Răul suprem

După multă chibzuință am reușit să definesc ceea ce înseamnă răul suprem. Cineva reprezintă răul suprem dacă și numai dacă:

- se consideră deasupra zeilor;

- este chitit să distrugă;

- crede că ceea ce gândește sunt legi imuabile;

- crează și întreține groaza;

- dezvoltă cu predilecție represiunea;

- se crede deasupra tuturor;

-  are credința că este perfect și nu face greșeli;

- nu se gândește decât la el și la ai lui;

- răstoarnă ierarhia de valor;

- transformă defecte imense în calități uriașe;

- se crede veșnic și de necontrazis;

- abordează numai și numai subteranele existențiale;

- are bucuria de a anunța dezastre;

- este înclinat spre distrugere;

- își crează avantaje la limita moralității;

- minimalizează exact ceea ce nu trebuie;

- nu iubește pentru că este îmbibat cu ură;

- nedreptățile sunt plăcerea vieții sale;

- nu are bucurie mai mare ca aceea de a-i vedea în suferință pe alții;

- minte mai mult decât respiră;

- nu-și dă seama ca pălăria care îi stă pe cap îi acoperă ochii;

- crede că este altceva decât un produs banal, normal și anost al istoriei.

El este răul suprem și nu ne lasă în pace să trăim în liniște și pace, făcându-ne viața urâtă și grea. Numai vocea sa mă enervează la culme. Numai privindu-l am grețuri groaznice. Niciodată nu mi s-a întâmplat să rămân fără speranță ca acum. Când credeam că nu mai scap de Ceaușescu a venit 22 Decembrie 1989 și în 25 decembrie era clar că am scăpat de acea fantomă a unui trecut odios. Trecuseră 24 de ani teribili 1965-1989 de ceaușism negru și trist. Din 1990 până acum sunt 26 de ani și sper ca 11 decembrie 2016 să însemne sfârșitul răului suprem.
Răul suprem ne bântuie cu o furie de neințeles, zi de zi, ca un blestem pentru 99 de ani și 99 de neamuri. Trebuie să fie un mod de a fi dezlegați, pentru a respira în sfârșit ușurați, iar lada de gunoi a istoriei să  mai se umple cu o rămățiță fără valoare, murdară, ruptă și hărtănită.

(25 noiembrie 2016)

Transferul de notorietate la politicieni

Politicienii dâmbovițeni au acest prost obicei: să facă transfer de notorietate dinspre așii către ei. Dacă există o persoană care a învins în alegeri, crescând ca notorietate pozitivă și se știe cu exactitate că respectiva persoană reprezintă ceva, se încearcă de către alții să tragă un oarece profit, drept care:
- stau în preajma persoanei;
- leagă existența lor de persoana cu notorietate;
- în toate discuțiile fac referire la persoana cu notorietate pozitivă;
- împrumută din gesturi și din vocabular;
- critică anumite apariții doar pentru a se băga în seamă;
- bagatelizează pentru a ieși în evidență;
- arată că au contribuit la poziționarea superioară a persoanei.
De cele mai multe ori reproșează persoanei considerate etalon de către societate diverse aspecte, căutând să se distanțeze de aceasta.
Apar situații extrem de controversate, iar canibalizarea unora duce la situații dintre ecle mai bizare ca să nu le zic nefericite. Au fost situații și aici doar reamintesc anul 2000 în care vectori de opinie își implorau electoratul captiv să-l voteze pe unul dintre candidați, pe care în treacăt fie zis, îl urau visceral, numai și numai pentru a nu ieși învingător acel candidat pus în corespondență cu răul suprem.
Mai sunt trei ani și un pic  până în momentul altui set de tururi de scrutin. Atribuirea și retragerea de Like-uri din mediul virtual este un joc ușor periculos, necunoscându-se în profunzime ce și cum cu aceste resurse asupra maselor largi.

(22 februarie 2016)