Pilonul II de pensii

De câteva zile economiștii lui KK se dau cu poponelul de pământ și urlă în legătură cu pilonul II de pensii, cum că staul vrea să-l confiște. Pilonul II de pensii este gestionat de niște privați.

Există și pilonul I de pensii. ASF-ul a comparat ce se întâmplă cu pilonii I și II și atenționează că pilonul II are un randament mai prost decât pilonul I gestionat de stat.

Pilonii aceștia de pensii sunt niște acumulări de bani, adică fonduri rezultate din cote vărsate de stat sau de privați pentru a fi asigurate pensiile salariaților lor. La o privire sumară rău de tot, dacă sunt 5 milioane de salariați și dacă se ia în calcul un salariu mediu de 1.000 €, iar în pilonul II merg 5%, lunar intră în fondul II cam 25 de milioane €, anual intră 300 miloane  €, iar în 10 ani de existență să zicem, acolo s-au strâns 3 miliarde €, care reprezintă o sumă frumușică.

S-au dat acei bani unor privați ca raceștia să-i investească și banii să se înmulțească, ca oamenii care i-au depus să se bucure de pensii cât mai grase.

Să zicem că pilonul de pensii II are Ț € în el. Să zicem că administrarea, adică salarii, taxe și toate cele plătite pentru cei care se ocupă de înmulțirea banilor este S €. Rămâne pentru a-i înmulți prin plasamente sau mai exact pentru investit L = Ț - S. La fiecare an, banii plasați fac pui și din L € se întorc spre cei ce administrează să zicem V €, adică acesta este nivelul de plasare inteligentă a banilor de cei ce sunt plătiți cu S€ taman pentru a face acest gest, adică de a spori ceea ce li s-a dat, chestie pe care în vârful limbii o numim administrare de fonduri. Probabil că o formulă simplistă ca să nu zic vulgară a randamentului unui fornd RF, este dată de relația:

RF = (V / Ț) * 100.

Unii mai sofisticați folosesc formula:

RF = (V / L) * 100

care maschează un pic ineficiența activității celor care administrează și care primesc salarii deloc mititele, ci grase, zic eu în nimicnicia mea.

Se zice că statul este prost administrator. Dacă ASF atrage atenția că RF de la pilonul I este mai mare decât RF de la pilonuk II ănseamnă că cei care administrează pilornul II lucrează mai prost. În niciun caz nu trebuie să se aștepte ca pilonul II să se prăbușească, lucru care se face foarte-foarte ușor fie din superficialitate, fie din proastă strategie, să nu zic lăcomie, de plasare a banilor în zone de risc nepermis de mare. Acum economiștii lui KK își smulg părul din cap că pilonul II etc etc, dar stau și gândesc ce s-ar întâmpla dacă acel fond s-ar vaporiza, cum tot ei, vigilenții tot de KK ar trage statul de urechi că nu s-a ocupat de banii poporului. Oricum o dai, oricum o iei, economiștii lui KK tot ai lui KK rămân și nu vin cu soluții, căci mă așteptam ca ei să tragă semnalele și nu ASF, căci ei au tot felul de surse și de chei de control, dacă tot se dau specialiști. Dar nu este cazul.
Pilonul II de pensii este un poem în proză, concretizat printr-un borcan cu miere care atrage cu mult mai multe muște decât un hârdău cu fiere. Numai că niște albinuțe harnice și deștepte trebuie să sporească mierea din borcan. Dacă în loc de albinuțe apar trântorii, borcanul se cam golește. Nasol.

Știu că acum mulți ani, un casier de la o universitate privată a fugit cu încasările de la admitere și nu l-a mai găsit nimeni, iar de acoperit banii, i-a acoperit universitatea din fondurile acumulate în timp. Mai știu că o bancă s-a ruinat doar din simplul motiv că un salariat besmetic a jucat la bursă în zone de risc maxim și a pierdut ca prostu'trîgând după el dezastru. Toate fondurile au aceste riscuri. Nu trebuie să fii doctor în finanțe să miroși când ceva pute urât de la distanță și vezi sedii luxoase, mașini de fițe și cheltuieli extravagante într-o economie care gâfâie și  nu duduie.

În opinia mea, știu că FNI s-a părbușit, că și CARITAS s-a prăbușit și tot ce este ban sigur, soartă bună n-are dacă este prost administrat și se relaționează cu zone de risc sau de mare risc, deși există și plasamente sigure, dar uneori lăcomia și prostia fac casă bună, ca să nu zic bordel.

(26 august 2017) 

Sistemul educațional - timpul de joacă

Timpul de joacă la copii devine din ce în ce mai puțin pentru că aceștia:

- au teme foarte multe și dificile de rezolvat;

- merg la activități extrașcolare impuse de părinți;

- folosesc telefonul sau tableta pentru jocuri;

- participă la activități de socializare cu familia;

- cad ca secerați după multe ore de lucru intens.

Dacă maturii ar avea ceva mai mult creier și s-ar gândi ce să facă astfel încât copiii lor să nu urască școala ar proceda pe toate planurile la:

- reducerea severă a temelor de casă;

- scăderea activităților extrașcolare;

- a  crește timpul destinat jocului spontan;

- a mări timpul de relaxare a copilului;

- a lăsa liber copilul să se joace pur și simplu;

- a restricționa accesul la tabletă sau telefon;

- a încuraja socializarea cu alți copii liberi;

- a supraveghea de la distanță folosirea timpului.

În realitate, așa cum am mai spus, organul crează funcția, drept care lăcomia editurilor și a autorilor și a învățătorilor generează un lanț în care victimă este elevul. O carte ca să fie scumpă trebuie să aibă număr mare de pagini. Elevul ca să fie meditat, trebuie ca temele să fie foarte multe și grele. Numai niște părinți înspăimântați vor scoate banul din buzunar pentru a plăti meditații. Sunt profesori care spun părinților de la obraz că șansa copilului este meditația, iar unii dintre cei mai stupizi profesori se oferă chiar ei să-și mediteze elevii de la clasă. Mecanismele perfide create de a-l distruge pe elev prin suprasolicitare au la bază profitul autorilor, editurilor, profesorilor și nicidecum dorința cuiva ca elevii să fie din ce în ce mai performanți. Numai după ce vreo câîteva generații de elevi vor fi distruse de nepăsarea adulților și de lăcomia celor care gravitează în jurul sistemului educațional, se va trece la fapte care să aibă drept rezultat creșterea timpului de joacă al elevului. Numai un elev cu mintea limpede, neuzat va avea capacitatea de a fi creativ, de a nu mai fi robotul care execută fix orice i se comandă, așa cum se întâmplă acum. Cine are un pic de curiozitate vede de la o poștă că elevii de azi și tinerii de azi au mari carențe în a gândi liber, în a da soluții noi la probleme noi și doar se holbează și ridică din umeri atunci când sunt în fața neprevăzutului. Ei de fiecare dată spun că acel lucru nu l-au învățat, pentru că școala nu-i ajută să deprindă să se orienteze adcvat în situații noi, ci îi robotizează iremediabil, constant și cu ardoare.

În opinia mea cele 24 de ore ale unei zile din viața unui elev de clasele 0 -4 trebuie să se consume cam așa:

- 10 ore de somn obligatoriu;

- 4 ore la clasă;

-  1 oră cel mult cu făcutul temeleor;

- 2 ore de sport în aer liber;

- 3 ore cu masa și siesta;

- 4 ore de joacă, joacă, joacă.

În tot timpul, în afară de perioada în care copilul doarme, va trebui ca adulții să vorbească corect, să nu streseze pe copil și mai ales să-i creeze acel context favorabil dezvoltării personalității prin a-l lăsa să opteze asupra ceea ce are el de făcut, așa încât copilul să-și dezvolte personalitatea. Orice altă abordare nu vine să joace un rol activ asupra creativității copilului, ci-l robotizează.

(08 mai 2017)