O exagerare dezgustătoare, bizară, inutilă și gratuită

Aș înțelege pe cei care fac niște gesturi grăbite în timpul vieții, căci realizează că după ce dau colțul, cei ce rămân, nu le fac și ei țin neapărat ca acele gesturi să fie făcute.

Nu înțeleg cum cei din jurul unor oameni fac lucruri de nefăcut atât timp cât omul căruia i se fac acele lucruri trăiește. Este inexplicabil cum persoana căreia i se fac gesturile le acceptă și chiar crede că este normal să se întâmple așa ceva.

Ca să fiu mai concret, trecând prin comuna Bascov de lângă Pitești, am fost șocat să văd că există acolo Casa de cultură Adriana TRANDAFIR. În mintea mea, câtă mi-a mai rămas, știam că se dă numele unei persoane pentru o clădire, atunci când persoana a plecat dintre noi. Eu o văzusem la televizor pe marea actriță Adriana TRANDAFIR câteva zile mai înainte și m-am speriat. Am crezut că a plecat dintre noi. Am oprit mașina. Am intrat pe Internet de pe telefon și m-am liniștit, căci Wikipedia, care se actualizează în timp real, arăta că Adriana TRANDAFIR trăiește. În Cluj există un cinematograf Florin PIERSIC.

Acum există festivaluri de muzică populară românească dedicată unor mari artiști plecați dintre noi, așa cum se întâmplă cu festivalurile dedicate Mariei TĂNASE, Lucreției CIOBANU, Ilenei CONSTANTINESCU, Dan MOISESCU, Ion DOLĂNESCU, Drăgan MUNTEAN, Ion PETRĂUȘ, Maria LĂTĂREȚU, Maria DRĂGHICESCU. Există și festivalul care poartă numele cântărețelor Saveta BOGDAN, Mariana IONESCU CĂPITĂNESCU, Aneta STAN, Tita BĂRBULESCU - 2020, dar și altele. Cândva, stadionul Farul s-a numit 1 Mai, apoi s-a numit Gheorghe HAGI. În Botoșani sala polivalentă se numește Elisabeta LIPĂ.

Mi se pare exagerat ca o persoană care este în viață să accepte ca un edificiu public să poarte numele său, să accepte să i se inaugureze un bust, să i se facă o pictură care să fie expusă într-un loc public sau chiar și o statuie. Îmi aduc aminte cum nenumărați pictori realizau tablouri cu războinicul luminii, doar ca acesta să-i miluiască cu ceva bănuți prin achiziționarea acelor tablouri. Îmi aduc aminte că era un dramaturg care și-a făcut bust pe care l-a pus în curte când trăia. Am trecut prin dreptul casei lui și așa era. 

Am apreciat universitarii care au pus pe pereții departamentului tablouri ale unor personalități care le-au fost colegi, după ce respectivii au plecat spre cele veșnice. Am apreciat că există amfiteatre care poartă numele unor savanți, desigur, după ce acei savanți au trecut în lumea umbrelor. Este normal ca un scriitor în timpul vieții să se zbuciume să-și publice opera, chiar sub numele de opere complete, dar n-aș fi de acord ca un scriitor să se zbuciume ca numele unei haznale să-i poarte numele.

Pentru oamenii care au obținut rezultate de excepție de-a lungul carierei lor, există nenumărate modalități de a li se arăta respectul și recunoștința de către cei din jur, de către oficialități, de către popor. Se acordă premii. Se acordă rente viagere, se scriu cărți despre aceste personalități. Sunt invitați oamenii de seamă și primiți cu onoruri la evenimente speciale. Se scriu articole, se proiectează filme cu momente din carieră, în care se văd performanțele. Părerea mea este că nu se dau nume de străzi pentru persoanele în viață. Nu se dau nume de edificii publice pentru persoanele în viață. 

Părerea mea!

(23 decembrie 2021)

Am fost contemporan cu Frații PETRĂUȘ

 În vremurile comuniste prin frații PETRĂUȘ se înțelegea acei pui anemici de găină care veneau cu greu în magazinele alimentare și stătea lumea la cozi interminabile că-i cumpere ca să aibă ce da de mâncare copiilor. Așa de mici erau acei pui că trebuiau să fie puși câte doi în ambalaj și de aceea li se zicea frații PETRĂUȘ.
Despre marii cântăreți ai oașului vreau să scriu aici. Frații PETRĂUȘ este un grup format din Ștefan PETRĂUȘ și Ion PETRĂUȘ. Aparițiile lor la Tv era o adevărată sărbătoare, căci ei veneau cu ceva nou, cu un altfel de muzică, Oașul este acel izvor nesevat de bijuterii muzicale unicat.
Ei au adus în fața publicului melodii precum Io-s oșan, făcut așa, Așa beau oamenii buni, Dragă mi-i veselia, De-nvârtit a nănașilor, Maramureș, plai cu flori, Măi prietene, eu şi tu, Cântec de nuntă din Oaș, Joc de pe Iza, Când s-a-mpărțit norocu', Zi-i, ceteraș, de băut!, Rupt-o boii jugu-n tri, Jocul poienarilor, Pentru mândra din Ieud, Pe ulița dorului, Tropotita, Io-s fecior de moroșan, Vină mamă, vină tată, Bărbătesc de pe Mara, Pe Iza pe lângă apă, Zi-i danțul lui Grigoruț!, Ceterucă mândru zici, Fost-am aseară la fete, Horă lungă ciobănească, Mărie, oșanca mea, Merg pe Iza, vin pe Mara, Fecioresc din Maramureș, Ușurel îs ca și-un pai, Ce să fac mândră cu tine, Atâta horincă oi bea, Ce rău am făcut la lume, Cântă și săracu cucu, Învârtită bătrânească și încă altele. Ei au lansat adevărate șlagăre pe care le cântă tot românul la veselie, în excursii, la nunți.

Când mă întorceam de la nunta unui prieten la Huedin prin 1976, am mers în vagon cu cei doi Frați PETRĂUȘ care aveau drum la București. Am discutat despre muzică și nu mică le-a fost mirarea că le cunoșteam multe dintre cântecele lor, dar și detalii despre aparițiile la televizor sau în spectacole și de pe la Brașov s-au pus pe cântat, ceea ce m-a încântat teribil de tare, iar oamenii de pe culoar se minunau de spectacolul dat de cei doi mari artiști. Aveam o sticlă de palincă primită de la miri și ne-am cinstit, având pe un ziar niște brânză și felii imense de pâine făcută la țest.
Acum când lumea se orientează spre alte lucruri mai comerciale, muzica Fraților PETRĂUȘ este un reper căci au apărut grupuri formate din soț și soție care duc mai departe tradiția inaugurată de Frații PETRĂUȘ.

Frații PETRĂUȘ sunt geniali, irepetabili și de neînlocuit chiar dacă încearcă unii și alții să le ia locul, nu reușesc și nu vor reușii niciodată. Acum există și un festival dedicat Fraților PETRĂUȘ.

(10 octombrie 2021)