se auto-susțin în continuare după terminarea celor  3 ani. Pentru mine dovada cea mai clară a fost faptul că țările UE în timpul pandemiei, la sumele uriașe alocate, nu au fost în stare să livreze decât acel vaccin AstraZeneca, vaccin care era cu două generații în urmă.
În opinia mea, cercetarea științifică surogat este aceea în care fondurile se scheltuie:
- pe teme neinteresante,
- fără eficiență predictibilă,
- după o alocare haotică,
- în cadrul unor structuri neperformante.

Noi vorbim despre centre de excelență, înțelegând prin excelență orice altceva decât performanță adevărată, criterii de evaluare a adevăratelor valori și calități ale persoanelor care derulează activități de cercetare științifică.

Absența transparenței a făcut ca echipele care desfășoară activități de cercetare științifică să fie alcătuite după criterii care nu au nimic cu caracteristicile pe acre trebuie să le îndeplinească un cercetător științific și aici mă refer la pasiune, profunzime, perseverență, ambiție, creativitate, dar și altele. 

În opinia mea, un tânăr student preocupat să devină un profesionist, care se documentează, care aprofundează problematica unui domeniu ceva mai restrâns, care începe să colaboreze cu un profesor care are deja rezultate în acel domeniu, care este dispus să dezvolte teme de cercetare, care este dispus să învețe ce înseamnă cercetare științifică face primii pași pentru a merge pe cont propriu și pentru a munci în a găsi soluții la probleme din domeniul de care se ocupă, soluții proprii, care să fie apreciate de cei care activează în acel domeniu, atunci când face comunicări la conferințe științifice.

Trebuie spus din start că cercetarea științifică nu este subfinanțată, ci finanțarea este greșită. Sunt prea multe proiecte care reprezintă drumuri înfundate, din cauză că finanțarea are la bază criterii în care subiectivismul este dominant și multitudinea de solicitări, nu de teme sau de proiecte, este prea mare, ceea ce fărâmițează fondurile alocate. Noi vorbeam în comunism de auto-cenzură, dar emiterea de pretenții nejustificate acum în democrație este copleșitoare, iar procedurile specifice contestațiilor blochează procesele, cu efecte dezastruoase asupra cercetării însăși.

Există în USA cercetare științifică de succes, nu în UE, dar copierea acelor modele ar însemna transformări dureroase, ceea ce nu ne caracterizează, căci nouă ne place să ne vedem cei mai deștepți, cei mai frumoși, cei mai interesanți și nu acceptăm să ne învețe alții ceva, orice. Ceea ce știu eu este că mulți dintre cei ce lucrează în cercetare, consideră că ei merită ca în mijlocul drumului să fie sacii de bani și ei să se înfrupte după dorința sufletului, ca să aibă timp ca printre picături să mai vină și idei geniale, ca să facă cercetare științifică, uitând că procesele de cercetare științifică înseamnă proceduri, muncă, creativitate și multă nădușeală. În cercetarea surogat mediocritatea se acceptă, căci excelența este tot un fel de mediocritate, un pic poleită și însoțită de zgomote și de laude, mai puțin de rezultate.




(23 ianuarie 22025)

Fotografii din care se vede performanța culturiștilor (V)

 

Fotografia culturistului Lee LAMBRADA de la adresa: 

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1100119525454236&set=a.453530050113190

este una deosebit de bine făcută ca poziție, lumină, centrare, căci orice analist găsește suficient de multe elemente pentru a face o caracterizare completă a performanței pe care culturistul a avut-o la momentul la care fotografia a fost făcută. oricât de exigentă este analiza, oricât de multe criterii ar fi luate în calcul, rezultă concluzii interesante ce duc spre o aceeași concluzie.

(19 decembrie 2024)

Fotografii din care se vede performanța culturiștilor (III)

Culturistul Steve REEVES are fotografii care arată marea performanță la care a ajuns, dar pentru a vedea acest lucru este mare nevoie ca fotografiile să arate corpul întreg al sportivului, căci numai așa se vede întregul și numai așa o analiză este completă.

Corpul este întreg.
Centrarea este bună.
Lumina evidențiază definirea  mușchilor.
Sunt evidențiate proporțiile.

(11 decembrie 2024)

Fotografii din care se vede performanța culturiștilor (I)

 În opinia mea, o fotografie care pune în evidență performanța unui culturist trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să prezinte corpul sportivului în integralitatea sa,
- să fie echilibrat încadrată,
- să aibă o rezoluție cât mai bună,
- să permită vederea unei părți cât mai mari a corpului,
- să reflecte capacitatea de concentrare a sportivului,
- să gestioneze umbrele pentru a nu fi afectată definirea.
Este de dorit ca sportivul să prezinte o galerie de fotografii în principal, cu pozițiile de concurs, la care să adauge fotografii cu poziții artistice.

În cazul culturistului Mostafa YILDIZ fotografia respectă cerințele specificate. Fotografia am preluat-o de la adresa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1697644037049894&set=a.413736515440659

(04 decembrie 2024)

O mică eroare de încadrare a unei fotografii de culturist (III).

Fotografia care-l prezintă pe culturistul  Mikhail  SAZONOV are două minusuri esențiale pentru că lipsesc părți din corpul culturistului, respectiv partea de sus cu freza acestuia și partea de jos a membrelor inferioare.





(01 decembrie 2024)

Obsesia discriminării

De la un timp, omenirea are obsesia discriminării. Discriminarea este o formă mai accentuată a evidențierii diferențelor care există între elementele care ne înconjoară.
Mai nou, se vorbește acum despre discriminarea pozitivă, pe care lumea o acceptă pentru că ea crează avantaje celor considerați discriminați.

În opinia mea, discriminarea presupune persoane care fac obiectul discriminării și acțiuni prin care ceilalți membri ai societății procedează la a discrimina. Societatea are suficiente mecanisme care reglează problema discriminării, mai exact dispune de definirea acelui cadru care combate discriminarea, în vederea excluderii ei.

În societate apar situații în care se încearcă lărgirea cadrului de definire a domeniilor unde apare discriminarea și aici mă refer strict la elementele de performanță care presupun utilizarea de resurse importante, în contextul caracterului obiectiv al limitării acestor resurse.

Deși diploma de licență și diploma de master dă dreptul absolvenților să deruleze anumite activități, nu este discriminat nimeni dacă selecția la un colocviu de admitere la doctorat pentru un număr restrâns de locuri are la bază o procedură clară și criterii clare de evaluare a candidaților, astfel încât doctoratul să-și atingă obiectivele pentru care a fost creat ca forma cea mai înaltă de calificare.

Nu este discriminat nimeni dacă i se barează dreptul de a intra să predea la clasă, dacă persoana respectivă la examenul de titularizare a copiat și a fost eliminată din examen sau dacă la examenul de titularizare a luat o medie de 3(trei) și un pic.

Oamenii se nasc egali. Ei sunt diferiți ca aspect, ca înălțime, ca greutate, ca vârstă, ca nivel de instruire, ca diversitate a vocabularului și nimeni nu discriminează pe nimeni. Societatea are nevoie de calitățile fiecăruia dintre noi, de performanțele noastre, astfel ca omul potrivit să se găsească la locul potrivit. Cei care introduc criterii care-i discriminează pe oameni produc erori grave și societatea are posibilitatea să corecteze aceste abuzuri, astfel încât societatea să meargă înainte.


(07 octombrie 2024)

Secretul nr. 3

Tatăl meu mi-a spus pe când eram elev de liceu:
- Stai acolo unde toți sunt mai deștepți ca tine. 

Noi românii avem un proverb: stai lângă deștepți, te deștepți și tu. Stai lângă proști, te prostești și tu.

De-a lungul anilor mi-am stabilit un principiu bazat pe un calcul simplu. Dacă eu sunt de nota 10 și mă înconjor de 100 de persoane cu care colaborez, toți fiind de nota 2, media noastră M = 210/101=2,07.

Dac eu sunt de nota 2 și colaborez cu 100 de persoane de nota 10, media noastră va fi M = 1002/101=9,92 ceea ce este cu totul altceva.

Marele meu noroc a fost că am avut profesori absolut remarcabili, că am avut colaboratori deosebit de buni, ceea ce a fost un plus extraordinar, căci de la toți eu am avut ce învăța și am reușit să realizez lucruri speciale, căci acei oameni erau speciali, adică:

- aveau putere de muncă deosebită,

- erau temeinici,

- aveau inițiativă,

- ofereau soluții dintre cele mai bune,

- nu tărăgănau lucrurile,

- știau să se țină de cuvânt.

Respectând cerințele acestui secret pe care l-am aflat, am reușit să mă ridic și eu cât de cât să fac față cerințelor celor cu care am colaborat, să învăț de la ei și să mențin ritmul și calitatea muncii pe care ei, care erau cei mai buni mi le-au impus. Dovadă stă faptul că toți cei cu care am colaborat sau în preajma cărora am stat, dacă le-aș da numele, s-ar vedea că într-adevăr erau caractere remarcabile. Să luați pe cei cu care am scris cărți, cu care am publicat articole, cu care am derulat stagii doctorale și veți vedea că toți sunt oameni de nota 10, fără excepție. Am stat lângă deștepți, cred că m-am deșteptat și eu, cât de cât.



(18 noiembrie 2023)

De ce tot 30 de zile?

Ca acum 200 de ani sau ca acum 100 de ani, legile bolșevice din spațiul mioritic obligă pe cei ce rezolvă petiții sau probleme să ofere răspuns în 30 de zile, uitând că acum există:
- calculatoare electronice,
- baze de date,
- software de management documente,
- proceduri automate,
- inteligență artificială.
În mod normal, acum în secolul al XXCI-lea o petiție trebuie rezolvată în cel mult 5 zile ca să nu zic 5 ore, căci toată lumea dispune de mijloace eletronice și acestea sunt instrumente care facilitează soluționarea tuturor problemelor. Nu se mai trimit documente cu poșta clasică să facă o săptămână pe drum, ci cu poșta electronică și ajung la destinatar instantaneu. Depinde doar de modul în care destinatarul deschide aplicația de poștă electronică. Este anacronic acum termenul de 30 de zile pentru a soluționa o petiție, acum când bazele de date și procedurile ajută enorm la găsirea soluțiilor care presupun documentare oricât de complexă este această documentare și oricât de dificilă ar fi luarea deciziei. Se impune schimbarea termenelor ca să se meargă în ritmul în care tehnologia s-a dezvoltat, căci societatea este acum cu alt ritm, cu altă dinamică și aceste 30 de zile anacronice nu fac decât să încetinească ritmul și să-i facă pe birocrați să se simtă și mai importanți.

(28 octombrie 2023)

A început școala

Așa cum era și de așteptat, ca pe vremea regelui, ca pe vremea dictaturii comuniste, ca în vremurile democrației noastre originale, prima zi de școală a fost marcată de vizita șefului statului la o unitate de învățământ unde a glăsuit în principal despre școală, îndemându-i pe elevi să învețe și pe profesori să-i învețe pe elevi, dar făcând și promisiuni.

A fost un prilej ca primarii, deputații și senatorii, dar și miniștrii și premierul să iasă la rampă, fiecare după puterile lui, cu discursuri mai mult sau mai puțin interesante. Școala începe pe 15 septembrie, dar cum acea zi cade vinerea, evident s-a produs o decalare, ca școala să înceapă de lunea, căci și Dumnezeu a început facerea lumii tot cu prima zi din săptămână, zi care este lunea.

Ar fi interesant dacă școala s-ar schimba un pic la față, adică profesorii să fie mai buni, violența să fie mai redusă, accentul pe memorare să fie mai redus și dorința elevilor pentru a învăța să crească. Am îndoieli pentru că spiritul nostru nu este orientat spre muncă adevărată, spre calitate, ci spre dorința de a fenta, de a arăta cât de șmecheri suntem și cât de fraieri sunt alții, dar realitatea ne izbește peste ochi, din moment ce nu avem realizări concrete și ni se întâmplă lucruri nasoale care ne arată că nu suntem nici frumoși, nici deștepți, nici șmecheri, ci suntem undeva la coadă, neluați în serios de nimeni și nici de istorie.

(11 septembrie 2023)

Compromiterea consultanței la români

Peste tot în lume, cei care acordă consultanță sunt specialiști cu:
- înaltă calificare,
- vastă experiență,
- eficiență recunoscută.

la noi, persoanele care nu și-au găsit niciun rost și niciun loc, se apucă să dea consultanță. După absolvirea unui curs de scurtă durată, fără a avea experiență practică, fără a avea înaltă calificare și fără a-și fi demonstrat notorietate, ci au învățat doar niște poezii de din afară pe care le recită celor care vor să-i asculte, se autointitulează consultanți de diferite feluri, precum consultanți financiari, consultanți motivaționali, consultanți în psihologie și tot așa.

Fiecare dintre noi are o problemă. Și firmele mari sau firmele mici au probleme. Când cineva are o problemă grea, merge la un consultant de specialitate, acesta se convinge că a înțeles problema și oferă mai multe variante de soluții, dintre care o alege pe cea mai potrivită și cel cu problema trece la soluționarea problemei pe baza a ceea ce a primit de la consultant. Evident, procedând exact cum i s-a spus, problema se rezolvă. Consultantu a dovedit că știe să rezolve probleme, iar cel cu problema trebuie să se felicite că a apelat la consultantul potrivit care l-a ajutat să rezolve problema. Consultantul nu lucrează gratis, ci pe bani foarte mulți. Nu trebuie să ne mire câtuși de puțin că în occident o oră de consultanță depășește 5.000 de euro către firma de consultanță, iar salariul unui consultant este astronomic, pentru că un consultant nu este oricine, este un specialist adevărat, cu notorietate, care știe să rezolve probleme oferind soluții foarte bune și toate costă foarte mult.

La noi, nefiind ceea ce este peste tot, ci o abordare mioritică, evident este compromisă consultanța din moment ce consultanții sunt persoane care nu prea au legătură cu specializările și cu eficiența.



(25 august 2023)

Știrile alarmiste despre Inteligența Artificială

Inteligența Artificială este subiectul cu frecvența cea mai mare a dezbaterilor, căci ea are părți pozitive, dar are și părți negative. Nu se vorbește de părțile pozitive, căci manipulatorii cunt cei care văd un pericol pentru ei în dezvoltarea Inteligenței Artificiale.

Inteligența Artificială înseamnă în primul rând transparență. Manipulatorii la scară mondială sunt persoane obscure pentru care Inteligența Artificială este un real pericol căci le dovedește proveniența surselor obscure de finanțare a acțiunilor lor și le scoate în evidență planurile pe termen lung, căci Inteligența Artificială face exact asocierile de idei pe care manipulatorii le vor departe de privirile oamenilor.

Inteligența Artificială înseamnă în al doilea rând control independent și imparțial, ceea ce este o calamitate pentru managerii de pretutindeni, care-și doresc intervenții subiective care să dovedească marea lor putere și nemaipomenitele lor calități de evaluare a situațiilor critice, deși tot timpul există soluții de o mie de ori mai bune decât cele implementate de ei la fața locului. Este interesant să enumeri soluții proprii de pe poziția de manager și este frustrant să ți se pună în față soluții elaborate de Inteligența Artificială, însoțite de priorități, iar tu ca manageri să ai doar opțiunea de a alege una dintre soluții, care nu este a ta.

Știrile alarmiste despre Inteligența Artificială vizează rateuri în care este implicată Inteligența Artificială, cu roboți care dau greș, cu autoturisme înzestrate cu Inteligența Artificială, care produc accidente, cu construcții de conținut digital irațional sau cu activități de pare randament  realizate de echipamente dotate cu Inteligența Artificială, care înlocuiesc instantaneu mii și mii de oameni, pe care manipulatorii anti Inteligența Artificială îi căinează, că-și pierd locurile de muncă.

Cărțile despre Inteligența Artificială sunt numeroase, dar nimeni nu are nici timp și nici chef să le citească și de aceea se vorbește despre Inteligența Artificială după ureche. Inteligența Artificială este bună dacă dezvoltatorii de software cu IA sunt buni sau Inteligența Artificială este mizerabilă, dacă dezvoltatorii de software cu IA sunt de o mediocritate demnă de alte cauze mai puțin devoratoare de investiții și de eficiență, ceea ce ste foarte greu de realizat într-o lume în care toți aleargă după confort maxim.


(06 iunie 2023) 

Eu și YOGA.

Pe vremea aceea nu se aflau lucruri decât din ziar, de la radio, de la televizor sau din folclor. Despre YOGA am aflat în anul 1972 pentru prima dată când am intrat în librăria M. SADOVEANU și am văzut o carte de YOGA scrisă de  autorii bulgari A. MILANOV si I. BORISOVA, pe care am cumpărat-o imediat.

M-am apucat să citesc această carte și cam atât. Ceva mai târziu m-am apucat să fac exerciții YOGA, dar având în vedere carențele mele fizice de a executa acele exerciții, cu mari dificultăți am reușit să progresez. Dar am progresat și m-am simțit mulțumit de ceea ce fac. YOGA îmi consuma foarte mult timp și ceva din ceea ce vedeam în jurul meu mă influența și mă determina să consider că YOGA e ceva important, dar care nu mi se potrivea 100% ca mod de viață, căci eu aveam multe alte lucruri importante de făcut pe această lume.

Mi-am adus aminte de doctorul CLEMENDORE care era la un spectacol de circ și care arăta exerciții deosebit de grele, care-l menținea pe afiș prin dificultatea lor și care-l țineau tânăr, căci se zicea că avea peste 60 de ani, dar el arăta de 40 de ani. Nu am dat atenție atunci în copilărie ceea ce făcea doctorul CLEMENDORE, dar abia după anul 1972 am înțeles mult mai multe. Când am vizitat India am văzut multe despre YOGA căci acolo sunt canale Tv care au emisiuni speciale de YOGA și sunt mulți yogini care joacă rol de guru acolo și fac demonstrații de-a dreptul incredibile. Acum doar comentez, căci merg la sală și nu am timp să mai fac exerciții YOGA deși mi-aș dori.


(12 mai 2023)

Făloșenia bărbatului

Acest articol nu l-aș fi scris niciodată dacă nu se întâmplau două lucruri, unul zilele trecute și celălalt acum peste 35 de ani. Voi începe cu lucrul care s-a produs acum peste 35 de ani. Eram într-o bază de practică agricolă cu studenții și cum erau vremurile atunci, după orele de lucru la câmp, seara ne adunam și discutam tot felul de chestii, căci nu aveam cum să las studenții cu care eram toată ziua la cules de legume sau de struguri de izbeliște, iar eu să mă izolez în turnul de fildeș al științei pure, deși aveam mare nevoie de câteva ore de concentrare pentru a scrie la un articol pentru care aveam termen de expediere la vreo conferință sau eram restricționat de a-l trimite la o revistă care avea număr cu tematică și termen limită.

Așa stând lucrurile, într-o seară se spuneau bancuri ca între băieți, cele mai multe neavând perdea. Am auzit acolo termenul făloșenie. Mi s-a părut un termen ușor arhaic și pentru că existau nenumărate sinonime în limba română, mă întrebam de ce autorul bancului a folosit acel cuvânt, de care eu până aproape de 40 ai mei,  nu auzisem. Întotdeauna m-am întrebat de ce se folosesc de către preoții ortodocși cuvinte arhaice, când există sinonime moderne, frumoase, pe înțelesul muritorilor de rând, mai ales că tinerii au deja un vocabular al limbii române care diferă semnificativ de vocabularul limbii române al generației mele. Ei folosesc frecvent sintagma de genul, în timp ce generația mea nu o folosea niciodată.

Bancul cu făloșenia era foarte drăguț și am râs, chiar l-am reținut, dar nu-l povestesc aici căci altul e obiectivul meu acum.

În zilele noastre, chiar nu de prea mult timp, eram la vestiarul de bărbați la sala de forță pe care o frecventez și eram pe picior de plecare, când din zona dușurilor a apărut un tânăr foarte voios, chiar zgomotos, îmbrăcat cu costumul lui Adam care s-a deplasat spre zona unde era dulapul cu hainele sale. Gesticula destul de ostentativ, pentru a ieși în evidență. Și ieșea în evidență pentru că se expunea pe el și-și expunea și făloșenia. El era conștient de sine și de ce avea de expus, căci nu degeaba se spune făloșenie și nu piticanie sau buton de lift sau ceva insignifiant. Trecuseră peste 35 de ani de când aflasem termenul făloșenie și contextul în care se folosește corect.

Eu am o teorie: fiecare om își trăiește momentul său de glorie în felul lui. 

Un cântăreț de operă își trăiește momentul de glorie la finalul spectacolul când culege ropote de aplauze pentru rolul interpretat senzațional. 

Un sportiv își trăiește momentul lui de glorie când urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la proba pentru care a concurat la olimpiadă, când aude imnul țării și când vede ridicându-se pe cea mai înaltă treaptă a catargului drapelul roșu, galben și albastru. 

Un scriitor își trăiește momentul lui de glorie la librărie, când vine în fața cititorilor lui și dă autografe pe cărțile cumpărate de aceștia.

Fiecare dintre noi are cel puțin un moment de glorie, când cei din jur ne apreciază valoarea, acel ceva prin care ne diferențiem pentru o clipă de ceilalți ca fiind cei mai buni în zona unde ne manifestăm.

Și în cazul tânărului din vestiarul de la sala de forță, tot de momentul său de glorie sunt sigur că a fost vorba, căci el își cunoștea valoarea, colectivitatea care evalua exista fără doar și poate și-și trăia momentul de glorie efemeră la intensitate cel puțin relativă, căci oamenii care vin la sala de forță au alte preocupări.

(03 mai 2023)

Lipsa de demnitate nu duce nicăieri

Sunt oameni care fac orice pentru a ieși în evidență. Mie îmi plac oamenii care au voce, cântă și apar la televizor să mă încânte. Mie îmi plac actorii care plini de talent joacă roluri, mă impresionează și pentru ei plătesc bilet să-i văd pe scenă. Oamenii cu har merită să fie văzuți când cântă, când recită, când declamă, când dansează sau când joacă în filmele din sălile de cinematograf. Nu văd de ce oameni care nu au niciun talent, nici măcar nu au rezultate deosebite ca sportivi, ca profesioniști, ca meseriași să apară la televizor și să-mi spună mie despre:
- traume trăite în copilărie,
- persoane decedate,
- terapii și depresii,
- scandaluri curente,
- nimicuri de demult,
doar pentru a se auzi vorbind. Eu o consider lipsă de demnitate a celui care din dorința de a fi văzut la televizor sau de a se scrie despre el în presă, să se prezinte nu prin realizări remarcabile, ci prin evenimente banale sau strict personale, care s-au produs cu mult timp urmă și care nu se demonstrează, iar persoanele implicate nu au cum să se apere, căci au trecut în lumea celor drepți. Știu că în emisiunile Tv dă bine la public dacă un interpret reușește să stoarcă niște lacrimi prezentând ceva legat de el și mai ales dacă în timp ce vorbește mai începe să și lăcrimeze, căci ratingul este sensibil la astfel de porniri facile, dar sigure, deși marchează lipsa de demnitate a celui implicat direct în tărășenie.

Orice om trebuie să-și trăiască viața cu demnitate, iar momentele grele să le traverseze fie singur, fie cu cei care îi sunt apropiați. Televiziunile preiau poveștile triste pentru rating, nu pentru a empatiza cu victima și de aceea, reporterii se interesează exact de acele momente și pedalează pe ele în interviuri, căci poveștile triste, cu elemente dramatice în ele cresc ratingul în emisiuni și profiturile în televiziune sunt aduse de rating, căci banul este cel care contează și acolo totul se vinde și se cumpără. O poveste lacrimogenă face cât o mie de elevi olimpici, iar un viol povestit la nivel de detaliu, aduce  creșteri la rating cu mult mai mari decât un record național al unui sportiv. Totul depinde de fiecare din noi. Dacă dorim să facem jocul celor din televiziuni, în final vom fi analizați ca fiind oameni fără demnitate, plângăcioși, slabi și influențabili, dacă nu, vom rămâne demni în fața propriilor ochi și vom fi apreciați pentru ceea ce suntem noi, pentru ceea ce știm să facem, adică, pentru performanța noastră și atât și este suficient pentru noi.

(29 aprilie 2023)

Culturistul Zoltán SZÁSZ - galerie foto

Pe Internet se află un clip cu vicecampionul național de culturism de la juniori Zoltán SZÁSZ, pe anul 1994. Acum prezint fotografii cu acest culturist din ultima perioadă, căci Zoltán SZÁSZ a fost prezent la competiții importante de culturism.  

 

(25 aprilie 2023)

Ce înseamnă sa nu ai oameni….

 Când unii ajung pe poziții importante, au nevoie de colaboratori. Nefiind pregătiți se apucă să improvizeze . Colaboratorii lor sunt oameni luați la întâmplare și surprizele nu încetează sa apară. Așa s-a întâmplat imediat ce PSD a câștigat alegerile locale și alegerile parlamentare din anul 2016. faptul că PSD nu a dispus de oamenii potriviți a dus la situația catastrofală din anii ce au urmat anului 2016. Faptul că la poziția de premier s-au perindat Sevil SHHAIDEH, Sorin GRINDEANU, Mihai TUDOSE, Viorica DĂNCILĂ, ilustrează că Liviu DRAGNEA, cel care tăia și spânzura în partid, nu a avut echipă, căci el însuși a fost rodul evoluției ca întâmplare.

Cine dorește să aibă succes, trebuie să aibă echipă. Echipa se construiește folosind algoritmi foarte exacți de selecție, care garantează includerea în echipă doar a persoanelor care corespund profilului definit de lider. Liderul deja existent, definește profilul celor pe care dorește să-i includă în echipă. Liderul deja existent, alege pe membri echipei și nu membri echipei se lipesc liderul deja existent. Dacă apare fenomenul conform căruia diferite persoane se lipesc de liderul deja existent, acesta să nu se mire nicio secundă că i se va întâmpla și lui ceea ce i s-a întâmplat lui Liviu DRAGNEA, dar și altor lideri și aici îi voi enumera pe Emil CONSTANTINESCU și pe Ion ILIESCU. Traian BĂSESCU a fost liderul care și-a ales el echipa, dar profilul definit de el a fost unul greșit în raport cu criteriile mele, dar corect, după chipul și asemănarea lui.

Eu sunt sigur că cei care se trezesc lideri, fără a avea cunoștințe elementare de management politic, purced la constituirea echipei improvizând haotic și acceptă tovarăși de drum care sunt mânați de interese imediate, fără a avea nicio legătură cu obiectivele definite de liderul care se dorește a fi conducător. construirea echipei înseamnă selecția de oameni după criterii clare, bazate pe performanță reală, pe trăsături de caracter care se probează și care permit evaluarea concordanței dintre profilul real și profilul definit de liderul care vrea să construiască echipa. 

La vremea mea, pentru o anumită problemă unde m-am auto-intitulat lider, am definit criterii, am construit un profil și am selectat persoane, iar echipa cu care am lucrat a avut coeficient de succes de 85% ceea ce este rezonabil, dar într-un domeniu de mare interes este prea puțin, ceea ce înseamnă că liderul real trebui să facă o definire de profil și mai bună, iar selecția să fie cu mult mai riguroasă. Eu știu unde am greșit și cu trecerea timpului am eliminat riscurile apariției acelor greșeli, dar timpul a lucrat în defavoarea mea, căci cele 15% nu aveam cum să le mai recuperez.


(19 aprilie 2023)