Salariile din mediul privat

Mediul privat este un mediu puțin controlat și concurența nu ține seama de informație și nici de echilibru, ci este vorba de o concurență acerbă, sălbatică și ne loială, cu efecte destructive asupra indivizilor, a mediului de afaceri și mai ales asupra capitalului.

Salariile în mediul privat sunt salarii mici și foarte mici pentru că:

- patronii vor să obțină profituri mari,

- complexitatea muncii este scăzută,

- cererea și oferta sunt esențiale,

- șpăgile nu se deduc din profit, ci din cheltuieli,

- nivelul de calificare este redus,

- productivitatea muncii este scăzută,

- managementul are carențe multe,

- cheltuielile cu luxul nu au bază reală.

Să nu se creadă că în sistemul bugetar lucrătorii:

- ar munci pe brânci,

- calitatea muncii ar fi excelentă,

- complexitatea este de top,

- managementul este perfect.

Creșterea salariilor din zona bugetară se datorează caracterului de cartel care dictează totul în piață, prin forța sindicatelor care blochează transportul pe calea ferată, pe metrou sau pe transportul cu autobuzele  ca mijloace de transport în comun. Grevele din sectoarele cheie impun creșterile de salarii, iar aleșii care-și fixează singuri salariile dau tonul, din moment ce sistemul bugetar este bântuit de legi făcute anapoda. În ceea ce privește salariile din sistemul bugetar, acestea sunt motorul creșterilor de salarii din mediul privat, din moment ce salariul minim pe economie este dictat de bugetari. Să nu uităm că mulți dintre salariații din mediul privat așteaptă măririle de salariu minim de la bugetari, ca patronii să le mărească și lor salariul, obligați de lege fiind.

Încă lucrurile nu sunt așezate în mediul privat din moment ce nenumărate structuri din mediul privat au relații comerciale în proporție de peste 80% cu statul și contractele nu se obțin oricum, ci așa cum arată reținerile de la DNA din ultimii 15 ani, oferind cel puțin 10% din valoarea contractului celui de la stat care semnează atribuirea respectivului contract. Scăzând cei 10%, este clar că valoarea rămasă din contract coroborată cu lăcomia patronului duce la ideea firească, transformată în realitate crudă, conform căreia este imposibil de a se face măriri de salariu. Se mai oferă bonusuri, pentru a ocoli acele impozite împovărătoare dacă s-ar crește salariile.

(16 noiembrie 2023) 

Reașezarea pensiilor la bugetari

Reașezarea pensiilor diferă de recalcularea pensiilor. Reașezarea pensiilor este un proces cu mult mai profund decât recalcularea pensiilor pentru că schimbă tin temelii principiile după care se acordă pensiile. Dacă recalcularea ia în considerare factorii ce influențează nivelul pensiei precum vechime, salariu, importanța muncii și dacă este vorba despre femei, respectiv, despre bărbați, reașezarea pensiilor pornește de la principiul echității sociale, de la faptul că banii sunt o convenție și că societatea este aceea care reglează totul și în niciun caz oamenii ca ființe individuale prin deciziile lor bizare, aberante, subiective și întâmplătoare, dominate de limite și de interese obscure.

Comuniștii aveau un principiu: raportul dintre cel mai mic salariu și cel mai mare salariu nu trebuia să depășească 13, adică salariul minim pe economie era de 13 ori mai mic decât salariul cel mai mare din economie. Mi se pare firesc să existe și în așa-zisa economie de piață, pentru bugetari un astfel de raport, nu 13 dar mi se pare decent un 15 sau hai, cel mult un 20, că nimeni nu este de 20 de ori mai deștept decât cel mai modest individ, din moment ce nu avem niciun laureat al premiului NOBEL, născut, crescut și care să trăiască pe meleagurile noastre cele mioritice.

Dacă 75.000 lei este pensia cea mai mare, atunci, pensia de 13 ori mai mică este 5769 lei, adică este mai mare decât pensia cea mai mică de 1.200 lei cu 4.569 lei. Vom calcula raportul:

K = (X - L)/(75.000 - L)

PR = B * K + 5.769

unde PR este pensia reașezată. K = 0 pentru pensia minimă și K =1 pentru pensia de 75.000 lei.

Se face mare tărăboi despre tipărirea banilor, deși banii sunt o convenție, deși niciodată nu avem asigurări că masa monetară din piață este egală cu valoarea produselor și serviciilor, căci și produsele și serviciile sunt într-o continuă mișcare. Tipărirea banilor este un sport practicat în scopuri bizare de către state și nu se mai urcă nimeni cu picioarele pe pereți. 

Reașezarea la care ne gândim nu scade prensiile nimănui căci tot timpul se vorbește de imposibilitatea de a reduce drepturile câștigate, deși unele câștiguri nu au nicio legătură cu morala și cu etica, cele doi piloni pe care societatea ar trebui să se construiască atunci când sunt votate legi, ceea ce nu se întâmplă.


(31 iulie 2023)

Ambiții mari la politicieni mărunți

Nu voi lua în discuție promisiunile din campaniile electorale pentru că acestea sunt în proporție de peste 90% niște minciuni frumos ambalate, ca să inducă în eroare și care să-i convingă pe alegători că politicienii merită votul  lor de cetățeni onești.

Voi lua doua trei proiecte de legi și anume:

- proiectul de desființare a pensiilor speciale,

- proiectul salarizării unitare a bugetarilor,

- proiectul legii pensiilor de stat.

Toți politicienii care ajung la cârma ministerului muncii își propun să elaboreze cele trei proiecte de legi, care, desigur, ar trebui să corecteze toate inechitățile create de-a lungul anilor, de parcă nu tot oamenii au făcut legile după care funcționează acum lucrurile și parcă nu tot oamenii au adus corecții legilor deja existente, chipurile pentru a corecta nedreptăți, când în realitate adânceau inechitățile.

Îmi aduc aminte de niște elevi sub-mediocrii care își propuneau să se pregătească pentru admiterea la medicină, unde în acele vremuri bolșevice, ultima medie a admișilor era de peste 8,00. Desigur, pentru sub-mediocrii era prilej de a se plimba de două ori pe lună la meditații la București, de a se lăuda prin vecini că ei vor da admitere la medicină. Dacă rezultatul, previzibil dealtfel, era unul vecin cu dezastrul, se găseau argumente din care rezulta că elevul nu este cauza, ci cauza a fost la subiecte, la meditatori sau la alinierea planetelor, căci bieții părinți ajung să creadă orice. Așa stau lucrurile și cu politicienii mărunți. Ei nu au realizat nimic spectaculos în viața lor, dacă stăm să ne gândim la facultatea absolvită și dintr-o dată se gândesc la niște proiecte grandioase. Se știe că în ministere nu sunt mai mult de 25% specialiști de înaltă clasă, dar care nu sunt puși să realizeze acele proiecte de legi. Numai argumentul că nu au echipă este suficient pentru a conchide că cele trei proiecte de legi nu vor fi cele mai bune construcții, ci vor reflecta nivelul de profesionalism al celor care le elaborează, nivel despre care eu am mari dubii că reprezintă culmea abordărilor bazate pe teorii economice ale secolului al XXI-lea. Îmi aduc aminte că în vremurile bolșevice erau niște colegi din catedra de economie politică scutiți de a merge la practică cu studenții la muncile agricole, căci erau cooptați în niște colective care elaborau la cc al pcr prognoze ale dezvoltării economico-sociale pentru cincinalul Ț, când respectivii nu văzuseră la viața lor niciun model de prognoză și nu știau nimic din domeniul econometriei. Tot așa stau și acum lucrurile. Fără modele de simulare, fără utilizarea computerului, fără specialiști autentici, rezultatele vor fi niște proiecte de legi anoste, care vor trebui amendate rapid, pentru a elimina distorsiuni considerate de unii normale, accidente.


(25 iulie 2023)

Reformele și destructurarea partidelor

Văd că se vântură reformele peste tot, inclusiv în aparatul bugetar. Să presupunem că un principiu al reformării aparatului bugetar are la bază principiul competenței dat de:
- studii,
- experiență, 
- examene,
- recomadări,
- rezultate.
Se știe că în partide sunt foarte mulți care nu au calificări, nu au experiență, dar care așteaptă un oscior sau un ciolan, pe care numai partidul îl oferă, fără să țină seama de competențe, de rezultate, de nimic. În momentul în care aceștia nu vor avea acces la poziții importante, bine plătite în administrație, nu vor mai veni la partid și partidele vor dispărea, căci fripturiștii rămân fără speranța de a se înfrupta de la masa bogată a funcțiilor publice date de partidul aflat la putere.

Dacă se reformează aparatul bugetar, nu vom mai vedea:

- agramați,

- inculți,

- repetenți, 

- necalificați, 

- mediocri,

- surogate,

- stupizi,

puși în funcții publice, pe bani grei, cu concursuri trucate. Sunt sigur, că toți cei care vor reforme, vor altceva, nu reforme, căci și-ar tăia creanga de sub picioare și ar dispărea ei în primul rând.

(08 iunie 2021)

Un eșec prognozat demult: voucherele de vacanță

Voucherele de vacanță acordate celor 1,2 milioane de bugetari au fost considerate baloane de oxigen pentru turismul românesc, crezându-se în mod idilic, nerealist și bizar că:

- turismul se va dezvolta,

- va exista un efort de creștere a calității în turism,

- bugetarii vor fi și ei mulțumiți cumva,

- va exista un start bun pentru mediul privat.

Realitatea a fost cu totul alta, căci în loc să se producă acel salt calitativ așteptat de toată lumea, au crescut prețurile la serviciile oferite turiștilor, comportamentul mediului privat fiind de cu totul altă natură decât cel prognozat de cei care s-au gândit la voucherele de vacanță.

În opinia mea, voucherele de vacanță s-au dovedit un eșec întrucât nu a fost creată o bază reală de stimulare și de cointeresare a celor din turism, ci a însemnat o direcționare unilaterală și mai ales obligatorie, a unor resurse, în detrimentul adevăraților beneficiari care erau de fapt bugetarii, deveniți obligatoriu turiști. 

Dacă erau create condiționalități care să-i facă pe prestatorii de servicii de turism să se lupte cumva pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță, treaba ar fi stat cu totul altfel.

Experiența nefastă a reducerii TVA-ului la alimente și la servicii, care nu a însemnat niciodată reducerea prețurilor la raft, ci îmbogățirea comercianților, ba mai mult, însoțită de scăderea calității produselor, ar fi trebuit să dea de gândit celor care au venit cu voucherele de vacanță, în ideea de a impune opțiuni, dând bugetarilor posesori de vouchere de vacanță posibilitatea de aopta, de a-și spune cuvântul în legătură cu nivelul de calitate și mai ales cu corelația calitate-cost pentru pachetul oferit de prestatorii de servicii.

N-ar fi stricat câtuși de puțin dacă voucherele nu s-ar fi numit doar vouchere de vacanță, ci s-ar fi creat posibilitatea ca beneficiaul unui voucher fie să meargă în concediu, fie să cumpere mobilă, fie să cumpere un electrocasnic. Tot în aceeași linie, dacă voucherele ar fi fost acceptate de bănci cu posibilitatea de a forma un fond definit cu niște restricții de retragere a banilor, parcă i-ar fi pus pe cei din turism să fie un pic mai responsabili în deciziile lor.

Era un fel de concurență și cu siguranță toți ar fi căutat să facă oferte atractive, nu să se comporte cu nesimțirea și aroganța de care au dat dovadă unii prestatori de servicii din turism în raport cu bieții oameni care în loc de vacanțe au avut parte de câte un calvar nemeritat.

Concluzia: trebuie oferite opțiuni, ca bugetarii să se simtă puternici, iar beneficiarii de vouchere să le merite prin ceea ce fac și nu să le considere un dat.

(05 octombrie 2019)

Bugetul, ca vacă de muls

Acum, mai nou, tot poporul care are idei, în loc să și le ducă fiecare până la capăt, le pasează să le transpună alții și mai ales, pe bani de la buget. În anul 2000 un tip din Timișoara era siderat că primăria nu-i dă lui 1.000.000 USD s-o aducă el pe Tina TURNER să concerteze în seara când era eclipsa de lună. Tipul tuna și fulgera.

În mintea mea, aia pe care o mai am cât oi mai avea-o consider că de la buget trebuie plătite numai:

- cheltuieli cu școlile pentru elevii claselor I - VIII;

- spitalele pentru copiii până la 16 ani;

- doctorii și profesorii aferenți acestor activități menționate;

- medicamentele copiilor de până la 16 ani;

- sprijinirea celor cu dizabilități reale, evidente de necontestat.

Nu au ce căuta printre cheltuieli de la buget, sumele acordate:

- partidelor politice pentru că cine vrea partid, să plătească; eu nu vreau;

- cluburile sportive; cine vrea sport profesionist, să plătească, eu nu vreau;

- sponsorizări activități culturale; cine vrea distracție, să plătească; eu nu vreau;

- deplasări în așa-zis interes de serviciu; cine vrea plimbări să plătească, eu nu vreau;

- statui stupide cu inși orgolioși de interes stradal;  să plătească, eu nu vreau;

- limuzine de lux în care să-și tâtâie târtițele lătărețe;  să plătească, eu nu vreau;

- salarii nesimțite pentru nimic semnificativ executat; 

- inactivității, neputinței, birocrației și incompetenței;

- alte tot felul de bizarerii, hoții și lux inutil pe care doritprii să și le plătească singuri.

S-a văzut cum jurnaliștii suedezi au rămas ca la dentist când au văzut că sportivele de la CSM București sunt plătite de la bugetul primăriei și au condiții de regine, iar logic ar fi fost ca tot ce câștigă să nu fie de acolo, ci banii primăriei să meargă la sportul de masă din școli, licee, pentru elevii care trebuie să fie sănătoși prin sport, să fie pepinieră pentru marea performanță de amatori, totuși. Nu am scris nimic despre ordinea publică, despre justiție și despre autostrăzi, dar între maturi lucrurile se aranjează altfel, căci toată lumea trebuie să plătească pentru ceea ce face sau și mai rău, pentru ceea ce nu face sau dacă face o face nasol și în disprețul legii.

(09 mai 2017)

Bugetarii milionari în EURO. Cum și de ce?

Acum în campania electorală au apărut:

- cârcotașii;

- invidioșii;

- necugetații;

- întrebătorii;

- necurajoșii;

- nepomicultorii.

Toți aceștia au tăbărât pe acea categorie de bugetari care învârt sutele de mii de euro asa cum țâranii învîrt cu lopata de lemn grâul pentru a scoate pleava din el. este de-a dreptul revoltător să vezi cum niște bugetari care se zbuciumă pentru semenii lor sunt măcelăriți în fel și chip pe nedrept, doar pentru faptul că au milioane de euro la saltea, la teșcherea sau în conturi dacă sunt lipsiți de imaginație. Așa cum cine dorește să facă o bombă atomică:

- intră pe Internet și găseste toată documentația;

- intră în alimentară și cumpără 80% din materialele necesare;

- se duce la un vecin că ăla are în magazie orice dacă a luat de pe stradă tot ce i-a ieșit în cale;

- cumpără șuruburi și niște tablă de la ferometal;

- se apucă de treabă;

- nu testează în poligon că merge la sigur,

tot bugetarul care are un pic de minte și face un picuț de agricultură:

- ia un bănuț de un eurocent;
- caută un locșor cu mult soare în grădină;
- înfige bănuțul în pământ;
- udă zilni acolo;
- stârpește bălăriile din acel loc;
- așteapătă;
- când crește pomușorul îl pigulește;
- la momentul potrivit îl aloiește;
- omoară cu mânuța sa toti dăiunătorii.
Când pomul a crescut, înainte de a rodi se va constata că frunzele lui sunt bacnote de  5 sau 10 sau 20 de euro. Am spus că altoirea trebuie făcută la momentul potrivit. Dacă se face când nu trebuie, pomul rămâne pitic și frunzele lui încet-încet devin niște chestii bune numai pentru fotosinteză, în niciun caz pentru scopul nobil pentru care a fost pusă sămânța. Eu știu  niște tineri sau să zicem mai puțini tineri, căsătoriti în afară, cu drumuri dese în Emirate, care au plantat nu unul, ci mai mulți pomișori, care i-au udat cu mare atenție și care au făcut altoirea în ziua, la ora și în secunda care trebuia. Pomii lor au legat rod, iar frunzele lor era numai și numai de bacnote de 500. Să moară toți dușmanii și toate dușmancele lor, așa cum zice o manea celebră. Cu o coroană stufoase, încărcată de frunze și cu câțiva pomișori în grădină, cei pe care îi știu eu, bugetari sadea, au reușit să strîngă, să strângă, dar s-au chivernisit. La noi este tradiția pentru cei care au culturi de tutun de a pune frunzele la uscat. Cine a fost atent, a văzut în locuri mai dosnice dar și cu un pic de soare, nu prea mult, exact aceleasi spaliere cu bacnote puse la uscatm, după ce au fost culese din pom. Nu trebuie căldură mulță, ca bacnotele să arate ca noi, vepârlite de razele prea puternice ale soarelui nostru dâmbovițean.
Mă aștept ca lumea să înțeleagă o dată pentru totdeauna că bugetarii vrednici, care știu să muncească de dimineață până seara la livadă au, iar ceilalți care nu, nu au.
Noi avem proverbul: să moară capra vecinului. Acum a fost actualizat: să moară capra vecinului, dar să moară și vecinul. Îmi doresc tare mult să nu apară acum proverbul: să se usuce pomul vecinului: Aș fi și mai trist dacă, invidioșii văzând mândrețe de pomi cu frunzele-bacmote să inceapă să blesteme: usca-i-s-ar să i se usuce pomul ăstuia! Nu de alta, dar e mare păcat, deși pentru un pic de gramatică în utilizarea corectă de cratime n-ar strica să mai exerseze omul o înjutătură, un blestem mai nevinovat. Am arătat cum se fac banii. Am răspuns și la întrebarea de ce trebuie spuse vorbele de duh în sprijinul gramaticii.

(01 aprilie 2016)