Statul dodoloț

Statul dodoloț își merită acest nume pentru că așa cum s-a tot ajustat, arată ca un bulgăre rotund, ușor supradimensionat. Întotdeauna există tendința de a se dezvolta excrescențe pe corp cu trecerea timpului, numai că în cazul statului, este vorba de schimbarea formei, asemeni schimbărilor obținute prin mișcări de rotație ale planetelor, rotunjimile fiind evidente. Guvernanții își imaginează tot felul de goluri, pe care le umplu cu construcții care mai de care mai inutile și mai artificiale, mergând pe ideea că organul crează funcția. Așa au apărut bănci de stat care nu au activitate, așa au apărut tot felul de organizații, agenții, companii care se ocupă de monitorizare și de control, care acordă asistență, dar care în final își dovedesc inutilitatea, din moment ce avem poduri care stau să se prăbușească, avem azilurile groazei și orașele arată îngrozitor din cauza clădirilor abandonate, pentru acre nu există soluții constituționale de rezolvare.
Azi, statul dodoloț ni se arată ca o gogoașă crescută cu mult mai mult decât ar putea fi mușcată de o gură normală, gogoașă deloc gustoasă, din moment ce este formată din aluat îmbibat cu suficiență, imobilism, lene și alte ingrediente specifice lipsei de activitate și de consistență. Se încearcă oarece reforme, dar care se dovedesc a fi palide cosmetizări, care au lovit la baza celor săraci, căci statul a rămas la fel de dodoloț ca acum 6 luni, iar deficitul bugetar nu a scăzut semnificativ, căci nici creștere economică nu este, din moment ce producția bate pasul pe loc și anul agricol nu a fost unul de excepție.
A făcut cineva analiza exporturilor pentru a vedea ponderea materiilor prime în total exporturi? Exportăm grâu. Importăm aluat pentru pâine. Exportăm bușteni. Importăm cherestea și mobilier de tip industrial....

(21 septembrie 2025)

Împăratul a pornit gol pe străzi

De câteva zile încoace, ministrul finanțelor Alexandru NAZARE scoate la iveală golurile din buget, spre mirarea unor consumatori care niciodată nu și-au pus problema de unde are statul bani să arunce cu ei în dreapta și-n stânga. 
Unii au vrut să fie exceptați de la plata unor taxe, statul i-a exceptat. 

Unii au cerut subvenții de la stat, statul i-a subvenționat.

Unii s-au considerat speciali, statul le-a dat pensii speciale.

Unii au vrut să plece în străinătate să se trateze, statul i-a trimis.

Unii au vrut să facă cercetare științifică în ceva, statul le-a creat oportunitatea.

Oricine a cerut ceva, nu a fost refuzat de stat.

Acum a sosit momentul decontului și cu o datorie externă fabuloasă și un deficit la buget indecent de mare, trebuie să admitem că împăratul gol din povestea lui Hans Cristian ANDERSEN a ieșit gol și desculț pe străzi și noi ne mirăm să-l vedem:

- deșirat,

- nedotat,

- tălâmb,

- murdar,

- plângăcios,

- părăsit,

- ezitant.

Adevărul este crud și va trebui să ne privim în oglindă și să acceptăm că am trăit ani și ani în minciună și că fără muncă adevărată nu ne descurcă, iar despre cât de geniali, de talentați și de șmecheri suntem, ar trebui să lăsăm pe alții să vorbească, pentru că doar 0,00001% dintre noi sunt excepționali, restul suntem niște mamifere bipede normale, care ne-am transformat din maimuțele cu fundulețul rozaliu, doar prin muncă, munică și iar muncă, fără a aștepta să ne pice ceva din cer sau să stăm cu mâna întinsă ca statul să ne dea, crezând că statul are saci de bani picați din cer. Vom mai afla și alte mari adevăruri, căci saga continuă și pentru a ieși din marasm va trebui să facem un salt calitativ, din care unii vom ieși șifonați rău de tot, mai ales dacă am crezut că tot ce zboară se și mănâncă.




(27 august 2025)

Statul fără buget și fără bugetari

Dintotdeauna a triumfat ideea ca poporul să pună bani la grămadă, iar statul să-i împartă după cum îl taie capul ca să nu spun după bunul său plac.
În epoca sclavagistă, statul sclavagist cu banii colectați construia drumuri, palate și asigura bunăstarea celor bogați.
În feudalism, colectarea forțată a banilor permitea fie construirea de castele, fie cumpărarea de tronuri, fie dezmățul decadenței regale.
În capitalism, impozitele aplicate tuturor au permis dezvoltarea societății, în paralel cu înflorirea corupției.
Comunismul, folosindu-se de planificare, a reușit prin banii de la buget să opereze implementarea de idei specifice industrializării, culturalizării și dezvoltării a ceea ce s-a numit pompos dar fără succes, omul nou.
Societățile democratice, cu ajutorul bugetului au reușit să facă să înflorească ineficiența, risipa și corupția. Este momentul să fie regândit întreg sistemul de dezvoltare economică a societății și statu să devină:
- eficient,
- în slujba cetățeanului, 
- decent,
- dinamic,
- onest.
În era informaticii sunt create toate premisele ca statul să funcționeze:
- fără buget,
- cu sistem bancar,
- cu oameni liberi,
- onest.

Este momentul ca societatea să se schimbe din temelii și ceea ce era de neconceput acum 25 de ani, este momentul să devină realitate, căci oamenii zicem noi că sunt egali, dar corect este că suntem egali doar în fața morții, în rest societatea face ea ce face și ne face extrem de diferiți, nu neapărat prin ceea ce ne-a dat natura, ci prin limitele pe care semenii noștri ni le pun, schimbându-ne evoluția după bunul lor plac.

(12 februarie 22025)

De ce statul este un prost administrator?

Apare întrebarea: de ce statul este un prost administrator? 
Unii doar constată: statul este un prost administrator?
Oricum punem problema, adevărul acesta este și viața ne-a demonstrat și ne demonstrează că așa stau lucrurile, pentru că oricât de nobile sunt intențiile oriunde există proprietate de stat, nu trece mult timp de la înființare și lucrurile o iau rău de tot la vale, toată lumea ridicând din umeri atunci când trebuie să răspundă la întrebarea: de ce?

Niciodată nu vom înțelege de ce statul este un prost administrator, dacă nu vom privi în oglindă ceea ce se întâmplă pe o proprietate privată și să comparăm cu ce nu se întâmplă pe o proprietate de stat, dar și să vedem ce nu se întâmplă pe o proprietate privată, dar se întâmplă pe o proprietate de stat.

În primul rând, trebuie să ne uităm la fluxurile bănești. În cazul proprietății private, banii vin doar după ce sunt vândute produse, sunt prestate servicii și numai dacă clienții sunt mulțumiți, căci clienții nu aruncă cu banii lor doar de dragul de a-i îmbuiba pe unii și pe alții.

În al doilea rând, să ne uităm la disciplină. Pentru a realiza produse de calitate și la timp sau de a executa prestări deservicii de calitate și la timp, este nevoie de disciplină, iar acolo unde este proprietate privată, toată lumea urmărește încasarea de bani, încasare de bani care este strict dependentă de disciplina cu care toți oamenii de acolo lucrează.

În al treilea rând, în mediul privat activează oameni selectați după criterii precise care fac ca producția și prestările de servicii să nu ridice probleme.

În al patrulea rând, în mediul privat lumea lucrează respectând cu strictețe proceduri.

În al cincilea rând, fiecare lucrător la oricare ar fi nivelul lui de competență are responsabilități precise și este verificat dacă și-a îndeplinit sarcinile, iar în caz contrar, toate corecțiile care se fac se răsfrâng cu claritate maximă asupra veniturilor și asupra evoluției în carieră. Toto timpul se exercită controlul și evaluarea este permanentă, cu efecte directe asupra salariului.

În al șaselea rând, cererea și oferta joacă un rol esențial în dinamica activității organizației bazată pe proprietatea privată și conectarea acesteia la nevoile pieții face ca atât decidenții cât și executanții de acolo să trăiască în fiecare moment tensiunea impusă de fiecare stadiu de derulare a proceselor de producție și a prestării de servicii, căutând soluții constructive, bazându-se pe postulatul că nimic nu merge de la sine.

În al șaptelea rând, problema riscurilor este o problemă majoră, știind că asumarea de riscuri atrage după sine direcții clare de evoluție a proceselor de producție sau a prestării de servicii, iar consecințele vin de la sine și se răsfrâng direct asupra tuturor celor ce lucrează în organizația bazată pe proprietatea privată, fie în mod pozitiv, când este vorba de un risc urmat de succes, fie în mod negativ, când riscul asumat a dus la un insucces, mai ales dacă insuccesul este major și efectele negative nu sunt atenuate în niciun fel.

În al optulea rând, profitul este singurul indicator care dă măsura eficienței organizației unde există proprietatea privată și falimentul este direcția sigură când se ajunge să se lucreze pe pierderi. Criteriile de performanță sunt esențiale și acționează brutal.

Acum trebuie privite în oglindă așa cum am zis, cum stau lucrurile acolo unde oamenii la oricare ar fi nivelul lor de competență, acționează unde proprietatea este de stat, adică a tuturor și a nimănui în aclași timp.

Banii sunt siguri și vin de la stat.

Disciplina are caracter relativ, depinzând de șefi.

Selecția oamenilor este încărcată de subiectivism.

Procedurile sunt relaxate sau opționale.

Responsabilitățile sunt diluate la maximum, iar controlul este relativizat.

Se lucrează și pe producție pe stocuri nelimitate.

Nu există riscuri din moment ce banii vin oricum.

Eficiența este dată de profit, dar pierderile se acoperă de la stat.

Toate acestea dau diferența dintre organizațiile bazate pe proprietatea privată, respectiv, cele unde proprietatea de stat este la bază și explică de ce staul este prost administrator. Existența sau absența criteriilor de performanță arată unde este organizare și unde este haos, unde este management și unde se lucrează după ureche.

(03 februarie 2025)

Capitaliștii comuniști

Văd la televizor tot felul de capitaliști, adică persoane care zic ei că au afaceri, că sunt întreprinzători privați, din industrie, din agricultură, din servicii, din turism. Toți vorbesc frumos despre efortul pe care-l fac pentru a-și dezvolta afacerile, dar de fiecare dată vorbesc de ajutorul pe care statul trebuie să li-l dea și în mod deosebit despre structurile de stat organizatorice destinate sprijinirii lor. 

Vedem producători de fructe și de legume care vorbesc despre prețul lor de producție și de faptul că supermarketurile îi aduc în sapă de lemn cu adaosurile lor comerciale și doresc sprijinul statului. Vedem agenții de turism care se plâng de prețurile foarte mari de la hoteluri și de slaba calitate a serviciilor de acolo și doresc sprijinul statului care să definească o structură care să reglementeze activitatea hotelierilor. este vorba de un capitalism reglementat de stat și statul este cel care să vină cu banii, iar ceilalți, adică întreprinzătorii privați să beneficieze de avantajele create de stat. Este vorba de un capitalism socialist, așa cum era cândva când se dezvoltau gogoșerii sau mici restaurante în perioada socialismului relaxat, dar nu a durat mult căci se creau inechități sociale și statul comunist a stopat formele acelea de capitalism pe economie comunistă. 

În mod normal, statul are suficiente pârghii de a stimula dezvoltarea anumitor sectoare. Pentru informatică a scutit salariații de impozite. Pentru start-upuri a derulat programe de finanțare. Pentru turism au fost date vouchere, dar cei din HORECA în loc să pună osul la treabă, au crescut prețurile la cazări exact cu valoarea voucherelor și din ce s-a dorit să fie dezvoltare a turismului mioritic, s-a transformat într-o chestie păguboasă pur și simplu.

Cine este capitalist nu trebuie să stea cu mâna întinsă la stat. Trebuie să-și facă toate calculele de risc și trebuie să înoate în hățișurile economiei de piață, să ofere calitate la prețuri corecte și să se dezvolte prin eforturi adevărate, fără șmecherii, fără a trage pe sfoară partenerii și fără a cere de la stat facilități.

(15 iulie 2024)

(15 iulie 2024)  

Despre învățământul privat românesc

Ar fi trebuit ca învățământul privat românesc să fie o alternativă superioară învățământului de stat românesc, dar nu a fost așa căci societatea românească nu are principii morale sănătoase, iar oamenii sunt lipsiți de onoare, de țeluri mărețe și de criterii valorice bine definite.

Unui învățământ de stat mediocru, nu avea cum să-i corespundă un învățământ privat de excelență pentru că:

- profesorii au provenit din învățământul de stat mediocru,

- elevii au fost rezultatul învățământului de stat mediocru,

- alimentarea cu fonduri s-a făcut preponderent din taxe,

- dezvoltarea s-a făcut pe criterii de cerere și ofertă.

Este adevărat că învățământul privat a fost mai atractiv și pentru studenți pentru condițiile relaxate de admitere, dar și pentru profesori, pentru salariile ceva mai mari decât cele de la învățământul de stat. Faptul că accesul la o universitate privată a fost mai lejer, dar mai ales, modul în care s-au derulat activitățile în sălile de curs și de seminar, pe fondul presiunii raportului calitate-preț, a determinat ca învățământul privat să nu depășească acel stadiu de diferențiere în sensul unei discriminări negative, considerându-se că cei mai buni profesori sunt la unitățile de stat și cei mai buni elevi, tot la unitățile de învățământ de stat sunt, căci cei mai buni elevi și studenți de la stat beneficiază de burse.

Mediul românesc nu a fost propice dezvoltării unui învățământ privat exact așa cum este el în USA, adică cu mult mai bun decât învățământul de stat, pentru că la noi mai importantă este diploma decât ceea ce presupune ea în planul cunoștințelor acumulate, din moment ce în mentalul colectiv este definit faptul că o diplomă este doar un carton, nu simbolul unor acumulări de cunoștințe pe profesie, care să dea greutate la angajare și certitudinea că posesorul unei diplome, chiar stăpânește bine meseria.

Trebuie spus că există o excepție. Este vorba de Liceul internațional de informatică, instituție privată care dă absolvenți de foarte bună calitate și olimpici internaționali, ceea ce arată că dacă se vrea, învățământul privat este superior învățământului de stat.

(23 iunie 2023)

Ne văicărim ca niște țațe fără minte

Când aud pe câte unii și pe câte alții că străinii ne fură pădurile, că străinii ne-au luat fabricile, că străinii ne jecmănesc așa cum făceau tâlharii la drumul mare acum trei sute de ani, mi se face o lehamite de gradul 8 pe scara RICHTER și îmi vine s-o iau la goană.

Străinii nu ne iau nimic. Străinii nu fură nimic. Noi suntem cei care le oferit totul pe tavă și pe principiul că cine țipă mai tare este și crezut, noi urlăm la piață și la gară tot felul de măscări la adresa străinilor care au luat și aia, au luat și cealaltă, de ne-au lăsat cu c-r-l gol în drum, de zicem că nu am avut noroc la naștere și am pornit în căutarea cu disperare a norocului.

Am văzut cu ochii mei ceva despre negocierea de a face pe meleagurile dâmbovițene o bancă și un parc tehnologic. Toți cei care veniseră aici cu banul adevărat, au avut parte de spectacole de-a dreptul dizgrațioase. Cei puși să negocieze, nicio clipă nu se gândeau ca ceea ce ar câștiga statul, ci la ceea ce ei trebuie să câștige și în funcție de câștigul propriu, ofereau și soluția.

Mai întâi li s-a sugerat investitorilor organizarea de excursii exotice a unor grupuri de funcționari mioritici. Apoi au urmat nenumărate sesiuni de discuții finalizate cu mese îmbelșugate, stropite cu vinuri de soi și alte băuturi scumpe aduse de departe. Au urmat atențiile sugerate, care ar fi pe placul celor în pixul cărora ar sta semnăturile de înființare a băncii, respectiv, a parcului tehnologic. Sumele care se scurgeau pe chestii ce nu se concretizau în nimic, au depășit 100.000 $,  apoi 200.000$ și când a depășit 500.000$ fără a se obține vreu progres, ci numai amânări, investitorii s-au retras. Cu un alt prilej, un alt așa-zis investitor a cumpărat pe mai nimic un obiectiv, fost de producție emblematic, doar pentru că dispunea de stocuri de neferoase inimaginabil de profitabile, pentru că cel ce a pus umărul primise ceva substanțial de la așa-zisul investitor, care era trimisul cuiva, ce știa că din acele stocuri își va recupera nun investiția, ci ceea ce oferise celor ce semnaseră tranzacția, căci bunurile nu erau aduse de la ei de acasă, ci erau ale statului sau cum s-a exprimat unu nene, ale nimănui.

Numai așa se explică faptul că pentru doi arginți, unii și-ar fi vândut pe nimic și pe mămicuța lor, nu numai hale, utilaje și mai ales terenuri, doar-doar ceea ce băgau în buzunarele lor le satisfăcea lăcomia nestăvilită. Nu are nimeni curajul de a despica firul în patru pentru a vedea cum s-au făcut așa-zisele mari privatizări, din moment ce nimeni nu a avut curajul să publice listele turnătorilor de la securitatea ceaușistă și listele celor care au devalizat BANCOREX.

Q.E.D.

Restul e doar poveste de adormit copiii, căci și mâine dacă ar mai fi ceva de vânzare, tot așa s-ar proceda, ca și dățile trecute, căci oamenii fără onoare pun interesul lor deasupra interesului național. Punct.

(07 ianuarie 2023)

Beizadea sau om de afaceri de succes?

Mediul de afaceri din spațiul mioritic are caracteristicile lui. Statul este dominant și partea afacerilor dintre persoanele cu inițiativă privată, acum după ce au trecut 33 de ani, a rămas tot nesemnificativ. Salariile la privați sunt mizerabile. Mediul privat este neperformant. Toate se întâmplă pentru că dezvoltarea unei pături de mijloc ar strica socotelile politicienilor, care pentru a avea votanții pe care și-i doresc, aceștia trebuie:
- să fie săraci,
- să fie dependenți,
- să fie manipulabili,
- să stea cu mâna întinsă.

Nivelul de corupție din spațiul mioritic se vede cu ochiul liber pentru că avem:

- milionari în euro printre bugetari,

- procentul de 10% este generalizat,

- mulți politicieni sunt la pârnaie,

- justiția este marginalizată,

- liberul arbitru funcționează nestingherit.

Vedem cu ochiul liber cum fiii unor oameni politici sau ai unor personaje din sistemele ce formează pilonii democrației, au manifestări de-a dreptul stranii, care nu sunt nici pe departe în concordanță cu statutul familiilor din care provin, pentru că mediul economic le este favorabil. Nu voi spune prea multe despre beizadele pentru că acestea sunt total neinteresante. 

Voi scrie aici despre prosperii tineri oameni de afaceri, în persoana unor tineri de 30 de ani, care din întâmplare sunt odraslele unor oameni puternici ai locului sau sunt vedete politice la nivel național. Dacă tăticul sau mămica sunt oameni puternici ai zilei fie în plan local, fie în plan național, sunt create condițiile pentru a primi cu dedicație contracte de la toate organismele locale, fără emoții, căci o mână o spală pe cealaltă și sistemul de roți dințate pentru a nu fi zgomotos, trebuie uns cu acel clasic 10% din valoarea contractului pe poziție de parandărăt.

Mediul de afaceri din spațiul mioritic este viciat și de aceea în cvasitotalitatea contractelor, partenerul executant este ales pe sprânceană, adică este ales cel care trebuie, cel indicat ca fiind cel mai bun doar printr-un telefon venit de sus sau printr-o ridicare de sprânceană, atunci când este creată doar impresia că mesajul nu este bine înțeles de cel care se dorește a fi beneficiarul lucrărilor pentru care au fost alocați banii.

Se zice că un strop de miere atrage mai multe muște decât o cană cu fiere. Am văzut cum vin tot felul de indivizi pe căi ocolitoare să poarte discuții despre eventuale proiecte pe care ei ar fi în stare să le realizeze, dar evitând participarea la competiții sau la licitații, pentru că au în spate pe cineva, un puternic al zilei.

Când contractele îți vin unele după altele, este lejer să pozezi în acel tânăr om de afaceri de succes, căci succesul nu este al tânărului, ci al părinților săi, care prin mijloace interesante, dar neortodoxe, forțează mâna unor oficiali să purceadă la acele atribuiri să le zicem ușor forțate, deși performanțele nu recomandă cu nimic pe tânărul om de afaceri, tânăr de succes.

Este un castel de cărți de joc, construit cu grijă, dar care se dărâmă la cea mai mică adiere de vânt, iar ceea ce fusese afaceri de succes se transformă în lucrul cel mai urât posibil, căci ies la iveală presiuni, amenințări, implicări neconforme cu morala derulării competițiilor. Când castelul s-a prăbușit totul o ia la vale și cel ce nu a știut să pună ceva la adăpost, devine din tânărul șarmant care arunca cu banii în stânga și în dreapta, un tânăr banal, cum de fapt a fost de la naștere, care nu mai este băgat în seamă nici de alți oameni de afaceri, milionari de carton și ei, nici de femeile devoratoare de mulți bani.



(28 noiembrie 2022) 

Afacerile tâmpite ale statului...

Azi 17 noiembrie 2022 la Antena 3 - CNN am aflat cu mândrie patriotică faptul că statul a mai făcut o afacere tâmpită și anume, a devenit acționar majoritar cu 75% la compania Blue Air. Un tip a avut ideea de a face o companie de transport aerian al pasagerilor și așa a înc eput aventura numită Blue Air. Cu timpul, această companie:
- nu a mai plătit dările către stat, mă refer la taxe,
- a rămas restanțieră la plățile către aeroporturi, care sunt tot de stat,
- au apărut reclamații ale pasagerilor către ANPC și nu numai,
- au apărut semnale certe ale ineficienței echipei manageriale.
Nu știu ce au așteptat organismele puse să supravegheze activitatea oricărui agent economic, dar au așteptat atât de mult încât compania Blue Air a devenit o catastrofă Și ca lucrurile să fie crocante, statul a găsit de cuviință să intre în această afacere proastă căci numai așa îi stă bine statului, adică să facă afaceri proaste. În loc această companie să dispară pur și simplu și cel ce a inițiat-o să se spele pe cap cu ea, s-a găsit statul să-și arate mărinimia și să devină acționar majoritar. Când este să faci afaceri proaste, preiei companii private, aflate în picaj, fără a să fie vreodată un orizont când acestea ar deveni profitabile. Statul nu se învață minte și face nefăcute, crescând numărul companiilor cu datorii, pe care statul, devenit acționar majoritar, trebuie să le onoreze. Și eu m-aș face dacă aș avea posibilitatea un ceva care să aibă relații cu un privat care să-mi devină dator. Ar fi fantastic să preia statul respectiva companie și eu să-mi încasez datoriile de la statul generos. Cu siguranță, la Blue Air este doar a duce banii dintr-un buzunar al statului, tot într-un alt buzunar al statului...

(17 noiembrie 2022)

Comunismul de dreapta și dreapta comunistă

Dreapta se vrea adepta proprietății private și a alegerilor făcute de persoane libere, care și-au luat destinele în propriile mâini.
Persoana liberă, cu inițiativă, merge la bancă.
Persoana liberă. cu inițiativă, ia un împrumut de la bancă.
Persoana liberă, cu inițiativă, face o investiție.
Persoana liberă, cu inițiativă, proaspăt investitor, derulează un proces de producție.
Persoana liberă, cu inițiativă, proaspăt producător privat își valorifică producția pe piața liberă.
Persoana liberă, cu inițiativă, investitor și producător de succes a încasat profit.
Persoana liberă, cu inițiativă, merge la bancă și achită ratele la credit.
Persoana liberă, cu inițiativă, face același lucru până când a achitat tot creditul. Are bani puși deoparte.
Persoana liberă, cu inițiativă, investește acum banii săi pentru a-și dezvolta afacerea.
Persoana liberă, cu inițiativă, nu face afaceri cu statul, ea merge 100% pe cont propriu și riscă totul.
Aceasta este adevărata dreaptă și în economie și în politică.
Există și un altfel de dreaptă în spațiul mioritic.
Persoana aparent liberă, nu dorește să riște nimic, pentru că nici nu are ce risca.
Persoana aparent liberă, pornește o afacere cu statul care îi plătește anticipat.
Persoana aparent liberă, derulează afacerea, doar bazându-se pe plățile în avans făcute de stat.
Persoana aparent liberă, finalizează lucrarea și prin miracole artificiale, se găsește cu un profit important, fără să fi riscat nimic. Dacă apar factori neprevăzuți, persoana aparent liberă, urlă ca din gură de șarpe ca statul să intervină și s-o scoată din încurcătură. Aceste persoane foarte numeroase, formează dreapta comunistă, care îmbină ideile dreptei autentice când îi convine, cu ideile bolșevice, când dă de greu. Dreapta comunistă este o struțo-cămilă care rătăcește prin deșertul așa-zisei economii de piață, care este o economie centralizată, dar cosmetizată, fără a ajunge la un punct terminus, căci ea nu are așa ceva, din moment ce se află în bătaia vântului.

Comunismul de dreapta este o himeră care se bazează pe ideea năstrușnică a repartizării rezultatelor după nevoi, ca și cum acele rezultate ar fi infinite și fiecare ar avea să se înfrupte pentru a-și satisface nivelul nemăsurat al lăcomiei. Realitatea crudă a comunismului de dreapta ia forme brutale, în care o minoritate are tot ce-și dorește, iar majoritatea mustește într-o sărăcie lucie, degradantă, poleită și dezgustătoare.

(18 iulie 2022)

Dezvoltatorii imobiliari de pe litoral

Ceea ce se vede acum pe litoralul românesc și la Mamaia în special, este efectul unei abordări economice pragmatice.
Cine construiește un hotel face calcule să recupereze investiția în 10 sau 15 sau 25 de ani. Este adevărat hotelul presupune:
- personal,
- prestări servicii,
- industrie HORECA,
- turiști,
- magazine,
- distracții.
Dezvoltatorii imobiliari fac o investiție. Bagă cu mult mai puțini bani decât într-un hotel. Ei recuperează banii investiți de la cumpărătorii apartamentelor imediat ce aceștia fac achiziția, iar plata către bănci pe termene lungi revine cumpărătorilor. Dezvoltatorii nu mai riscă nimic, iar ei merg mai departe spre o altă investiție.
Este un alt concept, este o gândire spre o altă eficiență. Deci, trebuie să ne așteptăm ca Mamaia dar și alte stațiuni de pe litoralul românesc să devină ținte ale dezvoltatorilor imobiliari și zone exclusive gândite pentru hoteluri să devină zone unde se construiesc blocuri cu apartamente la prețuri foarte mari, dar care se vor vinde căci sunt oameni cu bani și cu ambiții. este o abordare naturală și numai statul are pârghii s-o contracareze, dar se vede că este slab și n-o face.

(16 iulie 2022)

Vorbim vorbe despre reforme

 Unii nici nu știu ce înseamnă să reformezi ceva. Ei confundă reformele cu cosmetizarea. Cine vrea să facă reforme trebuie:

- să tragă aer în piept,

- să nu aibă tată, sa nu aibă mamă,

- să taie în carne vie,

- să nu cruțe pe nimeni,

- să schimbe totul.

Orice altă abordare nu duce la nimic bun. Lucrul cu jumătăți de măsură înseamnă pierdere de timp. Reformele sunt:

- dureroase,

- ample,

- scumpe,

- adânci,

- ambițioase,

- neconvenabile,

- neselective.

Voi lua rând pe rând în continuare să vedem ce înseamnă adevărate reforme, nu mimarea de reforme unde vorba lui CARAGIALE să se schimbe pe ici pe colo, prin părțile esențiale, dar să rămână așa cum a fost. La noi nici comuniștii în 1947 nu au făcut reforme. Deși s-a zis reformă agrară, a fost ceva pe jumătate. Deși s-a zis colectivizare, s-a făcut o struțo-cămilă ineficientă, nu reformă. Statul comunist nu a avut la bază nicio reformă, ci a fost o schimbare de macaz prin negări succesive și de aceea a sucombat în 1989.

(08 iunie 2021)

Cum se mai fură în România

Există nenumărate modalități de a se fura banii în România. Deși se tot propagă ideia că așa și pe dincolo, statul se dovedește a fi unul dintre cei mai mari hoți. Se zice că statul fură legal, de parcă nu tot furt se cheamă. Și furatul de cărți din librării se zice că este furt nobil. În final tot furt se cheamă.

Statul bagă mâna în buzunarele cetățeanului prin taxe și impozite, dar și prin schimbări ale unor condiții în care alocă niște resurse cetățeanului, condiții pe care le schimbă așa cum le bubuie mintea unor guvernenți mediocrii.

Statul bagă mâinile în punga privatului prin tot felul de taxe, amenzi și impozite, sugrumându-l mai ales cu parandărătul care trebuie dat de privat funcționarilor corupți din instituțiile statului, pentru a obține un contract, o autorizație, un produs sau acces la acel produs.

Privații bagă mâna în buzunarul cetățeanului prin necorelarea dintre cantitatea și calitatea produselor și serviciilor oferite. Căci furt se cheamă prețul aberant într-un magazin pentru un produs care în magazinul vecin este cu 20% mai ieftin, deși acolo unde este mai scump, nu i se pune nici măcar o funduliță. Concurența nu funcționează câtuși de puțin. Ei preferă să arunce produsele expirate în loc să le vândă la un preț mai mic cu o zi sau două înainte de a se ajunge la termenul de expirare.

Privații bagă mâna în punga statului, neplătind TVA, lucrând cu muncitori la negru și neraportând profit pentru a nu plăti impozit pe profit.

Cetățenii bagă mâna în punga statului cu tot felul de declarații false care să le permită accesul la tot felul de facilități pe care statul le oferă celor aflați în dificultate. În acest fel, oameni sănătoși tun se garnisesc în acte false cu tot felul de certificate și obțin sprijin de la stat fără să-l merite și fără să-l muncească în vreun fel. Mulți se declară cu venituri zero pentru a avea acces la cei 200 de euro pentru un calculator. Mulți se declară cu handicap grav deși sunt sănătoși pentru a avea indemnizație.

Cetățenii bagă mâna în buzunarul privaților prin achiziționarea de bunuri, după care dispar și privatul nu mai recuperează nimic. Sunt situații în care privații vând pe datorie și ajung în faliment că nu-și mai recuperează banii de la rău platnici.

Se observă că toți fură de la toți și apoi se vaită că lucrurile merg prost, că viața e grea și că nu se progresează. Și cei mai inocenți fură și ei câte ceva, căci bogăția în exces nu se face doar din salariu legal și din profitul legal încasate cu acte în regulă. Trebuie să mai fie acolo, un oarece furtișag, cât de mic, ca să ne simtem bine, vorba cântecului.

(09 martie 2018)