Showing posts with label secretar de stat. Show all posts
Showing posts with label secretar de stat. Show all posts

Wednesday, July 27, 2022

Comunicare de nota 2(doi)

La o televiziune a fost prezent un nene care a reprezentat țara la negocierile privind solidaritatea energetică. Un nene mai slab ca acesta nu am văzut. Orice om care ajunge pe o anumită poziție, trebuie să dețină un minim de cunoștințe de comunicare. Nenea a fost atât de confuz încât cred că nimeni nu a plecat cât de cât informat.
Paralela cu zahărul și grăsimile a fost atât de puțin inspirată încât nici celebrul Gâgă ar fi evitat-o să nu fie atât de penibil ca acel nene. Eu zic că la români lipsa de transparență este o boală endemică. Toți reclamă lipsa de transparență când nu sunt la butoane. Când ajung la butoane, fac ce fac în domeniul secretemaniei încât nici nu zici că ei urlau în piață că vor transparență. 
La noi nu sunt lucrurile clare. Toată lumea își dă cu părerea, chiar dacă habar nu are de problema pusă în discuție. Eu am un anume fel de abordare. Dacă apare o problemă, eu dau o soluție. Accept ca soluția mea să fie criticată, să fie demolată. Impun doar o condiție: cel care critică sau demolează soluția mea:
- să vină cu argumente,
- să facă demonstrații,
- să vină cu o soluție mai bună.
Cine nu vine cu o soluție mai bună, nu are ce căuta în discuție. Mie nu-mi trebuie critici, mie îmi trebuie o soluție mai bună decât a mea. Trebuie să se facă o demonstrație că noua soluție propusă de altcineva este mai bună decât soluția mea. În acest fel, toți chibiții și amatorii de senzații sau de dorința de afirmare prin a nega, dispar ca prin farmec. 
Lui Cristian GHINEA i-a fost teamă să pună în discuție varianta de PNRR la care a lucrat. Dacă impunea cerința ca persoana care critică să facă o propunere și ea să fie consemnată în PNRR cu numele celui care a propus-o, sunt sigur că numărul celor care își dau cu părerea, care critică și care nu vin cu ceva concret, ar fi scăzut devenind zero, în rândul amatorilor. Desigur, sunt și oameni serioși, care propun soluții valoroase. Acele soluții ar fi fost benefice PNRR și nu ar fi apărut situațiile dezastruoase de acum când se pune problema renegocierii PNRR.
Dar să revin la comunicarea lui nenea de azi.
Nu știm ce s-a discutat despre energie la Bruxelles.
Nu știm mandatul țării noastre.
Nu știm ce s-a obținut, ce s-a pierdut sau dacă s-a stat în poziția ghiocelului.
M-am uitat un pic pe CV-ul lui Dan Dragoș DRĂGAN și m-a șocat că în dreptul Facultății de Cibernetică scrie intervalul 1991 - 1999. Eu am fost profesor acolo și știam că facultatea se făcea în 5 ani, în 10 ani. Mai este acolo o inexactitate. facultatea de Cibernetică scoate specialiști în statistică economică sau în cibernetică economică sau în informatică economică, în niciun caz în management și informatică economică. Știu acestea că am fost profesor acolo. Eu mă uit când pune omul arcușul pe vioară. Dan Dragoș DRĂGAN nu l-a pus deloc bine în CV-ul său și nu mă mir dă nu este bun comunicator. Dacă un CV nu știe să scrie cu rigurozitate, cum ar face o prezentare a ceea ce a discutat la Bruxelles, habar nu am, vai de capul meu, căci la 75 de ani ai mei nu mai am puterea să decodez inepții de niciun fel.


(27 iulie 2022)


(27 iulie 2022)

Friday, March 19, 2021

Vaca de muls

Toți care vin la putere nu fac altceva decât să mulgă vaca, adică să ocupe funcții bine plătite în:
- consilii de administrație,
- agenții,
- ministere,
- primării,
- inspectorate școlare,
- școli ca directori,
- regiile statului,
- servicii construite cu dedicație,
- instituții media,
- ambasade,
- companii de stat,
- bănci de stat,
- funcții la Brussels.
În primul an când se schimbă puterea, noua putere instalată uită tot ce a promis și trece la treabă, ocupând toate funcțiile de decizie care nu presupun responsabilități spăeciale, mergând după sloganul sculați-vă voi , să ne așezăm noi. De ani și ani vaca este mulsă de toți care vin la putere și încă mai are lapte și pentru cei ce vor veni peste patru ani. Nu se ține seama dăc noii veniți sunt performanți. Ei sunt oameni cu carnetul partidului care este la putere. Așa a fost dintotdeauna și pretutindeni. Nu sunt unii mai altfel decât alții căci legile sunt făcute astfel încât prin artificii mai mult decât ridicole sunt așezați pe posturi oameni care nu au nicio legătură cu ceea ce scrie în fișa postului și de aceea lucrurile merg nu prost, ci foarte prost. Pe vremuri se zicea că dacă va cădea o bombă pe o anumită instituție, jumătate din cc al pcr va fi în doliu, pentru că acolo erau angajate toate super-pilele celor din cc. Acum tot așa stau problemele, căci neveste, amante, fiice, fiii ștabilor de la putere sunt puși pe funcții bine plătite, deși nimic nu-i recomandă.


(20 martie 2021)