Să-ți fie primit!

Acum ceva timp am asistat la o întâmplare ce mi-a dat de gândit. O persoană respectabilă, cu dare de mână, m-a invitat la un restaurant. Nu eram singurul invitat. Era o masă ca de aniversare, dar nu era aniversare. S-a servit un aperitiv, urmat de sarmale, de friptură, de o felie de tort. La început a fost dat un păhărel de tărie, urmat de vin alb sau roșu și apă minerală. La final, o doamnă a venit cu niște pungulițe în care era un colac și colivă. Ni s-a dat fiecăruia câte o pungă și o lumânare aprinsă. Când cineva a zis:
- Să-i fie primit! 
A fost corectat:
- Să-ți fie primit!
Atunci am înțeles că persoana care m-a invitat la restaurant își făcea pomenile din timpul vieții. Eu auzisem persoana zicând unuia dintre copii că este sigură că nici măcar un colac nu-i va da de pomană,  căci luați de treburi și de iureșul vieții vor uita de cele creștinești pentru persoana răposată. Am aflat că persoana fusese la biserică și sfințise coliva. Mai multe nu știu.

(27 septembrie 2024)

Morții abandonați, din gropile comune

Cu azilurile groazei au ieșit la iveală mult mai multe probleme decât ne-am imaginat inițial, iar temele nu-i privesc nici pe Marius BUDAĂ, nici pe Gabriela FIREA, ci mentalitatea populară, a celor care nu contenesc în a face cruci ample când trec prin fața bisericilor, dar n-ar scăpa niciun prilej de a jecmăni fără să clipească  pe oricine le iese în cale.

Acum se vorbește despre morții din aziluri, persoane care au fost abandonate și când au părăsit această lume, din considerente bănești, au fost duși în gropi comune, căci oricum numai contează nimic, din moment ce ei au fost părăsiți de copii lor sau de părinții lor, devenind ai nimănui.

Acum sute și sute de ani, cei săraci sau abandonați erau duși în cimitirele săracilor și corpurile lor erau puse în gropi comune.

Nicolae BĂLCESCU își duce somnul de veci într-o groapă comună într-un cimitir din Palermo.

Wolfgang Amadeus MOZART doarme somnul de veci într-o groapă comună în cimitirul Sankt MARX.

Mai sunt și alte personalități celebre care-și duc somnul de veci în gropi comune. Acum în secolul al XXI-lea, cei care au provenit din azilurile groazei, pentru sume modice ar fi trebuit să beneficieze de un loc de vechi, de o cruce și rudele lor să fi fost înștiințate de locul exact unde aceste rude părăsite în aziluri, își dorm somnul de veci. Îmi imaginez ce gunoaie au fost cei care s-au ocupat de rămășițele pământești ale unor oameni care au suferit nemeritat în viața lor, ducându-i la gropile comune.

(04 august 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: MIRICĂ

MIRICĂ era un bărbat trecut de șaizeci de ani. Pe vremea copilăriei mele, un bărbat de șaizeci de ani era un bărbat bătrân, terminat ca să mă exprim mai exact. Și MIRICĂ era un bărbat bătrân, terminat. Nu era o frumusețe de bărbat căci nu fusese o frumusețe de bărbat. Avea o gâlmă în dreptul nasului și i-a fost frică să se opereze și gâlma a tot crescut. La un moment dat, MIRICĂ n-a mai plecat la muncă, apoi nici din casă nu a mai ieșit.
Pe mine MIRICĂ cum își gestiona femeile, căci avea muiere și patru fete. Nu le bătea. Nu ridica tonul. Le dresase încât toate făceau ceea ce aveau de făcut doar dirijate din priviri. L-am admirat pe MIRICĂ pentru arta de a manipula cu privirea și mi-am dorit să ajung și eu ca atunci când voi fi mare să-i fac pe oameni să execute ceea ce vreau eu, doar arătându-le din priviri ce au de făcut, fără a face gesturi, fără a scoate vorbe pe gură.

MIRICĂ muncea pe la gară mi-a zis mama, deși toți ceilalți frați ai lui erau potcovari. Lui nu-i plăcuse să dea la baros, dar îi plăcuseră caii. Se zicea că un cal l-a lovit cu copita peste față și gâlma de acolo i-a apărut, de la lovitura aceea. Nu știu, dar atunci când a murit MIRICĂ, nu l-au pus în coșciug. Cineva a făcut o ladă de lemn neșlefuit, l-au pus acolo și ziceau niște vecini că la cimitir, doar au bătut niște cuie apoi au acoperit lada aceea cu pământ. Slujba a fost sumară, pe gratis. Femeile lui nu l-au plâns deloc au zis niște femei și vorbele despre ele nu erau deloc frumoase, căci MIRICĂ le adusese de-ale gurii și le păzise de necazuri cât a fost în putere. M-a impresionat ceea ce am văzut și am concluzionat cu mintea mea de copil, că omul e bun doar cât are de oferit ceva. Când nu mai are, doar o ladă din scânduri bătută în cuie îl așteaptă, oricine ar fi fost el cândva și părerea aceasta nu mi-am schimbat-o nici în ziua de azi.


(01 aprilie 2023)

Alt catren care m-a marcat

Când eram copil mergeam destul de des la biserica de la noi din Găvana, Pitești. Chiar lângă gardul din stradă al bisericii era o cruce de marmură pe care scria:
Călător, oprește-ți pasul
Și privește-acest mormânt,
Căci ce  sunt eu astăzi,
Vei fi și tu în curând.
Cred că un matur ar fi înțeles altfel semnificația acestor versuri, dar pe mine m-au înfricoșat și ideea morții nu mi-a dat pace mult timp. Uneori îmi veneau în minte versurile fie când mergeam la râu să mă scald, fie când înotam în valurile mării, fie când eram pe munte. Nu știu ce a avut în cap cel care a compus catrenul, dar multe nu a avut, din moment ce a creat așa ceva. De multe ori m-am gândit la poeziile de pe crucile din Cimitirul Vesel din Săpânța și am realizat diferența dintre unghiurile din care este privită și viața și moartea la doar 563 Km.

(28 decembrie 2022)