Asistenții universitari din studenția mea: Liliana PUNGAN

Liliana PUNGAN era asistentă universitară și conducea seminarul de Economie politică capitalistă la grupa de studenți din care făceam și eu parte. Eram student în primul an de facultate. Mergeam la avizierul Catedrei de Economie politică și copiam de acolo tema fiecărui seminar, bibliografia, dar mai ales; bibliografia suplimentară, pe care o citeam de la bibliotecă, sala 1, unde parchetul scâția îngrozitor.

Doamna asistentă Liliana PUNGAN era o prezență specială. Trăise la Londra pe perioada când soțul său Vasile PUNGAN, fusese ambasador la țării noastre în Marea Britanie. Doamna asistentă Liliana PUNGAN știa să abordeze fiecare problemă, să explice clar cum stăteau lucrurile în cartea Capitalul a lui Karl MARX, fără a folosi clișee așa cum făceau alții care vorbeau despre Capitalul, fără să-l fi citit.

Doamna asistentă Liliana PUNGAN avea o astfel de abordare încât toți mergeam la bibliotecă și studiam bibliografia, căci ne era mare jenă să venim la seminariile sale fără a fi bine pregătiți. Nivelul său de abordare impunea respect și contribuții ale noastre pe măsură, sub formă de răspunsuri la întrebările puse. 

Rar mi s-a întâmplat să văd un om de o asemenea cultură, de un asemenea calm, de o asemenea distincție. Doamna asistentă Liliana PUNGAN nu se enerva niciodată, dar nici noi nu-i dădeam prilej să ridice tonul. Se vedea că toți studenții aveau un respect cu totul special față de doamna asistentă Liliana PUNGAN, căci ne comportam diferit față de asistenții de la alte discipline.

La examenul de Economie politică doamna asistentă Liliana PUNGAN, prezenta activitatea fiecăruia dintre noi, căci avea un carnețel cu însemnări foarte complete și-l convingea pe profesor ca trebuie să majoreze punctajul sau din contră să-l micșoreze, iar în final nota din carnet să reflecte nivelul activității fiecăruia dintre noi. Dacă după 60 de ani de când am avut seminarii de Economie politică sunt în stare să scriu lucruri exacte, precum explicația că o marcă germană, este o valoare a unei mărci germane, așa cum am primit explicație la un comentariu din Teoria valorii a lui MARX, înseamnă că ceea ce se discuta la acele seminarii, au însemnat foarte mult pentru mine și toate se datorau doamnei asistente Liliana PUNGAN.



(11 septembrie 2026) 

Cum era viața de student în intervalul 1965 - 1970

În vremea studenției mele:
- se făcea școală luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă,
- ora de curs sau de seminar avea strict 50 de minute,
- zilnic aveam 3 activități de câte două ore cel puțin,

- seminariile decurgeau după un plan afișat la catedră,

- tematica presupunea citirea bibliografiei obligatorie, dar exista și bibliografie opțională, 

studenții trebuiau să pregătească seminarul mergând la bibliotecă,
- sesiunea de examene avea 4 săptămâni,
- erau preponderent discipline de un an și câteva de un semestru,
- existau și discipline de un an și jumătate, adică 3 semestre,
- nu exista probă de verificare,
- existau examene și doar la practică, la  sport și la limba străină erau colocvii,
- majoritatea examenelor erau cu scris și oral, puține aveau doar proba orală,
- exista sesiune de examene, restanțe și re-examinare,
- cine nu promova anul întâi era exmatriculat,
- cine repeta de două ori un an, era exmatriculat,
- prezenta era obligatorie,

- prezența era consemnată de șeful grupei în condica de prezență,
- cine lipsea mult la o disciplină, nu avea drept de a intra în examen,
- cine copia la examen, era exmatriculat automat,
- toți studenții erau UTC-iști și membri ai UASCR,
- pentru a primi bursă un student trebuia să aibă medie peste 7 și să mai îndeplinească criterii sociale,
- studenții merituoși primeau burse republicane,
- studenții erau obligați să participe la ședintele de organizație studențească,
- studenții erau obligați să se aboneze la revista Viața Studențească,

- studenții prin programul de studiu, nu aveau posibilitatea să aibă job,

- studenții bursieri beneficiau de 4 călătorii gratuite cu trenul,

- studenții merituoși primeau bilete de vacanță la munte sau la mare.

Viața de student era frumoasă în felul ei, căci în grupe erau oameni de calitate, selectați printr-un examen de admitere destul de dificil și exista și timp pentru socializare, mai ales prin sport, activități recreative precum teatrul studențesc, brigada artistică. Sâmbăta, era dans pe culoarele ASE sau la 303 undeva pe Splai sau la Facultatea de Drept. Se ofereau și spectacole cu artiști la Amfiteatrul 1 în ASE. Studenții mai mergeau la cinematograf și la teatre cu bilete la preț redus.

(08 octombrie 2025)

Profesorii mei din studenție

Moisă ALTĂR

Constantin BARON

Tudor BARON

Elena BIJI

Vasile BIȚĂ

Anica CHERCIU

Constantin DINESCU

Luigi DOBRESCU

Gheorghe DODESCU

Ioan DUMITRESCU

Mircea GRUMĂZESCU

Ludwig GRÜNBERG

Alexandru HALLUNGA

Gheorghe IOAN

Vasile IONESCU

Marcela IOVANELLI

Nicolae LESSEANU

Elena MĂLIN

Ștefan MUSTĂȚEA

Nicolae NICHITA

Edmond NICOLAU

Valeriu PESCARU

Constantin PINTILIE

Alexandru POPOVICI

Lucia POP

Otilia POPOVICI

Marin PREDESCU

Cornel PUMNEA
Nicolae RACOVEANU

Valer ROȘCA

Florea STAICU

Maria STURZA
Alexandru ȘCHIOP
Dragoș VAIDA

Gheorghe VASILESCU

În anii mei de studenție, eu am avut cu adevărat profesori, nu ca studenții din ziua de azi, care pun sub semnul întrebării orice, inclusiv sutimile din notele de la examen, pentru că tot timpul se cred nedreptățiți. Profesorii de pe vremea mea era oameni speciali, adevărate modele, căci aveau cultură, deschidere la nou, viziune și mai ales prestanță. Niciodată profesorii mei nu fumau cu studenții pe holurile facultății. Profesorii mei nu lipseau de la seminarii sau de la cursuri. dacă unul dintre ei era plecat la o conferință, ne anunța și trimitea să-l înlocuiască un coleg la fel de bun ca și el.

Profesorii mei mi-au fost exemple, pe care am căutat să le urmez, căci de la fiecare am avut ceva de învățat.

Profesorii mei știau să predea un curs.

Profesorii mei știau să țină un seminar.

Profesorii mei aveau verbul la ei.

Profesorii mei știau să se îmbrace ca adevărați profesori.

Profesorii mei aveau cursul în cap, nu capul în curs.

Profesorii mei erau tobă de teorie.

Profesorii mei aveau experiență practică.

Profesorii mei erau personalități adevărate și lumea știa de ei, căci erau prezențe în viața publică, prin rezultatele lor din domeniile în care activau.



(14 decembrie 2024)

Studenția de pe vremea mea

Prima ipoteză pe care eu o pun aici în evidență este aceea că în 60 de ani de la momentul în care am devenit student, nu s-a dublat numărul de neuroni din creierul omului pentru a justifica nivelul de comprimare a duratei studiilor, susținându-se că volumul și calitatea cunoștințelor acumulate azi la jumătate din timpul alocat de mine în vremea studenției, este superior comparativ cu modul în care m-am format.

Facultatea avea durată de 5 ani.

Semestrul avea 14 săptămâni.

O săptămână de școală avea 6 zile de cursuri și seminarii.

O zi de școală avea cel puțin 6 ore cu cursuri și seminarii.

Un curs sau un seminar aveau durata de 110 minute.

Prezența era obligatorie.

Examenele presupuneau de cele mai multe ori 42 de cursuri, adică materie de un an.

Prea puține discipline erau de un semestru.

Existau discipline de trei semestre.

Existau discipline de un an cu  1,5 cursuri pe săptămână.

Sesiunile aveau 4 -7 examene grele.

Lucrarea de diplomă se întocmea în semestrul al X-lea de studenție și era o construcție foarte grea.

Studenții care absentau repetat nu erau primiți în examen.

Studenții bursieri care aveau restanțe, pierdeau bursa.

Pentru studenții era exclusă posibilitatea de a avea job.

Pe vremea studenției mele nu existau greve, proteste, cârcoteli. Studenții învățau carte.

Pe vremea studenției mele nu ne trăgeam de șireturi nici cu asistenții și nici cu profesorii.

Pe vremea studenției mele noi îi respectam pe profesori și profesorii ne respectau pe noi.

Pe vremea studenției mele nu am auzit de promovarea cu pile sau pe bani a examenelor.

Pe vremea studenției mele copiatul era sancționat cu exmatricularea fără niciun comentariu.

Pe vremea studenției mele nu erau pe pereții din WC  oferte de elaborare lucrări de diplomă.

Nu existau creditele transferabile. Studentul care nu promova toate examenele rămânea repetent.

Cel care repeta consecutiv de două ori un an de studii, era exmatriculat.

Sesiunea de examene dura o lună de zile.

Nu exista Internet. Cursurile tipărite erau foarte scumpe. Singurul mod de a învăța după cursurile tipărite era la sala de lectură a universității. În rest, studenții învățau după notițele de la curs și de la seminarii.

Noțiunea de student care învață doar în sesiune și promovează examenele, menținându-și bursa era doar un concept specific literaturii de ficțiune. Cine dorea să promoveze examenele și să păstreze bursa, trebuia să învețe tot timpul semestrului, să aibă activitate la seminarii, pentru că aprecierea de la seminar făcea diferența în toate cazurile.

Pe vremea mea, existau două categorii de studenți și anume: studenții din București care aveau un statut aparte în raport cu unele libertăți pe care ei înșiși și le defineau și studenții din provincie care luptau să-și păstreze bursa, ceea ce însemna că ei erau prezenți la cursuri și la seminarii, că veneau la sala de lectură și tot timpul erau la zi cu materia, căci orice altă variantă era un risc pe care niciunul nu și-l permitea, căci a pierde bursa echivala cu întreruperea studiilor, lumea fiind extrem de săracă.

Lumea a evoluat și este bine. Acum există Internet, acum există telefoane mobile cu care se scanează orice document, deci există mijloace de informare cu totul remarcabile. În perioadele imediat ce vor veni, inteligența artificială va permite studenților preluarea de sarcini care să le permită aprofundarea de domenii și de probleme, ceea ce va schimba din temelii ceea ce înseamnă să înveți, dar mai ales ceea ce înseamnă a lua decizii nu bune, nu foarte bune, ci în cunoștință de cauză, fundamentate complet.

(30 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mircea BĂLUȚESCU

Încă din liceu m-a preocupat culturismul. Făcusem acasă niște instalații care mă ajutau să mă dezvolt. Văzusem într-o revistă ilustrată FLACĂRA ceva despre culturism, spus într-un limbaj acceptat de comuniști, căci bodybuilding venea din USA și comuniștii nu prea le aveau cu imperialiștii care erau pe buza prăpastiei, gata-gata să se prăvălească. Nu aveam unde să urmăresc despre culturism în anul 1964 și de aceea citeam despre halterofilii care aveau succese pe la campionate și pe la olimpiade. Ei aveau o dezvoltare a corpului care mă impresiona și-mi doream și eu să obțin dezvoltarea mușchilor mei cam în acea direcție. Făceam flotări, făceam exerciții la bara fixă, făceam genuflexiuni, dar la noi în liceu sportul nu se făcea ca lumea că nu aveam sală, iar la facultate tot așa stăteau lucrurile, din moment ce mergeam la Stadionul Tineretului să facem orele de sport.

Când am ajuns în primul an de facultate, am remarcat la Mircea BĂLUȚESCU, colegul meu de serie și de cameră la cămin că are corpul unui culturist, exact așa cum era în revista FLACĂRA. Avea imeri lați, talie subțire, mușchi foarte bine definiți. Făceam orele de sport în același timp. Nu am stat niciodată de vorbă cu el să vedem dacă face sport sau dacă a făcut sport, în sensul pe care îl exersau halterofilii. Acum după atâția ani, conchid că Mircea BĂLUȚESCU avea o zestre genetică de excepție și dacă s-ar fi născut în locul potrivit și la momentul potrivit, mă gândesc la USA și undeva în deceniul al IX al secolului trecut, sunt sigur că ar fi fost mare campion. 

Eu m-am transferat în anul al II-lea la Mecanizare și cu căminul nu mai eram colegi, deci nu am mai știut nimic despre fostul meu coleg de serie din anul întâi Mircea BĂLUȚESCU. Am scris aici acum, căci mi-am adus aminte că în timp ce eu mă zbuciumam cu flotările și cu tot felul de alte exerciții, fără o sală de sport, Mircea avea corp de culturist, căci așa l-a lăsat natura, lucru care m-a impresionat și mi l-a trasat ca obiectiv să mă îndrept și eu spre o direcție asemănătoare, obiectiv pe care nu am reușit să-l ating niciodată, chiar dacă și acum la 76 de ani ai mei, merg la sală, trag de fiare, merg pe bandă și fac înot. Îmi lipsește zestrea genetică, cu care te naști și o ai sau eu nu o am din naștere, așa cum am constatat.

(26 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Maria ISTRATE

Maria ISTRATE era mătușa din partea mamei. Era spra cea mai mică a mamei. Ea nu era o femeie bogată. Chiar avea venituri foarte modeste. Am admirat-o că era o femeie foarte muncitoare. Avea o casă mică în chirie, dar strălucea de curățenie. Mie nu-mi plăcea să merg pe la ea, căci stătea în zona Văcăreștilor și acolo era ecarisajul și era un miros îngrozitor. Mă întrebam cum stăteau oamenii acolo. probabil se obișnuiseră.

Ea nu avea copii și mama îmi spunea să mai trec pe la ea în vremurile când eram student. Mergeam dar nu stăteam prea mult din cauza mirosului acela îngrozitor.

Nu știu de ce, dar noi, nepoții ei, îi spuneam Ganiț. Cu noi se purta foarte frumos și ori de câte ori mergeam pe la ea, mă punea să stau la masă și mă servea cu câte ceva foarte bun pregătit de ea.

La nunta sorei mele care a avut loc în 1963, a venit și Ganiț de la București. M-a uimit cât de mult a muncit, căci o nuntă făcută la curte presupune muncă, muncă și iar muncă, pentru a-i face pe oaspeți să se simtă cât mai bine.

Știu că de câte ori venea la Pitești, Ganiț făcea magiun. Noi fiind mulți și flămânzi după atâta joacă, nu ne-ar fi ajuns nici zece borcane mari de murături cu magiun și de aceea mama nu făcea magiun. Noi cumpăram marmeladă sau gem din alimentara. Mie nici nu-mi plăcea magiunul făcut de Ganiț că nu era dulce, așa cum îi ieșea mamei dulceața de gutui de exemplu.

M-a impresionat la Ganiț că n-am văzut-o niciodată legată la cap și nu am auzit-o niciodată văetându-se de ceva. Își ducea cu demnitate problemele și pentru toată lumea avea o vorbă bună și o glumă.

(06 martie 2023)

Povestea flotărilor mele

De când mă știu am făcut flotări pentru că:
- nu au necesitat echipamente speciale,

- se execută fără dificultăți,
- corectitudinea se asigură ușor,
- aspectele cantitative merg de la sine,
- au o varietate ce se gestionează simplu.
Am câteva povești despre flotări.

Eram student în anul întâi și la căminul de studenți, în cameră, tineri fiind făceam tot felul de întreceri. Una dintre întreceri era cea legată de numărul de flotări. Unui coleg i-a venit ideea de a defini bărbatul ca fiind doar acela care este în stare să facă mai mult de 10 flotări. Au început să facă flotări colegii mei. Unii depășeau 10 la număr, iar cei care nu făceau 10 flotări intrau în colimatorul ironiilor celorlalți, care nu-i mai considerau bărbați. Când mi-a venit rândul, am făcut 50 de flotări, dar aveam pe studentul din anul al III-lea care supraveghea ce fac bobocii, student care a făcut 63 de flotări. Nu trebuia să facem pauze între ele, ci să facem numărătoarea în mod continuu.

Prin 1976 am condus o echipă de studenți la baza de practică de la CIPA RM. Vâlcea și într-o după amiază am plecat cu ei la Ocnele Mari. Stăteam pe un prosop colorat, iar tinerii mei colaboratori, eu fiind un bătrân de 29 de ani, s-au întrecut în a face flotări. Unul dintre ei, un pic ironic, a venit spre prosopul meu și s-a lăudat că el este cel mai tare cu vreo 25 de flotări și că nimeni nu-l va întrece. Zâmbea și era cam plin de el. În acele vremuri, pentru mine a face 50 de flotări era floare la ureche, căci în fiecare dimineață mă delectam cu așa ceva. I-am zis dacă-mi dă și mie voie să încerc. Tânărul foarte sigur pe el mi-a dat voie. Am făcut peste 50 de flotări și am văzut cum nu mai avea acel zâmbet.
Și în timpul pandemiei am făcut flotări. făceam flotări și când mergeam la sala de fitness. Acum am mai rărit-o căci prefer să fac altceva, dar să și înot la bazin. Nu înseamnă că nu voi relua seturile de flotări, căci flotările sunt interesante și am impresia că duc la creșterea IQ, dacă sunt făcute inteligent, căci ele nu depind de vârstă, de locul unde le fac, ci doar de determinarea pe care o am de al le face.

(12 ianuarie 2023)