CSIE'50 - Promoția de aur

Promoția 1977 de la Secția de Cibernetică Economică a Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică din cadrul ASE este în opinia mea promoția de aur a acestei facultăți pentru că:

- a fost formată din studenții cei mai buni;

- planul de învățământ era perfect structurat;

- atunci se făcea carte adevărată;

- la un nivel de exigență sporit, frezultatele era sus;

- studenții știau ce vor de la ei și munceau din greu;

- spiritul creator era în floare printre studenți;

- mulți dintre cercetători țineau ore la ei;

- aveau frecvență excelentă la cursuri și seminarii;

- lucrau multă informatică, deși erau la cibernetică;

- aveau priviri vioaie, ceea ce denotau inteligență;

- își vedeau de treaba lor și studiau în bibliotecă;

- cei de la cămine erau exemple pentru toți.

Despre această promoție am ceva mai multe de spus, pentru că am avut seminarii de programare în limbajul FORTRAN la una dintre grupele ei. Din start spun că nu am avut niciodată probleme cu programele care trebuiau scrise și rulate de acești studenți. Se întreceau între ei pentru a scrie programe dintre cele mai frumoase. Comentariile pe textele lor sursă erau extrem de productive. Fără să greșesc, probabil și ei au contribuit la direcționarea mai mai fermă spre managementul calității software, deoarece cu ei nu se scriau orice fel de programe, ci programe ce aveau germeni de optimizare, având îmbunătățiri în cascadă.

Mai am de scris ceva: când ei treceau în anul al V-lea, în practica de producție din vară, am mers cu o echipă formată din vreo 20 de studenți din această promoție, la CIPA Rm. Vîlcea și am numai cuvinte de mulțumire față de ei. Împreună cu ei am reușit să culeg pe foi de programare din 15 în 15 minute niveluri ale parametrilor de la autoclavele din Secția de Policlorură de Vinil, pentru că aveam un contract de optimizare cu aceștia și pentru a face o modelare ca lumea, care să dea o soluție în mediul real, aveam nevoie de date, de date, de multe date. Fără ei nu aș fi reușit să le obțin niciodată. Când am ajuns în București cu ele și după ce le-am prelucrat, am văzut pe ce mină de aur am pus mâna. Chestia este că aveam un contract de un milion de lei, ceea ce era enorm pe vremea aceea. Le repartizasem studenților o sumă pentru a arăta că ei au muncit cu adevărat. În acele vremuri nu exista o astfel de recompensă, căci se zicea că ei erau în activitatea anului școlar. Mi s-a tot zis să fac altceva cu banii aceia. Am zis că dacă nu le revin studenților, să fie vărsați la buget. A fost o experiență dureroasă pentru birocrația din ASE, căci era prima dată când se făcea un astfel de vărsământ. Și s-a făcut, pentru că o nedreptate față de acei tineri trebuia sancționată și eu m-am răcorit că am făcut ceva echivalent cu o sancțiune. După atâțea ani, acest episod îmi este viu în memorie și studenții aceia m-au ajutat enorm să fac un model de optimizare pornind de la realitate spre formalizare și nu de la o construcție în care să înghesui eu o realitate deosebit de complexă.

Am înțeles că pe 24 iunie 2017 într-o sală de la CSIE, foști studenți ai promoției de aur fac o întâlnire aniversară. Frumos, foarte frumos!

(12 iunie 2017)

Nelu Smeureanu, cosașul

Există puțini oameni care nu uită nicio clipă de unde au plecat și se întorc mereu și mereu în locurile natale pentru a munci dar și pentru a retrăi cele mai frumoase clipe din viață, la casa părintească, pe pajiștile însorite din jur sau în codri cei atât de dragi.

Ori de câte ori am avut ocazia să discut cu Nelu Smeureanu sau cu tânărul  Smeureanu cum mi-a plăcut să-i zic până a-i veni copii în facultate, și-a amintit de munca la câmp și mai ales de zilele de dat la coasă. În ziua de azi nu știu câți dintre cei tineri chiar de la țară fiind, știu să dea la coasă. Nu vreau să-mi amintesc de scenele caricaturale când Boc își ascuțea coasa, stând pe vârfurile picioarelor, remarcaseră bârfitorii și nu mai îmi aduc aminte și dacă filmulețele dădeau și câteva mișcări ale acestuia când mânuia coasa. Știu că tânărul  Smeureanu îmi povestea de zilele petrecute în câmp la cosit. Mi-a vorbit cu mare plăcere de acele timpuri, pentru că datul cu coasa nu era pentru el o corvoadă, ci un fel de a se exprima în relația cu acele ținuturi pe care le-a iubit și le iubește și acum.Trebuie să-l vezi pe tânărul  Smeureanu vorbind despre locurile copilăriei lui și-ți dai seama că ai în față omul care poartă în inimă pentru totdeauna matricea completă și complexă a trăirilor zonei sale de deal, cu poteci abrupte, cu oameni aspri dar cu suflete mari, de adevărați gospodari.

Discutam cu Nelu Smeureanu despre economia satului, despre modul cum văd oamenii locului rezultatul muncii lor. Când el mergea la coasă, fânul care se obținea era o valoare în sine, cel mult apăreau comparații cu ceea ce strângeau alții de pe pășunile lor. În niciun caz nu se vorbea acolo, între cosași, despre prețul global al fânului. Elementul de referință avea caracter local. Mi-a plăcut gândirea lui în ceea ce privește restructurarea economiei satului, mai ales dacă abordarea este superficială, așa cum o au economiștii zilei. În zona lui de deal era o problemă cultivarea cerealelor. Și totuși, pentru nevoi stricte acestea se cultivau, fără a se face comparații între producțiile de porumb de acolo și cele din câmpie. Chiar dacă ar rezulta o diferență mare dintre prețuri, gândirea țăranului, verificată secole de-a rândul era cea corectă. Pentru cantități mici nu este nevoie să mergi în câmpie să cumperi doi sau trei saci de boabe de porumb. Gândirea clară a celui ce vine din acele locuri unde oamenii trăiesc economia și nu o învață ca să o  înțeleagă din cărți,  este cea care permite obținerea de soluții realiste care să nu ducă la dispariția de preocupări firești, naturale ale oricărui gospodar. Și pământul acela în pantă trebuie cultivat, căci dacă era prielnic pentru vița de vie, ar fi fost acolo zonă viticolă de secole și nu ar fi trebui să vină societatea informatizată să facă acolo vreo revoluție.

De fiecare dată când începea un nou an universitar, discutam la sala 2413 despre cum ne-am petrecut vacanțele. Realmente îmi făcea plăcere să aud pe Nelu Smeureanu povestind despre ce a făcut el la casa părintească. Cum a fost la coasă, cu a spart lemenele, cum a reparat ba un gard, ba o poartă. Pe undeva am retrăit şi eu unele dintre acele momente, numai că locurile copilăriei mele nu mai există. Au avut unii grijă ca în 1975 să le distrugă, punând blocuri, distrugând zăvoiul şi asfaltând tot ce mai era iarbă şi frumos. Locurile mele sălbatice nu mai există. Acolo este o civiliyaţie abstractă, atât de comună că nu ştiu dacă sunt la Piteşti sau în Ploieşti sau în Focşani sau cine mai ştie unde. Numai locurile natale ale lui Nelu Smeureanu au rămas în picioare. Numai Nelu Smeureanu are bucuria de a merge la coasă și acum ca în anii adolescenţei şi ca în anii tinereţii lui. Crângul şi zăvoiul lui sunt la locul lor, cu sălbăticia pe care au avut-o dintotdeauna, cu verdele acela puternic şi cu concertele prelungi ale păsărilor de toate felurile, care se întrec unele pe altele.

Zilele trecute mi-a aratat un film făcut la el acasă, în crâng. Doamne, ce splendoare! Verdele viu se îmbină cu cerul şi cu cântecele păsărelelor dând un decor rupt din Rai. Acum filmulețul este pe contul lui de facebook și ori de câte ori am posibilitatea, intru acolo și-mi desfăt privirea și auzul vâzând acea scenă minunată din natura unui loc aproape ireal.

Nu am o explicație la faptul că am scris despre Nelu Smeureanu ca om al unui loc de vis, ca omul care are plăcerea de a merge la coasă, care merge la pădure să taie lemne pentru a le aduce la casa părintească. Ar fi trebuit să scriu despre profesorul Smeureanu, despre șeful de catedră Smeureanu, despre decanul Smeureanu, despre prorectorul Smeureanu. Totuși am scris despre acel Smeureanu, care, iată, că oricând se întoarce de unde a plecat, de la acele origini ale satului Vîlcean situat pe dealuri abrupte, unde cu greu se ajunge toamna și iarna și de unde au plecat spre lume tineri să-și găsească un alt rost în viață.

Ce frumos să ai unde să te întorci pentru a retrăi clipele cele mai frumoase ale vieții, luînd la pas potecile, câmpurile și mai ales cu coasa la spinare, să te oprești și apoi să începi să o mânuiești ca un mare artist, tot așa cum la catedră în fața studenților profesorul Smeureanu prezintă cu har tehnici de programare de ultimă oră!

(17 mai 2016)