De ce nu scriu o carte de Istorie a Catedrei de Informatică Economică? (I)

Nu scriu o carte de Istorie a Catedrei de Informatică Economică pentru că aș fi subiectiv și subiectivismul meu s-ar manifesta prin:
- eliminarea din liste a tuturor celor pe care i-am antipatizat,

- prezentarea numai a evenimentelor care mi-ar conveni mie,

- crearea de disproporții în dimensiunea textelor care descriu evenimente,

- introducerea de detalii nerelevante despre unii dintre colegi,

- alocarea de spații supradimensionate prietenilor mei,

- îngroșarea unor tușe prin care creionez portretele adversarilor mei,

- expedierea folosind ironii a evenimentelor care nu mă privesc,

- evitarea prezentării stărilor conflictuale care duceau nicăieri,

- idilizarea unor momente esențiale ale dezvoltării catedrei.

Se știe că orice mamă își consideră propriul copil ca fiind cel mai frumos copil din lume, ceea ce mă duce cu gândul că și în cazul meu, a scrie o carte de Istorie a Catedrei de Informatică Economică, ar însemna, cu tot efortul de a păstra adevărul istoric, obținerea unui demers afectat de tot felul de asperități și cititorul își va da seama că există pasaje importante care seamănă a fi realitate privită fie printr-o lentilă care încețoșează, fie printr-o oglindă care deformează imaginea, strâmbând-o rău de tot. Am trăit în Catedra de Informatică Economică momente extrem de frumoase, dar au fost câteva momente neplăcute, generate de unii colegi și în niciun caz nu voi avea cuvinte de laudă când m-aș referi la ei și de aceea o istorie construită cu omisiuni, își pierde din start caracterul de abordare completă, iar ca să trec peste multe lucruri, ar trebui să scriu scrâșnind din dinți, ceea ce îmi este imposibil, căci am și eu demnitatea mea.





(04 octombrie 2025)

Este eradicarea analfabetismului funcțional, un obiectiv de țară?

Mulți vorbesc despre obiectivul de țară și-și imaginează că șeful statului este acela care are datoria să definească acel obiectiv de țară și să scrie un proiect, mai exact proiectul de țară, iar cetățenii să se încoloneze și să-l urmeze pe președinte ca în 5 ani sau mai exact în 10 ani să se vadă că s-au făcut pași în dezvoltarea țării.
Unii ar zice că proiectul de țară ar fi realizarea a 2.000 Km de autostradă.
Alții cred că proiectul de țară ar fi dublarea productivității muncii.
În vremurile de demult, proiectul de țară era să ajungem Spania din urmă.
Foarte mulți cred că o echipă complexă de specialiști, așa cum a procedat președintele Klaus IOHANNIS când a făcut programul România educată, trebuie să lucreze și să facă câteva zeci de pagini care să reprezinte proiectul de țară. În opinia mea, proiectul de țară trebuie să fie un text scurt, chiar foarte scurt, pe care să-l citească tot poporul și fiecare cetățean să ia de acolo tot ceea ce trebuie ca să devină acea furnicuță ce se încolonează și transpune în fapt obiectivul trasat în respectivul text, astfel încât în 10 ani sau în 20 de ani, când se trage linie, să se vadă că s-a realizat ceea ce s-a propus.
În opinia mea, eradicarea analfabetismului funcțional, un obiectiv de țară, este un proiect de țară. Dacă profesorii citesc aceste 7 cuvinte știu ce au de făcut. Dacă directorii de școli citesc și ei textul, știu ce au de făcut. Și ministrul educației, dacă citește textul va acționa ca prin măsurile pe acre le ia să contribuie la eradicarea analfabetismului funcțional.  Tot poporul va lucra cot la cot pentru a eradica analfabetismul funcțional.


(14 septembrie 2025)

Despre recalculări și orice altceva

Acum vorbim de cea mai mică pensie Pmin și despre cea mai mare pensie, Pmax. Există un procedeu numit normare, prin care se realizează proiectarea oricărei pensii Px în intervalul  [0;1] folosind formula: 
X = (Px - Pmin) / (Pmax - Pmin)  cu X aparținând intervalului [0;1]
Dacă dorim ca pensiile să aparțină oricărui alt interval [A;B] nu avem altceva de făcut decât să calculăm:
DIF = B - A
Pnew = X * DIF + A, unde Pnew este pensia Px proiectată din intervalul [Pmin;Pmax] în intervalul [A;B] 

Dacă Px este chiar Pmin, atunci Pnew este chiar A, iar dacă Px este Pmax, atunci Pnew este chiar B. Să nu uităm că:
- banii sunt o convenție,
- cu convențiile operăm cum ne bubuie capul,
- există denominare,
- există stabilizare,
- orice modificare a banilor,

- totul devine o apă și-un pământ.
Pentru orice problemă există soluție și niciodată proiectarea dintr-un interval în altul nu înseamnă diminuare sau ceva care să modifice în rău drepturile câștigate. Totul este ca intervalul Definit [A;B] să fie inteligent definit, așa cum în bolșevism B = 13*A.

(04 august 2025)

Secretele îngropate ale managementului de proiecte

Managementul de proiecte la noi a fost exact cum a fost și DOINA ca specie folclorică, s-a transmis din gură în gură și spre deosebire de DOINĂ care s-a cizelat devenind o adevărată bijuterie artistică, managementul de proiecte s-a diluat devenind ceva de nerecunoscut, total opus de ceea ce s-a vrut el să fie, iar secretele lui au fost îngropate atât de bine încât nu vor fi descoperite deloc, exact așa cum se întâmplă cu tezaurul dacilor.

Secretul echipei deși se știe câte ceva despre el, marile adevăruri sunt învăluite în mister.

Secretul cheltuielilor indirecte, deși obiectivul inițial era îndreptarea lor către nivelul zero, s-a trecut la păstrarea moștenirii păguboase din activitățile de dinainte, ca și cum proiectele nici nu ar exista.

Secretul managerului de proiect este pierdut în neant căci el este considerat un salariat oarecare care primește o echipă oarecare și care desfășoară activități ca oricare alt angajat.

Secretul calității este bine îngropat de nimeni nu-i mai dă de rost.

Secretul termenelor este adus în stadiul derizoriu, încât nimeni nu mai crede în el.

Secretul costurilor nu mai este deloc un secret din moment ce toate costurile sunt depășite căci însuși conceptul de proiect este picat în derizoriu.

Toate au devenit secrete doar pentru faptul că noi ne-am dorit să nu ținem seama de ceea ce este managementul de proiect și facem tot ceea ce credem noi că se merită, din moment ce nimeni nu vine să ne învețe pe noi ceva, căci noi ne-am născut deștepți și management de priect facem fiecare din noi când suntem și plutim în lichidul amiotic în stadiul de făt fiind.


(16 decembrie 2023)

Fii bărbatul care vrei să fii! (IV)

Definește-ți singur obiectivul, cum n-am mai făcut-o vreodată!

Un bărbat care urmărește să fie ce vrea el să fie trebuie să înceapă cu ceva, dacă tot vrea să opereze schimbări radicale în viața lui și acest ceva este definirea de unul singur a obiectivului, căci până acum alții au gândit în locul lui. Alegerea grădiniței au făcut-o părinții. Alegerea școlii generale, a clasei și a învățătoarei au făcut-o tot părinții. Și liceul l-au ales părinții. Chiar și facultatea sau meseria de după liceu, au ales-o părinții sau au avut loc consultări. Cel ce vrea să fie bărbatul care vrea să fie, trebuie de această dată să ia taurul de corne și să-și definească obiectivul de unul singur, așa cum n-a mai făcut-o vreodată.

Obiectivul se definește sub forma unei propoziții simple, simple de tot, care nu conține nici conjuncția și, dar nici conjuncția sau, conjuncții care ar complica foarte mult lucrurile. Obiectivul presupune o abordare pe termen lung, căci dacă el a fost atins, ar trebui nu o schimbare radicală de obiectiv, ci o dezvoltare a abordării, ca o trecere pe un nivel superior.

Dacă mi-am definit obiectivul construiesc autostrada Pitești-Sibiu, după ce am realizat acest obiectiv, trebuie să trec la următorul obiectiv, construiesc autostrada Comarnic-Brașov-Tg. Mureș. Este de dorit ca de la o perioadă la alta să nu se realizeze schimbări fundamentale în natura obiectivelor de realizat, căci imaginea despre bărbatul care fiecare din noi dorește să fie nu se schimbă pe termen scurt și nici pe termen mediu, mai ales că experiența acumulată trebuie folosită și în plus, cu trecerea timpului trece și tinerețea noastră, avem familie, se schimbă prioritățile și puterile ne scad orice s-ar zice, chiar dacă nu recunoaștem.

Construcția vreau să fac bani, nu este un obiectiv, căci banii sunt un efect al acțiunilor noastre și obiectivul pe care trebuie să mi-l definesc trebuie să definească o acțiune generatoare de efecte. Nici construcția vreau să-mi cumpăr o mașină de lux, nu este un obiectiv, ci este doar un efect al unei acțiuni care duce la obținerea de bani ca efect primar, care bai duc la achiziționarea unei mașini de lux, ca efect secundar, care mașină de lux aduce la rândul ei nenumărate efecte terțiare, căci ea este expresia vizibilă a succesului.

Construcția vreau să mă fac chitarist este un obiectiv de urmărit. Construcția vreau să muncesc în Germania este și ea un obiectiv. Construcția vreau să mă fac antrenor personal la o sală de fitness este un obiectiv. Construcția vreau să devin maseur este și ea un obiectiv. Sunt foarte multe construcții pe care le avem în vedere și care sunt de fapt obiective. Orice obiectiv pe care ni-l definim trebuie să îndeplinească o serie de condiții.

Obiectivul să fie realist.

Obiectivul să fie operațional.

Obiectivul să fie compatibil.

Obiectivul să ni se potrivească.

Obiectivul să ducă spre eficiență adică profit și stabilitate.

Nu înseamnă că atunci când am definit obiectivul închidem ochii și trecem la fapte. Trebuie să studiem să vedem care sunt condițiile care se impun pentru a accede la realizarea lui, din punct de vedere legal, din punct de vedere al duratelor, din punct de vedere al costurilor și din punct de vedere social și aici mă refer la piața muncii, care definește raportul cerere-ofertă.

Când a fost stabilit obiectivul, zăbovesc asupra lui, fac toate analizele și când am hotărât că el este cale care mă face să fi fiu bărbatul care vreau să fiu, trec la treabă și nu mă apuc să-mi pun întrebări care să mă ducă la schimbarea luii peste o jumătate de an sau ceva mai mult, ca expresie a unei analize superficiale sau a influențelor din exterior, care nu au nicio legătură cu decizia mea de a fi ceea ce vreau să fiu din moment ceea ce sunt acum nu mă mai mulțumește și doresc să fac o schimbare la mine, cu mine însumi.

(30 noiembrie 2023)

Unii se miră că propagandiștii mint...

Propaganda ar trebui să fie ceva care să spună marile adevăruri într-o manieră mai pe înțelesul maselor. Așa ar trebui să fie. Propagandiștii sunt și ei oameni care:
- nu au meserie din care să-și câștige pâinea,
- au sarcini de îndeplinit,
- au obiective planificate,
- raportează superiorilor,
- rezultatele lor se cuantifică, 
- trag cu dinții să-și păstreze locul de muncă. 
De aceea, printre cele ce fac ei se includ dezinformarea, minciuna și teatralismul.

Propagandiștii nu excelează prin nivel de cultură, dar au vorbele la ei și știu să selecteze exact lucrurile pe care dacă le prezintă unor mase de oameni, acești oameni vor acționa în spiritul celor prezentate de propagandiști. Eu nu spun că propagandiștii mint 100%, dar spun că au talentul de a prezenta lucrurile astfel încât cei ce ascultă spusele lor, le consideră drept adevăruri și acționează ca atare, fără a mai verifica ceva. Ei nu mint, dar doar decupând anumite lucruri, accentuând alte aspecte, repetând anumite vorbe, crează un context deformat, care tot un fel de minciună este, dar este de faăt o jumătate de adevăr, cosmetizat, ceva mai mult decât trebuie, încât o minciună va fi considerată cu mult mai nevinovată.

Îmi aduc aminte că în anii 60 era un rector care înainte de a intra pe porțile unei universități din centrul țării, își punea șapca pe cap și semăna un pic cu Lenin. Avea gesturile lui Lenin, avea vorba lui Lenin așa cum era ea în micile fragmente de disc de ebonită cu zgomote de fond. Era propagandistul perfect, ceea ce i-a folosit până când a plecat în RFG și dus a fost.


(29 decembrie 2022)

Fundamentele plagiatului

Fundamentele plagiatului se regăsesc în prăpastia existentă între necesarul de resurse pentru atingerea unui obiectiv și disponibilul de resurse al persoanei care și-a stabilit obiectivul.
Obiectivul: publicarea unui articol de chimie într-o revistă ISI.
Pentru a realiza un articol publicabil într-o revistă ISI trebuie să dispunem de următoarele resurse:

- să fi absolvit o facultate de chimie,

- să fi aprofundat domeniul în care dorim să fie articolul,

- să fi derulat o activitate de cercetare științifică de minimum 5 ani în domeniul respectiv,

- să fi elaborat vreo 10 studii cu soluții originale pe domeniu,

- să fi citit vreo 50 - 100 articole din reviste de specialitate,

- să fi mers pe la vreo 5 - 10 conferințe cu cel puțin 5 materiale prezentate în secțiuni,

- să fi citit vreo 20 de cărți de strictă specialitate,

- să fi mers în vreo 15 seminarii științifice cu prezentări de stadii intermediare ale cercetărilor,

- să fi primit vreo 30 de aprecieri de la specialiști din domeniul abordat în articol,

- să fi cunoscut de vreo 10 -15 colegi că ai preocupări pe domeniu,

- să ai timp trei luni, câte 5 ore pe zi pentru a concepe, experimenta, verifica și a scrie articolul.

În viața de zi cu zi, există diferențe mari între necesarul de resurse, care sunt de fapt condiționări și disponibil. Dacă în alte domenii precum arta culinară există posibilitatea folosirii de înlocuitori, în știință elementele compensatorii sunt extrem de rare, iar încercările de a compensa ceea ce nu se compensează, fac imposibilă atingerea obiectivului și apelarea la subterfugii, iar plagiatul este un subterfugiu prin acre cineva care nu derulează un proces complet de creație, caută să găsească un înlocuitor și acest înlocuitor este furtul intelectual.

Necesarul de resurse funcționează ca becurile legate în serie. dacă un bec este ars, circuitul nu este complet și celelalte becuri nu se aprind. Nu se publică un articol serios într-un domeniu, dacă autorul său nu a făcut studii serioase în domeniul respectiv, nu derulează activitate de cercetare temeinică în domeniu și nu a elaborat soluții și studii care premerg publicării articolului. Un articol serios, nu apare din spuma mării, ci sunt necesare perioade lungi de studiu, de cercetare, de soluționare de probleme, de obținere de soluții, de evaluare a soluțiilor și numai după ce ne-am convins că rezultatele sunt semnificative, ne apucăm de scris, dar până atunci trebuie muncă, muncă și iar muncă, dar nu orice fel de muncă, ci una temeinică, serioasă, concentrată pe un domeniu, de regulă îngust, bine delimitat, cu exigență maximă.





(25 iunie 2025)

Lipsa managementului strategic

Deși este o disciplină numită Management strategic, deși sunt unii care și-au dat doctoratul cu teze  în management strategic, clasa politică dâmbovițeană levitează într-o ignorață perfectă și lucrează după ureche. Managementu strategic zice că:

- orice fenomen se gestionează pe termen mediu sau lung,

- deciziile se iau menținând un nivel ridicat de coerență,

- înainte de orice trebuie elaborată o strategie,

- strategia se urmează cu mici corecții, dar fără abateri.

O strategie are:

- un obiectiv,

- eșalonare pe ani,

- o serie de etape,

- stabilire acțiuni,

- alocări de resurse,

- trasare responsabilități,

- definire de proceduri,

- evalări periodice,

- momente de corecție.

Nu oricine este în stare să elaboreze o strategie, căci strategia nu este îmbibată de generalități, ci conține lucruri extrem de concrete, durate, cantități, bani, persoane. Matricea rolurilor spune că de o etapă răspunde un om. De o acțiune răspunde un om. Decizia colectivă este definită cu totul altfel decât cum o înțelegem noi acum ca fiind ceva la grămadă unde nimeni nu răspunde în niciun fel. Conducerea colectivă presupune N indivizi, N activități și fiecare individ răspunde de o activitate. Analiza se face în colectiv și măsurile stabilite se iau cu claritate. În colectiv se aprobă strategia/ În colectiv se aprobă corecțiile, dar nu se acoperă responsabilități, sancțiunile fiind foarte clare.

La ceea ce așteptăm acum nu este altceva decât o caricatură de management strategic și la o glumă de conducere colectivă.

(11 aprilie 2021)

Succesul în....

Succesul în muzică

Succesul în management

Succesul în sport

Succesul în meserie

Succesul în examene

Succesul în teatru

Succesul în dragoste

Succesul în cuceriri

Succesul în afaceri

Succesul în literatură

Succesul în proiecte, carieră, obiectiv

Succesul în muncă

Succesul în prezentare

Succesul în abordare

Succesul în concursuri

Succesul în luptă

Succesul în familie

Succesul în bucătărie

Succesul trebuie perceput de toată lumea într-un singur sens și anume prin rezultatele pe care le obține cel ce este catalogat ca fiind o perosană de succes, având drept criteriu de evaluare elemente cuantificabile cu mare precizie. Succesului îi este opus eșecul. Un om nu are cum să aibe în același timp și succes și eșec. Ori are succes, ori are eșec. Succesul este legat de intrarea în posesia unor resurse limitate, ca urmare a unui proces obiectiv de măsurare și a unui proces distinct de atribuire a acelor elemente care consfințesc succesul.

Este important de stabilit faptul că succesul nu este rezultatul unei întâmplări. Succesul este pregătit cu multă trudă și el vine să certifice că munca depusă a fost de calitate și și-a atins obiectivul urmărit. Succesul nu pică din cer. Toți cei care spun că au avut sau că au succes fătă să muncească din greu, mint cu nerușinare.
Succesul nu este o jucărie, este o stare pe care o trăiesc numai cei care s-au încăpățânat să creadă într-un țel bine definit, în forțele lor și mai ales în capacitatea de a se organiza în așa fel încât să parcurgă toate etapele până la momentul culminant al recunoașterii eforturilor depuse, de către toți cei îndreătățiți să constate adevărata valoare la care a ajuns învingătorul.

(29 martie 2018)

Andrenamentul din 12 decembrie 2017

Ideia care mi-a încolțit când mi s-a zis că urcatul scărilor este un sport de practicat a fost cea legată de turnul Burj Khalifa, care are 163 de etaje accesibile. Deci, obiectivul pe care mi l-am propus a fost să

urc cele 163 de etaje. Am început timid, puțin câte puțin și am ajuns pe vară la 100 de etaje. Am jubilat acest eveniment. Mai prin octombrie am reluat urcatul etajelor urcând 40 etaje, apoi mai mult. Am ajuns să urc 104 etaje. Am urcat și 120 de etaje, iar azi 12 decembrie am plecat cu gândul, după un somn bun, să urc 80 de etaje. În buzunar aveam de data trecută 15 monede de 10 bani pe care să o trec dintr-un bia era să trec doar 10 monede. Când am văzut că urc lejer cele 80 de etaje, deci am trecut 10 monede în buzunarul drept, mi-am zis că e timpul să merg și să-mi egalez recordul de 15 ture complete, adică 15 * 8 = 120 etaje. Când și acest obiectiv a fost realizat, mi-am dat seama că am resurse pentru mai mult. Așa că am trecut din cele 15 monede din buzunarul drept rând pe rând câte o monedă, până am făcut 5 monede. Deci am făcut 20 de ture de scară de bloc, adică 20 * 8 = 160 de etaje. Am urcat și cele 3 etaje necesare și iată, că am bătut propriul record, am realizat mai mult de 120 etaje, adică am urcat azi 163 etaje, exact numărul de etaje ale turnului Burj Khalifa. Mi-am văzut îndeplinit visul la care m-am gândit în vară. Rezultă că cine vrea să facă ceva, face pur și simplu.
Andrenamentul din 12 decembrie 2017 corespunde realizării obiectivului pe care mi l-am propus în vară și anume de a urca același număr de etaje câte are turnul Burj Khalifa. Azi am urcat 163 etaje, atâtea câte are turnul Burj Khalifa, intr-o oră și 45 de minute.

(12 decembrie 2017)

Proiect de țară

Toată lumea vorbește cu orice prilej despre un proiect de țară. Mai întâi trebuie lămurit ce este acela un proiect de țară. În opinia mea, un proiect de țară trebuie să aibă în primul rând un orizont de timp, de 10 ani de 20 de ani,  de 30 de ani sau de 1000 de ani cum își imagina Hitler. În al doilea rând, un proiect de țară trebuie să conțină un obiectiv. Pe vremea lui Ceaușescu acel obiectiv era să ajungă Spania din urmă în cinci ani. Drept care nu se întâmpla și se amâna pentru următorul cincinal. În al treilea rând, proiectul de țară trebuie să includă mijloacele cu care se atinge acel obiectiv. Mai pe românește spus, un proiect de țară trebuie să conțină tot ceea ce este necesar pentru a răspunde la întrebările ce? cu ce? cu cine? când? de ce?

Un proiect de țară trebuie să fie un text de cel mult 5 pagini, clare, care se adresează unor oameni de onoare, pentru care un text clar are o singură semnificație și nu înțelege fiecare ce vrea și nu face fiecare interpretarea nenorocită care îi convine lui și numai lui.

Un proiect de țară se adresează unui popor și nu numai unei categorii, are încorporat în el țelul măreț și mobilizator, cu toate mecanismele specifice dezvoltării.

Proiectul de țară nu este o construcție abstractă, ci pornește de la realitățile existente, presupune parcurgerea unor etape și mai ales concentrarea tuturor energiilor într-o singură direcție, astfel încât obiectivul de finit să fie atins.

Obiectivul definit trebuie să fie foarte precis, precum:

• dublarea nivelului de trai;
• dublarea salariului mediu;
• dublarea productivității muncii;
• eliminarea decalajelor dintre sat și oraș;
• zero poluare pe întreg teritoriu;
• apropierea de dezvoltarea Germaniei cu +sau - 5%;
• implementarea societății bazate pe cunoaștere.

Astfel de obiective sunt nenumărate dar ele o dată definite trebuie analizate, trebuie ales unul și acela trebuie asumat de toate forțele existente în societate.

Pornind de la experiența altor state și luând în considerare resursele existente trebuie ales intervalul de timp, care trebuie să fie realist, precis, mobilizator și acceptat.

Dacă obiectivul este eliminarea haznalelor din fundul curții, intervalul de timp nu trebuie să depășească 5 ani, dar acesta trebuie urmat de un alt obiectiv și tot așa, progresul obținut se va realiza din aproape în aproape prin pași mărunți.

Obiectivul care vizează eliminarea decalajelor majore dintre sat și oraș este rezonabil dacă are asociat un orizont de timp de 15 ani. Se identifică decalajele, se identifică modalitățile de a le reduce, se stabilește necesarul de resurse, se stabilesc etapele de parcurs și se adoptă proiectul astfel încât acesta să nu fie aruncat la coș de la un ciclu electoral la altul așa cum se face acum motivându-se prin greaua moștenire.

(20 mai 2016)

Cum ar trebui să fie un jurnalist

În jurnalism există reguli precise, numai că nu toți care se autointitulează jurnaliști au făcut vreo școală în acest sens. Ar fi fost bine să citească măcar statutul asociației profesionale de care aparțin pentru a ști și ei ce e bine să facă și de ce să se ferească pentru a nu cădea în greșeala.
Orice material întocmit de un jurnalist adevărat trebuie să conțină câteva elemente esențiale dintre care amintesc:
- să precizeze despre ce acțiune este vorba;
- să se arate unde se produce, când, încât să nu fie ceva incomplet;
- să enumere cine a participat la acea acțiune;
- să facă o descriere a faptelor cât mai neutru, fără calificative și fără subiectivism;
- să ia interviuri celor implicați și să facă rezumat fără a distorsiona;
- să facă analize comparate, bazate numai și numai pe dovezi materiale concludente;
- să se respecte pe sine și să nu fie aservit unor interese care generează deformări.
Să zicem că jurnalistul vrea să scrie despre un meci de fotbal. El trebuie să scrie clar:
- care sunt echipele;
- data când se joacă;
- cine sunt jucătorii, antrenorii arbitrii;
- câte locuri are stadionul;
- din ce categorie este meciul: campionat, cupă ...
Dacă materialul este scris după ce s-a jucat meciul, jurnalistul, fără a face aprecieri din capul lui, așa mai literare, neobiective și mai colorate, deci, sec va pune filmul cu desfășurare pe momente esențiale. Va scrie daca s-au dat goluri, când au fost date și cine le-a dat. Va da și opinii ale antrenorilor și jucătorilor fără a scoate din contextîn ideia unei manipulări vulgare. Dacă au fost incidente pe stadion, acestea vor fi relatate sec, fără masiune.
Un articol scris cu decență, fără a fi cu aprecieri de tot râsul cu încercări de a face din negru alb sau invers, va face ca jurnalistul să se impună ca fiind valoros. Orice abatere îl va face să fie considerat neserios, gunoi în cele din urmă.
Un articol scri ca lumea prezintă complet evenimentul, încât cititorul va fi informat și va fi lăsat sa-și definească singur o opinie despre care echipă a fost mai bună. Acum există nenumărate măsurători precum:
- cât a stat o echipă în terenul celeilalte;
- numărul de șuturi la poarta;
- numărul de cornere;
- cât a jucat fiecare în teren.
Analiza unui jurnalist trebuie să se facă fără patimă de pe poziția unui microbist sau a unui mercenar.
Presa scrisă dâmboviteană a dispărut că era:
- subiectivă;
- vândută;
- cu prea multe pamflete;
- indecentă;
- neesențială;
- troglodită;
- tabloidizată;
- plină de reclame;
- mincinoasă;
- portinitoare;
- manipulatoare.
Urmeazo acum același drum al pierzaniei televiziunile...
Cum ar trebui să fie un jurnalist? Simpu. Un jurnalist trebuie să fie:
- modest;
- cinstit;
- echilibrat;
- lipsit de lăcomie;
- cu principii sănătoase;
- fără obiectivul de a manipula;
- talentat;
- concis;
- delicat;
- lipsit de vulgaritate;
- fără patima pamfletelor.
Jurnalismul autentic are și el regulile lui. Cine le încalcă dispare. Așa a dispărut presa scrisă manipulatoare, slabă calitativ, vândută și tabloidizată. Omul nu dă bani să citească înjurături. El iese în stradă și le preia pe viu, adică live...
Dacă vor exista astfel de jurnaliști și presa scrisă va renaște. Chiar și mediile online cu costuri ZERO îi face pe jurnaliști să difere unii de alții și cititorul intră numai o dată pe blogul respectivului. E ca la zicerea aia cu nășicul care vede o singură data păsărica finuței lui, la botez.

(7 martie 2016)

Construirea nefericirii la bărbaţi

Bărbaţii ca a cincea stare de existenţă a materiei după stările solidă, lichidă, gazoasă, plasmă. După o  criteriul de clasificare al stării de difuzare există:
- bărbaţi fericiţi;
- bărbaţi nefericiţi.
Mă voi ocupa de bărbaţii nefericiţi şi voi arăta cum se construieşte nefericirea la aceștia.
Fiecare bărbat, ca a cincea stare de existență a materiei își construiește nefericirea singur prin:
- definirea de obiective nerealiste, care dacă nu sunt atinse, sentimentul de nefericire se instalează
  vrând-nevrând;
- acceptarea de compromisuri legate de profesie dar și de viața particulară;

- iertarea celor din jur știind că aceștia vor recidiva în erori;
- faptul că ei consideră tot timpul că persoanele din jur îl persecută, îl nedreptățesc, îi urmăresc
   ostentativ toate mișcările;
- lipsa unei strategii pe termen mediu și lung;
- se lasă tot timpul în puterea celorlalți de a soluționa;
- acceptarea punerii în operă a soluțiilor propuse de alții fără a le evalua și însuși;
- achiziționarea de lucruri ieftine puțin durabile;
- acordarea unei încrederi nejustificate celor care i-au îșelat încrederea de nenumărate ori.
Nefericirea se construiește exact ca o casă. Bărbatul nefericit, o ia cu temelia, adică își definește principii de viață care îi asigura numai și numai nefericire clipă de clipă. El contină să pună cărămizi, una deasupra alteia propriei nefericiri prin ezitările și mai ales prin repetarea erorilor care au generat nefericire anterior. Zicala că un bărbat trebuie să rupă răul de la rădăcină nu este lipsită de bază practică.
Consider că un bărbat își dorește să fie nefericit, pentru că dacă nu și-ar dori așa ceva evident ar face acei pași necesari care să-l ducă spre o altă direcție, dacă nu spre fericire, măcar spre o stare de confort de un nivel acceptabil.
Un bărbat adevărat, adică cea de a cincea stare de agregare a materiei, are verbul la el. dacă nu are verbulla el, nefericirea sa este exact ceea ce-l pândește la fiecare pas.
Dacă unul are o iubită și acesta îl anunță că va fi tată, iar el tace ca mrtu-n păpușoi, înseamnă ca nu are verbul la el. Femeia aceea îl va părăsi iremediabil. El va fi un nefericit.
Dacă un bărbat dorește să facă performanță într-un sport și nu ascultă de antrenor, face antrenamente superficiale,  nu va atinge nivelul pentru calificări, nu va merge la competișie. Singur și-a construit nefericirea, prin nemuncă.
Dacă un bărbat este de media 7,50 cu eforturi de a învăța normal, ca, 6 ore pe zi, daca trece la 8 ore pe zi, va obție o medie de 8,50 cel mult 9,00. reducând durata de instruire de la 6 ore la 4 ore și stabilind ca obiectiv să onțină media 10, clar că nici media 7,50 nu va obține, media 10 nici atât, ceea ce echivalează cu instalarea unui sentiment de nefericire, complet și instens.
......... vor urma și alte exemple ..............

(3 martie 2016)

Realități crude din învățământul preuniversitar

De la început trebuie să constat că și învățământul preuniversitar nu este făcut pentru elevi, ci pentru profesori. Pornind de la această premisă, învățământul preuniversitar nu are nicio șansă să se reformeze pentru că:
- nu pornește de la un obiectiv clar;
- nu are la bază o strategie pe 25 de ani;
- rezolvă umai nproblemele personalului didactic;
- are limitări groaznice de fonduri;
- niciodată nu i-au fost alocați 6% din PIB;
- salariile personalului sunt penibile;
- calitatea proceselor este o himeră;
- miniștrii educașiei au fost schimbati prea des;
- școlile sunt insalubre;
- elevii provin din medii mult prea sărace;
- este creată prăpastia între învățământul de la oraș și cel de la sat.
Pentru a fi realizată o transformare radicală a învățământului preuniversitar se impune:
- o abordare total transparentă;
- stabilirea de principii asupra cărora să nu se revină;
- construirea a tre sau patru variante complet definite;
- organizarea unui referendum la nivel național;
- atribuirea unui canal Tv  național rolul de transmitere a tot ce se discută și se decide;
- constituirea unor grupuri de lucru formate din specialiști veritabili;
- stabilirea de sarcini, atribuții și resposabilități;
- eliminarea grupurilor de presiune;
- stabilirea de termene și de sancțiuni dar și de recompense;
- punerea pe primul plan a elevului;
- stabilirea rolului calității proceselor, manualelor, profesorilor.
Dacă se lasă loc formelor actuale de discuții fără fond, se va ajunge la un învățământul preuniversitar și mai jalnic decăt este el acum.
În continuare voi propune o arhitectura de învățământul preuniversitar orientat 100% spre elev, care vizează un orizont de 25 de ani.
Se pornește de la realitățile zilei de azi în învățământul preuniversitar și nu de la fasmantagorii cu care s-a trezit visând urât unul sau altul mai mult sau mai puțin complexat sau bătut de muiere că nu i-a spălat bine chiloții  cu mânuța sa slugarnică, de oareșce decidențel din  strada General Henri Mathias Berthelot 28-30, București cod poștal 010168.
Obiectivul învățământului preuniversitar este maximizarea gradului de utilizare a absolvenților prin directă calificare pe piața forței de muncă.
Pornind de la caracteristicile ce decurg din piramida vârstelor și din modelarea demografică se estimează numarul de elevi care traversează procese de instruire specifice învățământului preuniversitar pe cei 25 de ani luați in considearare.
Se construiesc în mod similar modele de estimare a numărului de persoane necesare a fi calificate pentru a intra pe piața muncii, de asemenea, pentru cei 25 de ani. Înseamnă ca se lucrează cu estimări privind:
- numărul elevilor care încep ciclul educațional pe fiecare treapta a învățământului preuniversitar;
- numărul de absolvenți specific  cererii  de forță de muncă pe tipologii;
- probabilitățile privind abaterile care apar și modalități de a efectua compensări;
- necesarul de resurse pentru a atinge obiectivul, înțelegând spații, dotări cadre didactice.
Se observă de la început că se pleacă de la cerințele economiei și de la resursa de bază, elevul și totul se hotărăște în jurul acestuia.
Învățământul preuniversitar este centrat pe nevoile economiei, a pieței forței de muncă, întrucât aceasta este beneficiarul întregii activități din educație. Nimeni nu învață de dragul de a învăța, ci numai și numai pentru a desfășura activitățile solicitate de piața muncii, nimic altceva. Pentru fiecare tânăr societatea trebuie să-i ofere șansa reală de a ocupa acea poziție care să fie în concordanță cu resursele de care dispune el.
Numai în acest fel sunt create premise reale de a obține acel învățământ preuniversitar care se adresează elevului pentru că este creat pentru acesta. În niciun caz abordarea de față nu ia în calcul faptul că reducerea cu x% a orelor de la o disciplină generează disfuncționalități colaterale în planul normelor didactice. O strategie educațională este construită pe termen lung, adica undeva la 25 de ani și operează integral după 10 - 15 ani, nu după o zi pe alta, pompieristic.
Tot timpul se va preciza că modelele de estimare oferă soluții orientative, existând abateri care sunt soluționate prin adoptarea de soluții în care apar elemente de flexibilitate, policalificarea fiind una dintre ele.
dacă se pornește de la obiectivul ce trebuie atins vor rezulta:
- numărul de trepte ale întregului sistem educațional;
- numărul de școli gimnaziale;
- numărul de licee pe tipuri de licee;
- numărul de universități și specializările aferente.
Obiectivul urmărit este cel care impune:
- ponderea cunoștințelor teoretice;
- importanța limbilor străine;
- necesitatea dezvoltării activităților practice;
- învățarea de meserii cu obținerea de certificate;
- structura examenelor de finalizare sau a celor de selecție.
Numai așa elevul va fi în centrul sistemului care definește învățământul preuniversitar  El nu va mai fi o anexă în acest sistem așa cum este azi. Totul va fi clădit pentru el, pentru ca elevul după ce finalizează un stadiu să-și găsească un loc fie direct  pe piața muncii, fie să treacă într-un stadiu superior al instruirii lui. Calitatea proceselor, așa cum trebuie să fie ea definită este necesar a fi generatoare de performanță, fără a mai vorbi de pierderi, așa cum în mod samavolnic se face acum, cân se constată ca nenumărați tineri fie nu finalizează stadii, fie nu-și găsesc un post pe piața muncii.

(18 februarie 2016)