Din eroare în eroare

De regulă, noi avem despre noi, evident, cea mai bună impresie. Numai că cei care hotărăsc au alte criterii și degeaba noi ne vedem frumoși, deștepți, măreți, sublimi, mioritici, viteji, extraordinari, dacă ceilalți ne văd cu totul altfel, iar hotărârile lor sunt cele pe care ei le consideră corecte în raport cu cine ne văd ei că suntem. 

Atât timp cât ani în șir noi înșine ne-am prezentat ca fiind cei mai corupți, când ne-am remarcat în a merge cu pâra pe la Înaltele Porți, crezând că respectivele persoane de decizie ne vor și aprecia, pretențiile noastre sunt exagerate atunci când dorim să primim recunoaștere, aprecieri și mai ales poziții de top în conducerea unor organisme.

Dacă în ultimii 15 ani s-ar fi construit pe plaiurile mioritice 3.000 Km de autostradă. Dacă la ultimele 3 olimpiade s-ar fi câștigat de fiecare dată cel puțin 30 de titluri olimpice de către sportivi noștri, dacă în ultimii 5 ani la probe sportive spectaculoase s-ar fi doborât recordurile mondiale de către sportivii noștri, dacă pe plan internațional s-ar fi venit de la București cu o soluție de excepție în soluționarea unei probleme stringente, clar că imaginea despre noi ar fi fost alta și fără să cerem ceva, ni s-ar fi oferit ceea ce toată lumea râvnește.

Managementul politic are reguli clare și modelele care se implementează de către cei ce doresc să fie riguroși cu ei înșiși, bazându-se pe știința și practica managementului politic, arată clar ceea ce trebuie făcut și ceea ce trebuie zis, pentru a fi în concordanță cu politicile bazate pe succesul real. Exprimarea unei dorințe este una și transpunerea dorinței în practică este cu totul altceva, mai ales atunci când dorința nu depinde în proporție de 99,99% de cel ce o are în gând.

Managementul politic zice că atunci când există o resursă pe care o distribuie membri unei colectivități:

- există cineva, un maestru, care are inițiativa,

- respectivul tatonează,

- se caută consensul,

- când consensul este îndeplinit, este anunțat alesul.

Maestrul este cel care:

- a definit profilul,

- a selectat candidații,

- l-a identificat pe ales,

- pornește calea consensului.

Managementul politic arată că nimic nu pornește din neant și nimic nu pică din cer. Este o mare eroare pentru oricare dintre noi să ne considerăm William SHAKESPEARE, în condițiile când nu am scris nici măcar o pagină de autodenunț, fără a vorbi de o piesă de teatru într-un act. Este o și mai mare eroare să ne visăm Feți-Frumoși în condițiile în care noi suntem niște cetățeni oarecare, fără acte de vitejie în spate, fără a fi absolvenți ai uneia din primele 5 universități ale lumii.

Se zice că romantismul are în literatură eroi excepționali în situații excepționale. Dacă intrăm în categoria eroilor excepționali, musai trebuie să vedem dacă ne aflăm în situații excepționale. Totul este relativ. Numai că, nu noi trebuie să ieșim în piața publică să strigăm că suntem cei mai cei, ci cei care trebuie să scrie despre noi, trebuie cu adevărat să ne vadă că suntem excepționali și că situațiile în care ne aflăm sunt excepționale. Ceea ce credem noi că este excepțional, nu este excepțional și pentru alții și noi nu trebuie să uităm acest lucru. Dacă nu știm management politic și nici nu vrem să învățăm management politic, să nu ne mirăm că facem greșeli și că ușile ne sunt trântite în nas, iar noi rămânem fie fluierând a pagubă, fie cu buza umflată, suspinând cu gândul că ce bine ar fi fost dacă.



(03 iulie 2024)

Oameni care mi-au influențat viața

Am cunoscut de-a lungul timpului foarte mulți oameni. Foarte puțini dintre ei mi-au influențat viața. S-a întâmplat ca mulți să nu-mi influențeze viața pentru că:

- nu am stat mult timp în jurul lor,

- nu aveau capacitatea de a mă influența,

- aveau limite pe care nu le depășeau,

- eu doream un anumit lucru, ei ofereau altceva,

- comunicarea noastră era deficitară,

- calitățile lor erau altele decât aveam eu nevoie,

- atitudinea lor era incompatibilă față de mine,

- trecutul lor mă depărta și ridica bariere,

- nu-mi plac oamenii care nu sunt fermi,

- eu aveam nevoie de exemple, nu de vorbe,

- mie îmi plac oamenii care fac, nu vorbele lor,

- aveam nevoie să învăț, nu să fiu apostrofat.

În viață am căutat oamenii care să-mi fie modele, astfel ca și eu să devin acea persoană care are o evoluție pozitivă, care să fie definită și lumea să spună că eu sunt un individ destul de bun și de încredere, încât să fie respectat pentru ceea ce este. Oamenii care mi-au influențat viața m-au învățat:

- să gândesc,

- să acționez,

- să mă poziționez,

- să evaluez,

- să vorbesc,

- să ierarhizez,

- să evit,

- să lucrez,

- să judec.

Cred că am învățat de la oamenii mai în vârstă decât mine, oameni cu experiență vastă, dar și de la persoane mai tinere decât mine sau chiar mult mai tinere decât mine, care stăpâneau niște domenii foarte bine și care m-au ajutat să-mi rezolv problemele.

oamenii care mi-au influențat viața sunt oameni în preajma cărora am stat mai mult timp, de la care am învățat multe și de la care am înțeles rațiunile din care trebuie să acționez într-un anume fel pentru a rezolva o problemă, astfel încât soluția să fie apreciată de toată lumea ca fiind soluția cea mai bună sau în cel mai rău caz, soluția pe care foarte mulți o agrează totuși, chiar dacă alta era soluția cea mai bună.


(11 noiembrie 2023)

Modelele sociale artificiale ca bâzâit de țântari

Unii oameni au crezut că sunt în stare să creeze modele de dezvoltare a societății, după criterii de performanță așa cum le visează ei și cum cred ei că lumea ar fi posibil să se organizeze și să se  dezvolte. Ipotezele de lucru ale acelor gânditori arată că ei gândesc profund, că sunt deasupra celor din jurul lor și că sunt în stare să mobilizeze masele pe care ei le conduc spre a implementa modelul creat.

Așa s-a întâmplat în 7 noiembrie 1917 când Vladimir Ilici LENIN punea în operă ideile lui, dar și pe cele ale lui Friedrich ENGELS și ale lui Karl MARX. Noi românii avem un proverb: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Așa a fost și în cazul Marii Revoluții Socialiste din Noiembrie. Una au visat proletarii înainte de 1917 și cu totul s-au petrecut lucrurile mai târziu, căci socialismul nu a însemnat egalitate în bogăție, ci a fost egalitate în sărăcie și în stagnare.

În opinia mea, oamenii sunt extrem de diferiți și acționează fiecare după cum îi dictează interesele. Oamenii evoluează ca ființe independente și în mintea lor încolțesc ideile proprii legate de cum văd ei propria evoluție și relațiile cu ceilalți oameni. oamenii execută ceea ce li se cere, dar numai până la un punct. Este prin natura omului să fie diferit, să înțeleagă diferit, să execute diferit, să evalueze diferit și să evolueze nu așa cum vrea fiecare, ci cum societatea îi permite să o facă.

Cine crede că există o masă de oameni care:

- gândesc tot timpul la fel, 

- sunt mânați exact de aceleași idealuri,

- au același nivel de înțelegere,

- execută identic aceleași ordine,

face cea mai mare eroare, căci oamenii diferiți au nuanțe diferite în a gândi despre același lucru, înțeleg cu nuanțe ușor diferite aceleași lucruri, execută aceleași comeniz un pic diferit datorită nuanțelor care-i diferențiază în ceea ce privește îndemânarea. 

Faptul că cerem oamenilor să poarte o anumită uniformă, nu înseamnă că ei o poartă din convingere și că dacă se va ivi un prilej, nu o va lepăda ca pe ultimul gunoi.

Faptul că cerem oamenilor să vorbească într-un anume fel, nu înseamnă că ei și-au însușit acel mod de vorbire ca pe o a doua natură și tot timpul vor vorbi așa. Să dau exemplul folosirii cuvântului tovarățâșe de dinainte de 22 decembrie 1989. În seara zilei de 22 decembrie 1989 nimeni nu mai folosea acel cuvânt și devenise aproape o rușine să nu te adresezi cuiva cu domnule sau cu doamnă.

Mai nou, unii care dispun de sume colosale de bani, au credința că acei bani sunt suficienți pentru a implementa un model de societate, așa cum și-l imaginează ei, fără să țină cont că ceea ce fac ei nu depășește zona unui bâzâit de muscă din vecinătatea unui closet și că lumea are defectul de a se plictisi rapid și de a îmbătrâni, ceea ce duce la abandonarea tuturor ideilor considerate geniale cândva, devenite învechite foarte rapid. Revoluția portocalie este un exemplu nefericit de model creat într-un laborator, care a avut o fundamentare superficială și care a eșuat lamentabil. Nici primăvara arabă nu a fost ceva spectaculos, ci tot așa un model bizar, nerealist, care s-a sfârșit înainte de a începe. Modelul #rezist este și el creația unui sistem de laboratoare, dar s-a dovedit eficient pe termen foarte scurt, căci mercenariatul are costuri și pretenții greu de suportat din excedentul de profit obținut de o lume liberă și democratică, lume care exact la fundamentele ei este lovită.

Dacă s-ar studia mai bine cum se formează nucleele celor care doresc să implementeze ideile unor sisteme gândite de oameni, ar vedea că interesele lor sunt extrem de variate și toate în loc să ducă pe termen lung la dezvoltarea sistemului artificial gândit și în implementare, datorită carențelor naturale specifice naturii umane, dezvoltă mișcări centrifuge chiar în interior, iar efectele sunt dintre cele mai dramatice. 

Ceea ce este frumos, atractiv, nobil la început în sistemele sociale artificiale, gândite de un om sau de un grup restrâns, devine greoi, restrictiv, aproape imposibil de gestionat în viața reală și direcția în care se îndreaptă fenomenul devine imprevizibilă. Așa s-a întâmplat cu sistemul comunist, născut dintr-o idee nobilă, care ajuns pe mâinile unor oameni nepricepuți s-a dezvoltat în direcția opusă celei pentru care gânditorii inițiali îl îndreptau. Alte construcții, mai restrictive, mai radicale, au eșuat lamentabil. Democrația este un sistem de reguli care reușește să satisfacă un număr foarte mare de indivizi și de aceea rezistă . Nu este un sistem artificial, ci un sistem natural căci ține seama că noi suntem diferiți ca performanțe, ca aspirații și ne lasă să trăim așa cum suntem noi și nu altfel.

(14 iunie 2023)

Eu și verightele

Când m-am căsătorit am preferat modelul de verighetă plată, dar foarte lată, cum văzusem la niște actori de cinema pe coperta unei reviste CINEM din anii aceea. Fiind foarte lată, când mă spălam pe mâini cu săpun rămânea săpun pe sub verighetă, chiar dacă mă clăteam foarte bine pe mâini cu apă. Chiar aveam rană sub verighetă. Am hotărât să nu o mai porta. Au fost mulți ani când nu am mai purtat verighetă. Nu aveam curajul să mă gândesc să cumpăr o verighetă căci mă gândeam că este foarte scumpă. Când am strâns suficienți bani, am mers la magazinul Unirea și am ales două verighete din aur alb. Am avut surpriza ză mi se ceară un preț cam de 20 de ori mai mic decât cel la care eu mă gândisem. Am plătit verighetele și ni le-am pus în degete, eu și soția mea.

După un timp, mi-a dat seama că am niște zgârieturi pe față. Mi s-a părut suspect și la o analiză mai atentă am văzut că verighetele aveau niște margini care-mi provocau sistematic acele răni.

Le-am scos din degete și eu și soția și am mers la magazinul CELLINI din mall Vitan. Acolo am găsit verighete din aur alb, ceva mai scumpe decât cele luate de la magazinul din Unirea, dar care nu mai produceau zgârieturi pe obraji. Le am și acum. Am adăugat la ea și o verighetă de aur galben când am făcut 50 de ani de la căsătorie și nepoata mi-a pus în deget acea verighetă de aur galben, iar soției i-a pus nepotul în deget verigheta de aur galben.

Acum merg prin diferite magazine și văd marea diversitate a verighetelor pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele și mă minunez, căci pe vremea tinereții mele nu era așa. Era mare sărăcie și presupunea să mergi la cooperativa de bijuterii cu aurul tău, ceea ce era foarte greu de procurat, prin mica publicitate.


(12 mai 2023) 

Cutremur simulat la București

După ce a avut loc cutremurul din Turcia și Syria, s-au găsit și niște așa-ziși specialiști dâmbovițeni care au elaborat un așa-zis studiu despre ce s-ar întâmpla dacă ar avea loc și la noi  un cutremur de 7,4 pe scara RICHTER. Au ajuns ei la concluzia că în București ar fi 42.000 de morți și 300.000 de răniți și s-ar prăbuși 10.000 de case.

Acum foarte mulți ani, adică undeva în primele luni ale anului 1971, un coleg de la biroul unde lucram di sala 2303 se zbuciuma să calculeze cât îl costă pe el, cu calculele lui cele inginerești, să înlocuiască o spiță de la o umbrelă. Eu am făcut repede un calcul și i-am zis într-o secundă și un pic despre cost că nu ar trebui să fie mai mic de 9 lei și nici mai mare de 12 lei. După vreo 5 ore de calcule, cutot felul de formule, colegului meu de birou, i-a dat 11 lei și 60 de bani, iar când a mers la Piata Buzești, l-a costat 10 lei reparația efectivă. Am dar acest exemplu, pentru a arăta că în viață totul este relativ, iar estimările sunt așa de groaznice încât este cel mai corect să ne reprimăm să le strigăm în piață, la gară și la moară.

Unii, care habar nu au pe ce lume se află, ca să facă pe interesanții, se apucă să spună că fac studii. Ei abia știu să scrie, dar nu știu să citească și se lansează în cercetare științifică. A scrie despre cutremure presupune:

- să stai în bibliotecă vreo câțiva ani,

- să ai o echipă interdisciplinară,

- să definești ipoteze de lucru,

- să studiezi la fața locului,

- să ai date reale, corecte și complete,

- să fi participat pe la câteva congrese de specialitate.

dacă cineva scrie un studiu, trebuie să spună din cine este formată echipa, să spună care sunt ipotezele de lucru, ce tehnici și ce metode a folosit și în prezentarea rezultatelor să spună riscurile care însoțesc acele variante de rezultate. Cine nu face așa este un impostor, un mincinos și nu are ce căuta să mimeze activitatea de cercetare științifică.

(08 februarie 2023)

EOF - Educație Orientată spre Familie

Familia trebuie să fie unul dintre factorii esențiali ai proceselor educaționale. Învățământul orientat spre familie înseamnă că aceasta:
- este implicată în educație prin aducerea la școală și preluarea elevului de la școală,
- plătește meditațiile elevilor,
- păstrează legătura cu școala și corectează abaterile elevilor,
- dirijează parcursul elevilor spre liceu și facultate,

- transformă pe profesor într-un fel de om al casei,
- răspunde cerințelor financiare ale școlii.
Dacă școala este acel element care-l transformă pe părinte în partener, se vor întâmpla lucruri de importanță excepțională. dacă însă se are calul, părinții vor juca un rol negativ pentru că fiecare părinte vrea și unele avantaje în ierarhizarea propriilor odrasle.

(05 august 2022)

EOS - Educație Orientată spre Societate

Un sistem educațional orientat spre societate înseamnă:
- luarea în considerare a cerințelor producției,
- crearea de proporții care să nu risipească forța de muncă,
- formarea de specializări de care societatea are nevoie,
- orientarea spre profesii necesare, unde există joburi,
- asigurarea unor standarde de calitate să nu se dărâme poduri abia construite,
- corelarea ieșirilor din sistemul educațional cu necesarul de forță de muncă.
Societatea nu-și permite risipă de bani și nici să risipească forța de muncă tânără prin crearea de specializări nenecesare în exces care să presupună recalificări. De aceea este nevoie de existența unor criterii de filtrare a tinerilor și de ierarhizare a valorilor, astfel încât principiul omul potrivit la locul potrivit să fie o realitate.

(05 august 2022) 

EOB - Educație Orientată spre Business

Să ne uităm la fondul clasei, care este o afacere.
Să ne uităm la publicarea de manuale, care este o afacere.
Să ne uităm la culegerile de probleme, care sunt o afacere.
Să nu uităm la tot felul de caiete speciale care sunt o afacere.
Să ne uităm la after school care este o afacere.
Să ne uităm la chioșcurile de lângă școli care sunt o afacere.
Să ne uităm la cornul și laptele care este o afacere.
Să ne uităm la masa caldă din școală care este o afacere.
S-au dezvoltat tot felul de afaceri pe lângă sistemul educațional. Unele dintre ele sunt bine venite, dar altele nu prea au legătură cu ceea ce este sistemul educațional. Este vorba de licitații, dar și licitațiile se truchează. Unde există business există profit și există și corupție, iar sistemul educațional nu va fi ferit de racilele existente într-un mediu de afaceri poluat.

(05 august 2022)

EOP - Educație Orientată spre Profesori

Educația orientată spre profesori presupune ca:
- numărul de ore per discipline depinde de numărul de profesori,
- ponderea disciplinelor depinde de numărul de profesori,
- manualele au conținutul dictat de profesori,
- volumul de exerciții este impus de profesori,
- sistemul de notare este conceput pentru profesori,
- calitatea procesului depinde de calitatea profesorilor,
- toate abaterile sunt făcute în favoarea profesorilor,
- profesorii sunt cei care dictează prin greve derularea momentelor esențiale din proces.
În momentul în care profesorul se află în centrul procesului educațional și nu elevul, lucrurile nu se dezvoltă cum ar trebui, ceea ce înseamnă că elevul devine o simplă anexă a sistemului educațional. Erorile din sistemul planificat comunist s-au reflectat brutal în sistemul educațional. Mulți absolvenți de facultate, după desființarea întreprinderilor s-au refugiat în învățământ, prin recalificare.

Chiar și rezervarea catedrelor pentru profesorii care pleacă pe funcții din administrația centrală sau în parlament, este semnul clar că sistemul educațional e orientat spre profesori, căci una este să ai profesorul tău permanent și alta este să ai un suplinitor.

Faptul că nu există filte de medie pentru a accede în învățământ pentru absolvenții de facultate, arată că s-a creat drum liber al mediocrității spre catedre și deci învățământul nu este orientat spre elev, ci spre profesor.

(05 august 2022)

EOE - Educația Orientată spre Elev

În mod normal sistemul educațional ar trebui orientat spre elev, ceea ce înseamnă ca:
- numărul de elevi în clasă să fie dictat de nevoile elevilor,
- manualele să fie redactate ținând seama de particularitățile elevilor,

- elevii au nevoie de un bagaj de cunoștințe fundamentale cu care să intre în viață,
- greutatea ghiozdanului să depindă de capacitatea elevului de a-l căra,

- în sistem elevul trebuie să-și găsească adevăratele modele,
- volumul de muncă individuală să depindă de nivelul optim de a munci al elevului,

- între teorie și practică trebuie să existe un echilibru perfect,

- elevul are opțiunile lui și sistemul trebuie să țină seama de ele,

- numărul de clase și de profesori depinde strict de numărul elevilor,
- elevul trebuie să stea în centrul procesului, cu opțiunile lui.

În realitate lucrurile stau cu totul altfel, căci adulții domină procesele din învățământ și elevul este numai o materie primă din care adulții fac ce le trăsnește prin cap, fără să-și dea seama că elevul este cel care va merge la muncă și că de el depinde evoluția societății peste 20 de ani.


(05 august 2022)

Fabrica de modele

 De câte ori mă uit peste modele cibernetice, economice, matematice, construite cu furca, mă gândesc la versurile marelui Mihail EMINESCU:

E ușor a scrie versuri,

Când nimic nu ai a spune,

Înșirând cuvinte goale

Ce din coadă au să sune.

Tot așa este și în lumea celor ce construiesc modele cibernetice sau modele matematice sau modele economice sau modele tehnice. Pentru a construi un model se parcurge un ciclu format din etapele următoare:
- se studiază realitatea,

- se definesc ipotezele de lucru,

- se culeg date,
- se definește obiectivul,
- se aleg instrumentele,
- se stabilesc variabilele,

- se pun de acord variabilele cu datele culese,
- se construiesc inecuațiile, 

- se construiește funcția obiectiv,

- se identifică un algoritm pentru soluționare,

- se scrie software pentru implementarea algoritmului,

- se testează software,

- se verifică modelul,

- se rafinează modelul,

- se testează în producție,

- se reiau etapele dacă așteptările sunt înșelate,

- se implementează modelul,

- se utilizează modelul curent în producție,

- se dezvoltă elementele de reinginerie ale modelului.

Mulți nu procedează astfel. Fiind teoreticieni, consideră că orice construcție abstractă a lor este un model valabil și de aceea vin cu ipoteze de lucru simplificatoare care nu au nicio legătură cu realitate și modelele rezultate sunt de-a dreptul aberante. Alții aplică pur și simplu modele pe care le-au învățat în studenție sau despre care doar au auzit în stația de tramvai, ceea ce duce la soluții aberante, ridicole, compromițătoare.

Am cunoscut o fabrică de modele cibernetice. Am discutat cu respectivul, am căutat să văd dacă a aplicat etapele pe care le-am enumerat. Mi-a zis că el doar crează modele, alții având obligativitatea să le verifice. O fi și acest mod de abordare o soluție în procesul de modelare, dar știu din practică despre absurditatea abordării și niciodată nu am colaborat cu vreo fabrică de modele, căci nu mi-am propus să mă compromit.

(02 decembrie 2021)

Alegerea modelului de urmat

Fiecare om are nevoie la un moment dat de un model pe care să-l urmeze astfel încât:
-  în contextul său personal să ia decizii pe care cel pe care îl consideră model le-ar fi luat;
- elemente de comportamentr definitorii să aibă elemente comune structural cu cele ale modelului;
- dinamica evoluției să fie în concordanșă cu principiile pe care le are modelul;
- abordarea din punct de vedere calitativ a situațiilor să nu se depărteze de ceea ce face modelul;
- aspirațiile să concorde cu cele ale modelului.
Experiența arată că sunt puține situațiile în care o persoană preia elementele de definire ale unui singur model. În realitate, fiecare dintre noi observă calități la mai multe modele și caută să și le apropie, astfel încât respectivele modele se vor regăsi ca un melanj mai mult sau mai puțin omogen la una și aceeași persoană.
În școala generală nu am avut modele. Îvățătorii mei erau fără caracter, urmăreau interese meschine și erau nedrepți cu copiii ai căror părinți nu prezentau interes pentru ei.
În liceu am avut numai doi profesor care ar fi avut caracteristicile sa-mi fie modele. Profesorul de istorie Mircea Adameșteanu, care însă mi-a fost profesor numai un singur an, când eram în clasa a IX-a și profesorul Eugen Boia, de fizică, doar in clasa a XI-a. Timpul fiind prea scurt, eu necopt, nu s-a creat acea chimie specifică deslușirii caracteristicilor ca aceștia să-mi devină modele. I-am respectat, în timp ce pe cei mai mulți dintre profesorii mei i-am urât sau i-am detestat.
În facultate am întâlnit profesori care chiar mi-am dorit să fie modelele mel și în anumite circumstanțe să fac și eu ceea ce făceau ei.
Profesorul Edmond Nicolau avea o ținută exemplară. venea la sala de curs,cu o servietă cu cărți în mai multe limbi. Ținea un curs documentat și logic. Ecuațiile telegrafiștilor îmi stau și acum după atâțea ani în memorie, exact cum picta profesorul semnele. Avea o mobilitate și o distincție cu totul ieșite din comun. De la o poștă i se citea sclipirea sa genială. Era numai o întâmplare că trăia într-o țară anchilozată într-un comunism primitiv și era o mare fericire să-l am eu profesor de cibernetică pe cel care mergea la Namur la congres așa cum zic neamurile  de Bucureștica că pleacă la Afumați.
Profesorul Nicolae Racoveanu era un om distins, cu aplecare spre a se documenta în profunzime. Organiza seminarii științifice cu dezbateri ample și aplecate. Mi-a plăcut la profesor că era extrem de concis, de exact și mai ales strălucea prin rigurozitate. A scris o carte de sisteme de calcul care concentra într-o manieră fantastică exact ceea ce unii scriau pe mult prea multe pagni, fără ca  nici ei ca autori să fi înțeles ceea ce au scris.
Profesorul Ludovic Tövissi, cel care mi-a fost conducător de doctorat s-a dovedit a fi temelia formării mele profesionale. De la acest mare profesor am învățat cum:
- se citește o carte;
- se alcătuiește o bibliografie;
- nu trebuie să plagiez;
- să realizez un ciclu de cercetare;
- se construiesc soluțiile originale;
- se evaluează ceea ce am realizat;
- să fiu un om corect și mai ales rezonabil;
- să respect pe cel din fața mea;
- se deosebește valoarea de nonvaloare;
- se aleg colaboratorii valoroși.
M-am simțit privilegiat că am lucrat mulți ani sub îndrumarea acestui titan al statisticii, căruia îii datorez întreaga mea carieră universitară.
Profesorul Dragoș Vaida, matematicianul care a deschis nenumărate drumuri în teoria compilării. este cel care mi-a îndrumat lucrarea de licență cum se zice acum, atunci se zicea lucrare de diplomă. Am toată admirația pentru marele profesor Vaida care ori de cate ori îl întâlneam și-l salutam, domnia sa ridica pălăria și răspundea salutului unui student oarecare. De asemenea, profesorul mi-a dat manuscrisul unei lucrări să-l citesc și să folosesc cunoștințele de acolo. M-a șocat încrederea acordată. Era scris de mână și dacă-l pierdeam, toată munca sa se ducea pe apa sâmbetei. Când am făcut și eu același lucru, studentul meu a copiat lucrarea ca și cum ar fi fost a lui. Norocul meu era ca ceea ce i-am dat era ceva printat și lucrarea era deja tipărită în editură, urmând să plece la vânzare în câteva zile.
Am avut mari profesori în facultate și oricare dintre ei erau modele în felul lor. Sunt sigur că și colegii mei tot dintre ei și-au luat modelele.
Modelele sunt în fața noastră. Noi trebuie numai să dorim să ni le apropiem, să le înțelegem și să luăm de la ele exact ceea ce trebuie pentru ca noi să fim persoane definite, complete și eficiente acolo unde muncim și trăim.
Acum este penurie de modele din nenumărate motive, dintre care faptul că societatea noastră nu este așezată și se bâjbâie la nesfârșit, este unul dintre motive. Cei ce trebuie să fie motive stau în umbră și prea multe gunoaie ies ostentativ în față să fie considerate modele. Numai că neavând consistență se topesc asemenea unui fum care se disperseaza rapid spre cer și dispar în neant de unde au venit, neavân consistența studiului, a culturii și a muncii asidue.
Nu am spus aici niciun cuvant despre modelul pe care l-am avut în permanență în față și care pe un alt plan decât cel profesional m-a ghidat cu discreție. Acel model a fost tatăl meu.

(26 martie 2016)

Nevoia de modele

Când spun nevoia de modele să nu se înțeleagă faptul că voi scrie despre modelele care urcă pe scene să prezinte moda. Ele există, este o meserie, aceea de model și sunt cunoscute foarte multe despre ele. Există și un canal Tv de fashion unde sunt prezentate și analizate pe toate fețele tendințele din modă.
Datorită a ceea ce există pe televiziuni, tinerii, respectiv, tinerele doresc să devină:
- cântăreți și cântărețe ;
- modele;
- asistenți și asistente la Capatos sau Morar;
- dansatori și dansatoare;
- invitați și invitate în emisiuni;
- subiecte de scandal;
- participanți în emisiuni care nu cer o profesie clară;
- moderatori și moderatoare în emisiuni care nu necesită niciun fel de cultură;
- participanți în concursuri trucate.
Toți cei care apar în astfel de emisiuni, indiferent ce fac, ce spun, cum se îmbracă, ce atitudine au, ce înfățișare își trag, vrând-nevrând, devin portotipuri, personaje și în final ajung să fie modele de viață pentru unii.
În opinia mea, nicio televiziune, inclusiv TVR nu dau în bânci în a promova modele valoroase de oameni, modele care să servească tinerilor în viață și dintre care să aleagă unul și să-l urmeze. Din acestă cauză consider că guvernul trebuie urgent să suprime acel bir pe care populația îl plăyește pentru TVR, întrucât aceasta a devenit tot o televiziune comerciala ca Antelele, B1, Realitatea, PRO tv sau România Tv și joacă necinnstit în comparație cu acestea având avantajul dat de subvenția de la buget pentru emisiunile:
- proaste;
- fără tematică;
- banale;
- plictisitoare;
- prăfuite;
- banale;
- vorbărite.
Există nenumărate modele aici și ele trebuie promovate. Este o emisiune a lui Eugenia Vodă numită Profestioniştii, dar este:
- prea stufoasă;
- pusă la ore nepotrivite;
- moderată prost;
- neatractivă;
- greoaie;
- cu obiectiv neclar;
- monotonă.
Acolo sunt chemate personalități importante, care s-au remarcat prin rezultatele deosebite în domeniile lor de activitate. Uneori moderatoarea dvine enervantă doar prin faptul că pune întrebările încât să obțină răspunsul dorit de ea. Chestia cu cât de rău era în comunism pentru oamenii de știință mă scoate din minți. Nu era bine deloc pentru cercetători că nu mergeau la congrese, ca nu aveau aparatură, că nu promovau, dar nici acum nu este bine că cercetare ştiinţifică, nema. Noroc că interlocutorii ei știu să evite răspunsul de tot rahatul dorit de această Eugenia Vodă, despre acre ar trebui să săpăm prin arhive să vedem ce emisiuni şi ce recenyii făcea și cum se manifesta  înainte de 1989, pentru ca atunci avea undeva la 30 de ani.
Există nenumărate modele de urmat, a căror viaţă a însemnat, muncă, muncă şi iar muncă, dăruire, perfecţionare permanentă şi urmărirea unui ideal măreţ.
Nadia COMĂNECI, marea gimnastă care a strălucit la Montreal cu primul 10 din istoria gimnasticii este dovada că numai prin muncă adevărată se reuşeşte, astfel încât atunci când spui că eşti din România, toţi străinii spun imediat: Nadia COMĂNECI.
Ivan PATZAICHIN, marele canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984, este exemplu de dăruire pentru ramura de sport în care a activat. Ori de câte ori apare, se citește în privirea lui bunătatea, cinstea și modestia.
Ștefan ODOBLEJA, este unul dintre fondatorii ciberneticii, iar cartea sa intitulată Psihologia consonantistă scrisă și publicată mai întâi în Franța volumul întâi în 1938 și volumul al doilea în 1939, în timp ce Norbert Wiener a publicat cartea Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine, în anul 1948 la marea editură MIT Press.
Ana ASLAN este romanca al carui nume este legat de GEROVITAL, acel medicament minune, recunoscut in lumea intreaga pentru calitatile sae de a ameliora procesele de imbatranire ale tesuturilor. Mari personalitati precum maresalul Tito, presefintele Frantei Charles de Gaulle, secretarul PCUS N. S. Hrusciov, presedintele Statelor Unite J.F. Kennedy, primul ministru al Indiei Indira Gandhi, sotia presedintelui Filipinelor,  Imelda Marcos, marea actrita Marlene Dietrich, cancelarul Germaniei Konrad Adenauer, marele actor si regizor Charlie Chaplin, actorul Kirk Douglas, marele pictor suprarealist  Salvador Dali au urmat proceduri medicale bazate pe gerovitalul descoperit de Ana Aslan.
Alexandru PESAMOSCA este numele marelui chirurg pediatru care si-a dedicat intreaga viata aducerii unui zambet pe chipurile a peste 45.000 de copii aflati insuferinta. Totala daruire cu care a muncit, a determinat formarea unei scoli puternice de chirurgie in cadrul spitalului Marie Sklodovska-Curie, recunoscut sub numele de Budimex din cartierul Berceni, Bucureşti. Meritele sale au fost recunoscute de toata lumea si numeroase televiziuni i-au interviuri si au omagiat personalitatea sa de exceptie.
Voi continua să dezvolt lista marilor personalități care trebuie să devină modele pentru generația tânără.
Nu trebuie excluși maneliștii, moderatoirii, știriștii, jurnaliștii și nicio altă categorie, atât timp cât cei pe care îi considerăm modele muncesc, se perfecționează, învață să devină din ce în ce mai buni în meseria lor.
Modelul nu trebuie să fie neapărat o vedetă, o persoană cu mare notorietate, ci el este de cele mai multe ori cineva de lângă noi care s-a remarcat în meseria pe care o practică cu talent, cu dăruire și care scoate din mâinile sale lucruri minunate.
Un model este mecanicul auto care știe meserie și care repară o mașină respectând proceduri și clientul are mare încredere în el.
Un model este profesorul de  la clasă care cu un talent special prezintă lecțiile astfel încât nici musca nu se mai aude în clasă.
Un model pentr copil este tatăl său în care acesta vede omul priceput și respectat  în meseria lui, omul curajos, omul care nu-i cere niciodată lui, copilului, să facă ceva pe care el ca matur nu știe sp facă. Tatăl ca model trebuie să știe să vorbescă copilului, să impună respect, să nu fie violent și ori de câte ori copilul are de învățat să faca ceva, el să-i arate cum se face bine acel ceva, fără a fi lucru de mântuială. Un tată bețiv, cartofor, hoț, violent, iresponsabil nu are cum să fie decât un exemplu rău pentru copilul său, în niciun caz un model orice s-ar spune.





(23 martie 2016)