Istoria ca minciună

Mă gândeam zilele trecute la faptul că se zvonea la un moment dat că există indivizi care cer ca disciplina numită ISTORIA să fie scoasă din orele de clasă din diferite niveluri ale școlii românești.
Mă gândeam că s-ar datora existenței Internetului, în virtutea faptului că adolescentul sau tânărul, dacă vrea să afle ceva, caută pe GOOGLE, găsește articole, citește și se informează și cine a fost Ștefan cel Mare și cine a fost Mihai Viteazul și cine a fost Nicolae BĂLCESCU și ce frază memorabilă a rostit Tudor VLADIMIRESCU.
Mă mai gândeam eu și la alte cauze, dar totuși niciuna nu stătea în picioare, căci se găseau instantaneu contra-argumente puternice. Într-o dimineață mi-a venit o idee. Cărțile de istorie făcut aici pe Dâmbovița au păcătuit fie prin minciuni, fie prin omisiuni.
Eu pe când am fost în școala generală dar și în liceu, n-am învățat nimic despre regele Carol I, nimic despre regele Ferdinand, nimic despre regele Carol al II-lea. În schimb, am învățat că regele Mihai a abdicat la 30 decembrie 1947 și a plecat cu un tren burdușit de bani și de lucruri de valoare. Despre reginele României nu știam decât că un comunist a schimbat cuvântul pildă în pi-dă, într-un articol de ziar scriind altceva în loc de Regina Maria dă pildă soldaților. e lăudau comuniștii că respectivul a făcut pușcărie și că a fost eliberat la 23 august 1944.  Erau în cărțile de istorie după care am învățat eu, nenumărate minciuni, căci acum mi se zbârlește părul în cap, pentru că deși am 76 de ani, încă mai am podoabă capilară, ca să zic așa.
Nici acum nu excelează cărțile de istorie prin adevăruri de nota 10, căci a o pune în cartea de istorie pe știrista ESCA și a nu-l trece la paginile de istorie culturală pe Marin PREDA, se încadrează clar în deformarea istoriei și în niciun caz în a scrie o carte de istorie adevărată.
Mă gândesc doar la faptul că cei care cer scoaterea istoriei ca disciplină din școală, au în vedere faptul că în loc să-i înveți pe copii minciuni, mai bine nu-i înveți nimic, că tot aia e. Zic și eu. Întotdeauna am sperat să existe un nene, mă refer la un cercetător din zona istoriei, în stare să scrie o carte de vreo 250 sau 300 de pagini de istorie a neamului românesc, în așa fel încât vreo 50 de ani să nu fie modificată. Cel mult, tot el sau altcineva să adauge o pagină, maximum două, în care să fie relatate fapte din ultimii 50 de ani de când a fost tipărită prima ediție a acelei cărți. Abia atunci aș vedea eu să se reia predarea în școli a ISTORIEI ca disciplină obligatorie.
Întrebare: istoria lui Mihail ROLLER trebuia să polueze mințile tinerilor în anii '50?

(05 februarie 2023)

Semnificația zilei de 30 decembrie 1947

 În anul 1966 ziua de 30 decembrie 1947 însemna ziua în care a fost abolită monarhia, principalul sprijin politic al reacțiunii interne și externe. România s-a proclamat republică populară, stat al dictaturii proletariatului.

După 1970, ziua de 30 decembrie 1947 a căpătat semnificația transformării revoluției democratice în revoluție pentru instaurarea societății socialiste, sub conducerea partidului comunist.

După anul 2000 despre ziua de 30 decembrie 1947 s-a spus că Regele MIHAI I a fost șantajat să abdice și România a devenit republică. În această zi Regele a semnat actul de abdicare, act care este reprodus în cărțile de istorie și se află și pe Internet. Acest act trebuie citit cu mare atenție. Nimeni nu abdică de plăcere și nici de bucurie. Mai există și alte forme de a părăsi tronul, iar istoria Franței are nenumărate exemple în care poporul marca finalul de drum, urmat de începutul de drum.

Ceea ce s-a întâmplat după 30 decembrie 1947 se știe și istoria a consemnat calvarul prin care a trecut poporul român până la 22 Decembrie 1989 și după aceea, căci nici în ziua de azi nu și-a revenit din tulburarea de la 23 august 1944, care s-a dorit cu mult mai mult decât o schimbare de macaz, ci o așezare pe o orbită de a deveni satelit a celei ce era numită 1/6 din populația globului.



(30 decembrie 2022)

Demisia și abdicarea sunt acte de voință personală

Demisia și abdicarea sunt acte de voință personală a celor aflați pe anumite poziții în societate. Directorii, președinții, șefii, executanții de rând au dreptul de a demisiona, părăsind cabinetele sau simplelel locuri de muncă. Regii și domnitorii abdică, părăsind tronurile.Nimeni nu demisionează de plăcere, cum niciun rege nu abdică de plăcere.

După demisie, cel care își exercită acest drept constituțional, în CV-ul propriu, va scrie că în perioada începând cu data YYYY și terminând cu data ZZZZ a exercitat funcția de președinte sau de director sau de șef la ceva sau de executant în meseria T. Dacă vrea, va scrie că a plecat de acolo prin demisie, dar în 100% din cazuri nu va scrie, pentru că se știe că omul demisionează nu din fericire sau că a fost atât de apreciat încât tensiunile acumulate de atâta bine l-au făcut să-și ia bocceluța și să plece. Regele sau domnitorul care abdică, mergând pe principiul că nu încap două săbii într-o teacă, își cam face bagajele și iese din decor și dacă nu vrea, este forțat s-o facă.

După demisie, cel care a demisionat este apelat cu domnule X și se vorbește despre el ca X fostul președinte sau X fostul director sau X fostul salariat. Despre regele și despre domnitorul care au demisionat se vorbește la trecut ca despre X care a domnit, specificând perioada. 

La noi, din fudulie, unei persoane care cândva a fost ministru sau președinte sau senator, când cineva i se adresează folosește sintagme precum: domnule ministru, domnule președinte sau ceva exhivalent și vezi cum fața celui căruia i se fac adresări atât de pompoase i se luminează fața. Chiar și celor care au demisionat ceremonialul adresării rămâne în vigoare. În cazul regilor și domnitorilor care au abdicat, formulele de adresare sunt extrem de variate, pentru că în exil, cel ce a fost rege sau domnitor, își trăiește durerea și tristețea vremurilor care le-au fost potrivnice și pentru ei vorbitul la trecut este un recurs extrem de neplăcut, pe care îl evită, iar excelență este formulă de adresare convenabilă, neutră și acceptată.

Mi separ nepotrivite formulele ex-președinte, ex-director, ex-salariat, ex-rege sau ex-domnitor și de aceea cei ce le folosesc decad vertiginos în ochii mei cei vigilenți la nuanțe.


(19 noiembrie 2022)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Paul de România

Nu știu dacă este corect sau nu să folosesc numele Paul de România sau alt nume, dar îl voi folosi pentru că nu stau acum să dezgrop morții pentru un urmărit penal, care trebuie să facă pușcărie în România.
Paul de România este un bărbat de 74 de ani.
Paul de România este absolvent al Colegiului Millfield.
Paul de România s-a remarcat prin faptul că vorbea stâlcit românește.
Paul de România a avut apariții la televizor în care a încercat să-și definească statutul.
Soția lui, Prințesa Lia a apărut la televizor și a demonstrat că vorbește cât de cât românește.
Prințesa lia cântă frumos.
Paul de România a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de pușcărie pentru corupție, mai precis, într-un dosar de retrocedare. El a părăsit România și este un condamnat penal, care fuge de executarea pedepsei.
Paul de România m-a dezamăgit pentru că nu a dovedit acele calități pe care ar fi trebuit să le aibă un om care pretinde că are dreptul legitim de a urca pe tronul României, ci a dovedit că este un om cu caracter mic.
Paul de România m-a dezamăgit când în anul 2010 a acceptat ca Traian BĂSESCU să-i boteze copilul, pentru că el știa destul de multe despre caracterul lui Traian BĂSESCU și era normal ca Paul de România să aibă pentru unicul său fiu de os domnesc un naș mai acătări.
Paul de România m-a dezamăgit de modul în care s-a comportat pe parcursul procesului de retrocedare, când avea aceleași manifestări pe care le aveau totți cei care-și așteptau condamnarea și care se foloseau de starea lor de sănătate pentru a amâna deznodământul procesului.
Paul de România m-a dezamăgit pentru faptul că a fugit din țară și nu a primit bărbătește sentința așa cum ar fi trebuit s-o facă un personaj care se vede viitor rege neînfricat.

Paul de România m-a dezamăgit că nu s-a gândit cam deloc la situația în care-și va pune nevasta și plodul în cazul în care va primi o condamnare privativă de libertate. În mintea lui, aia pe care o are, s-a gândit doar la banii care-i vor ieși din acea retrocedare și nimic mai mult.

(10 octombrie 2022)

Colița 75 de ani de la Marea Unire

 Este un timbru extrem de valoros.
A fost realizat de Aida TASGIAN PHILIPOVICI. Are valoare nominală de 1060 lei și un tiraj de 28, 733 exemplare. Pe fundal este harta României Mari și în prim plan este figura Regelui FERDINAND I.
Timbrul a apărut în două variante, una în care Basarabia are aceeași culoare cu România pe care o avem noi astăzi și o alta în care Basarabia are o culoare ceva mai închisă. Când am mers la magazinul de specialitate am cumpărat-o pe prima apărută, cea cu Basarabia având altă culoare, coliță considerată în lumea specialiștilor ca fiind eroare. 

După un timp, vânzătoarea care mă cunoștea, m-a atenționat să o cumpăr și pe a doua, cea în care harta României Mari are o singură culoare, considerată azi ca fiind timbrul corect. Acum le am pe amândouă. 

Dacă mai existau reviste de specialitate sunt sigur că ar fi fost comentarii pe acest subiect, dar în lipsa unei literaturi de specialitate, faptul a trecut neobservat și Internetul care este de tot rahatul pe acest subiect, desigur nu este de niciun folos. Am mari îndoieli că a trecut de atâtea puncte de decizie eroarea ca să fie întâmplătoare. Nu mai apăruse de mult timp un eveniment major în lumea filatelică, așa că eu cred că a fost un element dirijat. S-ar dovedi ipoteza mea dacă aș cunoaște că au fost retrase din toate cele 28.733 colițe eronat tipărite cele nevândute, au fost topite și s-au retipărit colițele corecte în același număr, pentru a se preciza că în circulație a rămas numărul de 28.733 bucăți. Neștiind datele complete, este clar că orice ipoteză rămâne în picioare.

(14 iunie 2022)

Petricăăăă, pe unde umbli, mătă?

În aceste zile triste am văzut că un personaj de primă linie în 1990 lipsește din peisaj. Mă refer la Petre ROMAN care a fost prim ministru al României în perioada cea mai tulbure de după Revoluție și a fost și cel care a gestionat prima venire în țară a regelui Mihai I. Nu-mi venea să cred că pe autostrada A1 autoturismele de teren erau întoarse din drum și un înalt ofițer a avut mesaje tăioase către ocupanții acelor mijloace de transport.

Cred că acum după 27 de ani, Petre ROMAN roman a pierdut prilejul de a explica cu argumente credibile care a fost raționamentul întrgului comportament al executivului din primele luni de după 22 Decembrie 1989, care au dus la acele momente delicate.

Aveam impresia că Petre ROMAN este un bărbat de stat care are replică la oricare dintre întrebările care i-ar fi fost puse. Faptul că în intervalul 5 decembrie - 16 decembrie 2017 nu a apărut niciunul dintre actorii acelor zile fierbinți când se încerca să se definească un nou drum, când se credea că se merge spre direcția cea bună, este de fapt o recunoaștere a unor decizii pripite, greșite, învolburate, incoerente, subiective, negândite, superficiale și mai ales contraproductive. Groaza de imprevizibilul previzibil, lipsa unei strategii a cărei durată de definire nu ar fi depășit niciodată mai mult de cinci minute, a dus pe cei din linia a întâia a politicii românești la tot felul de mișcări, una mai bizară decât alta. Era momentul ca azi 16 decembrie 2017, mai spre dimineață, Petre ROMAN să apară tot așa zâmbitor cum îl știm, să spună câte ceva din culisele puterii de atunci. Avea posibilitatea inclusiv de a-și înfrumuseța imaginea căci mulți dintre eroii de atunci nu mai au cum să-l contrazică, trecuți în lumea celor drepți fiind.

PNL cu un membru marcant de talia lui Petre ROMAN este un partid modern, care are multe de explicat în fața istoriei, căci politicianul Petre ROMAN este colegul de partid al lui Virgil GURAN, cel care avea niște idei pro-monarhice pregnante. Era chiar un film în care vorbea de sindicate, de grevă generală și de revenirea monargiei, tânărul  Virgil GURAN cu siguranță știa cine era pe atunci la butoane, iar lumea de azi este acum foarte schimbătoare.

Mă gândeam că o dată am fost la Richițele de Argeș și o vecină în ceas de seară își striga bărbatul dus cu treburi în ogradă: Petricăăă, unde ești mătă?!

Nici acum nu știu ce înseamnă acest mătă, dar atunci mi s-a părut ciudat. Azi de dimineață, când în televiziuni se perindau tot felul de guralivi și când la procesiune erau mulți, foarte mulți oameni, mă gândeam la Petre ROMAN și-mi venea să-l strig:

- Petricăăăă, pe unde umbli, mătă?

Doream să aflu și adevărul lui, căci tare mult îmi place cum știe el, drăguțul de el să vorbească cinci ceasuri și să nu spună nimic. Dar tot aș fi aflat nimic, căci și nimic însemna mult azi, decât deloc.

(16 decembrie 2017)

Presa bolșevică despre regele Mihai întâiul

Se știe că scrisul rămâne peste ani, peste decenii, peste veacuri. Tocmai de aceea oamenii ar trebui să fie extrem de atenți când scriu, să cântărească fiecare cuvânt pe care-l aștern pe foaia de hăârtie. Unele texte necugetate, publicate acum aporape 30 de ani în urmă, se răzbună pe autorii lor, care nu au cugetat și s-au avântat în a fi slugi credincioase unor stăpâni care nu au dat vreodată doi bani pe ele, exact așa cum fac toți stăpânii cu slugile lor.

Au fost ziare care între 1947 și 1989 au scris despre regele Mihai I numai neadevăruri, dar existau explicații legate fie de cizma sovietică, fie de propaganda comunistă, explicații care nu duceau niciunde, căci țara avea cu totul alte obiective și monarhia nu mai era demult un subiect de dispută, căci într-o republică populară sau într-o republică socialistă se trăia prin planuri cincinale.

După 1989 mă așteptatm ca lumea să fie mult mai înțeleaptă și să abordeze problema monarhiei cu mult mai multă intelsa să dea dovadă de construcții mult mai elaborate, eliberate de minimalismul abrupt al luptei de clasă din anii '50, ceea ce nu s-a întâmplat deloc.

Așa au apărut articole precum Fir-ai al naibii, Majestate!, scris de Sergiu Andon, deputat conservator, care azi când este luat în bâză tot caută explicații și mai ales caută să rămână tot el deasupra, deși ceea ce a scris este ceva urât, urât, urât. Pamfletarii autentici când scriu chestii pe o anumită temă și de o anumită factură au talentul de a păstra o tonalitate care să nu ducă producția în afara literaturii, ceea ce la acest ins nu se întâmplă.

Un alt ziarist, ceva mai târziu autor de editoriale, dar mai mult scriitor de literatură SF, a avut abordări dintre cele mai nesăbuite legate de deformarea istoriei legată de plecarea regelui Mihai I după ce a abdicat. Ziaristul este republican, dar există forme mult mai reținute și mult mai inteligente, dar literare în același timp, de a proslăvi republicanismul, fără a pune în antiteză această formă de guvernământ cu monarhia, căci cele două nu suportă comparații de niciun fel. Republica este republică, monarhia este monarhie. Aici m-am referit la Cristian Tudor Popescu, cel încruntat tot timpul, cel cu voce tunătoare și cel despre care Corneliu Vadim Tudor a scris oarece chestii, care și acum trebuie analizate cu atenție.
Presa bolșevică și regele Mihai întâiul merită o analiză așezată pentru a scoate la iveală fracturile jurnalismului modern și mai ales dependențele acestei meserii fără certificări în a manipula grosolan sau în a deforma ireversibil adevăruri prin mijloace dintre cele mai primitive, nedemne de secolele al XX-lea și al XXI-lea.

Unii nici nu au puterea să recunoacă eroarea făcută și tac sau caută justificări dintre cele mai jenante, deși pozează în moraliști, ei neavând nicio calitate care să-i recomande pe această latură. În loc să dispară pur și simplu, ies exact cu mie păduchii în frunte, să arate că existe și mai ales să arate că au deja un domeniu cucerit fără vreo luptă, ci doar că au fost în solda cuiva, care i-a aruncat ca pe otrepe murdare, pe care nimeni nu mai are interes să le bage într-o mașină de spălat cu eficientulVenish pentru100 de pete total diferite, din care nu mai rămâne niciuna.

(15 decembrie 2017)

Azi s-a închis un volum al cărții de istorie

Istoria României este o carte în mai multe volume. Azi 05 decembrie 201, începând cu ora 13,00 s-a scris ultimul rând al ultimului volum al acestei cărți. Cineva a dat și ultima pagină și a închis volumul masiv, plin de evenimente fundamentale, care au însoțit patria pe durata a multor decenii. Volumul acesta  conține o urcare pe tron, o domnie,o altă urcare pe tron, o a doua domnie, semnarea uunui document fundamental, o abdicare, o încercare de a reveni, o revenire, un reper permanent. Vor trece ani mulți până când cineva va avea curajul să deschidă acest volum și să-l arate mulțimilor în măreția sa adevărată, în culorile sale reale și cu lipsa acelei tulburări pe care btremurile încinse o generează.

În aceste momente grele, credința în viitorul patriei acesteia trebuie să domine cugetele tuturor și să înțeleagă momentul așa cum este el, cu tragismul neiertător al unei istorii care a bulversat omenirea și care a însemnat pentru noi o lecție din care trebuie să tragem învățămintele ce se cuvin. Indiferent ce va urma, este bine ca istoricii să se aplece cu știința lor, cu obiectivitatea lor asupra ceea ce a însemnat fiecare clipă a acelui vomul care s-a închis azi și dacă vor vrea să facă un rezumat, să se ridice deasupra vremurilor, să scruteze timpuri și să clădească acel arc peste timp care duce spre viitorul nostru al tuturor și extrage sevele din adâncurile acestui pământ darnic și iubitor.

(05 decembrie 2017) 

Comuniștii și regele Mihai

În perioada comunistă au existat tot felul de abordări fasmatagorice legate de:

- abdicarea regelui Mihai;

- plecarea din țară a regelui Mihai;

- niște tablouri vândute de regele Mihai;

- fetele regelui Mihai;

- o abordare a lui Valentin Ceaușescu la Londra;

- o pensie permanentă oferită regelui Mihai;

- un tren cu bunuri acordate regelui Mihai;

- opulența regelui Mihai.

Nicio carte de istorie nu dezvolta în paginile ei subiectul regalității. Știu că un vecin care și-a serbat ziua de naștere de Sf. Mihail și Gavril a fost ăârât de vecinul lui veninos la securitate că-l serbează pe regele Mihai și duba securității l-a ridicat și bietul de el a stat vreo șapte ani la tăiat de stuf.

Un bun prieten al meu căruia îi căram legumele la Piață de la Vărăști mi-a povestit că soldat fiind, avea păduchi și haine zdrențuite, iar pe 31 decembrie 1947 a fost îmbăiat și a primit haine noi și ghete noi, spunându-li-se lui și camarazilor lui că regele i-a ținut așa cum i-a ținut, iar acum o dată cu plecarea regelui, în armată lucrurile s-au schimbat. Concluzia se deducea de la sine. Nenumăratele abordări deformate, fără bază în documente autentice au continuat și să nu se uite data de 22 iunie 2011 când la postul B1 tv însuși prezidentul de atunci a avut o abordare extrem de critică să nu spun dură la adrea regelui Mihai. Nu mă mira câtuși de puțin pentru că atunci când crezi că ești elementul esențial și de fapt istoria arată că nu este așa, orgoliul impune un sistem de autoapărare prin atac, chiar dacă atacul este aiuritor, dar nu este nimicitor și nici măcar furnicător.

Un adevăr este sigur: regele Mihai a reușit să adune în jurul său în ziua de Paști a anului 1992 un milion de cetățeni care l-au aclamat necontenit. Istoricii sunt obligați să ia arhivele și pe baza documentelor autentice să facă analize și să expună adevărul despre cea mai frământată perioadă din istoria noastră care se întinde pe perioada 1935 până în 2015. Numai după aceea să se vorbească.

(11 septembrie 2017)

Regele Mihai întâiul

În copilăria mea am avut câteva episoade legate de regele Mihaiu întâiul.
Primul episod a fost acela când securitatea l-a ridicat pe un vecin care se numea Mihai și care și-a serbat ziua cu lăutari, iar un cumnat al lui l-a turnat chipurile că îl aniverseaza pe Regele. A stat omul vreo șapte ani la pușcărie și când a revenit era de nerecunoscut. M-a mai trăit mult. Cumnatul său a murit ars de viu într-un fânar trăznit de un fulger când ploua frumos într-o vară.
Al doilea episod a fost în toamna anului 1960 când s-a organizat cu casa pionierilor o excursie la Muzeul Peleș, dar am trecut și prin București și am vizitat Muzeul republicii, cu intrarea din curte în stânga unde era o placă de marmură care amintea de 30 decembrie 1947. Într-una din săli sub sticlă am văzut actul de abdicare al regelui și m-a uimit cum era ortografiat și căt era de scurt textul. Ghidul a vorbit mult și a spus numai prostii dacă judec cu mintea de acum.
A treilea episod a fost când am citit articolul Fir-ai al naibii, Majestate ! de Sergiu Andon publicat într-un oficios așa-zis democratic. Cine are curiozitatea să citească acestă mizerie va vedea ce înseamnă manipularea cruntă și condeiul aservit. Mă gândesc că unii oameni de rușine n-ar mai trebui să iasă din casă. Și totuși cu masivitatea nesimțirii lor umplu ecranele televizoarelor având ziceri șterse ăn comparație cu veninul din respectivul text. A mai îmbătrânit și lumea. Zic.
Al patrulea episod s-a produs azi 2 martie anul de grație 2016 cân televiziunile au preluat o zicere cam necontrolată a avocatului Casei Regale, Andrew Popper, care a lansat câteva elemente legate de sănătatea regelui Mihai întâiul. Ceva mai târziu a vorbit și Stelian Tănase. Niște comentarii a făcut și fosta consilieră a președintelui Emil Constantinescu, profesoara Zoe Petre. Era normal ca din respect să se aștepte comunicatul de presă al Casei Regale. pe un alt canal, Realitatea, un tip, Cristian Diaconescu avea ziceri cam ciudate, deși toată lumea știe cum și de ce s-a retras din cursa de la președinția PSD dar și mai comică a fost candidatura lui la președinție din parte PMP, co o retragere zic eu umilitoare pentru el.
Zilele următoare sunt cruciale și din respect pentru marea personalitate ne dorim să primim vești vești bune.

( 2 martiue 2016)