Showing posts with label tortură. Show all posts
Showing posts with label tortură. Show all posts

Tuesday, December 24, 2024

Cei ce-i chinuie și-i umilesc pe bătrâni

Am văzut foarte mulți indivizi cu profesii dintre cele mai diferite, bogați sau săraci, care fac ei ce fac și-i chinuie pe bătrâni cu vorba, cu fapta și cu gândul. De-a lungul timpului i-am urmărit pe unii dintre acești torționari și concluzia la care am ajuns este că niciunuia dintre ei nu le-a fost bine, din moment ce peste 95% dintre ei au ajuns rău de tot, explicația fiind una singură: atitudinea lor față de bătrâni era izvorâtă dintr-o răutate înnăscută de-a lungul timpului, răutate care a lucrat nu împotriva bătrânilor, ci împotriva propriei lor ființe, ducându-i spre destinații nebănuite, înainte de vreme.
Un foarte bun prieten al meu mi-a arătat un carnețel cu numele unor tipi care la viața lor s-au comportat ca torționari față de bătrânii cu care au relaționat, iar rezultatul le-a fost absolut nefavorabil, singura explicație era că viața respectivilor le-a fost măcinată de durerea singurătății, căci fără iubirea față de bătrânii din jur, își creaseră aura de oameni răi, cărora nimeni nu le intră în voie și care sunt sortiți să fie singuri, uitați și detestați, cu drum sigur spre final prematur.
Noi avem proverbul conform căruia dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi. Lucrurile stau altfel, căci pe meleagurile dâmbovițene, bătrânii din autobuz sau din tramvai sunt întrebați de ce călătoresc, atunci când moartea îi caută pe acasă.  Cei în putere nu se gândesc o clipă că și ei vor fi bătrâni, vor fi dați la o parte de cei tineri care și ei vor fi bătrâni, pentru că pe nimeni nu interesează decât clipa și nicidecum crearea unei platforme pentru un viitor decent. Mi se face greață când văd la televizor cum știriștii vorbesc despre înghețarea pensiilor, despre vremurile triste care-i așteaptă pe pensionari, de umilințele la care pensionarii sunt supuși, de parcă peste 20 sau 30 de ani ei nu vor îngroșa rândurile acelorași bătrâni umiliți și chimuiți de o societate de tot c-c-tul în care trăim și ne vom târî zilele care ne-au mai rămas.




(24 decembrie 2024)

Saturday, July 29, 2023

CIOLACULE, scapă-ne de cancerul care roade societatea!

Este creată aceeași emoție în jurul azilurilor groazei, emoție care ne copleșise în zilele Revoluției din Decembrie  1989 și care a permis schimbarea regimului politic din România. Acum, pe același val de emoție, este creat contextul efectuării tuturor schimbărilor care să extirpe cancerul care roade societatea postdecembristă. Marcel CIOLACU a început bine, dar trebuie tăiat răul de la rădăcină, ceea ce în decembrie 1989 nu s-a făcut, din moment ce garnitura din rândul al II-lea al P.C.R. s-a cocoțat în vârful puterii nou instalate și a tras frâiele în favoarea vechilor structuri.
Este nevoie ca vechile structuri care s-au ocupat de problema bătrânilor, copiilor și a persoanelor cu dizabilități să dispară, pentru a fi înlocuite cu structuri mai puțin numeroase, cu sarcini ortogonale, dar precise și eficiente, iar persoanele care au lucrat în vechile structuri să nu aibă acces în noile structuri o perioadă de 30 de ani.
Este nevoie ca noile structuri să aibă proceduri clare și eficiente, cu obligativitatea evaluării celor internați în aziluri, fără ca managementul azilului să fie prezent la evaluare, iar retragerea certificatului de funcționare să fie definitivă.
Este nevoie ca în acest sistem să se pună bariere clare corupției, iar persoanele care activează în acest domeniu să aibă sarcini foarte clare, numai după ce au obținut o calificare pentru funcția pe care o dețin în azil, conceptul de muncitor necalificat să fie desființată în aziluri.
Marcel CIOLACU are șansa de a deveni eroul nostru, dacă prin măsurile pe care le ia și pe care le va duce până la capăt,  schimbă din temelii sistemul azilurilor și a tuturor structurilor care gravitează în jurul acestora, încât tortura, înfometarea și abuzurile să fie elemente de domeniul trecutului.
Marcel CIOLACU nu va soluționa problema singur, ci ajutat de oamenii cu adevărat profesioniști care știu să definească proceduri, care știu să construiască regulamente, care știu să sprijine actul de justiție derulat cu celeritate, în sprijinul oamenilor aflați în nevoie.
De la Vlad ȚEPEȘ încoace, societatea noastră este roasă de cancerul corupției mai mici sau mai mari și cine a dorit să se ocupe de acest subiect a întâmpinat toate piedicile imaginabile, drept care a trebuit să se facă nevăzut. Singura speranță este acum în Marcel CIOLACU, care a pornit bine, dar care nu trebuie să se oprească la jumătatea drumului, căci are lângă el simpatia populară și sprijinul cetățenilor.



(29 iulie 2023)

Întrebări pe care mi le-am pus

Cum de s-a ajuns la azilurile ororilor și groazei?
Ce a făcut societatea civilă, care se ocupă de câinii vagabonzi, dar i-a neglijat pe oamenii în nevoi?
Cum și-au făcut datoria organele abilitate să vegheze la bunul tratament al oamenilor vulnerabili?
I-au văzut cei care au efectuat controale în aziluri pe cei pe care acum, ei îi numesc beneficiari?
Existau proceduri clare privind controalele în echipe complexe care să includă medici?
Ce consemnau procesele verbale ale controalelor în azilurile devenite acum ale groazei?
Cine își asumă responsabilitatea pentru crimele din azilurile groazei?
Se vor prescrie crimele din azilurile groazei, așa cum a fost patronată prescrierea unor pedepse?
Aparținătorii nu au chiar nici cea mai mare vină pentru tot ce s-a petrecut în azilurile groazei?
Cei care au avut cunoștință de ceea ce se petrecea în azilurile groazei, cum de au dormit liniștiți?
De ce mai vorbim de mila creștină, când am văzut tortură, înfometare, abuzuri, la doi pași de noi?
Lanțul indivizilor din managementul azilurilor, care se acopereau unii pe alții este zdrobit zală cu zală?
Se reformează sistemul azilurilor sau se pune lupul paznic la oi?
Se știe exact numărul azilurilor de bătrâni și de persoane cu dizabilități din spațiul mioritic?
Există o bază de date a persoanelor internat în aziluri?
De ce se spune că în azilurile groazei sunt beneficiari, când de fapt erau victime?
De ce se vorbește despre șefii azilurilor groazei, când de fapt ar trebui să se vorbească despre criminali?
De ce nu am auzit până acum nimic despre sancțiuni înscrise în regulamentele celor care controlau?
Dacă în Evul Mediu vrăjitoarele erau arse pe rug,  ce se va întâmpla acum cu torționarii din aziluri?
Se va tăia oare răul de la rădăcină, pentru ca societatea să se însănătoșească în ceasul al XII-lea?
Cât va dura până se va termina definitiv cu problema azilurilor groazei?
Cine îi sfătuiește pe criminali să ne spună aberații care ne insultă inteligența?


(29 iulie 2023)

Friday, July 28, 2023

Să discutăm și despre așa-zișii aparținători ...

Acum se discută despre despre beneficiarii azilelor groazei, când de fapt ar trebui să discutăm despre  victimele torturii, înfometării și abuzurilor din acele aziluri. Dar să discutăm despre aparținători. Așa cum stau lucrurile, aparținătorii sunt persoane care s-au debarasat de persoanele aflate în nevoie, din moment ce aceste persoane au ajuns în halul acela de degradare fizică, pe care toate televiziunile, în goană după senzațional, nu se sfiesc să le prezinte cât mai puțin blurat este posibil. 
Să nu-mi spună mie nimeni că dacă acești aparținători se organizau, nu instaurau acel climat propice aplicării unor proceduri în acele aziluri sau mai corect, lagăre de exterminare, astfel încât să dețină ei controlul ca parte componentă a sistemului, căci interzicerea accesului lor la vizitarea victimelor le-a convenit de minune. Ei erau ferm convinși că statul trebuie să se ocupe de victime 100%, iar ei doar să joace rolul de vizitatori imparțiali, neimplicați și indiferenți.
Este adevărat că au existat restricții de vizitare, de prezentare a victimelor, de discuții cu victimele fără a fi prezente persoane care lucrau în aziluri, dar aceste restricții au fost tolerate de și de aparținători, căci un minim de verificări trebuiau și ei să facă pentru a se convinge că victimele nu sunt duse spre finalul implacabil al oricărei exterminări.
În opinia mea, aparținătorii au și ei o vină egală cu cea a tuturor celor care au fost implicați în drama victimelor din azilurile groazei. Apar întrebări firești, pe care ei trebuiau să și le pună, din moment ce victimele erau separate de orice contact cu cei din exterior. Dacă în spitale există programede vizită, există acum o mai mare relaxare în ceea ce privește contactul bolnavilor cu familia, aparținătorii victimelor din lagărele de exterminare ale secolului XXI-lea din spațiul mioritic, în cea mai mare parte erau familia, căci victimele erau aruncate în lagărele aceste nu de lumea de pe stradă, ci de familie. Eu consider că 80% din vină este a aparținătorilor, care cu prea mare ușurință s-au debarasat de victimele lagărelor de exterminare și nu au impus, un regim controlat de viață a victimelor, pentru care și ei dar și statul plăteau bani grei.


(29 iulie 2023)

Wednesday, July 12, 2023

De ce nu genocid?

Dimensiunea fenomenului azilurilor groazei este atât de mare, încât trebuie să fie încadrate în categoria factorilor care au determinat un genocid înn rândul persoanelor cu dizabilități. Dacă sunt 5.000 de aziluri din care 100 să presupunem că au practicat tortura și nu au asigurat minimum de condiții pentru persoanele vârstnice și persoanelor cu dizabilități, iar acolo erau să presupunem câte 15 persoane torturate, un calcul simplu arată 1.500 de victime. Dosarul Revoluției din Decembrie 1989 face referire tot la un număr de victime la aceeași dimensiune și judecă un genocid. Deci și înncazul azilurilor, este corect și necesar să se vorbească despre genocid.


(13 iulie 2023) 

Tuesday, July 11, 2023

Pe când literatura exterminării și torturii din azilurile voluntariene?

Imediat după război au apărut cărți despre lagărele naziste de exterminare în masă. În timpul comunismului ni s-a tot spus că scriitorii au creat opere literare dar din cauza cenzurii nu se publicau, devenind literatură de sertar. Acum nu mai este cenzură și mulți se laudă cât de talentați sunt. Aștept să apară rapid o literatură despre azilurile unde erau torturați oamenii cu dizabilități sau mai exact unde erau supuși exterminării, căci fenomenul nu este studiat încă pentru a conchide că erau doar torturați.
Imediat după Revoluția din Decembrie 1989 au circulat filme alb-negru cu imagini ale oamenilor cu dizabilități găsiți în structurile organizatorice comuniste de atunci și toată lumea vorbea despre ororile comunismului. Acum comunism nu mai este de 34 de ani, dar ororile sunt aceleași, dacă nu mult mai profunde, mai extinse, cu și mai multă cruzime încărcate, ceea ce înseamnă că esența lor stă altundeva și eu cred că stă în natura omului lacom, puturos, profitor, needucat, rău, lipsit de empatie, gata să comită atrocități, doar pentru a-i fi lui, cât de cât bine, un bine pe acre el îl înțelege în felul lui, adică:
- furând din mâncarea altora,
- schingiuindu-i pe cei aflați în nevoie,
- îmbuibându-se lângă cel ce suferă,
- distrându-se după ce au torturat.
Oamenii de talent au materie primă suficientă pentru a scrie și pentru a reflecta în toate stilurile și pentru toate domeniile literaturii, pentru a înfățișa realitatea așa cum este ea, fără fard, fără distorsiuni, căci nu numai posteritatea trebuie să ne vadă așa cum suntem noi și nu altfel.
Nu mai este acum niciun motiv pentru a crea literatură de sertar. Nu mai este nici justificarea că există costuri și editurile se sfiesc să publice cărți, căci fiecare editor are planurile lui. Acum, oricine dare ceva de spus, își crează un blog și are resurse nelimitate de a scrie. Totul este să aibă talent, să vrea să se manifeste și mediul online este generos. Literatura exterminării, torturii, violenței, dezumanizării și imoralității își așteaptă maeștrii care s-o descrie în operele lor, căci secolul al XXI-lea nu a excelat până acum în capodopere românești, deși aspiranți la premiul NOBEL se visează mulți inși.



(12 iulie 2023)

Mai căutați, că găsiți camerele de gazare și crematoriile...

Se vorbește acum pe toate posturile de televiziune de azilurile groazei și apar la iveală tot felul de grozăvii, care m-au dus cu gândul la lagărele naziste de exterminare. În 1972 când am fost într-o excursie în Republica Democrată germană, într-un oraș, autocarul ne-a dus pe un deal și acolo a încetinit viteza. Ghidul ne-a arătat locul unde era un crematoriu care incinera cadavrele oamenilor cu dizabilități pe care naziștii îi strânseseră din oraș și pe care îi executaseră.

După grozăviile pe care le-am văzut la azilurile de la Voluntari, trebuie mers mai departe căci dezumanizarea celor care se ocupau de oamenii din aziluri a mers foarte departe. Bătăile cu răngi de fier, înfometarea și celelalte torturi, sunt copie la indigo ale lagărelor de exterminare naziste. Trebuie făcute cercetări mai amănunțite pentru a vedea dacă în acele locații se află și camere de gazare, dar și cuptoare pentru incinerarea cadavrelor. Finalizarea procesului de exterminare se face cu cele două componente.



(11 iulie 2023)

Sunday, July 9, 2023

#REZIST: corupția ucide în azilurile groazei

Este o săptămână de când televiziunile, pe toate canalurile prezintă grozăviile di azilurile groazei din Voluntari. 
A fost găsit acarul PĂUN.
Niciun șef de niciunde nun și-a dat demisia.
Niciun șef de niciunde nu a fost demis.
Toată lumea ridică din umeri.
Premierul, care ar fi trebui să dea cu pumnul în masă, îi roagă pe miniștrii să.
Aceeași mocirleală.
Nimic nu se întâmplă în locul unde nu se întâmplă nimic.
Doar FIREA arată cu degetul spre alții.
Doar PANDELE arată cu degetul spre alții.
Vorbărie multă și nimic concret.
Unde este societatea civilă?
Văd doar că în loc de aziluri, agramații folosesc azile.


(09 iulie 2023) 

Friday, July 7, 2023

#REZIST: chestiunea azilurilor groazei

Este ceea ce știam. Nimeni nu este vinovat. Nimeni nu are sarcini de control. Trebuie găsit acarul Păun. În realitate, lucrurile sunt extrem de simple.
Au fost găsite aziluri în neregulă.
Neregulile au fost produse de persoane identificate.
Sunt funcționari care trebuiau să controleze.
Sunt conducători care coordonau activitatea de control.
Se știu exact persoanele care au torturat.
Se știu persoanele care trebuiau să preîntâmpine.
Prima măsură este destituirea funcționarilor și interzicerea ca ei să mai ocupe funcții similare.
A doua măsură este trimiterea în judecată a torționarilor.
A treia măsură este schimbarea din temelii a structurii și responsabilităților.
Sunt siderat că premierul nu are nicio putere, deși el trebuia să fie cel care prin fișa postului să fi avut puterea să destituie toate conducerile de la toate nivelurile, care erau implicate în chestiunea azilelor. Peștele de la cap se împute și trebuie schimbată paradigma cu de la coadă se curăță, cu tot de la cap se curăță. 
Fără un mod clar de definire a organigramei și de stabilire a responsabilităților, nu se va face niciodată ordine și vor exista doar complicități, care merg pe principiul o mână o spală pe cealaltă.


(07 iulie 2023)