În vremurile comuniste, lui Nicolae CEAUȘESCU îi plăceau adunările populare de pe stadionul 23 August, unde se strângeau cam 70.000 de spectatori, adunări prilejuite de diferite aniversări rotunde. Și eu am participat la astfel de adunări, unde:
- artiști interpretau cu cântece, dansuri, poezii,
- sportivi evoluau cu diferite exerciții tematice,
- tineri muncitori reconstruiau momente simbolice.
- artiști interpretau cu cântece, dansuri, poezii,
- sportivi evoluau cu diferite exerciții tematice,
- tineri muncitori reconstruiau momente simbolice.
Un astfel de eveniment era pregătit cu multe luni înainte pentru că în ziua derulării, totul trebuia să meargă șnur, fără greșeală, mai ales, că exista o parte de tribună, formată din spectatorii care erau în fața tribunei oficiale, unde tinerii aveau niște plăcuțe numerotate, care ridicate de aceștia formau drapelul RSR, stema partidului, chipul lui Nicolae CEAUȘESCU, cuvintele CEAUȘESCU P.C.R., R.S.R., chipul Elenei CEAUȘESCU, dar și altele. Totul trebuia să fie fără greșeală. Ca să înceapă la ora 17:00 un astfel de spectacol, care dura 90 de minute, accesul cetățenilor pe stadion începea de la ora 11:00 până la ora 14:00, după care se aștepta și din difuzoare se auzea muzică revoluționară, interpretată de coruri ale sindicatelor, armatei, radiodifuziunii sau ale Palatului Pionierilor. Noi, cetățenii așteptam în soare să se scurgă timpul și să vină conducătorii de partid și de stat, să înceapă și să se deruleze spectacolul, ca apoi să plecăm acasă și pe drum să bem o bere bună și rece, cu care partidul ne recompensa la 25 de lei sticla.
Îmi aduc aminte că la un asemenea spectacol s-a pornit ploaia. Spectacolul a continuat un timp, după care a fost întrerupt. Cei de la corul Madrigal își scoseseră umbrelele și cineva de pe marginea stadionului le făcea semne disperate să le închidă, că nu dădeau bine la televizor. A doua zi, spectacolul s-a reluat, desigur, la cererea telespectatorilor. Îmi plăcea tare mult că existau aplauze înregistrate și la terminarea numerelor artistice sau sportive, dar mai ales când glăsuia CEAUȘESCU, din difuzoare răsunau ropote de aplauze și de urale care nu mai conteneau. Îmi amintesc câtă înghesuială era la actorii cu voci grave pentru a fi selectați să recite versuri la comandă dedicate marelui conducător, actori care după Revoluția din Decembrie 1989 pozau în disidenți, nu le-ar fi rușine... Sunt sigur că televiziunea are înregistrări cu acele megaspectacole și ele fac parte din istoria noastră jenantă, drept care ar merita să fie reluate din când în când pentru a stopa elanurile unor indivizi care încă mai pierd contactul cu realitatea și trăiesc nostalgii încărcate de penibil, prin translatoarea de chestii vetuste, la contextul nostru trist din ziua de azi.
(22 septembrie 2025)
(22 septembrie 2025)
