Proiecte și management de succes

Un proiect este în primul rând un text unde sunt date:

- obiectivul de realizat,

- grupul țintă

- activitățile ce trebuie efectuate,

- resursele necesare,

- momente de finalizare,

- duratele activităților,

- cantitățile de reusrse,

- cheltuielie de efectuat.

Un proiect este în al doilea rând finanțare, căci proiectul nu se execută pe ochi frumoși ci, cu bani, cu mulți bani, mai ales dacă obiecul ambițios. Finanțatorul trebuie să fie satisfăcut prin modul în care după implementare se recuperează investiția făcută.

Proiectul este în al treilea rând implementare, unde are loc executarea de activități prin utilizarea de resurse, în intervale de timp bine stabilite, de un anumit nivel de calitate, respectând restricții de precedență și la termene impuse. Este ceea ce se numește procesul de implementare. Dezvoltatorul trebuie să fie satisfăcut prin modul în care încasează banii după efectuarea lucrărilor la timp și de calitate.

În al patrulea rând, un proiect înseamnă grupul țintă căruia i se adresează obiectivul prevăzut în proiect, grup țintă care trebuie să fie satisfăcut de ceea ce i se oferă prin darea în funcțiune a ceea ce rezultă din implementarea proiectului, o clădire, un echipament, un proces sau un serviciu.

Ideal ar fi ca atunci când se trage linie, între ceea ce s-a planificat și modul în care a decurs implementarea proiectului să nu fie deloc diferențe. În realitate apar diferențe sub formă de:

- depășiri sau economii de resurse;

- întârzâieri sau devansări de termene;

- întârzăieri de plăți la furnizori;

- rabat de la calitate, de regulă în jos;

- apariții ale unor elemente de insatisfacție.

În momentul în care aceste abateri sunt mari, se concluzionează că managementul proiectului are deficiențe. Nu trebuie mers în profunzime la analiză, pentru că respectiva analiză trebuia s-o facă managerul, el nevenind nici în fața finanțatorului, nici în fața beneficiarului cu justificări. El ca manager de proiect are un salariu astronomic pentru a potrivi toate elementele astfel încât totul să se încadreze în limite mai mult decât acceptabile. Și portarul care are un salariu mic joacă rol de manager de proiect care enumeră motive din care să spună de ce nu a realizat ceea ce trebuia.

Un proiect este de succes dacă nivelul de satisfacție al tuturor celor implicați depășește acel nivel considerat limită inferioară al acceptabilității reciproce.

Un proiect este de succes dacă abaterile înregistrate în toate etapele sale au niveluri care nu diminuează nivelul de satisfacție al actorilor implicați în realizarea sa să ajungă sub nivelul de acceptabilitate considerat suportabil în mod normal.

Există metode suficient de precise pentru a stabili acel nivel de suportabilitate sub care indicele de satisfacție nu trebuie să scadă ca un proiect să fie considerat de succes.
Toată lumea vorbește de proiecte și de management de succes, dar un mod concret de a stabili când un proiect este sau nu de succes se impune. Aici voi detalia unele aspecte, iar într-un alt material voi arăta cum se cunatifică un proiect pentru a-l încadra în mulțimea proiectelor de succes sau din contră, pentru a zice că nu este proiect de succes.

(27 februarie 2018)

Management cu turnători

Sunt manageri care nu știu ce este acela management, căci ei, mioritici fiind nici nu sunt interesați să învețe ceva despre management. Se cunoaște de la o poștă managerul școlit de cel autodidact și aceștia de managerii empirici ți ignoranți care cred că așa s-au născut, adică, manageri.

În opinia mea, există mai mulye tipologii de manageri, dintre care amintesc:

• managerii care se ocupă direct de executanții din subordine și care râvnesc să urce tot timpul mai sus pe scara ierarhică; ei stat tot timpul printre executanți și împrumută din apucăturile acestora; sunt sau nu respectați funcție de câtă meserie știu și cât de buni executanți au fost și au rămas, pentru a se implica atunci când situația o impune, coto la cot cu cei pe care îi conduce; ei sunt buni sau nu sunt buni după claritatea mesajelor pe care le dau în toate direcțiile, după respectarea termenelor la care execută sarcinile primite și mai ales, funcție de calitatea rezultatelor, a atmosferei din echipa de care se ocupă și de dorința pe care o au de a evolua prin participarea la cursuri de instruire dar și prin autoperfecționarea continuă;
• managerii care au în subordine manageri și ceva executanți, implicați în conducerea de organizații, nu neapărat patroni, dar undeva și patroni dacă le dă mâna; ei au menirea de a defini obiective dacă sunt și patroni sau de a primi obiective de realizat dacă sunt în legătură directă cu patronii, la nivelul un manager la un patron; ei au responsabilitatea de a defalca sarcini și de a stabili termene; ei discută cu managerii din subordine, dar la o adică discută și cu executanți, fără a se trage de brăcinare cu aceștia; acești manageri trebuie să înțeleagă un lucru: nu trebuie să raporteze nimănui că nu au realizat obiectivul sau au depășiri de termen, pentru că ei sunt plătiți să îndeplinească obiective și nu să se vaite de pe poziția unor țațe că una, că alta; pentru a spune că nu au făcut ceea ce trebuie și un nene de pe stradă o va spune și fără salariu baban de manager și fără birou și fără fotoliu de pliele în care nu se mai vede prea bine;
• managerul de manager, adică acel manager catre nu discută cu executanți, ci doar cu managerii din interiorul structurii de care răspunde și de asemenea, comunică cu cei din exteriorul structurii în așa fel încât lumea să știe care este starea structurii, adică faptul că structura este funcțională și merge bine, adică răspunde cerințelor pentru care ea există; el definește pe baza strategiei primite, un proiect;  managerii de manageri nu sunt ca băieții de băieți, ci acționează în mod colaborativ, adică ei comunică respectând regulile piramidei funcțiilor, coordonează întregul ansamblu și cooperează atât pe orizontală, cât și pe verticală în vederea efectuării tuturor corecțiilor ce se impun pentru a minimiza nivelurile abaterilor care se înreregistrează în derularea proiectului.

Managerii au stilurile lor de muncă, dintre care stilul bazat pe turnătorii este cel mai păgubos. Turnătorii sunt executanți mediocrii sau manageri mediocrii care în loc să facă muncile pentru care sunt plătiți, merg în dreapta și în stânga, în sus și în jos și sub pretextul că doresc ca lucrurile la ei în echipă sau la ei în sector sau la ei în organizație să meargă bine, bârfesc pe colegii lor, pe șefii lor sau fac o serie de propuneri, care mai de care mai incitante. Numai că de fiecare dată uită să spună că ei nu execută mai nimic. Iar în cazul propunerilor avansate se află doar la stadiul de idei, fără nimic concret. Când sunt puși să-și asume responsabilități, să treacă la execuție, fug ca dracul de tămâie. Managerii care își bazează munca pe deciziile alterate de turnătoriile făcute de astfel de indivizi nu au altceva de făcut  decît să aibă tot timpul pregătită bocceluța încât vine cât ai clipi momentul în care șutul în fund le va fi aplicat din lipsa nerealizării obiectivului pentru care au fost făcuți manageri.

Am cunoscut astfel de manageri care plecau urechea la turnătorii de serviciu și care se foloseau de cele zise de aceștia în a defini actul lor decizional. Este știut faptul că niciun turnător nu vine decât să toarne cucută în urechile șefului, iar cu nasolii niciun act managerial efectiv nu are un fundament serios, nimic nu duce la dezvoltare, ci la instaurarea terorii, a incertitudinii și a dezastrului.

(13 februarie 2018)

Efectele dezastruoase ale transparenței

Se zice că de când chestia cu legea transparenței se întâmplă miracole. Legea este suficient de proastă ca să nu se întâmple nimic. Numai așa se explică situațiile cu totul bizare în care plutește societatea noastră și nivelurile exacerbate de:

- birocrație,

- lentoare,

- incompetență,

- zgomote,

- ineficiență,

- ermetism,

- formalism, 

care bântuie societatea noastră iremediabil, ireversibil și pentru totdeauna, căci așa se întâmplă oriunde lucrurile sunt abordate cu jumătăți de măsură și cu amatorism infantil.

Să mă explic: am transmis pe o adresă de e-mail un mesaj civilizat prin care solicitam ceva, simplu, pe care orice funcționar decent, eficient, profesionist, conștiincios, interesat să-și facă meseria nu ar fi făcut altceva decât să consulte o bază de date și să dea răspunsul simplu și la obiect la solicitarea mea banală, normală, simplă, omenească și decentă.

Iată fraza halucinantă de răspuns a oficialilor la rugămintea mea:

Precizăm că în lipsa oricăror atribuții privind încasarea sumelor din amenzile ce se fac venit la bugetele locale, subunitatea noastră nu poate să confirme achitarea corespunzătoare a acestora (din punct de vedere al cuantumului sumelor achitate, a respectării termenelor stabilite, a destinatarului etc).

Misiva care poartă numărul 99/79/EX/08.12.2017 III B 5 ar fi trebuit să fie semnată de:

- un director executiv, care nu uită să scrie dr.ing. în dreptul numelui;

- un director DEA...;

- un director adjunct DEA...;

- cel care a întocmit;

- un șef serviciu;

- un consilier juridic.

Totul are la bază un act la fel de mediocru ca soluția dată mie și aici mă refere la OG 27/2002 care zice-se că reglementează soluționarea petițiilor și la legea 233/2002 tot mediocră și ea. După cum se vede, elefantul a născut un purice, căci acel răspuns îl dă fără vreo ezitare orice om al străzii sau orice persoană ci IQ mai mare de 15. Pentru curiozotatea mea științifică, ar trebui să se verifice ultimele ața-zisele răspunsuri date de această cohortă de birocrați să vadă și societatea pe ce ape ale sâmbeteilor se duc banii strânși cu trudă la bugetul și așa secătuit de tot felul de șmecheri.
Efectele dezastruoase ale transparenței se văd cu ochiul liber atunci când lucrurile sunt abordate formal. A soluționa nu înseamnă a da un răspuns că nu oferi nimic, ci a soluționa, adică a face ceva, căci a rezolva nu înseamnă a spune a spune că nu oferi nimic, că nu faci nimic ascunzându-te în spatele unor așa-zise atribuții de serviciu, care oricum sunt imprecis definite. Unde onoare nue, nimic nu e. Punct.

(14 decembrie 2017)

Lecția neînvățată de management politic

Managementul politic este o matematică aplicată în politică și nu numai. Nu este o știință laîndemâna oricui, iar dovada că așa stau lucrurile, se vede cu ochiul liber prin rateurile date de unii, care se cred și deștepți și frumoși, dar pe bani foarte mulți, luați aiurea și dați tot aiurea. 

Managementul politic zice că ideile sunt doar de două feluri:

- idei de succes;

- idei proaste.

Nuexistă idei mai proaste, nici idei foarte proaste, nici idei groaznic de proaste, ci idei proaste pur și simplu. Despre acțiuni există, de asemenea, două tipuri și anume:

- acțiuni cu efecte;

- acțiuni fără efecte.

Deci, nu există acțiuni de dragul de a face zgomot sau chiar mult zgomot pentru nimic. În managementul politic există acțiuni eficiente, așa cum există acțiuni ineficiente. Cei ce știu management politic niciodată nu-și programează acțiuni ineficiente sau cu șansă aproape zero de a se realiza. Cei ce-și propun acțiuni care din star au probabilitate foarte apropiată de zero de a se realizat nu știu management politic și nici nu vor săștie, lucru care are costuri imense pe termen  lung.

Să iau un exemplu simplu. Moțiunea de cenzură, așa cum este ea definită, are ca scop căderea guvernului. Cine depune o moțiune de cenzură, are succes dacă ea trece sau este un insucces dacă moțiunea nu trece. A depune o moțiune de cenzură care din start este sortită eșecului este un gest pe care managementul politic îl catalogează ca fiind:

- nefiresc;

- anormal;

- dezastruos;

- aventuros;

- simplist;

- fantezist;

- ineficient;

- aiurtor;

- jalnic.

Voi analiza ceea ce s-a întâmplat zilele trecute cu moțiunea de cenzură depusă la Parlament de PNL, partid pe care eu îl consider un partid mare, dar care de vreo  trei ani își caută și drumul și liderul. În opinia mea, PNL trebuie să aibă ca obiectiv nu să depună moțiuni de cenzură, adică să băzâie, ci:

- să coaguleze dreapta cu o platformă specială;

- să aibă propriile propuneri, nu să critice;

- să înceteze cu critica, ci să construiască

- să trimită în televiziuni oameni ca lumea;

- să propună proiecte trăgând preșul de sub putere.

În loc să fi venit premierul cu ideia cu proiectele prin Banca Mondială, opoziția trebuia să vină. În loc să vină guvernul cu creșterea salariilor la doctori, opoziția trebuia să facă propunerea. Și multe altele la fel de importante.

Dar să revin la moțiunea de cenzură care a picat în Parlament săptămâna trecută.

Parlamentul are 465 de persoane cu drept de vot.

Ca să treacă o moțiune, trebuie votată de cel puțin 233 parlamentari.

Opoziția este formată din PNL, USR, PMP, adică 168 parlamentari, adică 36%.

De la 168 la 233 sunt necesare 65 de voturi, adică lipsesc 28% voturi.

dacă s-ar lua toate moțiunile de cenzură de la anul 1995 încoace s-ar vedea care este ponderea celor care sunt atrași de opoziție și câte moîțiuni ale opoziției au trecut.

În cazul de față din cei 168 de membri ai opoziției au votat pentru a cădea guvernul159 parlamentari. dacă nici măcar membrii opoziției nu s-au reunit spre a vota căderea guvernului și pentru a veni ei la putere, este foarte dificil să cred cum o astfel de opoziție are capacitatea de a convinge încă 65  sau 66 de parlamentari să i se alăture.

În sală, la vot au fost prezenți 317 parlamentari adică 68%, asigurând cvorumul. Puterea a utilizat arma ieșirii din sală pentru a se asigura că parlamentarii ei nu votează altfel decât s-a stabilit. Este tehnica folosită de fosta putere, acum aflată în opoziție. Ce ție nu-ți place, altuia nu face, zice și un proverb dar și managementul politic.

Se știe din istorie că:

- guvernele nu cad că vrea opoziția în primul an de  la alegeri;

- guvernele cad la presiuni majore ale străzii cu un an înainte de algeri;

- puterea se erodează progresiv pe durata mandatului;

- opoziția unită, prin construcție are șanse să vină la putere.

Dacă se ia contribuția lui Traian Băsescu la coagularea dreptei și crearea alianței DA și utilizarea postocaliului și actuala opoziție ar trebui să învețe, dar să facă altceva, căci istoria nu se repetă trasă la indigo. În acest an opoziția ar trebui să tatoneze și să definească acea strategie unificatoare care să dea șansă ca prin unirea forțelor să ducă la succes în anul 2020.

(26 noiembrie 2017)

Management de nota 2(doi)

Am avut azi o nefericită ocazie să circul pe Bd. Camil RESSU spre ieșirea din București. Nu mai trebuia să mai am o dovadă, dar iată că dovada a apărut fără să fie nevoie de ea. Niște bizari, incompetenți, nedefiniți, dorelici și armonici de la drumuri au avut ideia sinistră de a:

- râma Bd. camil RESSU;

- nu lucra la foc continuu;

- lăsa drumul de izbeliște;

- ne arăta un management tembel;

- arăta că nu știu să facă nimic ca lumea;

- fi delăsători, gnoranți și sfidători;

- asigura discontinuități dezgustătoare.

Aș fi fost de-a dreptul șocat dacă:

- era o mașină care râcâia stratul de asfalt;

- era o mașină care-l încărca;

- se aspira praful rezultat;

- se stropea cu o soluție peste betonul curat;

- era un utilaj care venea cu asfalt fierbinte;

- era un utilaj care împrăștia astfaltul;

- venea un buldozer și presa asfaltul;

- toată ziua și toată noaptea se lucra continuu;

- nu se vedea că nu se lucrează.

N-a fost să fie, dar nici nu mă miră, căci azi am văzut în METRO totul de Crăciun deși este abia în 19 noiembrie și mai este o lună până atunci. Toți fură startul, de mă mir cum mama dracului nu sunt inundate străzile de tot felul de ornamente luminoase și alte nimicuri, căci la cheltuit banii fără rost nimeni nu-i întrece pe neisprăviții noștri de edili.

Pe facebook circula un filmuleț cum se repară o stradă cu vreo 12 benzi într-o mare capitală, de nici nu-șu dă nimeni seama că cineva face reparații, căci totul este la foc continuu. N-am avut chef să fac poze utilajelor care zăceau la margine de drum desfundat, căci nu vreau să fac nimănui reclamă, căci nici nu știu ale cui sunt hardughiile acelea, neavând nicio siglă și neexistând nicun indicator pus pe stradă. Tocmai că lumea suduie, așa în general, căci neștiind cine sunt destrele acelea de manageri, nici nu există o țintă, ci se lucrează cu abordări generice. Așa ca de management de nota 2 (doi) de repetenți care nu vor trece clasa în vecii-vecilor.

(19 noiembrie2017)

Atmosfera la locul de muncă

Atmosfera la locul de muncă depinde de:

- manager;

- subalterni;

- natura muncii;

- organizație.

Se identifică mai multe tipuri de atmosferă, dintre care enumăr:

- atmosfera colegială este bazată pe comunicare și pe clarificarea tururor aspectelor și pe ajutor;

- atmosfera  de bârfă în care în loc de muncă se discută ce nu fac colegii, în mici bisericuțe;

- atmosfera tensionată unde din cauza eventualelor represalii lumea caută să evite să facă ceva;

- atmosfera de teroare în care șeful a instaurat frica prin urlete, reproșuri și sancțiuni;

- atmosfera destinsă în care încărcarea salariaților este echilibrată, termenele sunt rezonabile;

- atmosfera prietenoasă este aceea în care cu zâmbetul pe buze sunt oferite toate soluțiile;

- atmosfera normală este specifică unui management clar unde fiecare știe exact ce are de făcut;

- atmosfera de suspiciune în care toată lumea se ferește de toată lumea, căci turnătoria e în floare;

- atmosfera închisă în care lumea tace și se face că face, neștiind nimeni ce face vecinul;

- atmosfera de haos în care se dă senzația că fiecare face ce vrea, că nu comunică nimeni cu nimeni;

- atmosfera de muncă apare unde numărul salariaților este subdimensionat și trebuie disciplină;

- atmosfera închistată vizează un imobilism datorat lipsei de preocupare pentru noile metode.

Am cunoscut cam toate tipurile de atmosferă, pentru că șansa mea sau neșansa mea a fost să-i întâlnesc pe acei manageri care făceau parte și din categoria celor cărora le-aș da nota 10, dar am întâlnit și manageri de nota 2. Acum, după mulți ani, zic eu, am căpătat acele abilități care îmi permit să-l filmez pe un manager după primele 10 secunde de când am dat mâna cu el și l-am privit în ochi. Duă acele 10 secunde eu știu dacă voi colabora sau nu cu respectivul Până acum nu m-am înșelat când am zis DA. Nu m-am înșelat nici când am zis NU, pentru că am aflat de la alții cî respectivii erau manageri de nota 2.

Un manager de nota 2:

- trece de la una la alta, neavând coerență;

- concentrează prea multe în mâinile sale;

- se cam laudă cu realizările lui;

- are schimbări prea dese de tonalitate;

- răspunde neadecvat la telefon;

- se așează primul pe scaun;

- gesticulează cam mult și fără rost;

- nu te privește în ochi;

- promite fără să i se ceară;

- este prea preocupat de sine.

Și eu am fost manager. Nu știu dacă am fost un manager bun, dar știu că am lucrat după deviza: cine vine să-mi vândă mie pe cineva azi, mâine mă va vinde pe mine, cu prima ocazie. În acest fel, am lăsat fără aer pe mulți cu apucături de ciripitori. O altă chestie care m-a definit a fost că am acceptat propuneri și sugestii numai și numai de la cei care veneau și cu soluții, dar mai veneau cu încă ceva: cu implicarea. Nu am acceptat pe nimeni care să vină să-mi spună ca ar fi bine să se facă cutare și cutare chestie, dar respectivul să nu participe cu nimic la realizarea acelei chestii. De asemenea, nu am acceptat să se spună că o anumită soluție nu este bună, fără a se furniza argumente, dar obligatoriu, persoana era obligată să vină cu o soluție mai bună și să și argumenteze că soluția sa este superioară celei despre care spune că nu este bună. Nu am acceptat să se vorbească nimic pe la colțuri. Iertare, dacă n-am avut calități de manager. Iertare, zic, vouă.

(01 august 2017)

Bani aruncați

Când umblu prin București văd și mă minunez. Văd construcții neterminate, văd construcții terminate, dar și unele și celalte abandonate. Mă minunez să constat că au existat acolo grave probleme de management, prin care banii investiți în acele construcții sunt de fapt îngropați în nimic, din moment ce obiectivul pentru acre ele au fost concepute, nu este realizat în niciun fel.

Să le luăm pe rând. Blocul imens de lângă Catedrala Sfântul Iosif este un eșec cu toate literele scrise cu majuscule. Se știa cu claritate că acea Catedrală este monument istoric și de arhitectură. Se știa că aprobările sunt date aiurea. Se știau multe. Și totuși, din lipsa unui management decent, s-a trecut la construire. S-a finalizat construcția și apoteotic, nu este dată în funcțiune, ba mai mult, există sentință definitivă de demolare. Acei bani sunt bani îngropați pur și simplu. Vor mai fi îngropați și banii pentru demolare. În loc să se cheltuiască 150.000.000 USD pentru a construi ceva legal, într-un loc neafectat de restricții, din cauza unui management prost, acești bani sunt aruncați pe apa sâmbetei.

La ieșirea din București spre Giurgiu, străjuiesc două palate cu turnulețe, care nici ele nu sunt utilizate din motive lesne de înțeles, dacă ne gândim că ele nu respectă nicio regulă de arhitectură și probabil nici autorizațiile legale de construire nu prea există pentru ele. În ipoteza că fiecare a costat să zicem 5.000.000 USD, înseamnă că inclusiv cu demolarea lor se vor totaliza undeva la 15.000.000 USD tot așa, aruncați pe Dâmbovița. Ar fi interesant să se facă o analiză a tot ceea ce este construit și nefolosit,din motive de încălcare a legii și să se vadă că în toată țara, risipa este zic eu peste 50 de miliarde de euro. managementul dezastruos începe cu începutul, căci fiecare crede care are în el acel sâmbure de noroc care să-i dea undă verde la încălcarea legii. Finalul este trist, inutilitatea demersului devine evidentă în momentul în care construcția rămâne inutilizabilă, deși este gata. Fatal.

(21 iulie 2017)

Facem nuntă - nonmanagement

Nonmanagementul este cel mai rău lucru, pentru că nu ai pe cine:

- să tragi la răspundere;

- să întrebi ceva despre nuntă;

- să arăți cu degetul dacă ceva nu e bine;

- știe care este firul roșu conducător.

Nonmanagementul este caracteristic celor care:

- nu-și asumă responsabilități;

- lasă lucrurile să curgă de la sine;

- cred că se pricep la toate;

- doar dau sfaturi, fără să facă nimic altceva;

- fug de orice răspundere la o adică;

- ridică din umeri când lucrurile ies rău;

- se bagă peste tot, în fugă și incomplet;

- dispar când treaba se împute.

Un exemplu de nonmanagement este acela în care mireasa merge cu tot neamul ei să-și cumpere rochia și se lasă dirijată de tot felul de persoane cu gusturi îndoielnice. Tot ea merge cu neamurile soțului să-și cumpere pantofii și cu niște vecine merge să-și cumpere voalul și diadema. Cu siguranță va ieși un talmeș-balmeș, neunitar, urât, scump și aiuritor.

Un alt exemplu de nonmanagement este acela în care meniuul este ales de alții, fiecare invocând calități de cunoscător și contribuind major la amplificarea haosului, încât felurile de mâncare nu vor avea nicio legătură unele cu altele, iar calitatea va suferi decisiv.

Despre cum decurge nunța de la primirea invitaților, așezarea la mese, servirea, până la preluarea darului, totul este de o bizarerie exemplară. Se zice că multe lucruri funcționează uneori și de la sine. Desigur, așa se mai întâmplă, dar nu la nuntă, care este o investiție și orice fisură are efecte dintre cele mai nefericite.

Nu produce nicio plăcere cuiva să fie ridicat de la o masă și mutat la o alta.

Nu produce nicio plăcere cuiva să i se spună că s-a terminat vinul de un anumit tip.

Nu produce nicio plăcere cuiva să fie așezat lângă fosta nevastă de care a divorțat acum o lună.

Nu produce nicio plăcere cuiva să nu fie întâmpinat la sosire cu șampania și pișcotul.

Nu produce nicio plăcere mirilor să vadă că locul lor este ocupat de niște necunoscuți.

Nu produce nicio plăcere cuiva ca tortul supraetajat să se prăbușească.

Nu produce nicio plăcere cuiva să vină la o altă nuntă din cauza conținutului invitației.

Nu produce nicio plăcere cuiva să aștepte ore în șir până vin mirii la restaurant.

Toate acestea sunt rezultatele nonmanagementului, unde cu siguranță nu s-a găsit cineva care să ia frâiele în mâini și ceilalți doar să execute, fără a fi atât de creativi încât să facă din activități simple poeme sofisticate, imposibil de gestionat. Nu este nevoie de doctorate pentru a face cât de cât dintr-o nuntă oarecare, un eveniment memorabil. Totul este să fie înlăturat nonmanagementul, care în mod normal introduce din reflex haosul, mai ales dacă cei ce-l provoacă se consideră consilieri sau chiar manageri, care în realitate n-au condus măcat o bicicletă în trafic sau nici măcar n-au făcut pe măturătorii unui bulevard pentru câteva ore. Nonmanagerul, dacă mai este și bețiv, e rău de tot.

(07 iunie 2017)

COSR, ce o mai fi și asta?

Și iată că ceea ce nu credeam să se întâmple, s-a întâmplat. Visul frumos de la Melbourne din 1956 când Elena Leuștean venea cu un bronz olimpic la gimastică, iată a fost întrerupt în acestă primăvară, când echipa țării noastre de gimnastică nu participă la Olimpiadă. Vor fi participări individuale, totuși prin faptul că mari sportivi de-ai noștri, gimnaste și gimnaști au reușit să se impună în competiții europene și mondiale.

Era o emisiune pe TVR1 de o așa-zisă analiză a decesului gimnasticii românești în care un personaj suficient de obscur discuta despre eveniment ca și cum era în afara jocului. Așa e la noi. Cei direct răspunzători arată cu degetul spre alții, pun pe primul plan lipsurile, salariile mici și alte și alte. Dacă ar fi fost resursele asigurate 100% mă cam îndoiesc că rezultatele ar fi fost altele. E chestie de management. La un management foarte slab, nici rezultatele nu sunt pe măsură. Toată lumea vrea:

- bani;

- confort;

- respect;

- avantaje;
- onoruri;
- rente;
- deplasări;
- recunoaștere.
Înainte de toate, trebuie muncă, bazată pe un management adevărat, care înseamnă implicare și mai ales o gândire revoluționară, neconflictualăîn care să se vadă:
- etape pe termen lung;
- analize exigente;
- decizii în timp real;
- corelare rezultate cu eforturi;
- selectivitate spre marea performanță;
- verificare  continuă;
- dinamică a structurilor.
Ori tot ce s-a văzut până acum nu au fost altceva decât chestii mondne, ce a făcut sportivul X sau ce n-a făcut managerul Y și tot așa. Am văzut personaje mai des pe sticlă în calitate de orice altceva decât de responsabil. Să vină acesta acum să spună că aia, că aia, că ailaltă, când el însuși trebuia să facă și că aia și că aia și că ailaltă, este hilar dacă nu ar fi tragic. La câtă nesimțire este pe meleagurile noastre cele mioritice o astfel de abordare nu mă mai miră. Nu cred că trebuie așteptat rezultatul final de la Rio, pentru a ajunge la concluzia de vae victis, pentru a lua decizii drastice. Chiar dacă mai este puțin până la începerea Jocurilor Olimpice de la Rio, o curățenie totală în tot ce este sportul mioritic nu ar fi de neînțeles. Am în minte acum imaginile de la deschiderile unor JO în care delegații de oficiali au undeva la 50 de participanți și apare un singur sportiv, cel care duce drapelul. Nu mi se pare chiar o exagerare dacă văd cam cum se produc lucrurile cu calificările sportivilor noștri. A uitat cineva de înotătorul ăla nesimțit care n-a aprticipat la probă că n-a nimerit? A uitat lumea de mititelul ăla de halterofil care a căzut ca bobocul de rață în fund pe cât de penibil a fost? A uitat lumea de aprecierea făcută de BK asupra  fundulețelor cam mari ale gimnastelor noastre?
Așa că din mondenul legat de MMcea care tot își leagă destinele, trebuie să sărim la realitatea crudă în care o mare campioană a pierdut un post de management acolo unde se hotărăsc destine, mai ales că JO au loc la patru ani și sunt situații în care un sportiv ori are momentul de glorie acum ori nu-l mai are niciodată. Nu toți gimnaștii au înzestrarea genetică a lui Drăgulescu.
Ce mândru m-am simțit când am fost întrebat în tribul navajo de la Antelope am fost întrebat de unde sunt și când am zis România, fața partenerului de dialog s-a luminat și a zis: NADIA COMĂNECI! Pentru asta merită să trăiesc 100 de ani!
Sunt 40 de ani de la acele note de 10 care au revoluționat gimnastica lumii! Magia Montrealului nu se va uita niciodată, iar pigmeii nu-ăi află locul printre monștri sacri ai unei lumi de basm.
Lui Octavian Belu, extraordinarului Octavian Belu, îi convine să fie pus în astfel de situații, știut fiind că se luptă cu morile de vânt? În acestă seară marele antrenor la o emisiune a lui Rareș Bogdan vorbea de situația de șoc. Se referea la demisiile șefilor de la COSR și FRG? Să nu-și facă vreo speranță la câtă indecență se poară, în rândul neprofesioniștilor.
E o tristețe enormă când văd atâțea manageri slabi, incompetenți și fără viitor, din moment ce trecut nu au.

(18 aprilie 2016)

Real fără egal

Într-o economie de subproducție marketurile au condus afacerie proprii spre profituri extrem de ridicate, prin metode de un primitivism aproape obscen. Când bulgărele de zăpadă se rostogolește devine mai mare și mai mare și reășește să fie devastator ca forță. Luândo pe panta autodistrugerii unele marketuri :
- au adus mărfuri proaste;
- au impus ținte de profituri nesimțite;
- au păcălit clienții cu tot felul de minciuni;
- au făcut să se rărească numărul celor care le calcă pragul;
- au ajuns în faliment.
Era o rețea de marketuri cu o politică execrabilă. Nu aveau sistem corect de supraveghere a mărfurilor și se întâmplau lucruri care se produc peste tot, precum:
- clienții desigilează mărfurile;
- copiii mănâncă din dulciuri;
- nehaliții beau din sticlele de lapre;
- paznicii scot mărfuri fraudulor prin neamuri care sunt falși clienți;
- clienții schimbă etichetele și ambalaje pentru a pune prețuri mici;
- hoți în regulă schimbă ambalaje obținând prețuri mici;
- pungi cântărite sunt reâncărcate cu produse prețul fiind neschimbat;

- se remodelează conținutul unor mărfuri preambalate.
Am avut un incident absolut neplăcut cu o sticlă de lapte de capră unde umblase cineva. Am  rezolvat numai la un funcționar după ce am arătat că făcusem cumpărături de câteva sute de euro.
Tot acolo am văzut cum etichetele mincinoase arătau că 8+1produse sunt convenabile deși cumpărând separat 9 produse aflate la raft se obținea un preț cu mult mai mic.
Acolo se făceau promoții folosind niște bonulețe. Se acumulau puncte funcție de valoarea cumpărăturilor și cu acele puncte clientul avea dreptul să cumpere un flecușteț la un preț, chipurile redus cu 60%. Am făcut o analiză. În USA era o poșetă de voiaj pentru trusa de ras, gel de dus, apă de toaletă, ceva pentru igienă personală deci, din piele la 19$. N-am să înțeleg cum ceva dintr-un material textil redus cu 60% costa în market 20%. Este clar că acolo era o mare șmecherie. geanta aceea probabil costa în mod normal undeva la 10$. Cu un mecanism de promovare super-hoțesc o aducea la un profit de 100%. Clientul văzând reducerea de 60% vedea de fapt un chilipr, care era o mare minciună.
Tot acolo a mai fost o altă hoție scabroasă cu cuțitele Thomson de oțel care și astea erau reduse cu 70% dar care astfel reduse costau 30lei bucata. Condiția rea dată tot de puncte primite funcție de cumpărături. O mizerie. Cuțitele s-au dovedit a fi fier mort, adică nițte subproduse care nu costau, cred mai mult de 5 lei bucata, fiind făcute undeva aiurea și punând un brand de suprafață.
Concluzia este că și hoțul fură, fură dar și dacă exagerează iese din joc/ În toate există o lomită. Unii au înțeles. Cine nu înțelege trage obloanele.

(12 martie 2016)